Dumnezeu, Sursa, Conștiința Divină, sau orice altă denumire i-ați da,
reprezintă o întreagă și completă stare de echilibru între aspectul masculin al
energiei și aspectul feminin.
Femininul Divin
este aspectul Mamei / Dumnezeu, în timp ce masculinul Divin este aspectul
Tatălui / Dumnezeu. Dar acest Dumnezeu este integru și unitar, nedivizat.
O mare parte din
lumea voastră continuă să recunoască și să se închine numai aspectului Tată/
Dumnezeu, împingând cealaltă jumătate, cea feminină, în derizoriu, în lipsă de
importanță, uneori megându-se până la nerecunoașterea existenței sale sau considerându-i apariția ca fiind accidentală și....nedorită. Femininului i se rezervă doar rolul procreativ. Multe religii continuă chiar și
astăzi să promovaze această falsă doctrină.
Energiile Divine feminine sunt centrate în inimă, creând fluxul iubirii necondiționate, aspect indispensabil manifestării corecte a întregului.
Energiile Divine feminine sunt centrate în inimă, creând fluxul iubirii necondiționate, aspect indispensabil manifestării corecte a întregului.
Fără aspectul
feminin al lui Dumnezeu, ar exista doar o lume a creierului stâng, a
paternalismului lipsit de iubire. Prin inimile ferecate nu poate curge energia
iubirii, a sensibilității și intuitivității Divinului Feminin, rezultatul fiind
un dezechilibru în care se manifestă o excesivă încărcare cu energiile masculine,
exacerbat activate și unde există un vid de iubire, delicatețe și compasiune.
Dezechilibrul
care s-a manifestat de multă vreme în societatea voastră, între feminin și
masculin, a devenit o caracteristică mai ales în Orientul Mijlociu, unde femeia
are minime sau inexistente drepturi de manifestare, fiind supusă capriciilor
bărbatului.
Totuși, la un
moment dat, pe măsură ce procesul evolutiv înaintează, în societățile umane
crește conștiința civică și apare o conștientizare a acestor dezechilibre care încep a fi percepute ca anacronice și
anihilatoare de progres.
Bărbații și
femeile care au trăit vieți cu inimile închistate, în nedreptatea
nerecunoașterii nevoii de echitate, se vor trezi la realitatea că totul în
creație se poate dezvolta numai într-un echilibru perfect, care să ofere egale
posibilități și șanse de evoluție celor două aspecte energetice.
Pentru a exista
pe termen lung, pentru a dăinui, universurile au nevoie de echilibru energetic,
așa cum au fost ele gândite și create.
O lume dezechilibrată
energetic este o lume a suferinței, a nedreptăților, a malformațiilor.Toate
procesele evolutive se nasc din necesități evolutive, din tendința naturală de
stabilitate și de echilibru. Ele apar numai atunci când componenți ai
societății încep să se nască și să militeze pentru revenirea la echilibru, la
dreaptă cumpănire.
Câteva exemple de trăsături de personalitate ale bărbaților sau femeilor (cu infuzie masculină puternică), care se manifestă în societate sunt:
Câteva exemple de trăsături de personalitate ale bărbaților sau femeilor (cu infuzie masculină puternică), care se manifestă în societate sunt:
-)
tendința de a domina, de a spune altora ceea ce ar trebui făcut și impunerea
rezolvării lor, inițiatorul de program rezervându-și rolul de a verifica dacă
indicațiile au fost respectate întocmai;
-)
neacceptarea modificării soluțiilor stabilite de inițiator și „legitima”
pretenție ca aceste soluții să fie recunoscute de toți ceilalți ca originale,
corecte și indispensabile;
-) acceptarea
ideii că nicio altă părere legată de chestiunea în discuție nu este demnă de
luat în seamă, rolul celor din subordine fiind de a duce la îndeplinire
dispoziția lansată;
-)
orice eșec în materializarea proiectului este, indiscutabil, o urmare a greșelilor
executanților, greșeli care pot fi cauzate de incorecta înțelegere ori de o necorespunzătoare manufacturare.
-) orice corecție de atitudine
sau comportament, devenită pertinentă, este apanajul conducătorului care va
decide dacă și când va fi aprobată și operată modificarea;
-) dacă ea nu va avea
loc, înseamnă că gândirea clarvăzătoare a conducătorului a oprit la timp și
salutar o nedorită și chiar periculoasă situație.
Toate aceste „teze” și
principii, sunt menite să prevină schimbările și să permanentizeze o stare
care, de fapt, avantajează dominația masculinului.
În majoritatea ființelor umane se regăsesc combinații ale acestor „calități”, mai mult sau mai puțin evidente. Ele se află implantate adânc în memoria celulară.
În majoritatea ființelor umane se regăsesc combinații ale acestor „calități”, mai mult sau mai puțin evidente. Ele se află implantate adânc în memoria celulară.
Aceste
dezechilibre încep să fie recunoscute la nivel global și personal, deoarece
omenirea se află acum într-un puternic proces de schimbare a paradigmei, tot
mai multe situații reclamând reechilibrarea celor două aspecte energetice.
În viața multora
apar situații favorizante, precum în exempul următor: o femeie, care toată
viața nu s-a amestecat în treburile „bărbătești”, rămâne singură și se vede obligată
să preia și sarcina soțului „dispărut”. La început, misiunea i se pare
imposibilă, dar, treptat, grija pentru familia rămasă exclusiv în sarcina ei, o
face să depășească această situație. Rezolvarea sarcinilor „masculinului” va
căpăta, implicit, și caracteristici feminine.
Un al doilea
exemplu: dintr-o situație de viață, soțul rămâne singur cu întreaga grijă
pentru familie, ceea ce îl obligă să se adaptaze și treburilor „femeiești”.
La nivel energetic, rezultatul va fi o combinație a masculinului cu femininul, care va diminua din caracteristica predominant masculină din acea familie.
La nivel energetic, rezultatul va fi o combinație a masculinului cu femininul, care va diminua din caracteristica predominant masculină din acea familie.
Toate aceste situații conduc la o echilibrare a balanței
energetice între masculin și feminin.
Când se
încarnează, sufletele țin cont de necesitatea menținerii echilibrului dintre
cele două tipuri de energii, căci ele sunt direct contributoare la echilibrul
energetic universal.
(nota C.M.:
începând cu ultima parte a secolului trecut, lumea a constatat că s-au născut
mult mai multe fete decât băieți. Explicația constă tocmai în necesitatea de a
reechilibra balanța energetică pe planetă, dată fiind realitatea că anterior se
nășteau mai mulți bărbați decât femei. De ce se nășteau cândva mai mulți
bărbați? Pentru că, la maturitate, era nevoie de un număr cât mai mare de luptători,
cu voință puternică și spirit de sacrificiu pe câmpul de luptă, pentru apărarea
„drepturilor inalienabile” și a independenței naționale sau de grup. Prin voință colectivă,
aplicând Legea Liberului Arbitru, sufletele s-au conformat necesităților din
acea perioadă).
Însă „masculinizarea” energiilor a condus, în timp, la un important dezechilibru, materializat în realitatea voastră prin: spirit de frondă, războaie, acte antisociale care reclamau îndrăzneală, beligeranță etc. Această caracteristică s-a „pliat” bine pe caracteritica generală a celei de a treia dimensiuni, unde nivelul de conștiință este mai scăzut iar „ambițiile” și comportamentul primitiv, ori mai puțin evoluat, primează.

Persoanele fizice
trezite acum la adevărul necesității echilibrului, încep instinctiv să-și
dorească accentuarea preponderenței energetice feminine, fără de care evoluția
este întârziată sau temporar blocată.
Practic aceasta înseamnă schimbarea matricei de formare a ființei umane pe planeta voastră înclusiv compoziția și forma ADN.
Practic aceasta înseamnă schimbarea matricei de formare a ființei umane pe planeta voastră înclusiv compoziția și forma ADN.
Ori, această
schimbare radicală va avea implicații profunde asupra gândirii statale, a
religilor, a principiilor după care lumea voastră va fi condusă.
O nouă înțelegere
asupra lumii și universului va începe să se formeze. Ea va da prioritate iubirii,
frumuseții, dorinței de pace și de colaborare și acestea, coroborate cu dorința
masculinului de a fi temerar și doritor de cunoaștere, va impulsiona societatea
în viitor spre profunda cunoaștere și înțelegere a universului și tainelor
creației.
La nivel
spiritual, omenirea va onora în viitor și mai mult rolul Mamei Divine, a
iubirii necondiționate și a trăirilor profunde vizând evoluția spiritului uman.
Nu vrem să se creadă că prin ceea ce am spus, am intenționat să
diminuăm importanța și rolul energiilor cu caracteristici masculine. Ele sunt
energii ale Tatălui Divin și sunt la fel de necesare pentru exprimarea completă
și întregrală lui Dumnezeu. Ele sunt
menite să lucreze în tandem cu femininul, astfel ca toate acțiunile să fie
temperate și impregnate cu iubire necondiționată.
O femeie echilibrată arată și se comportă feminin, dar respectă și este capabilă să recunoască propria-i putere din perspectivă atât feminină cât și masculină. În situații de necesitate, ea preia sub control derularea acțiunilor în mod cât mai echilibrat, mai echitabil.

Un om echilibrat este cel care ia decizii și se bucură de activitățile masculine, dar nu se teme
de a iubi și de a fi iubit; el îi respectă pe alții și nu simte nevoia de a
domina, în scopul de a demonstra propria-i putere pe seama altora. .
Noi nu vorbim aici de femei care încearcă să fie bărbați, sau de bărbați care încearcă să fie femei. Noi vorbim de evoluția omenirii în integralitatea sa spirituală, prin acceptarea și exprimarea ambelor jumătăți ale întregului Divin.

O femeie
echilibrată va continua să caute să se exprime și să se comporte ca atare dar
nu va introduce în comportamentul său elemente de pură masculinitate pentru a
deforma interpretarea unor situații.
Ideal este ca cele două centre (feminin și masculin) din creierul uman să lucreze sinergic, echilibrat, accentuând temporar, în anumite situații, una din laturi comportamentale, dictate se moment.
Conștiința 3D continuă să promoveze prin filme, TV, periodice, jocuri și publicitate, conceptele de „oameni reali“ ale celor care manifestă duritate, spirit dominator, putere, fără a lua în considerare natura sa reală în care ființa poate fi rănită sau omorâtă în acel eveniment.

Mulți încă
acceptă aceste mituri, prin care se urmărește maximizarea câștigurilor
materiale.
De asemenea, o
valoare egal de importantă trebuie acordată energiilor de creativitate,
intuiției, gândirii elaborate. Ele sunt fațete ale energiei Tatălui Divin, la
fel de necesare pentru exprimarea completă și întegrală a lui Dumnezeu. Aceste
tipuri de energii sunt destinate utilizării în tandem cu femininul și
masculinul, impregnând acțiunilor caracteristicile iubirii necondiționate.
Pentru fiecare suflet aflat în proces evolutiv, vine un timp al echilibrării energetice între aspectul feminin și masculin, energii deja prezente în plinătatea ființei totale a indivizilor.
Sinele masculin
protejează și susține sinele feminin iar sinele feminin, iubitor și receptiv la
ideile sinelui masculin, se pliază acestui scop comun și înălțător. .
De-a lungul vieților bazate pe dualitate și separare, indivizii au învățat că viața poate fi mai puțin dureroasă dacă se renunță la închistare, la separare, la manifestări egotice, la izolare, devenind mult mai acceptabilă dacă ai o inimă deschisă, primitoare și lipsită de prejudecăți.
Nu uitați că locul de manifestare a femininului divin este inima.

O inimă deschisă,
în echilibru cu masculinul, permite sufletului să trăiască în plinătate, nu doar
în ceea ce poate oferi o viață înjumătățită.
Suntem Grupul Arcturianul
Suntem Grupul Arcturianul
Tot ce vrem sa auzim..si atât..Nu e bine ,ar trebui simțim ca, controlam ..Când oare 10000000 de ani ..sau descurajare..ca acesta e scopul..cu acești -Arcturieni..Pam pam !
RăspundețiȘtergere