(5 dec,.2015;
channeler Ann Dahlberg)
Traducere Const.
Mihăilescu
Sunt Iuda Iscarioteanul și vă salut pe toți din dimensiunea în care mă aflu.
Multe se întâmplă pe Pământul nostru, dar puține se se transmit prin mass-media. Voi, cei care apelați și la mass-media alternativă aveți o viziune mai clară, mai cuprinzătoare și mai corectă; dar chiar nici acolo nu se poate afla despre tot ce se întâmplă – mai ales despre toate lucrurile pozitive care au loc pe Pământul nostru (dacă-mi permiteți) de astăzi. Mulți sunt angajați în schimbarea acestei planete într-un loc mai bun, unde toți să poată trăi mai bine și mai fericiți.
Mă refer la
anumite tehnologii, la medicina alternativă sau la ajutorul și protecția de
care toate animalele de pe Pământ ar trebui beneficieze din partea omului, dacă
nu se dorește dispariția lor de
planetă.
Dar am în vedere
și multele probleme economice, sociale sau politice. Această ultimă latură a
activității umane (politica) este cea mai greu de dislocat din matricile ei
protecționiste, căci este vorba de apărarea unor privilegii pe care clasa
politică și le-a creat prin manipulare, minciună, corupție, șantaj și abuz de
putere.
Noi vedem cum majoritatea clasei politice se cramponează de putere, și încearcă prin tot felul de amendamente aduse legilor să-și creeze portițe de a nu-și pierde privilegiile. Puterea trebuie să ajungă cu adevărat la popor, și de aceste slogane toți politicienii se servesc, deși nici pe departe nu le trece prin minte să-și cedeze puterea și influența. Mulți sunt dezamăgiți și descurajați la speranța că viitorul va fi altfel.
Dragi prieteni,
nimic nu este imposibil. Totul este posibil, nu?
Ei bine, atunci, cine sunt cei care trăiesc pe această planetă? Da, oamenii și toate animalele și natura acestora. Nimic nu ar trebui să fie mai natural decât preluarea puterii de către popor, după care să înceapă măsuri concrete, luate cu multă responsabilitate, pentru redresarea situației grave de pe Pământ, în aproape toate domeniile vieții.
Ei bine, atunci, cine sunt cei care trăiesc pe această planetă? Da, oamenii și toate animalele și natura acestora. Nimic nu ar trebui să fie mai natural decât preluarea puterii de către popor, după care să înceapă măsuri concrete, luate cu multă responsabilitate, pentru redresarea situației grave de pe Pământ, în aproape toate domeniile vieții.
A trăi pe Pământ este o mare favoare căci
această minunată planetă poate fi readusă la starea de „perlă a coroanei”. Aceasta trebuie să se întâmple și se va
întâmpla.
Acest lucru este
în cazul în care ne îndreptăm acum, dragi copii, înapoi la origine, norocul a
steward Pământ cel mai bun mod putem.
Sarcina acestei
munci este a voastră, a pământenilor, chiar dacă civilizații surori, din Lumină
sunt gata să vă ajute cu vasta lor experiență și cu înalta lor tehnologie.
Fiecare dintre
voi trebuie să considere acest obiectiv ca o sarcină de mare onoare.
Amintiți-vă că nu ați venit în această viață doar pentru a asista la ceea ce se
întâmplă. Programul pe care vi l-ați ales și cu care ați venit așteaptă să fie
îndeplinit.
Mulți s-au trezit și au început să acționeze. Încă mai mulți sunt
pe cale de a o face.
Este treaba voastră, dar eu îndrăznesc să vă spun că
această oportunitate (n.m.: sfârșitul vechiului ciclu cosmic și începerea celui
nou) nu ar trebui ratată. Sarcina acestei schimbări este pe cât de grandioasă
pe atât de importantă pentru civilizația umană a mileniilor următoare.
Și da,
este nevoie de toată umanitatea voastră, de fiecare dintre voi.
Experiența pe care ați dobândit-o în viețile anterioare este vastă și
diversă, și ea vă poate ajuta să duceți la bun sfârșit această minunată
sarcină. Sunteți suficient de pregătiți pentru a vă putea schimba definitiv și
pentru întreaga voastră existență, viața.
Multe văluri ale
necunoașterii se subțiază acum și dispar. Din ce în ce mai mult aflați ce se
întâmplă cu adevărat în lumea voastră și veți afla, în curând, ce este și
dincolo de sistemul vostru planetar. Mulți dintre voi încep să întrevadă ce se
va întâmpla în fazele dezvoltării voastre viitoare, ce se va întâmpla cu
umanitatea și cu planeta voastră frumoasă.
Aceasta deoarece corpurile voastre
asimilează din ce în ce mai multă lumină și se transformă corespunzător.
Civilizațiile surori așteaptă și sunt pregătite să ajute cu multele lor
posibilități, la transformarea planetei. Însă nu o vor putea face decât atunci
când locuitorii ei vor fi ajuns la nivelul de conștiință necesar și-și vor
formula dorința de a fi ajutați.
Mulți dintre
prietenii voștri galactici au avut vieți pe Pământ, tot așa cum mulți dintre
voi ați trăit cândva poate chiar pe planetele de pe care vin ei acum. Acesta
este motivul pentru care aceste civilizații vă privesc cu multă simpatie și vă
așteaptă să le permiteți să vă ajute.
Desigur, există și un interes mai
general, legat de evoluția galaxiei și a universului din care face parte și
Pământul. (Nota C.M.: ca și în cazul colectivităților umane și „colectivitățile
planetare” au nevoie să se sprijine reciproc, pentru a-și accelera evoluția).
Toate lumile au
nevoie să evolueze, să înflorească în Lumina Creatorului.
Așa
dar, rețineți faptul important că voi aveți rarisima oportunitate de a evolua
rapid, dacă alegeți să ascensionați în această perioadă de sfârșit de ciclu
cosmic.
Pe
calea spre dimensiunile superioare, permanent ați avut și veți avea ajutoare de
nădejde, care vă oferă întreaga lor cunoaștere, acumulată în dimensiunile spre
care voi vă îndreptați. Suntem permanent în preajma voastră.
Pe
de altă parte, entități celeste se găsesc totdeauna aproape de voi, așteptând
să le invocați prezența pentru a vă acorda ajutorul de care aveți nevoie.
De
altfel, mulți dintre voi simt acest ajutor și percep chiar o anume prezență,
chiar dacă ea nu poată fi detectată cu vederea ochilor voștri fizici. Aceste
„prezențe” vă dau curaj, vă îmbărbătează, vă transmit idei oportune etc.
Toți
vă îmbrățișăm cu multă iubire.
Cu
aceasta, îmi iau rămas bun pentru ziua de azi.
Cu multă iubire!
Cu multă iubire!
Cel știut de voi ca fiind Juda
Iscarioteanul
www.sananda.website
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu