Autor Adrian Dvir
(reluarea art. din 23 sept.2010)
(continuare)
LIPSA LOR DE SENSIBILITATE
În mai multe rânduri, am putut discerne clar o
lipsă de sensibilitate a lui X3. De exemplu când mi-a aplicat un
tratament fără
a-mi explica, nici măcar vag, în ce anume consta. Aceasta m-a determinat să
ajung la o concluzie eronată, ceea ce mi-a provocat o stare de încordare
psihică considerabilă. Când mi-am dat seama că ei ar fi putut uşor evita acea
situaţie, am protestat. X3 n-a înţeles că eu eram afectat. Mi-a argumentat că
nu erau obligaţi să-mi spună totul.
Se pare că sistemul emoţional al lui X3, şi a
celor de pe planeta sa, este diferit de cel al fiinţelor umane. Sistemul lor
nervos este altfel alcătuit decât al nostru.
X3 era incapabil să înţeleagă de ce eram
tulburat.
După ce i-am explicat motivul, a admis că el
nu era familiarizat cu psihicul uman.
Pe data de 13 aprilie am aflat că X3 tocmai a
terminat un curs rapid de psihologie umană. După absolvire, el a înţeles că
doctorul, la nevoie, trebuie să fie şi un bun psiholog.
Adrian: Acum, că ai terminat acest curs, poţi gândi
altfel?
X3: Cred că voi explica şi voi implica mai mult
pacientul în ceea ce urmează să se facă.
Adrian: Unii dintre pacienţii cu afecţiuni serioase,
când se apropie de Vindecător, pot deveni extrem de stresaţi.
Pe data de 19 aprilie 1997, X3 ne-a cerut să-l
numim, pe viitor, Dov.
Adrian: De ce ai ales numele Dov, care în alfabetul
Hebrew înseamnă bere?
X3: Este numele unei constelaţii.
Adrian: Ştii ce e berea?
X3: Nu!
(I-am dat o picătură de bere)
X3: Aceasta înţeapă!?
Adrian: Da.
Te rog, vorbeşte-mi despre nava voastră
spaţială.
X3: Există trei mărimi fundamentale de nave
spaţiale.
Cea mai spaţioasă este ca un depozit imens.
Această sală este centrul comunicaţiilor internaţionale; acolo se află tabloul
de distribuţie energetică, şi mai are diverse alte funcţii.
Nava de mărime mijlocie este folosită, printre
altele, ca spital. Este amplasată în atmosferă.
Nava spaţială mică se utilizează mai cu seamă
ca mijloc de transport.
Adrian: Câte săli de operaţie sunt în spitalul navei
spaţiale?
X3: Sunt trei, dar în prezent numai una este în
stare de folosinţă; celelalte două sunt în renovare. Grupul meu medical împarte
salonul de operaţii cu grupurile implicate în cercetări geografice şi include
şi studiul animalelor. Serialele voastre de la Tv.-Star Trek- sunt o amintire
vagă a realităţii noastre, în special privind varietatea creaturilor. Cel care
a creat serialul, trebuie să fi primit inspiraţia de la noi.
Chaya: Unde ai văzut serialele Tv?
X3: La televizorul vostru de acasă.
Spuneţi-mi, v-ar plăcea să mai vizitaţi
planeta Sirius? Avem un zbor regulat şi vă pot lua cu mine.
Adrian: Da, dar dacă ne arăţi din nou aeroportul.
X3. Mi-ar plăcea să vă duc într-un loc
echivalent cu o grădină zoologică de aici de pe Pământ.
Adrian: Îmi poţi spune cum se realizează
interdependenţa calculatorului vostru?
(Alien a trecut peste întrebarea mea crezând
că doream o explicaţie despre funcţionarea coputerelor lor, şi aceasta ar fi
fost o informaţie cenzurată).
Adrian: În sensul relaţiei om-maşină!
X3: Noi îi vorbim. Calculatorul ’’vorbeşte’’ o
limbă standard, cunoscută în toate lumile avansate.Cel ce foloseşte computerul
trebuie să cunoască această limbă. Mâinile se odihnesc pe ceva asemănător unor
clape care sunt apăsate; atunci poţi vorbi cu el aşa cum o faci cu oricare
persoană.
Adrian: Calculatorul cunoaşte şi alte limbi?
X3: Da. Actualmente, noi am învăţat mai multe
exprimări ale calculatorului, inclusiv în Hebrew.
Chaya: Atunci când Aliens au venit pentru prima
dată la noi, vorbeau în Shabbat. Hebrew suna amuzant, mai ales că făceau şi o
serie de greşeli de exprimare.
Pe data de 26 aprilie1997 eu am suferit un
tratament medical la clinca din casa lui Chaya. Printre cei prezenţi erau: X3,
Gideon, Maza, Natan, Shamaza şi un supraveghetor transparent.
***
Adrian: Un prieten de-al meu – care are drept hobby
astronomia – mi-a spus că Sirius face parte din sistemul nostru stelar. Spunea
că se află la câţiva ani lumină distanţă. X3, poţi să-mi spui cât timp ar lua o
călătorie spre Sirius (Stea numită de noi şi Luceafărul de Zi)?
X3: Pentru timpul nostru, sunt necesare 3
săptămâni, dus-întors.
Adrian: Atunci, cum ai reuşit să ne duci, pe mine şi
pe Chaya, într-o călătorie completă (dus-întors) pe Sirius, într-o singură
noapte?
X3: Pentru că voi v-aţi aflat atunci într-o
stare de conversie, astfel că pe scara timpului vostru, era vorba doar de
câteva ore de mers.
Adrian: Cu acel mers înainte, cu practica voastră de
conversie a timpului, se pare că timpul Entităţilor Aliens aleargă mai repede
decât timpul nostru.
X3: Dacă pământenii ar avea o navă ca a noastră,
ar putea ajunge pe Sirius în câteva zile.
GUVERNAREA
Adrian: Ce tip de guvernare se află pe Sirius?
X3: Este ceva de felul Senatului din Roma
antică. Un comitet format din bărbaţi înţelepţi. Deci, cei mai vârstnici şi mai
înţelepţi sunt membri Comitetului de Guvernământ. Autoritatea lor este o
consecinţă a înţelepciunii şi cunoştintelor fiecăruia dintre ei. Prin urmare,
nu prin alegeri generale democratice. Dintre ei se alege un conducător, ales,
de această dată în mod democratic, de ei înşişi.
În general, democraţia tinde să se transforme
în anarhie. Orice este posibil în democraţie.Guvernarea înţelepţilor este mult
mai stabilă.Aceasta a făcut ca pe Sirius să nu mai existe războaie. Comitetele
împart cu plăcere treburile ţării, pe tipuri de activitate necesare şi utile
precum: arheologii, care fac săpături pe plnetă şi în jurul ei, ecologiştii
care fac cercetări pentru a asigura prosperitatea şi sănătatea populaţiei etc.
Adrian: Bazaţi pe experienţa voastră cu diferitele
civilizaţii, aţi ajuns la concluzia că eradicarea războaielor depinde de gradul
de civilizaţie?
X3: Depinde de organizarea populaţiei. Pe
Sirius, de exemplu, populaţia este foarte unitară şi aceasta se datorează
lipsei războaielor. Populaţia de pe Terra nu este omogenă. Există multe rase şi
multe naţiuni şi aceasta este sursa principală de conflicte. Înafară de
aceasta, pământenii au şi o înclinaţie spre războaie. Fiecare se luptă cu
fiecare. Dar în următorii ani, populaţia planetei voastre se va transforma
radical, şi atunci vor fi create condiţiile unei debarcări masive a Alienilor.
Adrain: David Ronen,un cercetător al fenomenului
UFO, doreşte să scrie nişte reportaje despre voi. Apare însă problema
verificării veridicităţii informaţiilor. Aici este un punct slab al realităţii
UFO.
X3: Îmi pare rău că trebuie s-o spun, dar este
un adevăr. Noi însă trebuie să respectăm instrucţiunile pe care le primim de la
Consiliu. Lucrăm în echipe medicale cu cei de pe Pământ dar nu ne putem arăta
omului obişnuit.
Adrian: Dacă aşa stau lucrurile, de ce vă simţiţi
obligaţi să ne avertizaţi?
X3: Consiliul este interesat să promoveze ideea
că Aliens există şi că ei ajută pămîntenii prin vindecări. Expunerea este în
program dar printr-o desfăşurare graduală, pentru ca lumea să se obişnuiască cu
această realitate. Consiliul consideră că oamenii obisnuiţi, în marea lor
majoritate, nu sunt pregătiţi să accepte prezenţa fizică a Aliens. Atitudinea
tipică a pământenilor este:'’ împuşcă tot ce mişcă!’’
Adrian: Nu crezi că anunţul oficial al faptului că
nu suntem singuri în Univers, ar avea drept efect reducerea numărului de
războaie şi a urii dintre naţiuni?
X3: Da, însă atunci oamenii ar putea porni război
contra Entităţilor Aliens. De aceea, înainte de debarcare, se vor trimite
telepatic radiaţii, pentru calmarea psihică a populaţiei, în scopul creării
unei atmosfere cît mai paşnice.
Adrian: Intenţionaţi să aduceţi clinicile pământene
la acelaşi standard cu cele de pe navele voastre spaţiale?
X3: Este ceea ce facem acum.Scopul este să putem
pune la dispoziţie grupul nostru medical Pământului. Să putem folosi aceleaşi
echipamente în sala de chirurgie la fel cu cele de pe navă. Echipamentele şi
instrumentalul nostru sunt foarte avansate. Ele au fost fabricate într-o foarte
îndepărtată galaxie, ţinându-se cont de condiţiile speciale de pe navă, în ceea
ce priveşte greutatea care trebuie să fie cât mai mică. Ca un asemenea
echipament să fie funcţional şi pe Pământ, trebuie să i se aducă modificările
corespunzatoare. La asta lucrăm noi acum. Echipamentul este adaptat la comanda
şi sugestiile noastre pentru a fi deplin utilizabil pe Pământ. Deja acest
echipament a fost trimis la fabricant. După testare în condiţiile de aici, de
pe Pământ, echipamentul este retrimis la fabricant cu observaţiile de rigoare
şi rezultatele testărilor, pentru retuşurile finale.
Depunem eforturi pentru a obţine rezultate de
performanţă şi în ceea ce priveşte transplantul de rinichi. Acesta este
obiectivul cel mai important al acestei perioade.
Există o problemă legată de imposibilitatea de
a transporta oamenii bolnavi de pe plnetă pe nava spaţială, din cauza riscului
transferării unor boli pe navă, dat fiind faptul că unele tratamente utilizate
la voi n-ar putea fi utilizate pe navă din cauza unor eventuale contaminări
chimice sau biologice.
Adrian: Când estimaţi că veţi fi gata pentru
transplantul de rinichi la om, în condiţiile Pământului?
X3: Probabil în cîteva luni de zile.
Adrian: Aliens au aceeaşi structură ca a noastră?
X3: Nu. Sunt diferenţe importante, în ciuda
aparenţelor generale care par a fi similare.
Adrian: Voi sunteţi alcătuiţi din aceiaşi aminoacizi
ca şi noi?
X3: Nu.
Adrian: Structura de bază a ADN-ului vostru are tot ca
la noi patru blocuri?
X3: Nu. Unele fiinţe Aliens pot avea între 6 şi
12 blocuri de baza ale ADN-ului lor. Depinde de specie şi planeta de unde
pronvin. Există unele similitudini dar şi importante diferenţieri.
Adrian: Medicii ET au trebuit să urmeze un curs de
anatomie umană, înainte de a veni aici să trateze?
X3: Da. Noi studiem diferite aspecte ale
medicinii, timp de 6-7 luni, cum ar fi fiziologia şi anatomia umană precum şi
limba şi cultura oamenilor. Astfel, cei care au venit să lucreze în Israel învaţă
limba Hebrew şi istoria poporului vostru.
Adrian: Pentru cunoaşterea medicinii umane, câ timp
trebuie să studieze un medic de la voi?
X3: Cam doi ani şi jumătate, studiu intensiv.
Adrian: Cum aţi adunat înformaţiile de studiat la
aceste cursuri?
X3: Fiecare echipă de cercetare a contribuit cu
datele adunate de ea în practica medicală umană.
Adrian: Aţi folosit şi cărţile de medicină care apar
pe Pământ?
X3. Da, însă numai la modul general general,
deoarece metodele voastre de tratament sunt mult depăşite.
În special, noi studiem despre maladiile care
pot fi întâlnite, concepţiile acceptate, denumirea medicamentelor etc.
Adrian: Pacienţii de la voi sunt tot atât de
sensibili ca oamenii, au şi ei emoţii în timpul operaţiei chirurgicale, aşa ca
la noi?
X3: Metodele noastre de tratament sunt oarecum
asemănătoare dar noi folosim o materie diferită, şi deci, medicaţia trebuie să
fie diferită. În chirurgia pe Aliens noi folosim anestezia generală iar
pacienţii pot asista la manevrele chirurgicale, pe când oamenii nu pot. Lucrul
pe Aliens este mult mai facil din cauză că trupurile lor sunt mai grele (mai
dense). Corpul uman este mult mai delicat şi trebuie tratat cu multă atenţie,
fără a avea o marjă de eroare permisă, prea mare. De exemplu, o opraţie, oricât
de complicată, pe un corp de Alien, poate fi întreruptă şi continuată ulterior,
fără riscul unor complicaţii, ca în în cazul omului. Corpul de Ailen este mai
simplu şi mai puternic.
NAMASTE !!! NU ŞTIU DACĂ MAI E NEVOIE SĂ SCRIU CAP.5
RăspundețiȘtergere