Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 31 august 2019

Fiți mereu cel ce vă spune inima să fiți.


Mesaj de la Consiliul Arcturian
30 aug.2019; via Daniel Scranton
Traducere Const. Mihăilescu


Salutari! Suntem Consiliul Arcturian, încântați să ne conectăm din nou cu voi..
Am făcut cercetări ample asupra istoriei omenirii de pe Pământ și am observat că există perioade din istoria umană în care ați experimentat pacea și armonia. Aceasta se întâmpla cu mult înainte de a vă fabrica arme de distrugere în masă deși nu spunem că doar armele sunt problema. 

Știm că au existat războaie de-a lungul istoriei, cu mult înaintea războaielor în care s-au folosit arme de distrugere în masă. 
Apetitul distructiv al ființelor umane s-a făcut remarcat de timpuriu și la baza lui a stat mereu sentimentul de teamă.

Dar au existat și perioade în istoria voastră în care oamenii de pe Pământ au trăit în pace și în armonie. Acele amintiri se păstrează în celulele și ADN-ul vostru. Acolo puteți găsi cum s-au distrus Atlantida și Lemuria. 

 Capacitatea voastră de a alege nu a dispărut. Știți foarte bine care este comportamentul adecvat, care să fie educația colectivității uman,e pentru ca războaiele și beligeranța să dispară. 
Când cineva este nepoliticos sau nu te respectă, ai de ales: poți fi înțelegător și tolerant sau poți răspunde cu aceeași „monedă”, alimentând astfel conflictul care stă să izbucnească. 
 Totdeauna trebuie să alegeți calea medierii, a stingerii scânteilor unui conflic. Păstrați-vă calmul, liniștea și, înaintre de a răspunde unei ofense care vi s-a adus pe nedrept, luați o pauză de zece secunde, timp în care plonjați în interiorul vostru și consultați-vă inima și sufletul. 
Luați acea decizie care să nu vă scadă nivelul de vibrație. Veți vedea că, de fiecare dată, soluția pașnică este cea mai bună și mai indicată. 
În foarte multe cazuri, este vorba în primul rând de o neînțelegere.
Desigur, dimpotrivă, poate fi vorba de o rea intenție plecată de la cel care instigă la conflict. De fiecare dată, în asemenea situații, cel înțelept cedează. Este un fel de a spune căci, de fapt, cel care și-a menținut cumpătul și n-a reacționat „cu aceeași monedă” va fi cel câștigător. Ai acționat și reacționat corect dacă, prin atitudinea ta, l-ai determinat pe provocator și „lovească în gol”.
Iubiților, ființa umană este capabilă de incredibile acte de bunătate, de iubire și de compașiune; de fiecare dată când o face, dovedește că este o ființă superioară, încarnată pe planetă pentru scopuri înălțătoare, care să-i asigure evoluția. 


Cu siguranță nu ați venit pe planetă pentru a fi meschini, mediocri, răzbunători și distrugători ai creației.
Desigur, aveți liber arbitru și nimeni nu vă impune să faceți altfel decât alegeți. Este însă important ca atunci când alegeți să o faceți cu mult discernământ și cu multă responsabilitate. De ce ? Pentru că un gest nesăbuit, cu siguranță va produce efecte care se vor propaga și vor atinge multe aspecte ale creației, acre, vor fi lezate, într-un fel sau altul. De aceea și la voi se spune că: „atunci când o frunză cade din copac, de aceasta află întregul univers”.
Trebuie să decideți ce aspect al vostru activați, înainte de a trece la acțiune, întrebându-vă de fiecare dată dacă într-adevăr decizia ce urmează s-o luați este ori nu în interesul vostru cel mai înalt. 
Cel mai bine este însă să căpătați obișnuința de a vă întreba inima, sufletul, nu mintea. Când faci ceea ce-ți dorește inima, fără a trece prin filtrul minții, poți avea certitudinea unei decizii corecte (uneori, poate, nu neapărat cea mai puțin dureroasă sau facilă). 
Există o certitudine: atunci când acționezi, ori gândești din inimă, frecvrența de vibrație a ființri tale nu va scădea.
Înainte de a răspunde la un telefon ori de a telefona cuiva, asigurați-vă că oricare ar fi conținutul discuției, nu veți accepta ca nivelul vostru de vibrație să scadă. Tot astfel, când faceți vizite, ori primiți vizite, propuneți-vă că nu veți accepta să vi se reducă nivelul de vibrație.

Folosiți orice prilej pentru a vă îmbunătății nivelul de vibrație. Făcând o practică din această atitudine, veți constata că instinctiv veți avea tendința de a vă simți totdeauna în elementul dv., în orice împrejurare. Altfel spus, starea de bine a cuiva nu este dependentă de condiții și situații exterioare, căci ea vine din interiorul ființei.

Suntem Consiliul Arcturian și ne-am bucurat de această conexiune cu voi
.

https://sananda.website/the-arcturian-council-via-daniel-scranton-august-30th-2019

miercuri, 28 august 2019

Realități fractale

Un mesaj de la Hopi, confirmat.
(29 mai 2016; channeler Cari Eden Kindl)                                 
Traducere Constantin Mihăilescu
(reluare)

Acest mesaj are scopul orientării discernământului nostru.
Este opinia mea personală bazată pe informațiile pe care le primesc în starea de transă profundă coroborate cu observarea realităților care se întâmplă în lumea noastră.
Steaua Albastră KACHINNA este acum în cer în apropierea soarelui.
Câmpul electromagnetic al Gemenilor poate fi văzut în curând în zona de nord-vest a cerului. El va aduce mesaje care vor putea fi înțelese prin manifestarea vânturilor de nisip, distrugerea recoltelor, căderi de grindină și pietre.
Aceste manifestări vor fi însoțite de suflarea trâmbițelor în întreaga lume.
Unul numit Trumpet (trompeta) încearcă să devină președinte al SUA și el aduce suflarea cea mai grea.
Purificatorul, KACHINNA Roșie se află nu cu mult în spatele KACHINNEI Albastre și ele aduc schimbarea structurii ADN-ul de pe planetă.

Cei care locuiesc și trăiesc în frică și dorințe vor avea foarte mult de suferit.
Pentru fiecare acțiune va fi o reacție, un răspuns, care, pentru unii, va însemna multă suferință.
Multe lucruri și evenimente au loc acum și frecvența producerii lor va crește.
Ființa umană nu mai evoluează sau suferă mutații prin reproducere.
Pe măsură ce ADN-ul nostru se schimba, vom trece pe o matrice ADN prin care vor apărea noi abilități la indivizi, abilități care nu se vor implementa în corpurile ființelor care, conf. propriei lor programări, nu vor supraviețui întregii perioade de ascensiune, părăsindu-și trupurile, pentru ca ascensiunea să o încheie în alt plan, fără a mai fi în planul fizic.                .  
Acest program ține cont atât de evoluție, de mutația în alt plan cât și de nivelul creativ rezultat din puterea creativă a entității. Ingineria genetică umană este o soluție deplorabilă deoarece ea nu este compatibilă cu rezonanța armonică.
Este posibil ca orice lucru viu să poată fi modificat și adaptat noilor proprietăți care ating structura moleculară, sfidând înțelegerea noastră comună despre fizică.
De fapt, suntem martorii manifestării proprietăților fizice sau fizicii cuantice care se traduc prin modificarea, în sensul amplificării, a nivelului nostru de vibrație. Pe măsură ce conștiința noastră se extinde, apar schimbări ale corpului fizic, planetei și umanității, în general.
Dar nu există nici o posibilitate pentru cineva să-și poată extinde conștiința fără creșterea importantă a nivelului vibrațiilor. Prin urmare, cei care nu au un trend crescător al evoluției (din cauza diferitelor lor comportamente, a gândirii retrograde, a lipsei de iubire etc) vor fi tentați să utilizeze dispozitive artificiale pentru a căpăta abilități precum: levitația, translocația, blocarea îmbătrânirii, teleportarea, telepatia etc), obținute altfel decât pe cale naturală, evolutivă. Toate aceste lucruri vor fi monitorizate și gestionate de către un singur conducător mondial cu excepția cazului în care și acesta va fi nevoit să părăsească Pământul.

Aceasta se va întâmpla în cazul în care starea conflictuală va continua pe planetă, și dacă se va încheia cu o ruptură. Mulți se vor simți forțați să-și urmeze mentorii, cunoscători și făuritori de tehnologii artificiale, și aceasta, în primul rând pentru că nu vor fi învățat cum  să opereze într-o rezonanță în care predomină neînfricarea și detașarea compasională. Ei nu vor putea obține armonia și convergența ca ființe spirituale care vor alege Ascensiunea împreună cu planeta. Unii vor fi amenințați sau chiar uciși de Legiunea Reptilienilor ori de oameni-reptilieni.
Corpul Reptilienilor și cel al oamenilor corupți au lucrat împreună pentru a bloca ascensiunea omenirii, astfel încât aceasta să rămână pe planetă.

OZN-urile construite din metal se bazează pe o tehnologie secretă sau adunată de Hitler în timpul războiului iar oamenii de știință care lucrează la această tehnologie au fost mutați în SUA, după război, să-și continue eforturile, ca prin tehnologii avansate să subjuge omenirea.

Numai cei mai corupți cedează ispitelor acestor forțe întunecate. Evident că această luptă se duce de mai multe mii de ani. Chiar și globurile de lumina au la bază tehnici artificiale (?)
Noi nu putem vedea ființe din dimensiuni superioare decât atunci când vom fi acordați pe frecventa lor de vibrație. Asta se poate realiza fie prin ridicarea vibrației noastre, fie prin coborârea (fie ea și temporară) frecvenței a celor din planuri superioare. Oricum, trebuie realizată compatibilitatea între cele două ființe pentru ca ele să se poată vedea și percepe.  Atunci când observați un astru luminos (stea, planetă, sau OZN) pe bolta cerească, înseamnă că vibrația acelui astru s-a armonizat cu vibrația observatorului. Se mai pot observa uneori și unele lumini care reprezintă rezultatul vibrației unor îngeri care, din diferite motive, intră în planul nostru dimensional și, pentru a fi observați, sau pentru a-și îndeplini unele misiuni, își scad corespunzător nivelul vibrației. Noi, oamenii, planetele observabile, se poate spune că suntem „îngeri căzuți”(și asta, nu neapărat în sens depreciativ).
 Dar unii „îngeri căzuți” pot fi și nefilimii sau reptilienii, și nu au sentimentul compasiunii. .
Fallens (cei căzuți) au încercat mereu, de-a lungul timpurilor (și, de multe ori le-a reușit), să controleze oamenii, prin influențarea voinței lor de acțiune și prin ademenire. 
Ultima lor încercare este de a crea un război ET cu scopul de a determina oamenii să aleagă să meargă cu ei pe alte planete, căci, din cauza creșterii frecvenței de vibrație a sistemului nostru planetar, ei nu vor mai putea supraviețui aici. De altfel, există o desfășurare febrilă în acest sens, dat fiind faptul că foarte puțin timp le-a mai rămas la dispoziție. 
De aceea, noi vedem pe cer din ce în ce mai multe lumini. Acesta este modul în care ei navighează în lumea noastră. [Nota C.M.: la acest punct se cuvine să facem unele precizări. În sistemul nostru planetar, pot fi observate două tipuri de obiecte luminoase care se deplasează cu mari viteze pe bolta cerească. Se pare că cele mai numeroase în această perioadă, ar fi cele ale civilizațiilor întunecate, care utilizează tehnologii cu aplicabilitate în dimensiuni inferioare - OZN cu structură metalică. 
Dar există în proximitatea planetei noastre mult mai multe vehicule galactice ale forțelor Luminii, adică ale civilizațiilor extraterestre prietene, vehicule produse prin tehnologii foarte înalte, inaccesibile civilizațiilor întunecate. Aceste vehicule nu pot fi observate de noi din cauza diferenței foarte mari dintre vibrația sistemului nostru și a lor. Pentru perioade scurte de timp, ele pot fi „îmbrăcate” în câmpuri magnetice de frecvențe compatibile cu vibrațiile sistemului nostru planetar. O metodă care ne ajută să cunoaștem cât de cât ce fel de vehicul este lumina care se deplasează cu viteză pe cer este observarea „metamorfozei” acelei lumini. Dacă, în mod inexplicabil, obiectul luminos dispare brusc, fără schimbarea direcției, avem toate șansele să fi observat un vehicul al unei civilizații prietene, care și-a semnalat prezența pentru scurt timp, prin utilizarea acelui câmp magnetic care i-a diminuat pasager vibrația. Invizibilitatea navelor civilizațiilor din Lumină este menținută și dintr-un motiv strategic, căci, deși pentru întunecați, ele sunt inexpugnabile, nimeni nu are interes ca circulația acestor nave să fie cunoscută de adversar.
Pe acest blog am publicat cu ceva timp în urmă un articol care descria atacul masiv al unei mari flote a întunecaților asupra unei nave-mamă a Federației Galactice. Deși inițial întunecații au făcut o breșă minoră în nava atacată, atacul a fost lichidat repede, cei din F.G. procedând (după avertismente) la extragerea și capturarea atacatorilor din navele agresoare (ulterior, aceștia fiind duși într-un loc de detenție, în încercarea de a-i reeduca și conștientiza), nave care au fost apoi distruse]

În procesul Înălțării, într-o zi, Soarele și Luna vor înceta să strălucească, deoarece Pământul va fi înălțat la o frecvență de vibrație mai ridicată, și atunci nu va mai fi necesar să fie luminat de acești aștri. 
De fapt cei doi aștri vor continua să emită lumină dar ea va ieși din câmpul nostru observabil, căci vom vibra pe frecvențe mult mai înalte. 
Lumina albă sau alb-gălbui prin care vedem Soarele și Luna cu ochii noștri nu este adevărata lumină cerească, în nici un fel.
Lumina solară și lunară nu reprezintă decât trucul care a ajutat întunericului să ne mențină blocați în dimensiunea joasă 3D.
Este un adevăr mai greu de acceptat acum de către majoritatea dintre noi. Pentru cei neîncrezători le probăm, la nivelul înțelegerii actuale, realitatea, amintindu-le că dacă închidem ochii, sau este beznă completă în jur, cu ajutorul vederii interioare (vederii minții), vom putea observa scene extrem de clare. De unde vine acea lumină? Sigur, oamenii au găsit explicații legate de funcționarea creierului etc., dar care, de fapt, nu pot explica fenomenul.

Acceptarea acestui adevăr ne va conduce la concluzia că, de fapt, lumea noastră nu este decât o iluzie. Dar există și lumi unde putem merge și ne putem afla adevărata libertate, lumi în care nu este necesar să fim conduși, nu este necesar să ni se impună reguli și cutume. Cine trăiește în acele lumi se bucură de adevărata libertate și eliberare.
Călătorind prin vid, într-o navă, ai doar iluzia libertății; acceptați că și planeta noastră este tot un fel se navă. 
Când depinzi de ceva din exteriorul tău, să-ți fie clar că nu ești o ființă eliberată.
Vezi? „Tatăl are multe locașuri”.
Ochii nu văd cu lumina exterioară, ci cu creierul. Totul este o iluzie. Al treilea ochi vede lumina cu fosfor, dar este încă dependent de creier pentru interpretare. Lumina interioară este creatorul nostru interior.
Viziunea noastră pineală a fost compromisă de reptilieni care au umblat în ADN-ul nostru pentru a ne păcăli să credem în lumile holografice din interior.
Ființele și locurile pe care le vedem sunt un produs al minții, la fel ca orice altceva.
Este o chestiune dacă îți dai seama că deții controlul asupra acestora sau nu. În cazul în care consideri că ești separat de restul și îți pui credința în mâinile unei iluzii, ai dat o perfectă definiție a nebuniei. Dacă însă îți dai seama că toate realitățile pe care le creezi sau le trăiești sunt iluzorii, te îndrepți spre iluminare.

Deoarece convergența armonică va fi și este atât de puternică, întunecații vor trebui să aleagă moartea prin dezintegrare sau vor prefera să părăsească planeta și să locuiască pe   construcția artificială a Reptilienilor. 
Jocul dintre bine și rău va continua.

Dacă Pământul fizic va supraviețui sau nu, este, se pare, o chestiune necunoscută; dar asta nu contează pentru ca procesul Ascensiunii să se încheie și ființele umane să obțină o adevărată iluminare.
În cazul în care Pământul material va fi distrus, suntem asigurați că vom ajunge într-un tărâm cunoscut ca Pământul Ceresc, unde ființele vor putea experimenta, în continuare, „materialitatea” însă fără ca în acea lume să mai existe răul, invidia, luptele, exploatarea, minciuna, mizeria și lipsurile. 
Pentru a ajunge pe acel tărâm, nu este obligatoriu să-ți păstrezi corpul fizic. Oricum, actualul corp pe bază de carbon se transformă în corp cristalin sau spiritual.
Dacă veți rămâne atașați de un corp fizic care rezonează cu 3D, vă veți reîncarna într-un corp pe bază de carbon sau, mai rău, veți fi o clonă, dacă vă veți reîncarna pe o planetă unde aceasta este tehnica de procreare.

Cei care au ales calea 3D, a materialității, vor putea să se nască pe o altă planetă din spațiu având fizionomia ființelor trăitoare pe acea planetă. 

Totul se decide acum, așa cum decisive sunt și alegerile pe care le face fiecare.
Procesul este în derulare; se întâmplă acum.
Cunoaște-te pe tine însuți! Alege dragostea, dacă vrei un traseu fericit!


SURSA: http://lightworkers.org


duminică, 25 august 2019

Mesaj de la Federația Luminii; 19 aug.2019

Channeler Blososom Goodchild
Traducere Const. Mihăilescu


Blossom: Bună ziua, prietenii mei. Mantra recomandată de voi: „ Eu sunt LUMINA, eu sunt IUBIREA, eu sunt CEL CE SUNT”, repetată de mai multe ori pe zi, cu siguranță mă ajută să nu am gânduri negative. Cred că îi ajută și pe alții.
F.L: Ne încântă ceea ce spui și începem prin a vă saluta. Am spune că acest exercițiu poate fi o cheie care vă ajută să aveți un sentiment de împlinire, de bunăstare. Cu timpul, vreți constata că rezultatul benefic apare indiferent dacă ați plecat de la o stare de nemulțumire, de frustrare, de disperare sau de la una de liniște. ..
Când ești trist ... te ajută să-ți întărești încrederea.
Când ești disperat ... te va ajuta să vezi lumina și să ieși din întuneric.
Când ești confuz ... îți va oferi pace și limpezire.
„Cântați” această Binecuvântare în TOATE situațiile căci ea vă va ușura sufletul, vă va mări încrederea și vă veți simți mai puternici.
Pe măsură ce energia acestor cuvinte va crește ... PUTEREA din spatele lor va crește, de asemenea
.
Așa cum am spus în ultima noastră comunicare ... în această perioadă voi puteți simți mult mai multe energii superioare care vă penetrează ființa.
Această afirmație (mantră), repetată zilnic de cât mai mulți dintre voi, vă permite să vă conectați mai ușor cu Sursa Divină, să vă amplificați puterea nu numai a voastră dar și a planetei.
Mulți dintre voi sunt acum pe deplin treziți și capabili să-și controleze gândurile la un nivel superior, ceea ce este necesar pentru a putea acumula energii atât de necesare în procesul de evoluție.
Bl: Asta mă trimite cu multe luni în urmă când vorbeați de „mari și încăpătoare containere” aflate pe navele voastre spațiale, menite să stocheze imense cantități de energie care, la momentul oportun, va fi trimisă pe Pămând în folosul umanității și al sistemului nostru planetar.(nota C.M.: în legătură cu aceasta voi publica un articol separat).
F.L: Ceea ce spui este corect. Aceste containere cu energie a luminii încep să fie deschise în această perioadă. Vom explica.
Imaginează-ți multe containere conținând aceaste Energii Luminoase ... ordonate și marcate pe nivelurile 1,2,3, etc.
În ultimii ani ...conținutul containerelor de nivel 3D au fost golite de energia conținută, care a fost descărcată în atmosfera planetei voastre..
Apoi s-a trecut la containerele conținând energii copatibile cu niveluri superioare. Este adevărat că am constatat că multe ființe umane din diverse locuri ale planetei nu erau pregătite să primească energii superioare.
Nu vorbim neapărat despre anumite țări… pentru că se poate ca în aceeași țară să existe ființe pregătite să asimileze energii superioare, chiar dacă în acel areal, în plan fizic, lumea se afle în război. Este de menționat că în ceea ce privește formele de relief, energiile superioare sunt mult mai ușor absorbite și asimilate în zonele muntoase, oricum mai izolate de „civilizație”.
Aceasta înseamnă că țările cu relief muntos, mai ales împădurit, cu ape cugătoare, unde omul n-a intervenit de loc sau foarte puțin, sunt favorizate în ceea ce privește primirea de energii ale luminii superioare.
În unele zone nici nu mai este nevoie de o anume pregătire, în vederea primirii acelor energii: ele sunt „turnate” direct. Aceasta nu înseamnă că se practică discriminarea, în ceea ce privește infuzarea energiilor, deși diferențe vor exista, cu siguranță, însă ele vor fi determinate de „curățenia” energetică a locului și viețuitoarelor de acolo (în primul rând de gândirea și comportamentul umanilor, față de ei și față de natură).
Bl: De ce totuși…pare că suntem atât de afectați de ENERGII, de calitatea acestora? Lumea începe să creadă că din ce în ce mai multe energii ne sunt trimise pentru a provoca adevărate dezastre. Eu gândesc că dacă ar fi energii ale iubirii ar trebui să facă bine nu prăpăd.
F.L: Dragi suflete, am mai vorbit și în trecut despre cauzele care determină parcă din ce în ce mai dese și drastice manifestări ale naturii și care vă afectează din ce în ce mai sever viața.
Intensitatea și frecvența producerii lor este legată intrinsec de viteza și volumul anihilării energiilor negative care s-au acumulat de-a lungul vremii pe și în planeta voastră.
Pe de altă parte, se spera că umanitatea va întra într-un ritm din ce în ce mai accelerat de trezire, adică de conștientizare. Însă, între speranțele noastre și ceea ce se întâmplă cu adevărat au apărut diferențe care, din păcate, s-au accentuat.
Trebuie să înțelegeți că noi, ca de altfel, oricine altcineva, nu are dreptul să vă încalce liberul arbitru, libera voastră alegere.
Unii nu s-au trezit, alții nu doresc s-o facă, considerând că le e bine așa.
O parte dintre cei treziți la noua conștiință încep să fie îngrijorați de comportamentul neadecvat al unor semeni de-ai lor.
Deși în sine acest sentiment nu este condamnabil, el este unul negativ care scade frecvența de vibrație. Un comportament echilibrat, lipsit de furie, de ură, de durere, de minciună și de incriminări ar asigura un răspuns mai bun al civilizației umane la noile provocări.
Ceea ce trebuie să faceți voi, fiecare dintre voi, este să experimentați eliberarea de tot ce ați clădit având la bază vechi energii. Sunt multe de eliberat, de anulat sau de modificat, căci nu este vorba doar de ceea ce s-a întâmplat în această viață ci și în toate celelalte anterioare. Este adică nevoie de anularea (echilibrarea) încărcăturilor karmatice pe care le-ați acumulat până la acest moment.
Tot ceea ce nu servește Lumina, dar care se află în „bagajul” vostru, trebuie scos la suprafață, curățat și transformat sau părăsit. O, da, știm: „ușor de zis, greu de făcut”.
Însă un lucru trebuie să vă fie clar: nu mai puteți face nici-un pas în față dacă nu vă debarasați de aceste poveri ale trecutului, care vă blochează înaintarea.
Nu este nici greu nici nu vă consumă timp și nici nu vă împiedică în activitatea voastră. Cu o singură condiție: să o faceți cu toată determinarea, cu toată încrederea. Dacă astea vă lipsesc, exercițiul este pierdere de timp.
Acolo unde lipsește echilibrul, calmul, încrederea, apare neliniștea urmată de perturbări în plan fizic și psihic.
Că o persoană sau câteva sunt agitate, ieșite din starea de echilibru, nu ar avea mari consecințe. Dar aceste persoane pot deveni catalizatori ai stării de agitație, de neliniște, de neîncredere, determinând în final un efect de avalanșă ce poate avea consecințe nu numai observabile dar chiar importante într-o comunitate. Comparați aceste efecte cu ceea ce se întâmplă într-o mașină de spălat rufe: în cuvă rufele murdare sunt îmbibate cu o apă tratată (cu detergenți), după care mașina face o miscare într-un sens, apoi în altul, totul pentru ca rufele să se înmoaie, murdăria să fie dislocată, iar rufele curățate. Trebuie repetate câteva mișcări într-un sens și în altul, apoi apa murdară este evacuată, și procesul reluat.
Totul se execută după un program care ține cont de mai mulți factori: puterea detergentului, gradul de murdărie a ceea ce se spală, cantitatea de apă necesară și la temperatură adecvată, timpul necesar unei spălări suficiente. La sfârșitul ciclului de spălare începe clătirea, centrifugarea și eliminarea apei.
Acum să facem comparațiile:
Apa și detergentul reprezintă energia luminii care treptat curăță enegiile („murdăria”) de joasă vibrație. Mișcările de rotație într-un sens sau altul reprezintă „agitația”(zgâlțâirea) pentru trezire.
Dușurile repetate și eliminarea apelor murdare au ca efect ridicarea la niveluri din ce în ce mai înalte de puritate.
Viteza mare de la centrifugare este faza în care sufletele, deja curate, își pierd din „masicitate”, sunt mai uscate și devin mai apropiate de condițiile impuse unei „prezentări” într-o lume curată și luminoasă.
Acum copatrați planteta voastră cu o mașină de spălat.
Cuva mașinii de spălat ar fi Pământul, care va face cam aceleași mișcări pentru a desprinde și elimina toată mizeria energetică (adică energiile de joasă vibrație) acumulată în veacuri. Apa care spală este IUBIREA. Cu cât rufele sunt mai murdare, cu atât programul de spălare este mai dur și mai prelungit. Desigur, cei cuprinși în acest program de curățare și purificare vor acuza duritatea programului, dar pentru ca rufele să iasă curate, e nevoie să să fie suportat.
Dacă la început a fost doar o clătinare dintr-o parte în alta, cum va fi în faza de centrifugare ?! Cine se lasă bine curățat, adică cine scapă de încărcătura energetică de joasă vibrație, la sfârșitul programului va suporta chiar cu plăcere „marea învârtire” căci el va fi mai curat, mai aproape de lumină.
Bl: Cred că nu este greu să ne dăm seama cam ce urmează.
F.L: Cu toate acestea, dragă Blossom... îți poți imagina ce se întâmplă când se va apăsa pe butonul ”Stop Program”. Conținutul va fi scos din „cuva mașinii” și va fi agățat pe culme, la soare, unde se va usca si va căpăta un alt aspect, mult diferit de cel dinnaite de spălare. O briză blândă se va abate asupra acelor „rufe” curate și reîmprospătate. GATA, cam asta a fost comparația!
Bl: Bună analogie. Deci, înapoi la aceste containere cu energie stocată, dacă se poate !? Când sosesc energiile primului nivel (nota C.M.: cele de cea mai înaltă vibrație)?
F.L: Încă nu a sosit momentul! Aceea este o energie de vibrație mult prea înaltă pentru nivelul vostru actual de suportabilitate.
BL: Pare a fi foarte îndepărtat acel moment (Tocmai am preluat ce aveați de gând să spuneți ... Mă întreb câți cititori au făcut același lucru?)
F.L: Da, aprecierea ta este corectă, Blossom. Casetele cu acea energie de nivel superior vor fi trimise odată cu EVENIMENTUL.
Ca să fim mai exacți, am spune că acea energie va fi descărcată puțin înainte, în timpul și după producerea EVENIMENTULUI.
În fapt sosirea acelei energii va fi resimțită, ca efect, nu imediat, ci într-o anumită perioadă de timp.
Bl: Sincer, mă încearcă un sentiment de dezamăgire. Cei de pe ”Norul Alb” au menționat că după Eveniment vom înțelege că de pe Pământ nu plecăm cu nimic, niciun bagaj, nicio valoare, dar vom fi cu adevărat liberi. Ne vom simți mult mai confortabil. Dacă acea energie înaltă ne-ar fi trimisă în avans, fără ca noi să fim pregătiți suficient, probabil că „cuva mașinii de spălat” ar exploda !!.
F.L: Pentru unii, da! Fragilor, acele energii vor afecta în mod diferit pe fiecare individ, totul depinzând de nivelul său de vibrație de la acel moment. .
Bl: Deci când va veni acest moment ... și ... va avea loc cu siguranță, se va trece prin etape precum: : apariție, (nota C.M.: tare mi se pare mie că va fi și o triere „a rufelor”, după calitate și „culoare”) curățare-purificare, detoxifiere, cetrifugare, uscare la soare.
Aceste căsuțe (containere) cu energii sunt numerotate ... pe niveluri, dintr-un anumit motiv.
F.L: Da, lumea voastră trebuie să sufere perturbări / tulburări masive. Trebuie ca toată „mizeria”, TOTUL să fie adus la suprafață, cunoscut, evidențiat, afișat și drastic curățat.
Cu toate acestea, prin acest program veți căpăta putere și vă veți recupera abilitățile de care ați uitat, sau ați fost forțați să le uitați. Vă veți cunoaște și înțelege în părimul rând pe voi înșivă. Atunci se va face adevărata triere: treziți (dintre care unii vor fi suficient de avansați), în curs de trezire și cei care au ales să mai aștepte.
Cei din prima și a doua categorie vor asimila energiile din containerele notate cu nr.1.
Bl: Deci ... nu toată lumea ?
F.L: Nu. În funcție de „nivelul lor de conștientizare și de frecvența de vibrație”. Din nou ... menționăm că asta nu are nicio legătură un ipotetic proces de judecare, de decizie a cuiva din afară.
Așa că mulți vor solicita asistența celor care sunt înaintașii.
Prevedem că cu cât se va apropia acel moment, tot mai mulți își vor înțelege misiunea pentru care au venit în această viață. Unii își vor revendica acel rol.
Unii vor conduce grupuri mici, alții vor îndeplini roluri de îndrumători ai unor mulțimi importante, popoare, căci multe suflete vor avea nevoie de îndrumare.
Bl: Deci, atunci când vom simți că aceste energii superioare (nivelul 1) vor sosi ... vom ști că „IT” va fi pe cale de afi cunoscută, nu-i așa?
Cu toate acestea, ce fel de diferențe va trebui să căutăm, pentru că vor exista, evident, deosebiri ?
 F.L: Criteriul va fi NIVELUL IUBIRII... chiar și în mijlocul tulburărilor.
NIVELUL ACUMULĂRII ... chiar și pe fondul tulburărilor.
NIVELUL CUNOAȘTERII prin EXPERIENȚA ... chiar și pe fondul tulburărilor.

Deja puteți simți de pe acum că energiile cu care vă confruntați devin mai puternice / mai mari.
Mulți începeți să înțelegeți dacă puteți trece peste o anumită stare, o anumită situație legată de evenimentele care vă înconjoară, inclusiv în ceea ce privește manifestările vremii. Celor care cred că și-au atins limita, le recomandăm să nu se dea bătuți și să nu iasă din starea de echilibru. Credeți în divinitatea din voi! Rezistați și nu așteptați să aflați neapărat răspunsuri! Ele vor veni în timp.
Spuneți-vă mereu: EU SUNT IUBIRE, EU SUNT LUMINA! Raportați-vă și consultați-vă doar cu Sinele vostru Interior și acționați cu inima, nu cu mintea. .
Bl: Mulțumiri și recunoștință! EU SUNT.

https://sananda.website/the-galactic-federation-of-light-via-blossom-goodchild-august-19th-2019/I

joi, 22 august 2019

Conversație cu Federația Luminii


11 aug. 2019; prin Blossom Goodchild
Traducere Const. Mihăilescu



Blossom: : Vă rugăm să rețineți că acest obiect glisa usor în jos după care își schimba brusc direcția cu o viteză incredibilă.....
Buna ziua din nou, vouă, prietenilor din înălțimi. 

F.L: Te salutăm multiubită Blossom, pe tine și pe fiecare suflet cuprins în această colectivitate confuză, cu privire la acele lucruri care dezvoltă energii uluitoare și vă perturbă vouă viața de zi cu zi.
Bl: Stai ... voi erați? ...ce mod ciudat de a începe !
F.L: Și totuși, nu este chiar așa....atât de mulți își ignoră propria CUNOAȘTERE A ADEVĂRULUI, că-i apucă disperarea ascultând și văzând tot ce le este prezentat în programele de știri !
Bl: Poate că da. Nu doresc să par mai specială, totuși, pentru mine, în mica mea bulă de Lumină, mă aflu într-un spațiu propice și nu mă simt deloc disperată. De aceea, m-am întrebat când ați intrat pentru prima dată în această rețea ?
F.L. Ești foarte conștiență, dragă Blossom, de amplificarea cunoașterii tale și de toată Lumina care strălucește din ea.
Bl: Da. Trebuie să spun că mă simt într-o stare binecuvântată în aceste zile ... (chiar dacă nu prea reușesc să dorm!).
F.L: Nu este cazul să te agiți, li se întâmplă și multor altora. Pe alte meleaguri există multă agitație și confuzie, în legătură cu aceste manifestări. 
Bl: Nu prea înțeleg la ce vă referiți.
F.L: Ne referim la faptul că... există entități care se prezintă ca fiind din „Lumină solidă” și totuși, dacă ar fi „puse la microscop” (nota C.M.: când li s-ar citi ADN-ul) ...s-ar vedea că nu era reprezentarea lor adevărată, ne erau ceea ce arătau a fi.
Oricum, mulți (umani) sunt dezorientați și nu înțeleg ce se întâmplă de fapt, în realitate. Fapt este că cei din spatele scenei ies acum în lumina reflectoarelor și arată cine și ce sunt ei cu adevărat. 
Bl: Sunt conștientă de existența unui coordonator general (global) în ceea ce privește abuzul asupra copiilor dispăruți.
* Cu toate acestea, nu cunosc nimic în plus despre această chestiune.
F.L: În curând veți afla mai multe căci energia acestor apariții este deja lansată „în aer liber”.
În curând, multe nume, locuri și situații vor fi dezvăluite iar comportamentele celei mai grave concepții vor fi deconspirate.

BL: Nu prea vorbești clar ... așa că am luat informații și de la White Cloud (norul alb)[nota C.M.: presupun că Norul Alb este de fapt o stație extraterestră a F.L. care orbitează în jurul Pământului, cu posibilitatea de a staționa la punct fix] și mi-a confirmat că voi erați.
F.L: Blossom, suntem aici, în proximitatea voastră, alături de voi, cu cele mai bune intenții și cele mai înalte sentimente de IUBIRE ... pentru a aborda toate situațiile și evenimentele de neînțeles pentru voi. De altfel, energia pe care o resimți tu se datorează acestui fapt.
Mulți care încă nu știu ce reprezintă și în ce constă asemenea momente de „deghizare” sunt frustrați și supărați, uneori chiar „ zguduiți” în ființa lor de producerea unor asemenea evenimente. Știm că ei se întreabă cât vor mai dura asemenea „tulburări” majore, câte trebuie să se mai treacă ..., înainte să fie prea târziu (?)
BL. Prea târziu, pentru ce?
F.L. Pentru ca inimile lor să colapseze.Toți aceștia sunt ființe care nu cred că dincolo de această viață mai există și altceva și, de aceea, încearcă să obțină cât de mult se poate de la această viață. Nu sunt interesați și nici dornici să privească mai profund în interiorul, în inima și în sufletul lor. Ca urmare, ei cad tot mai mult în întuneric, experimentând din ce în ce mai mult ceea ce nu este din LUMINĂ.
BL. Oh, mulțumesc pentru asta ... Am simțit energia „schimbării” chiar acolo… Continuați, vă rog!
F.L. Suflete dragi ... v-am rugat adesea să repetați mereu formularea ...„EU SUNT LUMINA, SUNT IUBIRE, EU SUNT CEEA CE
SUNT”.

Mulți dintre voi fac acest lucru și obțin multă putere din acest exercițiu.

BL. Da, oamenii-mi scriu și spun că obțin rezultate notabile, urmare a acestei invocații. Adaug și eu că o importanță deosebită o are zâmbetul (încrederea) și respirația profundă, care ne ajută să ne ridicăm vibrația.
F.L.Vedeți, suflete dragi? Vedeți? Eforturile care se depun în acest mod (exercițiu) simplu pot aduce schimbări importante. În acest mod vă puteți racorda la lumile universului, unde există multă iubire și o mai mare putere.
BL: Urmărind mesajele ... unii întreabă cum să învețe să simtă, mai degrabă decât să se exprime prin cuvinte? Vor să știe unde trebuie să călătorească în astral pentru a avea mai multă cunoaștere și mai multă putere?
F.L.: Aceasta este o întrebare foarte bună. Ca și în cazul tuturor celor care doresc… să adreseze / să spună / să creadă că „ceva” are un efect atât de mic… în comparație cu enormitatea de a simți aceleași „lucruri”.
Nu se pot manifesta dorințele inimii lor decât dacă au o anume sensibilitate ... căci VIBRAȚIA face să apară atracția.... ... dacă înțelegi asta?

BL: Foarte bine. Așa dar, cum ați putea să le explicați cel mai bine celor care nu sunt siguri cum să simtă această intenție?

F.L: Mergeți cu gândul la zona inimii voastre.
Gândți unde este ea amplasată, localizați-o ... Respirați profund și încercați imaginar să vă plasați în spațiul unde vă trimite inima și fixați-vă atenția acolo ... Respirați din nou profund și ... zâmbiți ! Sesizați schimbările care apar în voi, în energiea ființei voastre și nu uitați să aveți încredere și să zâmbiți.
În mod normal ar trebui să puteți vizualiza o LUMINĂ ALBĂ, strălucitoare care să lumineze centrul inimii voastre.
Cei care nu au această abilitate își pot imagina că se privesc într-o oglindă și vizualizează cum întreaga lor FIINȚĂ (cea din oglindă) ...se transformă într-o FIINȚĂ DE LUMINĂ ...strălucitoare, radiantă....Intrați (pășiți) în această LUMINĂ din oglindă și, intensificându-vă lumina, spuneți: „EU SUNT LUMINA, EU SUNT IUBIREA, EU SUNT CEL CE SUNT”
CONTINUĂȚI SĂ SIMȚI / SĂ VEDEȚI CUM SE CREAZĂ ÎNTRE FIINȚA VOASTRĂ DE LIUMINĂ O LEGĂTURĂ, UN CANAL DE LUMINĂ CU SURSA. Umpleți-vă ființa cu acea LUMINĂ și doriți-vă să aveți întreaga cunoaștere din univers.
Continuați să spuneți cu convingere: „EU SUNT LUMINA; EU SUNT IUBIREA, EU SUNT CEL CE SUNT”. Vizualizați cum vă uniți cu SURSA PRIMORDIALĂ DE LUMINĂ.
Simțiți cum vă încărcați cu Lumină. Aveți sentimentul de plinătate și de cunoaștere. Cereți SURSEI să vă dea cunoaștere, iubire și sănătate pentru a fi o ființă parte din TOT CEEA CE ESTE
Mulțumiți prentru tot ceea ce ați primit și reveniți în corpul vostru fizic.
BL. Cu siguranță că ați răspuns la întrebare și vă mulțumim pentru aceasta.

Nota Blossom:
* Federația Luminii și Norul Alb au vorbit adesea despre „plicurile” pe care le avem în capul nostru și că, atunci când va sosi momentul, acestea vor fi activate, ca și cum ele s-ar deschide și noi vom putea citi instrucțiunile pe care le conțin, astfel ca, din acel moment, să știm ce avem de făcut. Posibil ca acele instrucțiuni să fie particularizate pentru fiecare individ.
* Am aflat că Jeffrey Epstein a fost găsit mort azi dimineață (după primirea acestui mesaj channeling)

======================================
Nota C.M.: Existența unor „plicuri” (mai degrabă, cipuri) plantate în mintea (creierul) fiecărui pământean (de către cine?) sugerează că omenirea va fi pregătită în prealabil pentru acel EVENIMENT (nedefinit în ceea ce privește scopul și natura sa), eveniment programat a se produce „la momentul oportun”. Din conținutul „plicului” fiecare va afla ce are de făcut.
Ce înseamnă toate acestea?
În cât mai puține fraze, voi încerca să-mi prezint părerea în legătură cu mesajul-anunț de mai sus, trimis de Federația Luminii.
Deci:
Mai întîi de toate, aflăm (din acest mesaj dar, mai cu seamă, din multele sesiuni de regresie hipnotică ale celor cca 10 echipe europene, al căror conținut este accesibil pe facebook și youtube; personal vă recomand pe cele publicate de echipa Eleonora Lascu/Cristina Moraru) că doar puțini oameni nu sunt interferați de diversele civilizații ale universului, interesate de umanitatea terestră.
EVENIMENTUL despre care se tot vorbește de câțiva ani în presa de specialitate (eu însumi „bătând multă monedă” pe acest subiect) reprezintă ceea ce în Biblie este numit „seceriș”.
Ne aflăm la sfârșitul unui ciclu (Yuga V) când omenirea ar uma să treacă printr-un proces de selectare a sufletelor. Acest „seceriș” a mai existat anterior pe Pământ la încheierea fiecărui ciclu (yugi).
Ce este cu aceste cicluri, cine le inițiază și cu ce scop?
În afara ciclurilor cosmice decurgând din poziționarea și trecerea galaxiei noastre printr-o anumită zonă a spațiului cosmic, unde întâlnește câmpuri energetice cu anumite caracteristici, și care au ciclicitatea de 3600 de ani, se pare că exisistă și aceste cicluri mai scurte (denumite yugi) și care țin nu de poziționarea astrelor ci de Programul civilizațiilor extraterestre în ceea ce privește Terra și, mai ales, civilizația umană. Aceste cicluri subsidiare au durate diferite, variind probabil între 200 și 800 de ani tereștri. Practic, o yugă are durata determinată de „calitatea recoltei”: când „bobul” corespunde calitativ și „masic” exigențelor programului, se poate declanșa „secerișul”.

Sunt convins că deja mulți dintre dv. ați înțeles, sau sunteți pe cale de a o face, că ființa umană actuală este rezultatul unui vast și lung Proces de Inginerie Genetică (incluzând hibridizarea) asupra unei specii de primate de pe Pământ.
De fapt Programul de formare și accelerare a creării unei civilizații umane pe Terra a cuprins trei etape importante:

1) Cu cca 432.000 ani îHr. a început Procesul Stelar de modificare a ADN-ului unui grup de primate, mai evoluate, de pe Pământ. El a constat în iradierea cu anumite tipuri de energii de frevențe selecționate, a unui grup destul de restrâns de primate (aflate atunci în zona fluviilor Tigru și Eufrat).
Pentru a focaliza și iradia cu precizie grupul supus experimentului, Factorul de decizie universal (poate chiar cosmic), numit de noi DIVINITATE s-a folosit atât de o anumită poziționare naturală a astrelor cât și de amplasarea convenabilă, ca unghi de reflexie și ca distanță, față de Pământ, a unei foarte mari nave siriusiene.

2) Mai târziu (adică cu cca 421.3000 ani îHr, deci după cca 11.000 de ani de la demararea primei etape), pentru stabilirea formulei genetice dorite și crearea unui ADN pe bază de carbon, Inițiatorul a făcut cea de a doua intervenție majoră în ceea ce privește structura ADN a grupului primatelor respective. Și de data aceasta a fost folosită o anumită aliniere stelară dar și reamplasarea uriașei nave siriusiene.

3) Programul întocmit inițial a fost preluat apoi de acea civilizație siriusiană derivată (proprietara navei spațiale amintite), căreia, se pare, i s-a indus teleptic acest program.
Asta se petrecea cam cu 372.500 ani îHr, deci cu cca 50.000 de ani după începerea celei de a doua etape.
Primul contact al celor de pe nava siriusiană, care a îndeplinit un atât de împortant rol în transformarea (hibridizarea) și evoluția acelui grup de primate, a avut loc după coborârea de pe o navă de mai mici dimensiuni (plecată de pe nava-mamă, care staționa undeva pe cerul planetei) a unui mic echipaj condus de siriusianului TENEKAU. Acesta a observat la mică distanță un grup de primate de tipul homo erectus (deci cu mers biped), care nu păreau foarte speriate de prezența vizitatorilor străini (semn că cele două etape stelare modificatoare avuseseră efect). Echipajul nu a stat decât puțin pe planetă, din cauza atmosferei care nu era identică cu cea în care siriusienii trăiau.
Mă rog, procesul evolutiv a continuat până la apariția primului om Adam1, apoi Adam 2 și Eva, etc..
Eu am încercat doar să vă provoc un pic, cei interesați putând continua documentarea consultând măcar cărțile „Geneza Uitată”, de Radu Cinamar și „Programul Terra”, de Toni Victor Moldovan.

Așa cum am spus și cu alte prilejuri, ființa umană totală de pe Pământ are o minunată compoziție: corp fizic (somă), care-l ajută să se adapteze condițiilor planetei, și corpuri energetice (nemateriale) adică sufletul (corp subliminal) și spiritul. De fapt, spiritul este mai mult acea parte a SURSEI existentă în ființa noastră cu funcție de reprezentare, care ne asigură revenirea ACASĂ, prin menținerea unei legături permanente cu Lumina.
Sufletul plecat din Sursă se folosește de liberul său arbitru pentru a-și crea realitățile pe care le dorește. În mod firesc și normal el trebuie să nu piardă niciodată legătura cu Lumina Divină. La modul ideal, trebuie să existe comunicare, dacă nu chiar o deplină identificare, între conștiență, suflet și spirit.

În drumul lui spre cunoaștere (care se obține numai prin experimentare), în nenumăratele sale vieți, sufletul întâlnește tot felul de entități, unele din Lumină (FDL-uri) altele din întuneric (FNL-uri). FDL-urile pot fi din falsă lumină (adică entități care pot atinge nivele suficient de înalte de conștiință dar care (neavând suflet) nu sunt capabile să-și producă singure energia de care au nevoie, fapt ce le determină să și-o procure de la cei care au această abilitate (ființele umane), sau sunt FDL-uri din lumină adevărată, divină.
Din acest punct de vedere, multele universuri create pot fi complet diferite (aceasta depinzând de Creatorul sau Creatorii săi).
Creatorul nostru (Yahweh = Iehova), precum și întreaga sa supercivilizație (arhangheli, îngeri, heruvimi, serafimi etc) este un FDL din lumină (pozitivă) care, pentru a exista, are nevoie să primească energie de la ființele umane cu suflet, (căci doar acestea o pot produce).
Încă de la crearea sa, omul a fost mereu căutat de civilizațiile și entitățile din univers pentru a se profita de însușirile sale primordiale: puterea de a produce (modula) energia și puterea de a se reproduce pe cale naturală.
Dispunând de corp emoțional, ființa umană este capabilă să producă atât energie de frecvență pozitivă cât și energie cu vibrație negativă.(Un mare avantaj dar și un mare ghinion, atunci când se află într-un univers unde umanii pot fi interferați de entități malefice)
Asta o face căutată atât de FDL-uri, consumatoare de energie pozitivă cât și de entități precum: reptilieni, draconieni, grii, mantizi (insectoizi) și combinații ale acestora, care consumă energie negativă. (Am vorbit despre aceasta și în articolul „Răspuns unui cititor anonim”)

În prezent se spune că ne aflăm în procesul de ascensionare către dimensiunea 5D, o dimensiune evident superioară celei 3D, în care încă ne mai aflăm mulți (poate majoritatea) dintre noi. Pentru a ajunge în 5D, obligatoriu trebuie să traversăm o dimensiune de tranziție, 4D.
Am să expun o opinie personală asupra acestui proces.
Anterior am afirmat că între toate entitățile aparținătoare unor civilizații din falsă lumină ori din întuneric există, aș spune că din totdeauna, o rivalitate acerbă pentru obținerea unui loc privilegiat în dreptul de a interfera și exploata ființele umane, adevăratele „surse” de hrană.
Interesul unui FDL ar fi ca ființa umană să producă (moduleze) energie de frecvență pozitivă, dar nu extrem de înaltă, în timp ce entitățile negative (reptilienii, mantizii, draconienii, arhonii, grii etc) urmăresc să ne determine să producem energie de joasă vibrație, pentru că asta le trebuie lor și progeniturilor lor.
Deși pe Pământ trăiesc actual cca 7,7 mld. ființe umane (dintre care, probabil, 7 mld au suflet) acestea nu satisfac nici pe departe necesarul de energie dorit de civilizațiile și entitățile interferatoare.
Aceasta din trei motive pricipale:
-) numărul mare al populațiilor acestor civilizații și rata marea a creșterii acestor populații interferatoare;
-) amploarea obiectivelor de producere a unor tehnologii cât mai înalte pe care le obțin tot cu ajutorul energiei prelevată de la ființele umane. Dintr-o regresie hipnotică am aflat, de ex., că un draconian interferator, folosea energia „suptă” de la ființele umane nu numai pentru a se hrăni (el și superiorul său) dar și pentru a-și construi un mijloc de transport (stație spațială) pentru croaziere în univers.
-) dorința lor de a avea prioritate și putere de dominație cât mai mare în exploatarea „sursei” umane.

Este de prisos să mai adaug că exploatarea ființei umane în scopul obținerii diverselor sortimente de energie, duce inevitabil la epuizarea și moartea (corpului fizic) a celui interferat și la imposibilitatea de a evolua.
Cam asta ar fi și explicația întârzierii în ascensiunea noastră și a planetei în dimensiuni superioare.
Din câte se spune, de această dată, ar fi vorba despre „ascensiunea ” umanității și a planetei însăși în dimensiunea 5D, ca noutate fiind întenția ca majoritatea ființelor umane să-și păstreze inclusiv corpul fizic (soma). Totul depinde de nivelul de evoluție la care va fi ajuns umanitatea și fiecare individ, la momentul producerii EVENIMENTULUI („secerișului”).
Acest moment se tot amână, întârzierea justificându-ni-se prin necrearea condițiilor energetice propice. Ceea ce este adevărat.
Momentul declanșării campaniei „secerișului” depinde de mai mulți factori:
-) maturarea „bobului”,
-) condițiile meteo (în plan subtil, energetice),
-) pregătirea mijloacelor tehnice de recoltare,
-) depozitarea,
-) valorificarea recoltei,
-) cine sunt „secerătorii” etc.
Nu cred că este cazul să analizăm fiecare punct în parte, transpus la ceea ce înseamnă aceasta, când este vorba de recoltarea sufletelor.

Recoltarea („secerișul”) înseamnă trierea sufletelor (cum se spune la noi „alegerea bobului de neghină”. Sufletele,„nealterate”, adică cele care au păstrat și vitalizat structura ADN extraterestră planificată (recolta „bună”, pentru ei), vor ajunge într-un plan de frecvență corespunzătoare unde vor putea avea o existență conformă cu nivelul de vibrație a dimensiunii, desigur, cu acceptarea prelevării unor cantități de energie necesară entităților (ființelor) din acel plan. 
Cei care se vor afla într-un plan de vibrație pozitivă, superioară lui 3D, se vor bucura evident, de o anume prosperitate (dar nu de indeprendență). 
Cei care, de la începutul procesului de ascensionare vor fi bătut pasul pe loc, vor rămâne pe „vechiul” Pământ, în dimesiunea 3D, ori vor fi duși pe una tot de joasă vibrație.. Dar asta nu va fi nicio fericire căci caracteristica benefică a ființelor umane se va dilua și viața va deveni foarte greu de suportat.
Cei care au regresat, scăzându-și nivelul de vibrație, vor ajunge în planuri inferioare, negative („în iad”) unde viața, dacă aceea va mai putea fi numită astfel, va fi plină de durere, de frici, de neajunsuri, de umilințe etc. Acolo interferarea în vederea exploatării fără milă se va accentua, sufletul uman decăzând treptat până la nivelul la care va accepta orice umilință. Când pragul suferinței va fi fost definitiv drepășit (în sens negativ), sufletul se va lăsa total pervertit ori se va hotărî să se întoarcă, în sfârșit, la Lumină.
Cam asta este perspectiva. Nicio scofală. 
Din fericire, există o scăpare: sufletele să refuze orice fel de interferență, orice colaborare, orice conectare cu orice entitate și să-și declare independența, recunoscând doar filiația la adevărata SURSĂ DIVINĂ, cea care a creat lumile. Pentru aceasta însă trebuie să avem o gândire, un comportament care să nu ne scadă frecvența de vibrație la nivelul la care câmpul nostru energetic ar putea fi penetrat de energii ori entități malefice. 
Nimic nu depinde de alții; totul depinde de noi.

C.M.