Totalul afișărilor de pagină

joi, 24 mai 2018

Sfaturi utile pentru o gestionare eficientă a stresului (II)

Citiți prima parte a articolului
4. Fă mișcare
Când eşti stresat, unul dintre ultimele lucruri pe care te gândești să le faci este să ieşi afară şi să faci mişcare. Însă activitatea fizică este o metodă excelentă de eliberare a stresului – şi nu trebuie să fii sportiv de performanţă sau să petreci ore în şir la sală. Sportul eliberează endorfine, care te fac să te simți bine şi, în acelaşi timp, îţi poate distrage atenţia de la grijile cotidiene.
Deşi cele mai bune rezultate se obţin când faci exerciţii fizice regulat cel puţin 30 de minute, poţi ajunge progresiv la acest nivel. Cel mai important este să te ridici şi să te mişti. Iată câteva metode simple pentru a incorpora exerciţiile fizice în programul tău zilnic:
- Pune nişte muzică şi dansează;
- Scoate-ţi câinele afară, la o plimbare;
- Fă o plimbare sau mergi cu bicicleta până la magazin;
- Urcă scările în loc să foloseşti liftul;
- Parchează-ţi maşina cât mai departe ca să mergi mai mult pe jos;
- Fă echipă cu un prieten când îţi faci exerciţiile fizice şi încurajaţi-vă reciproc;
- Joacă pingpong cu copiii tăi sau alt joc video care implică mişcare.
Magia exerciţiilor ritmice, făcute conştient Deşi orice tip de activitate fizică poate ajuta la eliminarea stresului şi a încordării, activităţile ritmice sunt cele mai eficiente. În această categorie intră plimbarea, alergatul, dansul, mersul pe bicicletă, tai chi şi aerobicul. Însă, indiferent ce alegi, trebuie să fie ceva care să-ţi facă plăcere, pentru a nu renunţa prea uşor.
În timp ce te antrenezi, urmăreşte cu atenţie trupul şi caută să conştientizezi plenar senzaţiile fizice (şi emoţionale uneori). Concentrează-te pe coordonarea respiraţiei cu mişcările, de exemplu, sau pe senzaţia pe care o ai când simţi aerul sau razele soarelui pe piele. Includerea acestui element de conştientizare te va ajuta să rupi cercul vicios al gândurilor negative care însoţesc deseori un stres copleşitor.
5. Socializează
Nimic nu este mai plăcut şi mai relaxant decât să petreci timp cu o altă fiinţă umană care te face să te simţi în siguranţă şi înţeles. De fapt, interacţiunile directe declanşează o cascadă de hormoni care combat răspunsul defensiv de „luptă-sau-fugi” al trupului. Socializarea este o metodă naturală de eliberare a stresului (în plus, combate depresia şi anxietatea). Aşa că fă-ţi un scop din a comunica regulat – şi faţă în faţă – cu familia şi prietenii.
Nu uita că oamenii cu care vorbeşti nu este necesar să fie în stare să-ţi rezolve problema stresului. Trebuie doar să ştie să asculte. Şi urmărește să nu laşi teama de a-i încărca cu grijile tale sau de a părea slab să te împiedice să-ţi deschizi sufletul. Oamenii care ţin la tine vor fi flataţi de încrederea pe care le-o arăţi. Acest aspect va întări şi mai mult legătura dintre voi.
Desigur, nu se petrece întotdeauna să avem un prieten la îndemână, cu care să putem vorbi când ne copleşeşte stresul, însă consolidarea unui cerc de prieteni apropiaţi va mări rezistenţa la factorii de stres ai vieţii.
Sfaturi pentru consolidarea relaţiilor:- Vorbeşte cu un coleg de muncă;
- Participă ca voluntar într-un proiect;
- Ieşi cu un prieten la prânz sau la o cafea;
- Roagă persoana iubită să te sune regulat pentru a vedea ce mai faci;
- Mergi cu cineva la film sau la concert;
- Sună sau scrie un e-mail unui prieten;
- Ieşi la o plimbare cu un amic de la sala unde te antrenezi;
- Programează-ţi o dată pe săptămână o ieşire la cină; 
- Înscrie-te la un curs sau într-un club pentru a cunoaşte oameni noi;
- Confesează-te unei persoane în care ai încredere, unui profesor sau antrenorului sportiv.
6. Fă-ţi timp pentru distracţie şi relaxare
Pe lângă sport şi o atitudine benefică, petrecerea timpului singur este o altă metodă prin care poţi reduce stresul. Nu te lăsa atât de prins în hăţişurile vieţii încât să uiţi de propriile nevoi. A avea grijă de tine este o necesitate, nu un lux. Dacă îţi faci timp regulat pentru relaxare și pentru a-ți împlini micile plăceri benefice, vei fi mai pregătit să înfrunţi factorii de stres din viaţa ta.
Fă-ţi timp să te odihneşti. Include în programul tău zilnic şi un timp special de relaxare şi odihnă. Nu lăsa alte obligaţii să intervină. Este timpul tău de relaxare, în care iei o pauză de la alte responsabilităţi, un timp de care ai nevoie pentru a-ţi încărca bateriile.
Fă ceva care-ţi place în fiecare zi. Fă-ţi timp pentru micile placer benefice, indiferent că e vorba de contemplarea cerului, cântatul la pian sau mersul pe bicicletă.
Păstrează-ţi simţul umorului. Acest aspect implică şi capacitatea de a face haz de tine însuţi. Râsul ajută trupul să se elibereze de stres.
Înscrie-te la un curs de relaxareTehnici de relaxare precum yoga, meditaţia şi respiraţia profundă activează răspunsul de relaxare al trupului, o stare de calm, opusă celei de luptă-sau-fugi, specifică reacţiei de stres. Pe măsură ce vei învăţa să practici aceste tehnici, nivelul de stres se va reduce iar mintea şi trupul vor deveni mai calme şi mai concentrate.
Dezvoltă-ţi o „trusă” anti-sres Fă-ţi o listă de lucruri care te ajută să te relaxezi şi să te refaci. Urmărește să implementezi una sau mai multe dintre aceste idei în fiecare zi, chiar şi atunci când te simţi bine.
- Mergi la o plimbare; 
- Petrece timp în natură; 
- Sună un prieten bun; 
- Elimină tensiunea cu o sesiune de exerciţii fizice; 
- Relaxează-te cu o baie fierbinte; 
- Aprinde lumânări parfumate; 
- Savurează un ceai sau o cafea; 
- Joacă-te cu animalul tău de companie; 
- Îngrijeşte-ţi grădina; 
- Fă-ţi un masaj sau mergi la o şedinţă de masaj; 
- Citeşte o carte bună; 
- Ascultă muzică;
- Uită-te la o comedie.
7. Organizează-ţi timpul mai bine
O proastă organizare poate mări semnificativ nivelul de stres. Când eşti presat de timp şi în întârziere, este greu să rămâi calm şi concentrat. În plus, eşti tentat să elimini toate acțiunile sănătoase care te-ar putea ajuta să-ţi menţii energia, cum ar fi socializarea şi somnul. Partea bună este că poţi lua măsuri pentru a atinge o stare mai bună de echilibru.
Nu-ţi asuma mai multe sarcini decât poţi îndeplini. Evită să-ţi programezi activităţile la mică distanţă una de alta sau să-ţi încarci excesiv agenda zilnică. Deseori subestimăm durata unor activităţi.
Stabileşte-ţi priorităţile. Fă o listă cu ce ai de făcut, în ordinea acestora. Ocupă-te de cele mai importante mai întâi. Dacă ai ceva neplăcut de făcut, ocupă-te de acest aspect în prima parte a zilei. Astfel, restul zilei va fi mai puţin stresant.
Împarte proiectele pe etape. Dacă ai un proiect de amploare, stabileşte ce paşi ai de făcut şi ocupă-te de fiecare în parte, pe rând.
Deleagă răspunderea. Nu trebuie să faci totul singur, acasă, la şcoală sau la locul de muncă. Dacă sunt şi alţi oameni care pot să o facă, de ce nu? Renunţă la dorinţa de a controla totul. Vei elimina, astfel, un stres inutil.
8. Păstrează echilibrul printr-un stil de viaţă sănătos
Pe lângă mişcare, mai sunt şi alte opţiuni care pot mări rezistenţa la stres.
Mănâncă sănătos. Un trup bine hrănit este mai pregătit să facă faţă stresului. Nu sări peste micul dejun şi păstrează-ţi mintea limpede cu mese nutritive de-a lungul zilei.
Elimină cofeina şi zahărul. Creşterea temporară de energie, generată de cofeină şi zahăr se va transforma rapid într-o epuizare fizică şi psihică. Renunță la consumul de cafea, băuturi carbogazoase şi dulciuri cu zahăr şi te vei simţi mai relaxat şi vei dormi mai bine.
Nu recurge la alcool, ţigări şi la medicamente. Alcoolul sau medicamentele sunt o opţiune la îndemână, dar sunt doar o eliberare temporară de stres. Nu fugi de probleme, înfruntă-le cu mintea trează.
Odihneşte-te. Somnul hrăneşte mintea şi trupul, în timp ce oboseala măreşte nivelul de stres, pentru că te face să gândeşti iraţional.
 
yogaesoteric
22 mai 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu