Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și înafara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 24 martie 2018

* (107) - Ce se află într-o catedrală unde credem că-l găsim pe Dumnezeu. Cercurile din lanuri. Grii,o civilizație disperată.

Regresie hipnotică realizată de mediumul Maria, cu coordonarea lui Dragoș Coroșeț.
(selecțiuni)

După ce intră în transă hipnotică, Mariei i se cere de către Dragoș, să se conecteze cu el, la nivel energetic.
- Ce vezi?
- Văd o umbră neagră în fața ta. E o entitate și se numește 
Uri; e un gri.
- Ce vrea?
- Să te enerveze.
- De ce?
- Îi place să te vadă nervos.
- Cum artată?
- Arată ca un omuleț din Twin Pix.
- Am și energii străine?
- Da, cu siguranță.
- De unde le-am luat?
- Nu știu; ai fost undeva zilele astea și s-au agățat de tine.
- Mă lași să vorbesc cu Uri?
- Da.
- Uri, de cât timp ești cu mine?
- De 13 zile. Și de ce ai venit?
- Să mă distrez.
- Și te-ai distrat bine?
- Da, te-am luat de urechi.
- Lasă-mă cu Maria! Maria ce-mi făcea individul?
- Te trăgea de urechi, uite și acum o face.
- Bine, am să număr de la 1 la 3 și se va transforma într-o stâncă (1,2,3)
- Da, s-a făcut ca o piramidă și se află pe biroul tău.
- Ia piatra și arunc-o în infinit.
- Da, am aruncat-o și s-a fragmentat.
- Bun. Acum mergi, te rog, înapoi la ziua de ieri și vezi ce energii erau în Catedrala din Timișoara, când am intrat în ea.
- E complet negru. Pe pereți sunt spirite care stau cu capul în jos și fac din mîini spre oameni.
- Întreabă pe un unul ce fac acolo.
- Vânează suflete, își caută fiecare câte un uman care i se potrivește și intră în el. E plină biserica de ei. E îngrozitor acolo. Stai un pic să mă curăț și să-mi fac o protecție. Da, gata m-am curățat Văd că ieri, când ai fost acolo, o entitate a vrut efectiv să te înghită. A făcut o gură mare ca de rechin. Își schimbă si forma. Parcă te-a cuprins de tot în el.
De acolo te-ai încărcat cu energii negative.
- Deschide un portal să atragă acele energii.
- Da. S-au dus energiile dat tot nu te-ai curățat complet. A rămas ca o peliculă care s-a mulat pe tine. Cred că e o entitate. Ieri venisei cu încă două persoane în catedrală?
- Da.
- Tu erai în mijloc?
- Da.
- Să știi că și celelalte două persoane sunt la fel de încărcate. Le-am întrebat pe entități cine sunt și mi-au spus că sunt „spiritele catedralei”
- Cheama-l pe Iisus.
- A venit cineva dar nu era el.
- Spune-i să plece acelei entități și cheamă-l din nou pe adevăratul Iisus.
-  A sosit, da . El este.
- Mergeți împreună în catedrală, la acel miment de ieri.
- Când a intrat Iisus, toate entitățile s-au retras sus spre cupolă și privesc de acolo ce se întâmplă. L-am rugat pe Iisus să-mi explice.
Sunt entități invocate de soborul de preoți, explică Iisus. 
Preoții aceștia și-au vândut sufletele pentru câștiguri  materiale și pentru putere. 
Aceștia sunt fariseii din prezent, de care vorbeam eu cândva. (Un fel de cei care umblă cu cioara vopsită, explică Maria lui Dragoș, care nu știa teremenul)
- Care e nivelul vibrațiilor mele? întreabă Dragoș. (Avea 240 și cere să și le ridice la 5 mil. de infinități.)
-  Acum cheamă săbiuța pe care o avem pregătită și înfige-o în podeaua Catedralei.
- Când am înfipt-o s-a produs un tunet iar zidurile (enegetice) ale bisericii văd că au crăpat în unele locuri. 
Entitățile au ieșit urgent prin cupola bisericii. Sabia împrăștie valuri de energie. Acum s-a luminat toată incinta. 
Iisus spune că am făcut bine dar că fariseii (și arată către preoți, care sunt acum îmbrăcați în negru) îi vor invoca din nou pe întunecați. 
- Ce putem face?
- Mi-a spus să ating cu sabia plexul solar al unui popă (sunt 7 în fața altarului). Din pieptul acestuia  au început să sară tot felul de lucruri, în toate direcțiile. Sabia îl purifică pe loc. Iisus spune să trec și la următorul. La fel se întâmplă: ies umbre, animale, păsări, insecte, energii urâte. Am aruncat o plasă si am adunat tot ce a ieșit din popi și apoi am aruncat-o spre soare.
- Mai trebuie ceva făcut?
- Ar trebui făcută o protecție, spune Iisus. 
- A făcut-o el, parcă e o poleială de aur.
- Dacă ați terminat, reveniți, cere Dragoș. Mergeți și vedeți ce este cu Ionela (n.m., soția lui Dragoș).
- E în pat, dar se ridică, spune că are dureri de cap. Iisus îmi transmite să folosesc și aici sabia. Când am înfipt sabia, o entitate a țipat. Parcă a crăpat o coajă, o piele ca de melc, care avea doi ochi ca de foc. Sabia a curățat totul. Ionela are vibrația 418. I-am ridicat-o la 100.000. 
După ce curăță și locuința, Maria constată că mai era un descarnat rătăcit. L-a expediat printr-un portal, pe care apoi l-a sigilat. O curăță și pe mama lui Dragoș, care fusese și ea în Catedrala din Timișoara, unde Maria își amintește că erau mai multe entități întunecare decât enoriași, venite „la vânătoare”.

- Întreabă-l pe Iisus care este frecvența sufletului. Al meu cât are, de ex.?
- 480 Hz.
- Al tău?
- 560. 
- Întreabă-l de ce diferă?
- Spune că se poate schimba de la moment la moment și de la o persoană la alta.
- Ce se întâmplă dacă mărim prea mult frecvența sufletului?
- Nu se întâmplă nimic. Ajungem la un maxim și de acolo nu se mai ridică Fiecare are un alt maxim. 
  - Să facem un experimet: spune-mi să-mi ridic vibrația sufletului la 6oo, de la 480, cât am acum. Ce vezi?
- Văd că fiecare moleculă a sufletului s-a deschis. Toate moleculele sunt ca niște floricele și scânteiază.

- Mergi cu Iisus și vedeți ce este cu cercurile din lanuri, care ni se tot arată pe la trelevizor.
- Da, am ajuns într-un lan de grâu. Vedem mai multe semne circulare. De-asupra locului văd niște nave ET pe care oamenii nu le pot vedea.
- Ce entități sunt în acele nave?
- Niște grii.
- Intreabă pe unul dintre ei ce  fac acolo și ce este cu cele cercuri. 
- Da, l-am contactat pe un gri care se numește MILU. 
Spune că fac cercetări iar cu semnele vor ca noi să știm de existența lor (a extratereștrilor). Tot apar pentru că lumea, deși le vede, nu crede că sunt făcute de ET. Până la urmă lumea se va convinge.
- Dacă vor să aflăm de existența lor, de ce nu coboară de ex. pe un stadion?
- Ar crea panică. Ei își doresc contacte cu umanii: au înțelegeri cu conducătorii statelor pentru schimb de experiență. Eu ne dau tehnologie iar noi le permitem să ajungă pe planetă, pentru diferite experiențe.
- Milu, de unde veniți voi?
- E secret, nu-ți pot spune. Așa e trecut în înțelegerea cu conducătorii voștri. 
- La ce schimb de experiență te referi?
- Noi vă dăm tehnologie iar voi vă lăsați studiați.
- De ce anume sunteți voi interesați? Eu cred că voi, care vă înmulțiți doar prin clonare, căutați alte modalități de a vă replica. Asta pentru că v-ați tot replicat până aproape ați pierdut originalul. 
Ați vrut să deveniți nemuritori, dar, prin clonări multiple și repetate, v-ați creat sfârșitul.
- Nemurirea noastră ne-a fost luată de cine ne-a dat-o.
- Înseamnă că v-ați supărat creatorul!?
- L-am renegat, ne-am ridicat împotriva lui căci am vrut să fim ca el.
- Nici nu știu dacă să-mi pară rău de voi ori nu? Ce, ați înnebunit de tot?
- Asta a fost de mult.
- N-ați cerut și voi iertare creatorului vostru?
- Am fost renegați, acum suntem ai nimănui, umblăm din loc în loc în navele noastre spațiale, căci nu mai avem o planetă a noastră.
Cum v-ați răzvrătit împotriva creatorului vostru?
-Am vrut să-l capturăm și să-i luăm puterea. I-am întins o cursă dar am căzut singuri în ea căci noi nu ne-am dat seama că el știa tot ce făceam și ce gândeam.
Maria vede că acel creator este din lumină și ocupă un loc 4-5 între creatorii pozitivi.
Vede, de asemenea, că înainte de renegare, aceste ființe aveau în loc de suflet niște steluțe luminoase, pe care creatorul le-a retras, din cauza faptei lor. În plus, după răzmeriță, în loc să-și ceară iertare, ei au pus la cale să-l prindă pe creator și să-și recupereze sufletele, acțiune pe care au întreprins-o de mai multe ori. Ca urmare, creatorul a rupt orice legătură cu ei, astfel că niciodată n-au putut să-l mai găsească. 
Dragoș îl întreabă pe Iisus dacă îl cunoaște pe acel creator și dacă n-ar putea interveni în favoarea acestei rase proscrise. Iisus spune că nu are acest drept, gestul ar fi interpretat ca o încercare de uzurpare de autoritate. Dreptul de a face ceva și modul în care ar urma s-o facă, este exclusiv al acelui creator a cărui hotărâre a fost perfect justificată, căci a fost un act de autoapărare.
După plecarea lui Iisus, Dragoș o cheamă pe Lilith, încercând ca aceasta să facă ceva pentru grii, în sensul de a lua legătura cu creatorul lor ca să-i ierte. Și Lilith spune același lucru ca Iisus:
- Îl cunosc dar nu am dreptul să intervin. Este treaba lui.    
Maria vede că acel creator convocase un consiliu în această chestiune, iar membrii consiliului i-au recunoscut acestuia dreptul de a decide singur. 
În aceste condiții, Dragoș vrea să ia acțiunea pe cont propriu și-i cere Mariei să creeze o bulă energetică în care să plămădească un suflet. 
- Lilith m-a oprit, spune Maria, mi-a dat peste mână și ne-a certat spunând că suntem niște nesăbuiți, căci am putea declanșa un război între creatori, din cauza acestei imixtiuni nepermise. 
Dragoș îl sfătuiește pe acel gri, Milu, să meargă la ai lui și să-i determine să ceară iertare cretorului lor pe care l-au supărat. 
Maria obsevă că făptura nu are nici-o reacție, pare a fi indiferent.




Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu