Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 1 martie 2017

Montague Keen – 27 feb. 2017

Traducere Const. Mihăilescu

 Omenirea trebuie să nu înceteze lupta pentru a supraviețui pe Pământ. Nu veți pierde această luptă, dar trebuie să nu renunțați. Vă rog să rămâneți vigilenți în orice moment. Cabala are un plan diabolic de implementatre a unor cipuri în corpurile umane, pentru diferite motive care, pentru naivi, par a fi justificate. Această implementare este pregătită a se face și clandestin, dacă va fi nevoie. Toți pacienții care sunt internați în spitale trebuie să fie foarte atenți la ceea ce li se injectează sau grefează în corp sub diferite pretexte absolut „normale” (injecții, operații chirurgicale pentu însănătoșire sau estetice, transfuzii etc). Există deja medici racolați și instruiți pentru a face asemenea implanturi. Nu acceptați niciodată să vi se supună corpul la asemenea operațiuni, iar atunci când sunt inevitabile, încercați să aflați tot ceea ce vi se introduce în corp. 
Testele făcute pe animale au condus la perfecționarea metodelor, în vederea trecerii și la ființele umane. 
Scopul întunecaților este atât manipularea minților umane cât si creșterea numărului de decese, astfel încât populația globului să fie redusă drastic într-o perioadă destul de scurtă de timp.
În lumea voastră se accentuiază, de asemenea, tendința de legiferare a pedofiliei, sau măcar de acceptare parțială. Care este scopul? Extragerea, prin contact sexual, a energiei tinere și preluarea acestei energii de către maturi sau bătrâni, majoritatea acestora fiind ființe ale întunericului. (nota C.M.: prin agresare sexualtă, copiilor li se provoacă o dereglare psihică și un transfer de sentimente de rușine, frică, inechitate, care produc traume devastatoare în ființa victimei. În dezvoltarea normală a copilului apare o ruptură greu sau imposibil de reparat. Copilul traumatizat prin actul pedofiliei, devene o sursă permanentă de energie negativă, energie atât de necesară ființelor întunecate). 
Dar nu numai atât: copiii sunt sacrificați la propriu în ritualuri funeste, totul urmărind revigorarea întunecaților ca indivizi. 
Iubiților, nu vă amăgiți: toate aceste acte criminale au loc în societatea umană actuală, dar, în credulitatea voastră, treceți pe lângă aceste fapte de depravare sau crimă care sapă adânc la temelia civilizației planetare și mențin sau chiar pot revigora dominația întunecaților. O lume înfricoșată, debusolată și abulică este exact lumea de care are nevoie Cabala.
Din fericire, procesul de redresare este unul important, dar aceasta nu înseamnă că voi ar trebui să deveniți mai puțin vigilenți și exigenți. 
Date fiind îndelungatele reușite anterioare de dominație și control, Cabala a crezut că pe Pământ nu există forțe care s-o reducă la tăcere.
Cea mai recentă dovadă că lucrurile nu mai stau așa, a venit prin d-ul Trump, care a răsturnat coșul lor de mere tentant aranjate (astfel ca merele putrede să nu poată fi observate). Asta i-a surprins pe întunecați care acum se simt mai vulnerabili decât oricând. Asta-i determină să lupte cu toată înverșunarea căci înțeleg că nu sunt imbatabili și că dispariția lor de pe planetă este doar o chestiune de timp.

O mare tistețe ne provoacă nouă, sufletele de „dincolo”, când vedem că ființe precum  HARALD KAUTZ-VELLA sunt încarcerate de mai mulți ani doar pentru că au îndrăznit să spună adevărul. Din păcate, sunt mulți asemenea lui care zac în pușcăriile lumii.
Știind că rezultatele muncii noastre de îndreptare a făptuitorilor de rele este un proces de mai lungă durată, și pentru scurtarea suferinței acestor adevărați eroi ai Luminii, noi dorim să vă alăturați nouă cu mijloacele de care dispuneți în planul fizic, pentru a-i ajuta.
Harald este un suflet frumos, curat. El are nevoie de ajutorul vostru, de rugăciunile și dragostea voastră, și chiar de manifestarea voastră în stradă sau prin petiții.

Iubiților, anul 2017 va fi caracterizat ca an al revederii acțiunilor întreprinse anterior, în vederea reașezării problematicii terestre în termenii cei mai actuali. Acumulările de până acum trebuie stabilizate și folosite ca modalități de reîmputernicire a ființelor umane din Lumină.
Niciodată în istoria voastră nu au fost fluturate mai frecvent și mai ostentativ, dar și mai perfid, programele minciunoase, înșelătoria practicată cu incredibil tupeu de către cei care vă conduc și care pretind că vă reprezintă interesele. Fiți atenți la „cadourile” care vi se fac căci, venite de la ei, acestea sunt „daruri otrăvite”, sunt „populisme”, care vor fi decontate mai târziu tot pe spinarea voastră.
Mass –media obedientă vă bombardează non stop cu știri care să vă înfricoșeze, să vă determine să lăsați „garda jos”, acceptând că „asta este, n-avem ce face !”. Televiziunile, radioul și presa scrisă au tot timpul amplasate capcane prin care încearcă capturarea celor mai puțin vigilenți și mai dispuși să „înghită nada”.
Trebuie înțeles că acum se dă lupta pentru salvarea sufletului omenirii
Voi trebuie să fiți puternici și să refuzați să susțineți sau să colportați minciuna, prefăcătoria și șantajul. Nu vă alăturați celor care au fost „convinși” într-un fel sau altul să se manifeste în sprijinul celor care de fapt vă manipulează.
Nu vă lăsați atrași în asemenea capcane! Altfel, vă ajutați „călăii”.

Aveți încredere în măsurile raționale, care vi se propun în modul cel mai democratic, mai transparent, măsuri despre care vi s-a cerut părerea și pentru care v-ați dat aprobarea.
Faceți introspecții pentru fiecare măsură care vi se propune și întrebați-vă sufletul și inima. Evitați să cereți exclusiv părerea minții, a ego-ului vostru uman. Prin introspecție și meditație ajungeți direct la Sursă.
Repet ceea ce am mai spus nu de mult: rugați-vă pentru americanul de rând căci la ei, nivelul de manipulare a atins valori distrustibile. Poporul SUA este acum rătăcit în pustiul minciunilor sfruntate. Cabala a preluat cu mult timp înainte controlul asupra acestui popor, prin acapararea posturilor cheie în stat (politic, administrativ, finaciar). 
Din păcate, America a deschis larg ușa celor mai demonice ființe, formându-se o elită a corupției și controlului. 
Lovitura care li s-a dat prin ocuparea scaunului prezidențial de către o persoană nesupusă lor, domnul Trump, le-a schimbat complet programul. Obiectivul lor actual este înlăturarea lui Trump de la Casa Albă. 
Fiți tari și încrezători, și nu uitați că fiecare dintre voi este important. Rasa umană trebuie să supraviețuiască.

De curând, draga mea soție a fost grav atacată noaptea, de către forțe malefice, în timpul somnului. Ea este epuizată.
Vă rugăm să înțelegeți că, pentru a se conecta cu mine, ea duce acum o adevărată luptă.
Draga mea, te rog ia-o mai ușor și nu dispera dacă uneori legătura cu mine este incertă.
Eu rămân, ca totdeauna, adoratorul tău. Monty.

Website:
 The Montague Keen Foundation


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu