Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 24 martie 2017

Aflat în vizită în România, genialul cercetător Mehran Tavakoli Keshe a participat la un eveniment organizat de Școala de Yoga MISA

STIRI ȘI EVENIMENTE CENZURATE 
Miercuri, 22 martie 2017, Școala de Yoga MISA a organizat un eveniment la care a fost invitat binecunoscutul cercetător de origine iraniană, dl Mehran Tavakoli Keshe.
Inginer în fizica nucleară, domnul Keshe a dezvoltat diferite proiecte legate de noi soluții pentru problemele majore cu care se confruntă omenirea, cum ar fi: foametea, lipsa de apă, generarea de energie electrică în mod ecologic, schimbările climatice și problemele de sănătate, propunând pentru soluționarea acestora utilizarea de reactoare plasmatice care vor oferi omenirii inclusiv libertatea de a călători în spațiu.
Este a doua vizită pe care dl Keshe o face în România, prima fiind în urmă cu 28 de ani, după căderea regimului comunist din țara noastră.
Iată câteva imagini de la eveniment, surprinse de Costică Cojocaru.
 
 
 
 
 Mai multe detalii despre activitatea savantului iranian Mehran Tavakoli Keshe puteți citi în seria de articole ULUITOAREA TEHNOLOGIE REVOLUȚIONARĂ KESHE

yogaesoteric
23 martie 2017

Un comentariu:

  1. Trebuia facuta mai multa publicitate pentru evenimentul respectiv.

    Florentyin

    RăspundețiȘtergere