Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 26 noiembrie 2014

O mărturie cu totul extraordinară a „călătoriei“ unui neurochirurg materialist într-o dimensiune astrală paradiziacă (II)

Eben Alexander, un neurochirurg care predă la Universitatea din Virginia, a trăit o experienţă la graniţa dintre viaţă şi moarte cu o rară intensitate. După 7 zile, când medicii se gândeau să întrerupă tratamentul, el a deschis ochii şi a revenit la viaţă. Mii de persoane au supravieţuit unei astfel de experienţe, chiar dacă majoritatea oamenilor de ştiinţă au negat realitatea acestui fenomen.
 
Ca urmare a experienţei sale, Eben Alexander a realizat că Pământul este un loc unic în spaţiu, unde răul şi binele coexistă şi unde răul a fost autorizat întrucâtva să se amplifice într-un mod care ar fi complet imposibil la nivelurile superioare ale existenţei, înţelegând astfel că toate acestea au fost gândite şi intenţionate pentru dezvoltarea şi evoluţia fiinţelor vii şi că ele implică întotdeauna realitatea liberului-arbitru care ne-a fost dat fiecăruia. Pentru doctorul Alexander Eben „Universul Fizic este asemenea unui fir de praf în comparaţie cu lumea invizibilă şi spirituală“. O experienţă la graniţa dintre viaţă şi moarte ne permite să învăţăm global, „trăind“ efectiv experienţa realităţii dimensiunilor subtile astrale. Atunci când ne reintegrăm în învelişul carnal, nu mai rămâne decât senzaţia că la un moment dat am înţeles Totul – cel puţin ştim că această cunoaştere există într-o formă limpede, dar este adesea dificil, chiar imposibil, să o exprimăm în cuvinte, în concepte, deoarece ea le transcende.
Eben Alexander a utilizat o comparaţie foarte frumoasă: „Când intenţionez acum să împărtăşesc această cunoaştere, acest demers mă face să mă simt ca şi cum aş fi un copil, ce a devenit brusc adult în timpul unei călătorii în care a descoperit toate minunile cunoaşterii umane, şi care apoi se întoarce la copiii cu care era prieten şi caută să le descrie ce înseamnă să cunoşti mai multe limbi romanice diferite, cum să foloseşti aritmetica şi care este, de fapt, dimensiunea imensă a Universului.
Pe măsură ce starea sa fizică se deteriora rapid pe Pământ, din punctul de vedere al medicilor riscând să se apropie de o comă fatală şi fără speranţă de vindecare, Eben îşi continua călătoria şi descoperirile în lumile subtile superioare. Din cauza limitărilor inerente existenţei în trup şi exprimării prin cuvinte, îi este imposibil să transcrie ceea ce el a trăit în lumea spirituală, cu aceeaşi claritate a înţelegerii şi cu aceeaşi intensitate. El a văzut chipurile familiare ale celor apropiaţi care se rugau pentru el pe Pământ şi a aflat mai târziu că cele şase chipuri erau ale celor care au fost prezenţi fizic în a şaptea dimineaţă sau la veghea din acea seară. El a perceput şi chipul unui copil mic. În experienţa sa, Eben Alexander, fără să-şi mai amintească de viaţa sa terestră, a înţeles că al şaselea chip, care îl îngrijora din cauza tristeţii pe care o emana, aparţinea cuiva care avea nevoie de el. Acel cineva îl ruga să „revină“ şi să nu îl abandoneze. În camera de spital, medicii nu mai aveau nicio speranţă, când, dintr-o dată, ochii lui Eben s-au deschis şi a început să privească în jur. După şapte zile de comă, el a revenit la viaţă, şi imediat a pronunţat primul cuvânt: „Mulţumesc“. Eben nu îşi mai amintea nimic din viaţa sa terestră de dinainte de comă. Îşi amintea doar de experienţele spirituale şi de paradisurile celeste pe care tocmai le văzuse în dimensiunea subtilă astrală.
Foarte repede, Eben a făcut progrese şi şi-a recuperat toate funcţiile cerebrale, fără nicio leziune. Venise vremea să vorbească despre experienţele sale, chiar dacă era afectat de scepticismul colegilor săi medici, cu privire la experienţa sa excepţională la graniţa dintre viaţă şi moarte. „Cu cât spiritul meu ştiinţific îşi revenea, cu atât înţelegeam mai bine că tot ceea ce am învăţat pe parcursul a decenii de şcoală şi de practică medicală era, de fapt, într-un conflict radical cu realitatea a ceea ce trăisem în aceste experienţe astrale, şi totodată atunci realizam că spiritul continuă să existe dincolo de trup. Aşadar, trebuia să povestesc lumii experienţa mea.
Cunoştinţele ştiinţifice ale doctorului Alexander Eben au devenit un atu preţios în intenţia sa de a demonstra realitatea experienţelor la graniţa dintre viaţă şi moarte. El a trecut în revistă, una câte una, diferitele ipoteze ştiinţifice care ar fi putut eventual explica experienţa sa la graniţa dintre viaţă şi moarte. El a eliminat încă de la început, prin argumente bine alese, o ipotetică reacţie a trunchiului cerebral, care ar fi apărut pentru a diminua suferinţa, apoi a eliminat şi ipoteza unei reminiscenţe deformate a amintirilor, care proveneau din zonele mai profunde ale sistemului limbic. Nici ipoteza că experienţa sa ar fi fost fost indusă ca urmare a consumului masiv de medicamente nu a rezistat analizei sale critice, deoarece acele molecule chimice acţionează doar prin intermediul receptorilor neocorticali. Dar neocortexul doctorului Eben nu mai funcţiona, astfel că acele medicamente nu mai aveau un substrat asupra căruia să acţioneze. Doctorul a mai formulat o serie de ipoteze. Să fi fost vorba de un somn paradoxal, în care neurotransmiţătorii naturali au interacţionat cu receptorii neocortexului? În cazul somnului paradoxal, este necesar ca neocortexul să fie funcţional şi nici aceasta nu era posibil. Să fi fost o eliberare bruscă de DMT din glanda pineală, ştiut fiind faptul că DMT poate induce stări psihedelice intense? Se ştie că această moleculă, pentru a avea efect, trebuie să interfereze cu neocortexul, care în cazul doctorului Alexander era inoperant. În concluzie, doctorul Eben a demonstrat că întreaga literatură ştiinţifică medicală este, de fapt, incapabilă să explice experienţa excepţională trăită de el.
Mai departe, doctorul Eben Alexander şi-a pus problema dacă nu cumva fizica cuantică ar fi putut explica experienţele la graniţa dintre viaţă şi moarte. Bazându-se pe realitatea principiului non-localizării din fizica cuantică, el a început să formuleze unele ipoteze interesante.
Principiul non-localizării în fizica cuantică
În fizică, principiul localizării, cunoscut şi ca principiul separabilităţii, stipulează faptul că obiectele aflate la distanţă nu pot să se influenţeze reciproc în mod direct. Un obiect nu poate fi influenţat decât de mediul său imediat. Acest principiu al relativităţii restrânse a fost formulat astfel de Albert Einstein: „Pentru această dispunere a obiectelor introduse în fizică, pare esenţial ca ele, la un moment dat, să manifeste o existenţă independentă unele faţă de altele, în măsura în care ele se află în regiuni diferite ale spaţiului. În absenţa ipotezei existenţei reciproc independente a obiectelor separate spaţial unele de altele, ipoteză care îşi are originea în gândirea de fiecare zi, gândirea fizică ce ne este familiară nu ar fi posibilă. Nu vedem cum ar putea legile fizice să fie formulate şi verificate fără această separare.“ Acest principiu a fost repus în discuţie în fizica cuantică, în special datorită fenomenelor cuantice complexe.
Fizicienii David Bohm şi Basil Hiley estimează că nu există nicio obiecţie fondată la conceptul non-localizării. Răspunzând celor care consideră că acceptarea non-localizării ar ameninţa posibilitatea izolării şi observării ştiinţifice a oricărui obiect existent, Bohm şi Hiley au argumentat că, la nivel microscopic, efectele non-localizării nu sunt semnificative: ea permite exact acelaşi grad de separabilitate a sistemelor ca şi cel care este cerut de „tipul de cercetare ştiinţifică care se bazează pe fapte concrete“.
Punerea de acord a teoriei relativităţii restrânse cu non-localizarea (a se vedea paradoxul EPR) este o altă chestiune mai complexă, dar Bohm, ca şi John Stewart Bell, a subliniat că în cazul non-localizării nu transmiterea de semnale este în joc. John Bell afirma că: „însăşi ideea de acţiune la distanţă este respingătoare pentru fizicieni. Putem găsi nenumărate citate din Newton, Einstein, Bohr şi din alţi mari fizicieni care afirmă că este de neconceput ca o acţiune realizată «aici», aproape să aibă efecte «acolo», departe. Părinţii fondatori ai mecanicii cuantice nici măcar nu aveau nevoie de argumentele lui Einstein că, vezi-Doamne, nu există acţiune la distanţă, căci puteau găsi argumente şi în altă parte. Ideea că există fie determinism, fie acţiune la distanţă, le era atât de respingătoare, încât preferau să privească în altă parte. Ei bine, aceasta este tradiţia şi noi trebuie să învăţăm, în viaţă, că uneori trebuie să cunoaştem tradiţii noi. Va trebui ca noi să învăţăm nu atât să acceptăm acţiunea la distanţă, cât să înţelegem insuficienţa unui decret de tipul «acţiunea la distanţă nu exist㻓.
În ce priveşte obiecţiile la conceptul de non-localizare, Hiley şi Bohm au făcut câteva observaţii semnificative: „Obiecţiile la non-localizare par să fie, mai mult sau mai puţin, o prejudecată care s-a dezvoltat odată cu ştiinţa modernă. La începutul dezvoltării mecanicii cuantice a avut loc o luptă îndelungată pentru eliberarea de tot ceea ce putea fi considerat ca fiind superstiţie sau magie, iar non-localizarea era în această direcţie o noţiune-cheie. Poate că a rămas o frică profund înrădăcinată că simpla luare în considerare a ideii de non-localizare ar putea redeschide supapele care ne apără de «concepţiile iraţionale» ascunse în substratul culturii moderne. Chiar dacă am fi într-un astfel de caz, situaţia nu ar putea constitui un argument valid împotriva non-localizării.
Oare conştiinţa noastră este cea care creează realitatea?
Fizica cuantică ne-a arătat că la nivel subatomic, în universul infinitezimal, fiecare obiect al Universului Fizic este conectat cu toate celelalte obiecte. Termenul „obiect“ pare impropriu, căci este necesar să vorbim despre vibraţia energiei şi relaţii. Fără a recurge la conştiinţă, va fi imposibil să cercetăm realitatea ultimă a Universului. Există încă un aspect foarte misterios pentru oamenii de ştiinţă contemporani referitor la „realitatea“ lumii noastre care este constituită din atomi, ce sunt constituiţi la rândul lor din electroni, protoni şi neutroni. Aici ajungem la frontierele conştiinţei noastre terestre, deoarece fizicienii nu reuşesc niciodată să descopere din ce sunt alcătuite „cărămizile ultime“ ale materiei. Noi nu cunoaştem constituenţii celor mai mici particule care alcătuiesc obiectele Universului Fizic. Ceea ce ştim referitor la aceste particule, şi aceasta este, de asemenea, o cunoaştere fundamentală, este că în Univers, toate sunt legate între ele. La cel mai profund nivel, toate particulele sunt interconectate.
Eben Alexander afirmă: „Cred că actuala viziune ştiinţifică asupra Lumii se apropie cu paşi mari de o teorie a Totului care nu lasă decât foarte puţin spaţiu sufletului nostru, spiritului nostru, şi chiar paradisului şi lui Dumnezeu. Călătoria mea în profunzimile stării de dincolo de această realitate fizică umilă, către lăcaşul maiestuos al Creatorului atotputernic, mi-a revelat abisul insondabil dintre cunoaşterea noastră umană şi Împărăţia incomensurabilă a lui Dumnezeu.
Experimentele mecanicii cuantice, atât de bulversante prin implicaţiile lor pentru înţelegerea lumii, au şocat spiritele ştiinţifice ale remarcabililor fondatori ai acestei ştiinţe noi.
Căutând în mod absolut răspunsuri, unii s-au aventurat pe calea spirituală. Cu toţii au admis un aspect fundamental: este imposibil să se explice realitatea fără existenţa conştiinţei. Fiecare dintre noi este într-un mod inexplicabil conectat cu un Univers mult mai vast, necuantificabil în parametrii noştri limitatori de timp şi spaţiu, şi fiecare dintre noi este posesorul unei enorme puteri lăuntrice. Credinţa că spiritul poate influenţa materia este o consecinţă imediată. Există un întreg Univers, extrem de vast, care ne îmbrăţişează clipă de clipă. El există pur şi simplu pe o altă frecvenţă, pe care nu o conştientizăm din cauza incapacităţii simţurilor noastre şi a creierului nostru de a o percepe. Percepţia redusă pe care o avem referitoare la dimensiunile ascunse ale vieţii ne limitează accesul la alte dimensiuni. Deloc întâmplător, un înţelept afirma la un moment dat: „Universul este construit în aşa fel încât pentru a putea înţelege pe deplin una din multiplele sale dimensiuni şi niveluri, trebuie să devenim o parte a acelei dimensiuni.
Inseparabilitatea cuantică
Inseparabilitatea cuantică este un fenomen observat în mecanica cuantică, care descrie starea a două obiecte în mod global, fără putinţa de a le diferenţia, deşi ele sunt aparent separate spaţial. Atunci când două (sau mai multe) sisteme sunt într-o stare inseparabilă, apar corelaţii între proprietăţile fizice observate ale celor două sisteme (notate S1 şi S2) care nu ar fi prezente dacă am lua în considerare doar proprietăţile individuale ale fiecărui obiect în parte. În consecinţă, chiar dacă sunt separate la o mare distanţă în spaţiu, cele două sisteme nu sunt independente şi trebuie să considerăm ansamblul format din S1 şi S2 ca pe un sistem unic. Inseparabilitatea cuantică are un mare potenţial de aplicabilitate în domeniul informaţiei cuantice, de exemplu, în criptografia cuantică, în teleportarea cuantică sau în cazul ordinatorului cuantic. În acelaşi timp, ea se află în centrul discuţiilor filosofice referitoare la interpretarea mecanicii cuantice. Corelaţiile prezise de mecanica cuantică şi observate în experimente au arătat că Natura nu respectă principiul „realismului local“ de care Einstein era atât de ataşat, conform căruia proprietăţile observate într-un sistem, bine definite înainte de orice acţiune, sunt proprii acelui sistem şi nu pot fi modificate decât prin interacţiune cu un alt sistem. Indubitabil, faptul că mecanica cuantică tolerează existenţa stărilor intrinsece, stări care au fost observate efectiv în laborator şi al căror comportament este în acord cu cel prevăzut de mecanica cuantică, implică faptul că mecanica cuantică este o teorie fizică non-locală.
Medicul Eben Alexander mărturiseşte:
În prestigioasa revistă Newsweek a fost publicat un articol intitulat „Raiul există. Experienţa vieţii de apoi aşa cum a fost ea trăită de un medic“, ce include o lungă mărturie a doctorului Alexander Eben. Acesta preciza: „Ştiu că se vor găsi persoane care vor încerca să invalideze experienţa mea cu orice preţ, şi persoane care o vor respinge din start, refuzând să creadă că ceea ce eu am trăit poate fi cu adevărat luat în considerare dintr-un punct de vedere «ştiinţific», că poate fi altceva decât visul înfierbântat al unui nebun. Dar eu ştiu foarte clar ce am trăit. Din iubire pentru cei care trăiesc pe acest Pământ şi pentru cei pe care i-am întâlnit dincolo de această lume, consider că este de datoria mea – deopotrivă ca om de ştiinţă, căutător al adevărului şi medic devotat slujirii celorlalţi – să le fac cunoscut cât mai multor persoane faptul că experienţa mea este autentică, reală şi de o importanţă colosală. Nu atât pentru mine, cât pentru noi toţi.
Iată câteva extrase din articol: „Sunt fiul unui neurochirurg şi am crescut într-un mediu ştiinţific. Am studiat mecanismele funcţionării creierului atunci când o persoană se află în apropierea morţii şi m-am gândit întotdeauna că există explicaţii ştiinţifice bune referitoare la aceste călătorii paradiziace în afara trupului pe care le descriau cei care şi-au revenit din starea de moarte clinică. Simţeam simpatie pentru cei care credeau, şi chiar dacă îi invidiam, din punct de vedere ştiinţific nu puteam să le împărtăşesc credinţa. Creierul este un mecanism sofisticat şi fragil. Dacă diminuăm în cantităţi infime cantitatea de oxigen pe care o primeşte, apare o reacţie. Nimic surprinzător, aşadar, în faptul că victimele care au supravieţuit unui traumatism sever revin povestind fel de fel de istorii aparent ciudate. Ceea ce nu înseamnă că această «călătorie» a lor a fost mai puţin reală.
Spre sfârşitul anului 2008, după 7 zile petrecute în comă, în timpul cărora neocortexul a fost inactiv, am experimentat câteva aspecte foarte profunde, care mi-au oferit o motivaţie ştiinţifică pentru a crede că conştiinţa supravieţuieşte după moarte. Ştiu cum sună în urechile scepticilor de serviciu o astfel de afirmaţie. Vă voi povesti experienţa mea cu cuvintele şi logica omului de ştiinţă care sunt. Acum patru ani, m-am trezit cu o migrenă extrem de violentă. În câteva ore, cortexul meu, partea din creier care controlează gândirea şi emoţiile, a încetat să funcţioneze. Medicii de la spitalul general din Lynchburg, Virginia, unde am fost internat, m-au diagnosticat cu o formă rară de meningită bacteriană, care apare de obicei la nou-născuţi. Bacteria E. coli a pătruns în fluidul cerebrospinal şi mi-a atacat creierul. Şansele de supravieţuire, altfel decât într-o stare vegetativă, erau foarte mici când am ajuns la spital. Foarte repede, şansele s-au redus la zero. Dar în timp ce neuronii din cortex erau aduşi la o stare de inactivitate completă de bacterii, conştiinţa mea eliberată de creier călătorea într-o dimensiune mult mai vastă a Universului, o dimensiune pe care nu am visat-o niciodată şi pe care, înainte de această experienţă eram încântat să o explic „ştiinţific“, în termeni materialişti. Nu sunt primul care a descoperit că ceea ce numim conştiinţă există dincolo de trup. Dar, din câte ştiu, nimeni nu a mai realizat această călătorie: a) cu cortextul complet inactiv şi b) sub supraveghere medicală permanentă.
Principalele argumente formulate pentru a respinge experienţele la graniţa dintre viaţă şi moarte susţin că acestea ar fi rezultatul unei disfuncţionalităţi minime, tranzitorii şi parţiale a cortexului cerebral. Dar experienţa mea a survenit atunci când cortexul meu cerebral era complet inactiv. Acest fapt este susţinut de gravitatea şi durata meningitei mele şi de scanările şi examenele neurologice la care am fost supus. Conform cunoştinţelor medicale actuale referitoare la creier şi la spirit, nu există nicio şansă ca eu să fi avut vreo sclipire de conştiență în această perioadă. Cu atât mai mult, era imposibil să fiu purtat în această odisee vie şi perfect coerentă. Au trebuit să treacă luni de zile pentru ca să accept ceea ce mi s-a petrecut. Acolo unde am fost, văzul şi auzul nu erau două funcţii separate. Toate erau distincte şi, în acelaşi timp, îngemănate, asemenea motivelor intercalate de pe un covor persan. Ştiu că aceasta poate părea extraordinar şi incredibil. Dacă în trecut cineva, chiar şi un medic, mi-ar fi spus o astfel de poveste, aş fi fost sigur că era victima unei iluzii. Dar ceea ce mi s-a petrecut este foarte departe de a fi o iluzie. Este un eveniment real, la fel de real ca toate evenimentele din viaţa mea, inclusiv căsătoria mea şi naşterea celor doi copii ai mei.
Ceea ce mi s-a petrecut necesită o explicaţie. Fizica modernă ne spune că Universul este o unitate, că este indivizibil. Chiar dacă avem impresia că trăim într-o lume a separării şi a diferenţierii, fiecare obiect şi eveniment din Univers face parte dintr-o ţesătură care îl leagă de toate celelalte obiecte sau evenimente existente. Nu există o separare reală. Înainte de experienţa mea, aceste idei erau abstracte. Astăzi ele sunt pentru mine realităţi indubitabile. Privirile ce exprimă o neîncredere politicoasă pe care le văd astăzi, în particular din partea colegilor mei, mă fac să înţeleg că este dificil să explic vastitatea a ceea ce am văzut şi experimentat în dimensiunea subtilă astrală. De acum înainte este evident pentru mine că viziunea materialistă asupra trupului şi a creierului ca «producători» şi nu ca «vehicule» ale conştiinţei umane este invalidă. O nouă viziune asupra trupului şi a spiritului este pe cale să apară. Această reprezentare este simultan ştiinţifică şi spirituală, în proporţii echilibrate. Ea va repune la loc de cinste ceea ce a fost mereu un ţel al marilor oameni de ştiinţă din istorie, şi anume adevărul.“

Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță – Herculane 2013, publicat la Editura Shambala, tipărit la Ganesha Publishing House.

yogaesoteric
21 noiembrie 2014

Un comentariu:

  1. http://mesagerulluimihail.blogspot.ro/2014/11/federatia-galactica_28.html FEDERATIA GALACTICA
    FEDERATIA GALACTICA SI MAESTRII ASCENSIONATI




    Dratzo! Venim cu vesti despre ceea ce se întâmplă in lumea voastra. În prezent, cabala întunecata se utilizeaza de venirea vacanței bancare, pentru a crea o întârziere temporară in exercitarea noului sistem financiar global. Pentru noi, această întârziere este total inutilă. De fapt este important ca acesti nemernici sa fie pusi in carantina, iar prima parte a acestui nou sistem sa fie revelat tuturor. Ne-am prezentat protestul celor implicați acum în aceste negocieri serioase. Este important pentru oamenii de aici, sa vadă cum in sfarsit mici semne ale schimbării, au într-adevăr loc. Legăturile/conexiunile noastre spun reprezentanților noștri tereștri să-si mentina pozitia și sa inverseze cursul dezastrului actual. Este esențial ca fiecare aspect al acestui proces, sa se facă în mod corect; cu toate acestea, este chiar important ca un mic prim pas sa fie facut. Multi oameni nu inteleg pe deplin amploarea, a ceea ce trebuie făcut. Cu toate acestea, este intr-adevar necesar, un anumit grad de actiune. De aceea, intentionam să acceleram ceea ce simțim ca este cu adevarat necesar. Mișcarea se poate sesiza acum, iar noi intentionam să ne asiguram că ceva cu totul pozitiv, se intampla.

    Poziția noastră a fost întotdeauna găsirea de modalități care sa grabeasca sfarsitul și să încurajeze o dezvăluire globala oficiala. Prezentele întârzieri doar prelungesc perioada ca aceste posibilități să se manifeste. Suntem foarte seriosi, cand spunem ca strategiile noastre, sunt menite sa aduca dezvaluirea, pe acest tărâm. Cabala întunecata realizeaza pe deplin inca odată, ca am devenit un jucator mai deschis în aceste *discuții*, iar șansele lor de a întârzia lucrurile, sunt extrem de reduse. Cerul ne-a dat câteva decrete solide. Dar avem un rol esential de jucat. În ciuda acestor restrictii minore, continuam să instruim legăturile noastre sa implore omologii noștri tereștri să ia atitudine in ceea ce priveste implementarea unui nou sistem financiar. Cei din Agartha ni se alătura, solicitand o modalitate rapida, pentru începerea unui nou sistem monetar. Acest sistem poate expune rapid, bănci mari și aroganța lor grosolana. Acest unic punct poate permite multor națiuni să se reuneasca si sa le dea forța necesara pentru destrămarea acestor giganți malefici ai lumii voastre bancare.

    În ceea ce privește noua guvernare, odată ce *net-ul psihic global* mentinut pentru o perioada lunga de timp in intuneric, va fi rupt/destramat, speranța pentru o nouă reformă va crește. În prezent, cele mai mari guverne, sunt conduse de persoane, care zilnic sunt scaldate în energii, care-i transforma in pioni valizi ai întunericului. Am redus o parte din intensitatea acestei rețele de control mental. Aceste eforturi sunt temperate de catre decrete, date noua de catre Cer. Noi înțelegem pe deplin că Cerul ruleaza un plan divin, maret. Respectam foarte mult acest lucru. Cu toate acestea, suntem pe deplin conștienți de marile voastre frustrari.

    RăspundețiȘtergere