Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 8 ianuarie 2013

CÂȘTIG ESTE ATUNCI CÂND NIMENI NU PIERDE.


Mesaj de la Iisus

(6 ian. 2013 by John Smallman)

Dezamăgirea pe care atât de mulți dintre voi ați avut-o ar trebui să provoace, până la urmă, înviorarea pe care o aduce un duș rece. Energiile născute din această dezamăgire ar trebui să vă mărească puterea, curajul, încrederea și hotărârea de a merge mai departe, depășind momentul deziluziei pe care vi l-ați creat din pricina imposibilității multora de intre voi de a transcende neînțelegerea adevărului mai înalt. Eu vă spun că punctul la care ați ajuns, în acest moment, a fost o mare realizare, chiar dacă semnificația sa nu este încă pe deplin, evidențiată și înțeleasă decât de puțini.

Ați reușit să acumulați și să păstrați Lumina care vă arată calea de urmat pentru edificarea Noii Ere. Platforma pe care ați ajuns vă permite o creștere, o dezvoltare mult mai amplă și accelerată. V-ați apropiat de abundența tărâmurilor spirituale, poziție care vă va permite să aduceți schimbări esențiale în toate domeniile și activitățile, totul pe un fond de pace, bucurie și bunăstare pentru toată suflarea omenească de pe Pământ.

Adevărat, este mult de lucru, dar munca ce vă așteaptă este una care se va desfășura sub semnul bunei-înțelegeri, a bucuriei de a crea, de a trăi și de a vedea cum îndelungatele voastre dorințe, în sfârșit, se împlinesc. Veți fi mereu inspirați să alegeți soluțiile cele mai bune și cele mai rapide. Veți vrea ca tot ceea ce faceți să fie trainic și frumos, și să corespundă celor mai sofisticate pretenții.

Progrese enorme va fi făcute foarte rapid în revitalizarea și purificarea planetei, și toate procesele vor fi în armonie cu natura, cu necesitățile și dorințele Mamei Gaia. Viața și bucuria de a trăi, armonia, vor fi caracteristicile oricărei viețuitoare de pe Pământ. Un mediu care va încânta este în construcție, și totul se va face sub bagheta magică a IUBIRII. Mereu vor apărea minuni pe care vi le veți explica sau măcar vă veți bucura de ele, fără grija că undeva va exista cineva care să vă ceară socoteală pentru porția de fericire din care v-ați înfruptat. 

Multiuniversul
Noile matrici ale energiei iubirii vor curge din belșug pe Pământ, în habitatele voastre, vechile tipare, create pe lipsa de dragoste, pe suferință și încrâncenare, vor dispărea din pricini diverse, cauza fiind una și aceeași: apartanența la trecut, la dimensiunea 3D. Lucrurile, principiile, regulile și legile dualității nu mai sunt ale voastre, le-ați lăsat în urmă ca aglomerări de joasă energie, impregnate cu durerea, ura și neputința unei civilizații regăsite care acum a trecut peste ele. Trecutul se dezintegrează și este bine așa căci prea mult v-a ținut captivi și îngenunchiați în dogmele impuse de alții și dăunătoare ființei voastre. Gata! Nu vor mai exista agende cu programe ascunse, de manipulare și subjugare, de reprimare a libertății de a fi ființă inteligentă și multidimensională. Nu vor mai fi legi care să favorizeze pe cineva anume. Cu adevărat se va instaura libertatea de gândire și de acțiune în folosul general. Se va vorbi mult mai mult de ”al nostru” și foarte puțin de ”al meu”. Nu vă temeți, nu ne referim la vechile, falsele și utopicele principii și terze pe care unele societăți au încercat să le instaureze în perioade trecute. Cu adevărat societatea viitoare va satisface nevoile fiecăruia, permițând dezvoltarea globală și armonioasă în care spiritualitatea va deține rolul principal. Epoca materialității, a consumismului, a concurenței va dispărea.

Victoria, succesul, vor depinde de fiecare dintre voi, astfel încât neînțelegerile și dezacordurile să fie discutate deschis, pentru ca nimic să nu rămână neclarificat, ambiguu. Orice problemă poate fi rezolvată, dacă există buna intenție și dorința pentru interesul comun. Garanția succesului este obținută prin dorința sinceră de a promova binele general. Diferențe de opinie vor fi totdeauna dar prin atitudine binevoitoare, dorință de a construi pe baza noilor energii, adică a acelor în care predominantă este iubirea, o opinie și o percepție diferită trebuie să ducă la îmbogățirea acelui obiectiv nu la blocarea proiectului.

Mult s-a discutat despre Noua Eră, a păcii, abundenței și oportunităților pentru proiecte pline de creativitate, care vor fi oferite de acum încolo umanității, pentru a se obține un progres rapid. Dragilor, astea nu sunt promisiuni deșarte, nu sunt utopii ci realități care vor apărea în viața voastră, la nivel de colectivitate și de individ. De fapt sunt deja câteva proiecte care coagulează voința și inteligența umană, punerea lor în practică fiind rezultatul unei colaborări pe scară largă, proiectele aparținînd, în fapt, acelor civilizații venite să vă ajute. Oricum, rezolvarea unora dintre aceste proiecte va asigura o pace de lungă durată, o colaborare și înțelegere din care întreaga umanitate va avea de câștigat.

Colaborarea la proiecte de anvergură mondială, va anula repede decalajele între popoarele lumii voastre, va asigura protejarea planetei și va înlătura posibilitatea construirii unor obiective doar de interes național, proiecte care, până acum, deveneau obiective disputate, loveau în interesul vecinului sau duceau la epuizarea unor bogății la care în mod justificat ar fi avut dreptul și ceilalți. Desigur, o abordare justă a problemelor era necesară și până acum, dar mereu a existat cineva cu interese particulare sau de grup care conceptual nu admitea să împartă cu ceilalți, din diverse motive, în care prevala dreptul celui mai tare. Atitudinile repulsive înrădăcinate, inflexibilitatea combatanților au înveninat permanent relațiile dintre tabere, dintre țări, colectivități sau indivizi. Totdeauna s-ar fi putut găsi rezolvări amiabile, dar ceva din adâncul ființei umane a ieșit mereu la suprafață pentru a spune NU! Acel ”ceva” este acum pe cale de a fi complet eradicat, extirpat. Cine face această operație? Energia IUBIRII, puternica și stăpâna lumilor întregii Creații.

Energia iubirii mătură acum întreaga voastră planetă; ea schimbă percepțiile, schimbă atitudinile, deschide inimile și brațele într-un gest de acceptare și fraternitate care vor deveni obișnuitul, cotidianul, normalul. Inflexibilitatea și refuzul de a înțelege și a accepta opinia celeilalte părți au devenit de mult anacronice, dar acum nu numai că sunt date deoparte ci sunt reciclate în produsele noii societăți. Noi lideri vor guverna statele lumii voastre și ei vor fi dintre cei mai fervenți partizani ai schimbării,ai progresului și interesului general. Când Dragostea pătrunde inimile oamenilor, miracolele nu întârzie să apară. Procesul acesta de naștere a Noii Lumi poate fi accelerat de fiecare dintre voi dacă veți adopta o atitudine de încredere în viitorul societății și omenirii voastre. Oricând este binevenită rugăciunea, gândul curat, toleranța, meditația pe teme de interes comun, precum iubirea între oameni, pacea lumii, bunăstarea, sănătatea mentală și fizică etc. Trimiteți gândul vostru de iubire către cel care înțelege cu dificultate, care nu acceptă și care este pornit să considere că lui i se cuvine totul.

Nu peste mult timp veți afla IUBIREA în cele mai neașteptate locuri inclusiv acolo unde credeați că ura, disprețul, egoismul, infatuarea vor fi veșnic dominantele acelei ființe. Toți sunteți avizi de iubire, toți vreți să fiți iubiți și să oferiți iubire, numai că acel ”ceva” de care vorbeam, mereu a ieșit în față și a otrăvit atmosfera.

Nimic nu durează fără iubire, căci întreaga creație, emanație a Tatălui, a fost făcută din iubire. Nu aveți cum să fiți altfel, să vă comportați altfel, să gândiți altfel, dacă sunteți făcuți din iubire. 

John Smallman
Iubirea, după cum bine știți, este forța vieții - de fapt, ea este viața. Acum, Noua Eră se crează din iubire, din acele enorme energii care vi s-au trimis în ultimii zeci de ani. Acum aveți material arhisuficient să creați orice doriți și acest material este iubirea. Întunericul care a mai rămas va fi destul de repede înlăturat și nimic nu va mai putea rămâne ascuns, și nicăieri nu va mai fi un loc în care întunericul să prolifereze. 
Vibrația energiilor intunecate este foarte joasă și, din acest motiv, nu au cum să mai persiste pe planeta voastră sau în ființa voastră. 
Raiul pe care-l creați nu se poate face din întuneric ci NUMAI DIN LUMINĂ.

Fratele vostru iubitor, Iisus.

SURSA: http://johnsmallman2.wordpress.com

(C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu