Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 12 octombrie 2012

SaLuSa, 8 october 2012.



Channeled by Mike Quinsey

Mike
Nu e niciodată prea târziu să vă îndreptaţi atenţia către Ascensiune şi să realizaţi că dacă simţiţi că sunteţi pregătiţi, atunci cu siguranţă o veţi obţine.
Trebuie să vă obişnuiţi cu înţelesul expresiei “a fi una cu toate fiinţele, fără excepţie.” 
``Iubirea`` este cuvântul de ordine ce vă va ajuta să reuşiţi, dar va trebui să munciţi din greu pentru a învinge emoţiile umane care adeseori vă ţin în loc.

Voi aveţi tendinţa ca mai întâi să acționați și abia după aceea să vă puneți întrebări. Trebuie să găsiți un nou mod de a reacționa. Una dintre căi este iertarea, chiar dacă ați căzut victimă ale acțiunilor altora. Acelaşi sfat este folositor şi când aveţi de-a face cu curăţarea karmei creată de relaţii. Acestea sunt probabil cele mai mari provocări cu care vă veţi confrunta şi sfatul nostru este să fiţi iertători.


Pur şi simplu nu veţi putea merge mai departe dacă nu renunțați la ranchiună, ori dacă veți continua să nutriţi gânduri negative la adresa altora.
Eliberaţi-vă de trecut şi păşiţi pe un drum nou care vă va conduce către Lumină şi Iubire. Atunci vă veţi simţi uşuraţi şi veţi şti că aţi tăiat legăturile cu vechile tipare care nu vă mai foloseau. Probabilitatea este ca aceia care citesc aceste rânduri să se fi hotărât deja să-şi schimbe viaţa şi să se axeze pe ceea ce reprezintă Ascensiunea.

Amintiţi-vă că, corpul vostru este un templu, aşa că aveţi grijă de el şi renunţaţi la practicile care îi dăunează.
De exemplu, ascensiunea în dimensiunile superioare către care tindeți, vă va fi îngreunată mult, dacă nu veți renunța la dependențe dăunătoare (droguri, alcool etc).
Gândiţi-vă cu atenţie la tot ceea ce trebuie făcut pentru a vă înălţa sufleteşte, şi veţi primi ajutor de la Călăuzele voastre spirituale. Dumnezeu doreşte ca toţi să se Înalţe, dar acceptă faptul că în final voi decideți, prin liberul vostru arbitru.
Întrebaţi-vă pe voi înşivă dacă doriţi să rămâneţi în actualul ciclu existențial tridimensional.

Dragilor, sfârşitul acestui ciclu tridimensional se apropie cu repeziciune, și noi suntem încântaţi să vedem că Lucrătorii Luminii au intensificat Lumina pe Pământ. Cu cât este mai multă Lumină, cu atât atracția luminoasă este mai mare, și asta deschide drumul către Ascensionare. Timpurile converg către un punct maxim şi în curând Dumnezeu vă va Înalţa împreună cu planeta voastră Pământ. Acest eveniment se va produce cu necesitate şi atunci când semnalul va fi dat, cei care vor fi pregătiţi vor fi separaţi de cei care nu sunt pregătiţi, pentru că acesta va fi rezultatul normal al schimbărilor prin care treceţi.
O dată ce vă veți fi Înălţat, cei întunecaţi vor fi îndepărtaţi din viaţa voastră
. Pacea pe care v-o doriţi de atâta timp se va instaura pe planetă şi, ca rezultat al Înălţării, veţi fi martorii schimbărilor interne în ființa voastră. Dar, aceste schimbări au început cu mult timp în urmă în ființa voastră, a celor care v-ați înscris pe calea ascensionării. Nu înseamnă însă că voi veți resimți puternic aceste modificări ale propriei voastre ființe. Momentul înălțării va reprezenta doar o bornă care vă va arăta că ați trecut ”dincolo”.
Sunt multe schimbările care vor avea loc pe planetă, şi care cunosc o puternică accelerare în această perioadă. Ca manifestare, veți constata că problemele dificile cu care vă confruntați vor cunoaște o acutizare, după care vor începe să se estompeze pentru ca în, în final, să dipară.
Aspectele de manifestare cele mai pregnante vor fi în politică. Multe ţări din lume cunosc, în această perioadă, revolte, neliniște și proteste sociale.
Este regretabil că trebuie să se ajungă la evenimente extreme înainte ca schimbările să fie acceptate. Oricum, o dată consimţită noua formulă de societate, instituirea noilor sisteme se va derula foarte repede. Primele vor fi rezolvate problemele politice, după care noile schimbări, în toate celelalte domenii, vor avea loc rapid și eficient.

Nu trebuie neapărat să renunţaţi la ataşamentul pe care-l aveţi faţă de bunurile ori proprietatea personală, pentru a vă Înălţa, dar orice lucru creat din sursă de vibrație joasă nu-l veți putea lua cu voi în Noua Eră. De exemplu, unii dintre voi aveţi pasiune pentru colecţionarea de suveniruri provenite de la alte persoane ori evenimente. Pe ele nu le veți putea păstra, din cauza energiilor vechi, de joasă frecvență pe care le încorporează.
          Noile vibraţii vă vor permite manifestarea de noi lucruri în noua voastră realitate. Totul se va materializa printr-o energie care va scoate în evidenţă frumuseţea şi perfecţiunea acestor noi lucruri.
Obiectele vor apărea mult mai energizate, mai vii, şi voi veţi avea o legătură mult mai apropiată cu toate fiinţele, când nivelul conştiinţei voastre va fi superior faţă de cel de dinainte. În termeni reali, veţi avea aşa de mult de câştigat în urma Ascensiunii încât foarte repede veţi uita timpul petrecut în dualitate. In final vă va părea ca un coşmar, deşi veţi beneficia mereu de pe urma lui.


În viitor toate nevoile vă vor fi asigurate şi nimic din ceea ce vă veți dori nu vă va lipsi. În acelaşi timp, veţi beneficia de avantajele noilor tehnologii care vă vor acoperi toate necesităţile.


Toate sunt deja pregătite pentru voi şi se aşteaptă doar momentul potrivit pentru a fi vă fi încredințate. Oricum, vă sfătuim ca, în prima fază, să nu vă așteptați la prea mult, la totul, deoarece comutarea nu va fi peste noapte. Aşa cum v-am spus înainte, prioritatea noastră este ajutorarea celor mai defavorizați (din cauza altora), care se confruntă cu lipsuri existențiale majore (hrană, locuință, boală). Progresiv, veți înainta spre ceea ce se va numi Epoca de Aur a omenirii, adică epoca frumuseții, bucuriei și îndestulării.

Sunt SaLuSa de pe planeta Sirius şi ştiu că dacă aţi putea arunca o scurtă privire spre ceea ce vă aşteaptă, actualele griji vi s-ar părea ușor de suportat.
Mai este doar aşa de puţin timp până la Ascensiune că tot ce trebuie să faceţi este doar să vă concentraţi pe avantajele pe care le veţi avea.

V-aţi câştigat dreptul de a le avea şi ele vă vor transforma total viaţa. Noi, cei din Federaţia Galactică a Luminii, vom continua să lucrăm cu voi şi după Ascensiune, pentru a vă ajuta să dobândiţi Conştiinţa Galactică completă.

Până atunci, nu veţi şti ce înseamnă a avea acel nivel de conştiinţă, deoarece acum nu aveţi idee despre capacităţile voastre reale. Uitaţi-vă la noi şi veţi vedea în noi ceea ce veţi fi voi, cu adevărat, în viitorul apropiat.

SaLuSa


SURSA: Website:
Tree of the Golden Light ; http://www.treeofthegoldenlight.com
 (C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu