Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 6 ianuarie 2020

Ce este Conștiința Integrată ( C.Malanga)

Cristina Moraru
Prin Conștiință Integrată se înțelege acea parte din conștiința primordială care a creat universul virtual, dar care este 
integrată în virtualitate, fiind conștientă de spațiu, timp și energie. Este vorba despre o conștiință care, fiind suma celor trei componente ale sale (deci și cu caracteristici virtuale), are următoarele caracteristici: 
-) știe că universul este o creație,
-) știe ce înseamnă spațiu, timp și energie, 
-) se manifestă ca gen neutru, nu la feminin, așa cum vorbea vechea parte sufletească, 
-) domină spațiul, timpul și energia, 
-) potențial capabilă să se exprime dincolo de normalitate, 
-) utilizează corpul pentru a trăi diferite experiențe.

Deci, pentru că conștiința integrată trebuie să experimenteze, ea nu are de la început o cunoaștere deplină, căci, dacă ar avea o astfel de cunoaștere, nu ar avea nevoie să se integreze în universul virtual, pe care tot ea l-a creat.
A trăi experiența TCTDF-ului înseamnă integrarea omului ca entitate globală, nedivizată în cele trei componente ale sale și readucându-l la condiția ORIGINARĂ
Dar acest lucru nu impune o experiență prefixată, care trebuie să fie efectuată.
Când experiența TCTDF-ului a fost efectuată, harta descriptivă a teritoriului oricărei persoane se schimbă și subiectului îi apar în față adevăratele probleme ale virtualității, pe care el a decis să le înfrunte (cu care să se confrunte), și, adesea, toate acestea creează și momente de rătăcire, care, în cel mai rău caz, ar putea să se reverse, în mod ipotetic, și în actul decizional al conștiinței integrate de a se întoarce înapoi, la situația în care se afla. 

Sunt extratereștrii mai buni sau dificultățile vieții cotidiene?
Conștiința integrată, care trebuie să facă experiență, are liber arbitru și poate face mereu alegeri, dar aceste alegeri foarte rar se întoarc înapoi; și asta nu se datorează incapacității tehnice de manifestare, ci este chiar o dovadă a reușitei acesteia, remarcând că în acest univers liberul arbitru rămâne absolut.
În cazurile studiate de noi, pe parcursul unui an de zile, nici o  Conștiință Integrată nu s-a mai lăsat prinsă (manipulată), unele corpuri au mai avut niște mici probleme, dar au păstrat tendința de a rezolva total în timp.

Doar un singur caz a manifestat ideea de a reintra în fenomenul răpirilor din proprie voință. Cu toate acestea, nici până în ziua de astăzi nu a făcut acest pas.
Conștiința, din punct de vedere cuantic, are cei trei vectori de spațiu, timp și energie, care îi permit să se exprime în realitatea virtuală pe care a creat-o, pe când vectorii de cunoaștere, care, așa cum am afirmat și în Geneza III,
reprezintă unicul mod de a măsura indirect Conștiința, s-au suprapus perfect, devenind unicul vector de cunoaștere (acționând în toate direcțiile, ca un multiversor n.a.). Trebuie amintit că cei trei vectori ai cunoașterii sufletului, minții și spiritului, care sunt produsul vectorial al celor două componente ce caracterizează pe fiecare din cele trei elemente, sunt "necomutabili" între ei. Adică sunt poziționați la nouăzeci de grade unul față de altul și nu se suprapun în acea sferă care era albă (ce se obține la finalul TCTD-ului clasic). Sfera transparentă, odată ce este redusă la un punct, prin metoda pe care o vom vedea în continuare, produce suprapunerea finală a celor trei vectori de cunoaștere, distrugând și mai în profunzime separația schizoidă dintre spirit, suflet și minte, care dădea naștere unei ființe imperfecte și mai ales vulnerabile, datorată lipsei de coerență interioară.


Caracteristicile cele mai evidente ale Conștiinței Integrate, dacă aceasta este hipnotizată, sunt următoarele:
● Subiectul vorbește la masculin.
● Subiectul știe că a construit universul, dar nu știe de ce.
● Subiectul susține că ființa există pentru că se manifestă prin a face.
● Subiectul susține că dualismul nu există; exiști pentru că faci, și, pentru a fi tot, trebuie să faci tot.
● Subiectul vede și percepe universul într-un mod total virtual, ca o structură finită, fără o soliditate aparentă.
● Conștiința Integrată vede universul în mod real (real și/sau virtual, împreună). Învață să fie propriul său observator, privind din niște puncte infinite spre centrul său și din centru, spre un număr infinit de puncte.

Prin intermediul realizării Conștiinței Integrate se poate călători în virtualitate, cu ajutorul viziunilor, în orice spațiu și timp, progresiv, începând să apară caracteristici de natură paranormală, tot mai evidente în viața de toate zilele.

https://www.facebook.com/groups/608956232805597/permalink/970126146688602/


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu