Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 27 decembrie 2019

ISTORIA ascunsă a Pământului (partea a III/4 -a)

25 septembrie 2019 de Cristina Valenzuela
Traducere Const. Mihăilescu

UN FEL DE COMENTARIU.


OZN-urile există sau nu ...
Dacă acestea nu există, atunci povestea pe care tocmai ați citit-o, povestea zeilor și a lumilor, a rebeliunilor și a „preluărilor”, nu reprezintă decât elucubrațiile unui povestitor dement.
Dar dacă nu există, atunci, de ce guvernul nostru (american și nu numai ; n.m.) este atât de vehement în negarea existenței lor?
În lume există mai multe fotografii, casete video, articole, declarații despre OZN-uri, decât despre oricare alt fenomen apărut și observat de către oamenii de-a lumgul timpului. Oamenii de știință numesc acest fenomen „fulgere globulare”.
Există mai mulți martori credibili, de primă mână, ai OZN-urilor, dintre care mulți profesioniști care vorbesc și scriu despre fenomnul „fulgerelor globulare”.
Documente guvernamentale arată că s-au efectuat multe investigații asupra OZN-urilor de către diverse agenții, cercetările efectuându-se chiar în timp ce, oficial, se neagă fenomenul.
Nu-ți trebuie prea multă inteligență pentru a afirma că OZN-urile există, dar existența lor este permanent negată, „argumentându-se” cu cele mai stupide afirmații (baloane meteo, erori de percepție optică a unor stele ori planete, farse etc)
Dacă există, se pun inevitabil întrebări de genul:
  • De ce nu răspund la semnalele noastre de contact?
  • De ce „ei” nu se maifestă într-un fel credibil și edificator (prin canale audio, radio, tv)?
  • Există cumva un câmp electric, electromagnetic, electronic, fotonic etc. prin care ocupanții OZN-urilor au fost sau sunt împiedicați să ia legătura cu noi?
  • Ne ține cineva în întuneric pentru a se evita o panică la nivel mondial? Dacă aceste ființe sunt binevoitoare, prietenoase, și s-ar manifesta ca atare la contactul cu noi, nu ar avea de ce să se creeze panică ci, dimpotrivă, lumea s-ar manifesta cu bucurie de nedescris.
  • Vă puteți imagina ce ar rezulta dintr-o colaborare între pământeni și extratereștrii (reprezentanți ai altor lumi, evident mult mai avansate tehnologic și, poate, spiritual ?!
  • Și dacă acești soli sunt binevoitori și bine-intenționați, de ce nu contactează masele de oameni și preferă să stabilească legături doar cu guvernele unor state, așa cum se crede?
  • Nu ar fi mai eficient, inclusiv pentru ei, să își facă apariția publică, într-un mod oarecare, decât să stea la cheremul guvernanților unor state pământene? Cu această ocazie ar putea declara public umanității noastre scopurile lor pașnice și reciproc avantajoase.
  • Sunt cumva împiedicați de o anumită lege inter-galactică să interfereze cu noi pentru a nu se crea imixtiuni în evoluția ființei umane de pe Pământ? (nota C.M.: ceva similar cu interdicția existentă pe Pământ ca omul să nu intervină în desfășurarea vieții și comportamentului speciilor de animale, pentru a nu perturba ciclul trofic pe planetă)
  • Dacă există o astfel de lege, cine sunt entitățile cu care diverse ființe umane stabilesc legături telepatice ?
  • Dacă sunt cu adevărat canalizate, dacă sunt cu adevărat binevoitoare, atunci legea inter-galactică a fost încălcată și suntem liberi să fim contactați în masă și posibilitatea observării  depline de către oamenii planetei noastre.
  • Dacă există o lege a neinterferării, nu sunt răpirile o încălcare aceleiași legi?
  • Dacă există o lege care împiedică contactul extraterestru binevoitor, rugăciunile a milioane de ființe umane care cer „intervenția divină” nu ar fi suficiente pentru a-i convinge să intre în contact cu noi? etc. etc.
Dacă sunt cu adevărat binevoitori, preocupați de bunăstarea omenirii, clauza de neinterferență nu explică de ce nu au luat legătura cu noi.
De fapt, nu se prezintă niciun argument „rațional” pentru politica lor de non-contact.
(va continua)


Un comentariu:

  1. CE MARE GOGOAŞĂ !!!

    Acest articol de departe este de răspândire a ideii că nu s-a luat contact fizic cu umanoizii altor spații ale acestui vast Univers sau Multivers,deşi Teoria Paleoastronautică spune că omul pe Pămînt a luat ființă prin manevre genetice din HOMO SAPIENS,făcute de o rasă externă asupra Omului de Peşteră.Deci ideea de non - contact este pe deplin desființată din moment ce teoria aceasta importă cel puțin o rasă musafiră umanoidă.

    Pentru a fi mai convingător am să demontez primele 3 întrebări care induc NEADEVĂRURI :
    ÎNREBAREA NR.1:
    Se induce ideea falsă că ocupanții aparatelor de zbor nu ar comunica telepatic,dar Steven Greer a demonstrat contrariul...
    ÎNTREBAREA NR.2:
    Se induce ideea că civilizațiile extraterestre evoluate nu ar fi credibile,ele nefolosind televizorul!Da de cărți ai auzit matale? Ele sunt DOCUMENT,cu martori şi cu tot ce vrei.Fă diferența,ele nu sunt S.F.! Totuşi,cel puțin o excepție despre care am habar :Pe 26 11.1977 la canalul Independent Television News englezesc,la ora 17.10 o voce a adresat telespectatorilor un mesaj de 6 minute durată.Mesajul începea aşa :Acum vă vorbeşte Vrillon,reprezentant al Comandamentui Galactic Ashtar.Timp de mai mulți ani,unii dintre voi....................Peste tot pe această planetă,mici grupuri sunt inspirate de noi şi vă învață deja aceasta,ei se află aici pentru a vă transmite lumina plină de înțelepciune a noii ere..........ş.a.m.d La Dan Diaconescu OTV,puteai să intri în direct?Vezi dacă mai poți face asta azi!? De ce crezi că Dănuț a fost închis ? Dar ce spui de internet?( burebista 2012)
    ÎNTREBAREA NR.3:
    Prin această intrebare se induce ideea falsă că nu sunt contacte cu vizitatorii externi.Acesta este un FALS.Nu ai nici o scuză dat fiind faptul că până acum s-au scris cărți despre INTÂLNIRI DE GRADUL III,dar şi IV ( RĂPIRI ).
    Şi nu mai continui,totul este bazat pe MINCIUNĂ.

    "ŞI ADEVĂRUL NE VA ELIBERA !"

    RăspundețiȘtergere