se: O nouă specie de extratereştri în istoria omenirii: cei din “Cartea lui Enoh”.

În acest articol, vom vorbi despre alţi extratereştri, despre cei pomeniţi în “Cartea tainelor lui Enoh”.

O foarte străveche tradiţie ce a consemnat legătura unuia dintre “primii oameni” cu fiinţe venite din cer a fost păstrată cu o rigoare remarcabilă – alături de alte tradiţii fundamentale – de către una dintre cele mai vechi populaţii – poporul evreu. Dar întrucât această tradiţie a ridicat mereu multe şi dificile întrebări, care au rămas în mod inevitabil fără explicaţii, textele respective au fost continuu evitate, devenind cu timpul “texte apocrife”.

Patriarhul Enoh, cel care a învăţat primul scrisul, ştiinţa şi înţelepciunea

Personajul ancestral care a suscitat evitarea prezentării normale a importantelor sale activităţi, deşi tradiţiile au menţionat totuşi rolul său istoric cu totul deosebit, a fost patriarhul antediluvian Enoh. Conform textului biblic, acesta a fost unul dintre descendenţii mai apropiaţi ai lui Adam, născându-se în a şaptea generaţie terestră şi fiind astfel străbunicul lui Noe. Importanţa sa tradiţională rezultă de fapt, foarte sugestiv, din alte texte vechi – care au fost puse, ca scriere, însăşi pe seama patriarhului; astfel, în Cartea Jubileelor s-a consemnat’ următoarea caracterizare a rolului său istoric:

Enoh a fost “cel dintâi dintre fiii oamenilor, din cei care s-au născut pe Pământ, care a învăţat scrisul, ştiinţa şi înţelepciunea şi care a scris într-o carte despre semnele cerului, după rânduiala lumilor.” Toate acestea au avut însă loc după ce “a fost cu îngerii Domnului şase jubilee de ani şi ei l-au ajutat să vadă tot ce este pe Pământ şi în ceruri.”

Totuşi, chiar din aceste extrase succinte se evidenţiază anumite aspecte extraordinare, neconforme cu “ceea ce ştim” şi care deranjează într-adevăr pe oricare cercetător riguros: cum au putut oare oamenii “să înveţe” scrisul la scurt timp după apariţia lor ca specie (cu milioane de ani în urmă), când noi “ştim” că scrierea a apărut acum vreo patru-cinci mii de ani în urmă? Dar şi mai şocantă apare a doua deducţie care se impune: a existat pe atunci un om “din cei care s-au născut pe Pământ”, care ar fi fost pasager al unei nave ce a survolat planeta noastră şi apoi ar fi devenit primul cosmonaut terestru, fiind “ajutat să vadă tot ce este pe Pământ şi în ceruri”? Astfel de relatări, care nu se înscriu deloc în istoria “cunoscută” a civilizaţiei noastre, i-au amplificat însă tenta de “fantastic” şi prin alte consemnări “bizare”.

Enoh, în contact cu extratereştrii

Texte vechi – cu acelaşi caracter de apocrife -, care conform tradiţiei ar fi fost scrise tot de acest strămoş deosebit de important, – cum ar fi Cartea lui Enoh şi Cartea tainelor lui Enoh -, au transmis într-adevăr generaţiilor următoare foarte multe enigme şi întrebări complicate; drept urmare, treptat, s-a aruncat continuu un văl al tăcerii asupra tradiţiilor legate de viaţa sa. Dar, adevărul pare a fi următorul: Enoh s-a aflat mult timp într-un contact apropiat cu un grup mare de fiinţe extraterestre!

După cum a rezultat din “cronica” respectivă, aceşti vizitatori spaţiali rămânând un timp îndelungat în ţinuturile Orientului Apropiat, au desfăşurat importante activităţi civilizatoare, dar au lăsat şi influenţe negative, specifice unor niveluri de civilizaţie atât de diferite. În acest cadru, iată o parte din cele mai semnificative extrase din Cartea lui Enoh, cronică ce a consemnat poate unul dintre cele mai importante evenimente din “istoria neştiută a omenirii.

Extratereştrii observau Pământul de la distanţă

Cap. III
1. Toţi cei care locuiesc în ceruri ştiu ce se petrece aici-jos.
2. Ei ştiu că globurile cereşti care ne luminează nu îşi schimbă deloc drumul lor; că fiecare dintre ele se ridică şi se culcă regulat, în timpul care îi este propriu, fără a încălca niciodată ordinele pe care le-a primit. Ei privesc pământul şi deîndată au înţeles ceea ce se petrece aici, de la începuturi şi până la sfârşit.
3. Ei văd că fiecare dintre creaţiile Domnului urmează fără schimbare calea care i-a fost hotărâtă. Ei văd vara şi iarna; ei văd că tot pământul este plin de apă şi că norii, vaporii şi ploaia răcoresc căldura…

Cap. IV
Ei privesc şi admiră cum flecare arbore se încoronează cu frunze; cum le pierde apoi, cu excepţia a patrusprezece arbori privilegiaţi, care rămân mereu verzi şi care în timpul mai multor ierni arată înfăţişarea primăverii.

Cap. V
Ei admiră apoi în zilele de vară cum soarele încălzeşte pământul încă de la începutul apariţiei sale, în timp ce voi căutaţi răcoarea frunzişului…

Cap. VI
1. Ei admiră apoi cum arborii acoperindu-se cu frunze, cresc în acelaşi timp şi fructele…
2. Ei văd cum mările şi fluviile îşi îndeplinesc fiecare misiunea care o au…

Întrerupând extrasul, încă de la primul punct constatăm consemnarea unui cadru tulburător: există fiinţe care locuiesc în ceruri şi care cunosc foarte multe lucruri. Venind pe planeta noastră, “Ei” au observat la început un fapt ce poate fi observat numai de la altitudine foarte mare, observaţie specifică celor care sosesc din spaţiu: aproape toată suprafaţa Pământului este acoperită de ape; acest aspect, în mod evident, nu avea cum să fie cunoscut celor din vechime. Dar mai mult decât atât, numai zburând la înălţime, “Ei” au putut să vadă simultan sau imediat şi vara şi iarna.

Preocuparea şi capacitatea ştiinţifică a vizitatorilor străini a fost surprinsă în cuvinte simple, dar foarte sugestive: “Ei privesc pământul şi de îndată au înţeles ceea ce se petrece pe aici.” Dar faptul că aceşti “Ei” au fost într-adevăr , fiinţe venite din alte lumi rezultă tot mai evident din curiozitatea cu care au cercetat atât arborii (care li s-au părut deosebit de interesanţi prin modul dezvoltării lor biologice), cât şi manifestările meteorologice şi cele geofizice specifice planetei noastre: “Ei” văd vara şi iarna…”Ei” privesc şi admiră cum fiecare arbore… “Ei” admiră cum soarele încălzeşte pământul… “Ei” admiră cum fructele cresc odată cu frunzele…”Ei” văd cum mările şi fluviile îşi îndeplinesc misiunea…

Şederea îndelungată a vizitatorilor galactici pe solul terestru a generat însă probleme cu totul deosebite; deşi urmările respective au mai fost consemnate şi în alte texte vechi, dintr-o “pudoare” nerealistă şi poate dintr-un dogmatism – în fapt depăşit de mult timp -, cercetătorii -domeniului au evitat mereu analizarea consecinţelor ce au decurs. Totuşi, chiar dacă cronica acelor timpuri ne apare ca fiind foarte “zgârcită”, puţinele cuvinte conţinute ne relatează foarte multe aspecte şi evenimente:

Extratereştrii îi învaţă pe oameni toate ştiinţele lumii

Cap.VII
1. Când copiii oamenilor s-au înmulţit în acele zile, a început ca fiicele lor să se nască graţioase şi frumoase.
2. Şi când îngerii, copiii cerurilor le-au văzut, ei au devenit amoroşi; şi ei şi-au spus unii altora: să ne alegem femei din rasa oamenilor şi să avem copii cu ele.
3. Atunci Samyaza, şeful lor, le-a spus: eu mă tem mult că voi nu vă veţi putea îndeplini scopul vostru.
4. Şi că eu voi suporta singur pedeapsa crimei voastre.
5. Însă ei i-au răspuns: noi îţi jurăm.
6. Şi noi ne legăm toţi prin jurăminte reciproce; noi nu ne vom schimba nimic din scopul nostru, vom face ceea ce am
hotărât.
7. Apoi ei au jurat şi s-au legat între ei prin blesteme reciproce. Ei erau în număr de două sute, acei care au coborât pe Aradis, loc situat aproape de muntele Armon.
8. Acest munte a fost numit Armon, fiindcă acolo este locul unde s-au jurat şi s-au legat prin blesteme reciproce.
9. Iată numele şefilor lor: Samyaza-şeful lor, Urakabarameel, Akibeel, Tamiel, Ramuel, Danel, Azkeel, Sarakmyal, Asael, Armers, Batraal, Anane, Zavebe, Samsaveel, Ertael, Turel, Yomyael, Arazeal. Aceştia au fost şefii celor două sute de îngeri; şi restul erau toţi cu ei.
10. Şi ei şi-au ales fiecare câte o femeie şi s-au apropiat şi au trăit cu ele; şi ei le-au învăţat vrăjitoria, încântările şi proprietăţile rădăcinilor şi ale arborilor.
11. Şi aceste femei au conceput şi ele au născut uriaşi…

Cap. VIII
1. Azazyel i-a învăţat încă pe oameni să facă săbii, cuţite, scuturi, platoşe şi oglinzi; el i-a învăţat făcutul brăţărilor, a podoabelor, folosirea vopsirii, arta de a-şi picta sprăncenile, de a folosi pietre preţioase şi tot felul de boieli, astfel încât lumea a fost coruptă…
3. Amazarak a învăţat toate farmecele, toate încântările şi proprietăţile rădăcinilor.
4. Armers i-a învăţat arta de a anula farmecele. “…

Extratereştrii, cu aceleaşi slăbiciuni ca şi oamenii

Dar după un anume timp, se pare că impietăţile făcute de “solii cosmici” pe Pământ – care în text au fost denumiţi “îngeri”, au fost totuşi aflate “undeva” în cer şi au fost analizate şi comentate ca atare, în vederea luării de măsuri:

Cap. IX
“5. Tu ai văzut ce a făcut Azazyel; cum el i-a învăţat pe oameni tot felul de nedreptăţi şi cum a dezvăluit lumii tot ceea ce se petrece în ceruri.
6. Samyaza de asemenea i-a învăţat pe oameni vrăjitoria, tocmai el pe care tu l-ai pus deasupra tuturor însoţitorilor săi. Ei s-au însoţit cu fiicele oamenilor; ei au păcătuit cu ele şi şi-au pătat renumele.
7. Ei le-au arătat lor crimele cele mai ticăloase.
8. Şi femeile au născut uriaşi.”…

Din versetele de mai sus rezultă în mod evident faptul că în cadrul expediţiei respective, acei “mesageri ai altei lumi” veniţi temporar pe Pământ, au fost nişte fiinţe foarte asemănătoare oamenilor, cu aceleaşi slăbiciuni supuse ispitelor şi cu aceleaşi diferenţieri de caractere. Foarte interesantă apare însă menţionarea repetată a unui aspect biologic esenţial: îmbinarea celor două rase – de pe planete diferite – a condus la naşterea unor fiinţe monstruoase – uriaşii -; de fapt, după cum rezultă din text precum şi din tradiţii existente şi la alte popoare, aceştia au trebuit să fie eliminaţi ulterior.

Totuşi, în timpul prelungitei şederi printre oameni a neştiuţilor vizitatori galactici, aceştia au desfăşurat şi numeroase activităţi civilizatoare, care desigur că au avut urmări întru totul favorabile pentru generaţiile următoare:

Cap. VIII
“5. Barkayal i-a învăţat (pe oameni) arta de a observa stelele.
6. Akibeel i-a învăţat semnele.
7. Tamiel i-a învăţat astrologia.
8. Şi Asaradel i-a învăţat mişcările Lunii.”

Dar după cum dezvăluie textul antic, Enoh petrecându-şi “toate zilele cu a-toate văzătorii”, le-a câştigat încrederea într-atât, încât a devenit chiar un intermediar al lor, precum şi principalul lor învăţăcel; drept urmare, el a preluat şi sarcina expresă de a transmite celorlalţi oameni multiple elemente de cunoaştere şi civilizare care “i-au fost predate”, în prealabil fiind învăţat să citească şi să scrie:

“Uriel, sfântul înger al meu şi conducătorul meu, nu m-a lăsat să ignorez nimic.
Eu am scris totul, în felul în care el mi le-a destănuit.
Şi iată: supraveghetorii m-au numit Enoh scribul.”

Extratereştrii îi învaţă pe oameni despre mişcările Lunii

Atât în acest text antic cât şi în alte scrieri ale diferitelor popoare – în care se relatează evenimente oarecum similare -, este deosebit de interesant de remarcat amploarea transmiterii către pământeni – din partea fiinţelor venite din spaţiu -, a unor cunoştinţe foarte variate şi foarte amănunţite din domeniul astronomiei. Din acest punct de vedere, Cartea lui Enoh este extrem de semnificativă. Astfel, după ce Uriel l-a învăţat detaliat modul în care se produce variaţia duratei zilelor în timpul anului, datorită mişcării de revoluţie a Pământului în jurul Soarelui (fapt care a făcut ca cei din vechime să cunoască fenomenul astronomic respectiv mai bine decât generaţiile din Evul Mediu), au urmat lecţiile despre Luminătorul nopţii; iată o parte din detaliile transmise posterităţii de Enoh:

Cap. LXXIII
“1. Atunci am văzut o altă lege, care constă în stabilirea lunilor după Lună…
3. Am notat lunile, în ordinea în care vin ele, apariţia şi fazele Lunii timp de cincisprezece zile.
4. Am scris la care vreme Luna pierde în mod total lumina sa şi la care timp ea se bucură de strălucirea sa întreagă…

Cap. LXXVII
5. Când Luna se ridică, ea apare pe cer; şi este iluminată pe jumătate din a şaptea parte a Lunii.
6. Această lumină se completează la capătul a patrusprezece zile.
7. Imediat se completează de trei ori cinci părţi ale luminii, astfel că după cincisprezece zile, ea a ajuns la creşterea ei totală.
8. Atunci, Luna reflectă întreaga lumină ce o primeşte de la soare.
9. Apoi, ea descreşte şi urmează în descreşterea sa acelaşi drum pe care l-a avut la creşterea sa.
10. În anumite luni, sunt douăzeci şi nouă de zile.
11. Există alte luni când ea nu are decât douăzeci şi opt de zile.
12. Uriel mi-a revelat încă o altă lege. Aceasta este felul în care lumina de la soare vine să se răspândească pe Lună.”…

După o bună perioadă de timp, în care Enoh ar fi fost şcolit şi iniţiat în diferite domenii ale cunoaşterii, profesorul său cosmic i-ar fi spus la un moment dat:

Enoh, şcolit în diferite domenii ale cunoaşterii

“- În acele zile, Uriel mi-a spus: Iată, o Enoh, eu te-am făcut să cunoşti totul.
– Şi el mi-a spus: O, Enoh, priveşte această carte care este coborâtă din ceruri; citeşte ceea ce este cuprins în ea şi încearcă să înţelegi tot conţinutul ei.
– Atunci am observat tot ceea ce venea din cer şi am înţeles tot ce era scris în carte.”…

Enoh a făcut călătorii intergalactice

Dar partea, cea mai tulburătoare a textelor antice care au consemnat îndelungatul contact al lui Enoh cu mesagerii veniţi de “undeva” din cer, a fost relatarea unui eveniment extraordinar: patriahul antediluvian ar fi fost luat de pe Pământ şi transportat, în mod repetat, în depărtări galactice neştiute! A fost într-adevăr Enoh primul pământean care a călătorit în spaţiul extraterestru şi respectiv în spaţiul extrasolar? Sau poate, textele antice au redat doar o compoziţie fantastică, rod al unor fantezii arhaice?… Şi totuşi, în scrierile respective au fost consemnate din vechi timpuri anumite “detalii ştiinţifice” care nu puteau fi cunoscute în niciun caz în antichitate şi nici măcar în era noastră; aceste detalii au putut fi înţelese doar recent – în ultimele cinci decenii -, abia după primele ieşiri ale omului modern în spaţiul extra-atmosferic. Dar atunci, de unde au putut fi aflate totuşi aspectele respective în timpuri străvechi, pentru a fi specificate în cronicile antice?

La prima sa călătorie extraordinară, modul în care a fost “invitat” să plece la drum, a fost foarte deconcertant pentru Enoh; văzând “limpede oamenii care-i stăteau dinainte”, el a constatat că aceştia erau “doi bărbaţi atât de înalţi, cum nu, am mai văzut vreodată pe Pământ”. Însă manuscrisul antic a reţinut acel etern specific uman prin care marea sete a cunoaşterii învinge frica inerentă ce precede aventura; astfel, la plecare, eroul ancenstral se destăinue fiilor săi foarte sincer: “Nu ştiu încotro mă duc, nici ce mă aşteaptă.”… Şi totuşi, a plecat…

Enoh constată că cerul cosmic a devenit întunecat, lucru ştiut doar de astronauţi

Iată însă straniile detalii, care sunt de fapt posibil de observat numai direct din spaţiul extraterestru şi care vin să favorizeze credibilitatea celor consemnate în cronica străveche: plecând spre ceruri şi îndepărtându-se de globul pământesc, Enoh a sesizat că “sus” domnea “un întuneric mai întunecos decât cel de pe pământ”. Dar acest aspect a fost văzut prima dată abia în secolul nostru, numai de către acei cosmonauţi care trecând dincolo de învelişul azuriu al atmosferei, au constatat subit că cerul a devenit total negru; nici un alt pământean aflat la sol nu a putut să vadă acest lucru, căci stratul de aer înalt de câteva zeci de kilometri ce înveleşte planeta, a oferit întotdeauna vederii oamenilor, plăcuta nuanţă de azur celest.

A urmat apoi o altă observaţie, pe care numai astronomii erei moderne – şi mai recent specialiştii misiunilor spaţiale – au putut-o contempla şi respectiv transmite omenirii: străbătând şapte ceruri, Enoh a avut ocazia să vadă pe traseu “cercurile pe care aştrii trec ca vântul mergând înainte cu neînchipuită iuţeală şi neavînd nicio zi de răgaz.” Şi parcă pentru a demonstra şi mai evident pătrunderea sa în tainele nemaivăzute, ale spaţiului cosmic, Enoh a relatat ulterior cât de mult a fost impresionat pe traseu de o serie de monştri zburători întâlniţi în cale…

Despre cele petrecute “undeva” în cer, pe o altă planetă, iată un extras sintetic selectat de V. Kernbach din textul “Cartea tainelor lui Enoh“: “îngerii i-au desluşit rostul stelelor, calculul căilor solare şi al mişcărilor Lunii, i-au citit “cărţi cereşti” şi i-au explicat “tainele firii” şi ale omului, l-au învăţat să citească şi l-au îndemnat să scrie ce a văzut şi ce a auzit; după şasezeci de zile, aceştia l-au readus acasă, la fiii săi.”

Dar o neaşteptată nouă observaţie a lui Enoh făcută la reîntoarcerea spre casa terestră, pare să sprijine şi mai mult veracitatea călătoriei sale cosmice; el a remarcat acum un fenomen invers foarte semnificativ, pe care, într-adevăr numai cei care revin din spaţiu îl pot vedea aievea: “întunericul s-a dat înapoi în faţa pământului şi s-a făcut lumină”…

Enoh a devenit mare om de ştiinţă şi mare înţelept

Şi astfel, dintr-un păstor sau agricultor al unor timpuri străvechi, Enoh a devenit treptat “un mare om de ştiinţă”, al vremii sale şi un mare înţelept. Dar chiar mai mult decât atât, în baza numeroaselor cunoştinţe învăţate şi a “îndemnului” primit din partea fiinţelor venite din altă lume, el a devenit şi a rămas în tradiţii şi ca un erou civilizator mitic. Scriind tot ce a aflat de la erudiţii săi profesori cosmici (originea scrisului ar putea fi cu mult mai veche şi respectiv ar fi de inspiraţie extraterestră?), atât în cadrul lecţiilor primite aici pe Pământ cât şi cu ocazia extraordinarului său voiaj spaţial. Enoh s-a transformat într-un adevărat “învăţător” al grupului său de populaţie. Pe această linie, tradiţia a consemnat faptul că patriarhul Enoh ar fi lăsat posterităţii un număr mare de 366 de manuscrise. Dar în primul rând, el l-a iniţiat pe fiul său Matusalem, versetele din Cartea lui Enoh vădind o înălţătoare viziune filozofică a importanţei pentru viitorul omenirii a cunoştinţelor ce le-a acumulat prin contactul cu fiinţele sosite din altă lume:

Cap. IXXXI
“1. Or, fiul meu Mathusala, eu ţi-am spus totul, totul e scris; eu ţi-am revelat totul şi ţi-am dat o carte asupra fiecărui lucru.
2. Păstrează, fiul meu, cărţile scrise de mâna tatălui tău şi transmite-le generaţiilor viitoare.
3. Eu ţi-am dat înţelepciunea, ţie, copiilor tăi şi posterităţii tale, astfel ca şi ei să transmită, această înţelepciune mai presus de toate gândurile lor, posterităţii lor. Şi cei care o vor înţelege, nu vor mai dormi deloc; ei îşi vor deschide însă urechile lor pentru a o primi, pentru a se face demni de această înţelepciune, care va fi pentru ei ca o hrană cerească.”

Dar însăşi în finalul vieţii sale, Enoh a fost consemnat în tradiţii şi cronici cu un destin misterios, rezultat din contactele sale cu mesagerii cosmici. Astfel, în capitolul XII al Cărţii lui Enoh este redată o referire plină de enigme:

” 1. Înainte de împlinirea tuturor acestor lucruri, Enoh a fost luat de pe pământ; şi nimeni nu ştie unde a fost luat şi nici ce a devenit.”

Mult mai târziu, apostolul Pavel avea să scrie în Cartea către Evrei (cap. 11,5): “Prin credinţă, Enoh a fost strămutat aşa încât nu a mai văzut moartea şi nu s-a mai aflat.”

Astronautul Enoh a trebuit să se refacă…

Dar de fapt, felul în care “a fost luat”, plecarea lui finală, s-a desfăşurat în condiţii cu totul bizare; personajele galactice care l-au luat “în cer” în prima sa călătorie spaţială, i-au acordat după aceea un răgaz mai mare, până la o nouă călătorie; această “îngăduire” i-a fost acceptată atât pentru a avea timpul de a-şi îndeplini misiunea sa de intermediar civilizator, cât şî pentru a se reface efectiv după voiajul său anterior:

“Timp de un an întreg noi te lăsăm cu copiii tăi, până îţi vei reface forţa ta de la început şi vei fi în stare să-ţi instruieşti familia ta, să scrii toate lucrurile care le-ai văzut şi să le explici copiilor tăi. Însă la mijlocul anului viitor, noi te vom lua de la ai tăi.”

De fapt şi în acest extras este deosebit de interesant de remarcat un amănunt extrem de semnificativ, care oferă o veritabilă autentificare a evenimentelor legate de contactul cu fiinţele extraterestre: neştiuţii mesageri cosmici i-au acordat lui Enoh un interval de un an pentru a-şi reface organismul după călătoria sa spaţială, tot astfel cum – în zilele noastre – cosmonauţilor tereştri li se acordă îngrijire medicală o bună perioadă de timp – strict necesară -, în vederea refacerii lor biologice. În aceste ultime patru decenii ale secolului nostru s-a constatat prea bine (cei din vechime neavând cum să cunoască acest fapt), că după zboruri spaţiale prelungite în condiţii de imponderabilitate, sistemul osos şi sistemul muscular al organismelor umane se atrofiază într-o anumită măsură: revenirea la normal se reface numai după anumite intervale de timp…