Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 26 iunie 2018

Mesaj de la Consiliul Arcturian.


23 iun. 2018; channeler Daniel Scranton.
Traducerea Const. Mihăilescu.

Salutări! Suntem Consiliul Arcturian, încântați să ne conectăm din nou cu voi.
Analizând natura energiilor pe care le primim de la voi, constatăm că, în primul rând, în acest moment, vă eliberați de ceea ce nu vă mai servește. Această constatare este facil pentru noi de efectuat căci noi putem vedea ceea ce intră și iese din câmpurile voastre energetice și înțelegem perfect conținutul cererilor și dorințelor voastre.
Este intreresant să obsevăm că, în acest stadiu al evoluției conștiinței umane, există mai mult dorința de a renunța la vechi cutume, vechi obiceiuri și credințe decât dorința de a pune ceva în loc, adică de a crea. Și asta este normal și natural.
Este absolut minunat faptul că treceți prin aceste cicluri ca un colectiv, mai de grabă decât individual. Desigur, evoluția personală rămâne prioritară dar tendința de a vă comporta ca un colectiv este încurajatoare și progresivă.
Ce înseamnă că treceți printr-o fază de eliberare, de curățare și purificare, de renunțare la ceea ce nu vă mai servește? Înseamnă că deveniți mai conștienți de gândurile, credințele, emoțiile, modelele de comportament și de orice altceva pe care îl experimentați, și luați notă de ceea ce vă servește sau nu.
Puteți lua decizii cu privire la ceea ce doriți să continuați să creați și ce doriți să eliberați. Altfel spus, ați început să vă doriți și să scoațeți „gunoiul” din voi, din societatea voastră și din familiile voastre. În multe situații faceți această curățenie chiar la modul inconștient, pur și simplu dintr-o pornire, o alegere. Interesant este că în locul eliberat de energii stătute, „pestilențiale”, puneți energii ale iubirii, îngăduinței și iertării.
Iubiților, este timpul ca toți să începeți să vă „jucați cu jucării noi”.
Este timpul să faceți progrese în viața voastră, în conștiența voastră și în colectivele voastre.
Puteți vedea, dacă priviți un tablou extins, modul în care omenirea progresează. Puteți observa că, deși există destui care nu acceptă noile energii, sunt din ce în mai mulți cei care iau hotărârea să facă curățenie, să arunce ceea ce nu le mai folosește. Dorința și tendința spre egalitate, pentru pace și respect reciproc și de acceptare a tuturor formelor de viață create se extind.
Constatăm cu bucurie că umanitatea începe să-și revendice calitățile și să-și formeze colectivități în care sunt încurajate creația de idei, iubirea și acceptarea, toate caracterizate prin anumite forme de energie de înaltă vibrație.
Asta vă va ajuta nu numai pe voi dar va ajuta și întreaga planetă.
Mama voastră, Gaia are motive de mândrie, atunci când se gândește la copiii săi.
Suntem Consiliul Arcturian și ne-a bucurat această nouă conexiune cu voi.

http://sananda.website/the-arcturian-council-via-daniel-scranton-june-23d-2018/

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu