Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacara Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 31 mai 2018

Aliații Umanității (XIV)


de Marshall Vian Summers
Traducere Const.Mihăilescu.
(continuare)


În continuare, datorită faptului că lumea voastră are tradiții spirituale bogate care au stimulat Cunoașterea individuală, cooperarea și înțelegerea umană, realitatea Cunoașterii au fost deja stabilite.
Încă odată, în alte lumi în care Cunoașterea nu a fost niciodată stabilită, posibilitatea stabilirii ei la punctul de cotitură al emergenței în Mai Marea Comunitate nu reprezintă aproape nicio speranță de succes. Cunoașterea este destul de puternică în destui oameni aici, încât ei ar putea să învețe despre realitatea vieții în Mai Marea Comunitate și să cuprindă ce se întâplă în mijlocul lor în acest moment. Acesta este motivul pentru care suntem încrezători în înțelepciunea umană. Avem încredere în faptul că oamenii se pot ridica deasupra egoismulelor lor, preocupării de sine și protejării de sine pentru a vedea viața într-un mod mai amplu și pentru a simți o responsabilitate mai mare în interesul propriei lor specii. 
Poate credința noastră este nefondată, dar avem încredere că Cei Nevăzuți ne-au sfătuit în mod înțelept în privința acestui lucru. În consecință, ne-am pus singuri în pericol fiind în proximitatea lumii voastre și fiind martori la evenimentele de dincolo de granițele voastre, care au un impact direct asupra viitorului și destinului vostru.
Umanitatea promite foarte mult. Aveți o conștiență crescândă a problemelor din lumea voastră – lipsa de cooperare dintre națiuni, degradarea mediului vostru natural, resursele voastre în diminuare ș.a.m.d. 
Dacă aceste probleme erau necunoscute de oamenii voștri, dacă aceste realități ar fi fost ținute ascunse de oamenii voștri și oamenii nu ar fi avut nicio idee despre existența acestor lucruri, atunci nu am mai fi la fel de încrezători. Însă, umanitatea are potențialul și promisiunea de a contracara orice intervenție în lumea voastră.
  Intrebare: Are Intervenția de gând să devină o invazie militară?
  Răspuns: Așa cum am spus, lumea voastră este prea valoroasă pentru a incita la o invazie militară. Niciunul dintre cei care vă vizitează nu vrea să distrugă infrastructura sau resursele naturale, care, speră ei, vor deveni cândva ale lor.
De aceea vizitatorii nu caută să distrugă umanitatea, dar doresc să o angajeze în serviciul civilizațiilor lor. 
Nu vă amenință nicio invazie militară ci o acaparare în care singuri să vă dați acordul. Ei folosesc puterea persuasiunii și inducerii în eroare a unei lumi care abea acum se trezește la civilizație. Această convingere va fi clădită pe propria voastră slăbiciune, pe propriul vostru egoism, pe ignoranța voastră față de viața din Mai Marea Comunitate și pe optimismul vostru orb în privința viitorului vostru și a semnificației vieții de dincolo de granițele voastre.
Pentru a-i contracara, noi vă oferim educația și trezirea la realitate, devoalarea, oferindu-vă cunoașterea celor care au trecut prin asemenea situații. 
Sigur, există riscul ca voi să nu credeți ceea ce vă spunem, dar asta deja este treaba și responsabilitatea pe care v-o asumați față de întreaga civilizație umană prezentă și viitoate. Și, deși nu putem fi siguri pe reacția voastră, putem garanta că, până la urmă, strădania noastră nu va fi în zadar.
  Întrebare: Puteți să influențați omenirea la fel de puternic precum vizitatorii, dar în bine?
  Răspuns: Intenția noastră nu este să influențăm indivizi. Intenția noastră este doar să prezentăm problema și realitatea în veți intra. Cei Nevăzuți furnizează metodele actuale de pregătire, căci acestea vin de la Dumnezeu. În acest sens, Cei Nevăzuți influențează indivizii în bine.
Dar există constrângeri. Așa cum am spus, este auto-convingerea voastră cea care trebuie întărită. Este puterea voastră cea care trebuie mărită. Este cooperarea voastră în rândul familiei umane cea care trebuie sprijinită. Există limite în privința ajutorului pe care o putem furniza. Grupul nostru este mic. Noi nu pășim printre voi pentru a sta de vorbă față în față. Așadar, munca de convingere trebuie dusă de voi, de la unul la altul, „din gură în gură”. Nicio putere străină nu vă poate „forța mâna”. Important este să vă comporteți cu responsabilitate față de voi și față de rasa umană.Trebuie să deveniți maturi și responsabili căci, în această chestiune, nu este loc de manifestări infantile. Cooperarea voastră unii față de alții este necesară.
Aveți acum o mare cauză de apărat, motiv suficient pentru a vă dovedi unitatea ca rasă și ca civilizație. Toate popoarele voastre vor avea de pierdut dacă una singură va accționa nesăbuit, cu credulitate, lăsându-se să cadă sub controlul extraterestru, pentru ceea ce, la început, va părea un avantaj.
(nota C.M.: în una dintre regresiile de hipnoză, accesibilă pe youtube, se afirmă că există deja un pact între China și Reptilieni prin care aceștia au obținut permisiunea de a se înfiltra pe planetă în schimbul oferirii unor tehnologii chinezilor. Ca să nu mai vorbim de SUA care are mai de mult în derulare un asemenea pact)
Libertatea umană trebuie să fie totală. Cooperarea trebuie să aibă loc în întreaga voastră lume. Căci toată lumea este în aceeași situație acum. Vizitatorii nu favorizează un grup în detrimentul altuia, o rasă în detrimentul alteia. Ei caută doar calea minimei rezistențe pentru a-și întemeia prezența și dominația lumii voastre.
  Intrebare: Cât de extinsă este infiltrarea lor în umanitate?
  Răspuns: Vizitatorii au o prezență semnificativă în rândul celor mai avansate națiuni din lumea voastră, în mod specific în Europa, Rusia, Japonia și America.
Acestea sunt considerate cele mai puternice națiuni, având cea mai mare putere și influență economică, politică și religioasă. Acolo se vor concentra vizitatorii.
Însă, ei răpesc sau pun sub control oameni din întreaga lume, pentru a-și realiza Programul de Pacificare. 
Așadar, prezența vizitatorilor este la nivel general, dar ei se concentrează pe cei pe care speră să-i convingă să le devină aliați. Aceștia pot fi guvernanți, „înalte fețe bisericești”, indivizi cu mare putere economică, financiară ori magnați ai mijloacelor de comunicare.
  Intrebare: Cât timp mai avem la dispoziție?
  Răspuns: Cât timp aveți la dispoziție? Ceva timp mai aveți dar nu vă putem spune cât, căci depinde de mai mulți factori. Dar noi venim cu un mesaj urgent de atenționare. 
Vă sunăm „clopoțelul” asupra unei probleme reale care nu poate fi nici neglijată nici evitată. 
 Din perspectiva noastră, este cea mai importantă provocare cu care se confruntă umanitatea. Este imperios necesar să devină prioritatea voastră numărul unu, mai ales că deja sunteți în întârziere, în ceea ce privește conștientizarea la nivel global. Această întârziere a apărut din mai multe motive, dincolo de posibilitatea noastră de control. 
Vă alertăm să faceți aceasta urgent și cu mare răspundere, pentru voi și pentru generațiile viitoare. Treziți-vă și acționați! A nu te implica, a spune că pe tine nu te privește este o dovadă de iresponsabilitate, chiar de inconștiență. Voi puneți bazele sociețății umane viitoare ACUM. Rezultatul este nesigur și totuși, există încă speranță pentru succesul vostru.
  Întrebare: Cum ne putem concentra pe această Intervenție, dată fiind imensitatea celorlalte probleme globale care au loc chiar acum pe planetă?
  Răspuns: În primul rând că nu există acum nicio altă problemă în lumea voastră mai de importantă ca aceasta.
Din perspectiva noastră, orice ați rezolva pe cont propriu nu va avea aproape nicio semnificație în viitor, dacă libertatea voastră va fi pierdută. Ce ați putea spera să obțineți? Ce ați putea spera să realizați sau să asigurați dacă nu sunteți liberi în Mai Marea Comunitate? Toate realizările voastre ar fi date noilor voștri guvernatori ; toată bogăția voastră le-ar fi conferită lor. Și, deși vizitatorii voștri nu sunt cruzi, ei sunt în totalitate devotați planului lor. Voi veți fi prețuiți doar în măsura în care puteți fi folositori cauzei lor.
Din acest motiv credem că nu există vreo altă problemă cu care umanitatea se confruntă care să fie mai importantă ca aceasta.
  Intrebare: Cine din civilizația umană va conștientiza pericolul și va răspunde adecvat acestei alarmante situații ?
  Răspuns: Privind cine poate răspunde, există mulți oameni în lume astăzi care au o cunoaștere inerentă a Mai Marii Comunități și care sunt sensibili la aceasta. Există mulți alții care deși au fost luați de vizitatori nu li s-au predat lor și nu s-au lăsat convinși.
Și există mulți alții care sunt îngrijorați în legătură cu viitorul umanității și care sunt alertați cu privire la pericolele cu care umanitatea se confruntă, în cadrul propriei voastre lumi.
Oameni din toate aceste trei categorii ar putea fi printre primii care să răspundă la realitatea Mai Marii Comunități și la pregătirea pentru accesul în această Comunitate. Ei ar putea veni din orice domeniu al vieții, din orice națiune, din orice mediu religios sau din orice grup economic. Ei sunt la propriu pretutindeni în lume. De ei și de răspunsul lor depind marile Puteri Spirituale care protejează și supraveghează bunăstarea umană.
  Intrebare: Ați menționat faptul că sunt răpiți indivizi în întreaga lume. Cum se pot oamenii proteja pe ei sau pe alții de la a fi răpiți?
  Răspuns: Cu cât deveniți mai puternici prin Cunoaștere și mai conștienți de prezența vizitatorilor, cu atât deveniți un subiect mai puțin dezirabil pentru studiul și manipularea lor.
Cu cât folosind mai mult întâlnirile voastre cu ei obțineți o înțelegere profundă asupra lor, cu atât deveniți un pericol mai mare pentru ei.
Așa cum am spus, ei caută calea minimei rezistențe. Ei vor indivizi care sunt docili și se predau ușor (carieriști, avizi după bogății materiale, poziție recunoscută în societate etc). Îi vor pe aceia care nu le cauzează probleme ori îngrijorare, indivizi ușor de „cumpărat”.
Pe măsură ce deveniți mai puternici prin Cunoaștere, veți fi dincolo de controlul lor pentru că atunci ei nu vă mai pot capta mintea și inima.
Cu timpul, veți avea abilitatea percepției de a vedea în mințile lor, ceea ce ei nu doresc, desigur.
Cu cât deveniți un pericol mai mare pentru ei, cu atât vor începe să vă ocolească. Vizitatorii nu caută și nu vor să fie dezvăluiți (descoperiți, identificați) și nici nu doresc să intre în conflict cu oamenii. Ei sunt mult prea încrezători că pot să-și realizeze obiectivele fără o rezistență serioasă din partea familiei umane.
Dar, odată ce o astfel de rezistență este constituită, odată ce puterea Cunoașterii se trezește în individ, atunci vizitatorii se vor confrunta cu un obstacol mult mai important iar intervenția lor aici poate fi contracarată și mai dificil de realizat.
Dar și puterea lor de convingere asupra elitelor politice, religioase, economice scade. Așadar, răspunsul și angajamentul individual față de adevăr este esențialul aici.
Deveniți conștienți de prezența vizitatorilor! 
Nu cedați la încercărișle lor de a vă convinge că prezența lor aici este de o natură spirituală sau că ei deține marele secret al salvării umanității! 
Rezistați persuasiunii! 
Redobândiți-vă propria voastră autoritate lăuntrică, marele dar pe care Creatorul vi l-a dat!
Deveniți o forță de luat în seamă, de cei care vor să vă încalce drepturile fundamentale ori liberul arbitru! Aceasta este Putere Spirituală manifestată.

Este Voința Creatorului ca umanitatea să se regăsească în Mai Marea Comunitate, unită în sine și liberă de orice intervenție și dominație străină. 
Este Voința Creatorului ca voi să vă pregătiți pentru un viitor diferit de trecutul vostru. Suntem aici în serviciul și la indicația Creatorului, iar prezența și cuvintele noastre servesc acestui scop.
  Intrebare: Dacă vizitatorii întâmpină rezistență din partea omenirii, ei își vor spori corespunzător numărul pe Pământ sau vor înțelege că trebuie să plece?
  Răspuns: Numărul lor nu este mare. În cazul în care vor întâlni rezistență considerabilă, vor fi nevoiți să se retragă și să regândeacă planurile de cucerire acceptată. Dar, acum ei sunt total convinși că voi sunteți o pradă ușor de cucerit, și că nu vor întâmpina obstacole serioase. 
Depinde de voi, de voința și de numărul vostru. Dacă faceți front comun, ei nu au, cu siguranță, nicio șansă și se vor retrage, ca ulterior chiar să renunțe.
Avem încredere că familia umană poate opune destulă rezistență și destul consens pentru a compensa aceste influențe. Pe acest fapt ne bazăm speranța și eforturile.
  Întrebare: Care sunt cele mai importante întrebări pe care trebuie să ni le punem referitor la această problemă de infiltrare extraterestră?
  Răspuns: Poate cele mai importante întrebări pe care trebuie să vi le puneți sunt: 
”Oare noi oamenii suntem singuri în univers sau în propria noastră lume? 
Suntem vizitați în prezent? 
Este această vizită benefică pentru noi? 
Trebuie să ne pregătim?” 
Acestea sunt întrebări fundamentale și trebuie să fie puse.
Există însă multe alte întrebări la care nu se poate răspunde acum, căci nu cunoașteți mai nimic despre viața în Mai Marea Comunitate, și nici nu sunteți convinși că aveți abilitatea de a contracara aceste influențe.
Multe lipsesc din educația umană, care este în primul rând concentrată pe trecut. Umanitatea iese dintr-o stare lungă de relativă izolare.
Educația sa, valorile sale și instituțiile sale au fost întemeiate plecând de la acestă stare de izolare.
Însă izolarea voastră s-a terminat acum, pentru totdeauna. Mereu s-au așteptat aceste vremuri. Era inevitabil ca asemenea situație să se întâmple, căci totul trebuie să se încadreze, până la urmă, în procesul evoluției. 
Așadar, educația voastră și valorile voastre intră într-un context nou, la care trebuie să se adapteze. Și adaptarea trebuie să se întâmple repede din cauza specificului Intervenției în lumea de astăzi.
Vor fi multe întrebări la care nu veți putea răspunde imediat, ci după o perioadă de îmbogățite a cunoașterii. 
E inevitabil.
(va continua)

http://alliesofhumanity.org


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu