Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 2 aprilie 2018

Prof. Leon Dănăilă, declarație care-i îngroapă pe șpăgarii din sănătate: «Nu vreau să fac avere de pe urma suferinței oamenilor. Eu iubesc oamenii!»

Unul dintre cei mai mari neurochirurgi din Europa, acad. prof. dr. Leon Dănăilă, care se numără printre cele 500 de genii ale secolului XX, a ieșit în prim plan cu o declarație pe care puțini medici ar face-o.
Într-un interviu acordat cunoscutei realizatoare TV Iuliana Tudor, medicul a vorbit despre poporul român și despre iubirea de oameni:
Iubesc foarte mult poporul român, este muncitor, harnic, a luptat pentru această țară cu prețul vieții. Eu îi iubesc pe oameni foarte mult! Dacă veniți la mine la cabinet, o să vedeți că la mine consultațiile sunt gratuite. Și la mine vin pacienți și din străinătate. Săptămâna trecută au venit din Franța, Canada că să-i consult… Eu nu vreau să fac avere de pe urma suferinței oamenilor. Eu iubesc oamenii!
Născut la Darabani, în județul Botoșani, acad. prof. dr. Leon Dănăilă deține recordul mondial de operații efectuate pe creier. În România, el a reușit să scadă rata mortalității intervențiilor pe creier cu 50%. Are 18 brevete de inventator la activ și 10 de inovator, se poate mândri cu 56 de ani de profesie iar, la cei 84 de ani pe care-i numără în prezent, continuă să-și folosească experiența de neurochirurg în beneficiul oamenilor.
yogaesoteric
1 aprilie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu