Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacara Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 14 februarie 2018

Noi adevăruri senzaționale ies la iveală pe arena internațională a luptei înflăcărate dintre forțele binelui și cele ale răului


Presupusele legături dintre campania electorală a lui Donald Trump și Rusia se dovedesc a fi o lucrătură a clicii satanice a lui Hillary Clinton, care în anul 2016 a încercat cu disperare, dar fără succes, să instaureze o domnie a întunericului în America
Conform unui raport oficial exploziv ce a fost în sfârșit dat publicității, echipa ce s-a ocupat de campania lui Hillary Clinton și DNC-ul (Comitetul Democratic Național al SUA) au finanțat dosarul Steele pe care FBI-ul l-a folosit pentru a obține ordinele juridice care îi erau necesare spre a putea spiona campania lui Donald Trump din anul 2016

Articol postat de Baxter Dmitry pe site-ul de știri Yournewswire.com, în data de 2 februarie 2018
Documentul desecretizat, ce a fost publicat de Devin Nunes la câteva minute după ce Președintele Trump și-a dat acordul, confirmă bănuielile pe care conservatorii americani le nutresc de mai multă vreme. Aflăm astfel că FBI-ul a folosit un document ce i-a fost înaintat din partea echipei electorale a lui Hillary Clinton pentru a obține un mandat de spionare a lui Trump.
Administrația Obama, în cârdășie cu echipa lui Hillary Clinton și cu FBI-ul condus de James Comey (până în data de 9 mai 2017, când a fost destituit), a realizat abuzuri ce privesc sistemul juridic în încercarea de a câștiga alegerile (în favoarea lui Hillary Clinton).
Un scandal mult mai mare decât Afacerea Watergate
Raportul de patru pagini, ce a fost eliberat împreună cu o scrisoare lămuritoare din partea Consiliului Casei Albe, afirmă că FBI-ul a omis unele informații extrem de importante atunci când a solicitat interceptarea convorbirilor telefonice ale lui Carter Page, unul dintre consilierii campaniei electorale a lui Trump din anul 2016.
Raportul afirmă că aceste descoperiri „ridică semne de întrebare cu privire la legitimitatea și legalitatea anumitor interacțiuni ale DOJ (Departamentul de Justiție al Statelor Unite) și ale FBI” cu tribunalul ce aprobă solicitările de supraveghere, și că ele „reprezintă un colaps îngrijorător al demersurilor legale ce au fost stabilite pentru a proteja poporul american de abuzurile” ce sunt legate de supraveghere.
Raportul dovedește că FBI-ul a omis informațiile cu privire la sursa care i-a inspirat realizarea solicitărilor de supraveghere a campaniei lui Trump. Documentul menționează faptul că FBI-ul a folosit materiale ce au fost compilate de către fostul spion britanic Christopher Steele, a cărui muncă a fost finanțată de democrați, inclusiv de echipa electorală a lui Hillary Clinton.
La ora actuală, s-a confirmat faptul că originile politice ale dosarului le erau „cunoscute oficialităților importante din DOJ și din FBI”, dar că respectivele origini nu au fost menționate în cadrul solicitărilor ce au fost realizate în vederea obținerii mandatului de supraveghere.
FBI a justificat totodată mandatele de supraveghere împotriva lui Page furnizându-le judecătorilor o știre despre care se presupunea că ar corobora dosarul. În realitate, respectiva știre fusese postată pe site-ul de știri Yahoo News de însuși autorul dosarului, Christopher Steele – dar FBI-ul a mințit tribunalul FISA (care se ocupă de solicitările cu privire la supravegheri) și în această privință.
Solicitarea ce a fost înaintată tribunalului FISA afirmă în mod mincinos că Steele nu a furnizat informația ce este prezentată în respectivul articol.
FBI și DOJ au mințit tribunalul FISA
Democrații de rang înalt ai erei Obama și oficialitățile importante ale FBI-ului nu mai au unde să se ascundă. Ei vor fi în mod necesar considerați răspunzători pentru înșelarea tribunalului FISA și pentru operarea în afara legii. Sfârșitul acestor criminali cu zâmbete de politicieni este foarte aproape – o știu și ei înșiși –, iar disperarea ce i-a cuprins nu face decât să îi împingă și mai tare în prăpastia ce se cască sub tălpile lor. Adevărul iată că iese la iveală și triumfă.
yogaesoteric
14 februarie 2018

2 comentarii:

  1. In acest articol la final spui ca si DOJ a mintit.....vezi ce ai postat si in articolul de sub el, la final spui ca DOJ este foarte onest....vezi ca se bat lucrurile cap in cap.

    RăspundețiȘtergere
  2. Nu spun eu, spun autorii articolelor (și, probabil, nici ei ci sursa primară)

    RăspundețiȘtergere