Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și înafara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 24 februarie 2018

Dr. Pavel Chirilă, constatări amare după ședința Comisiei de Sănătate a Senatului pentru Legea Vaccinării


O MINTE LIMPEDE, O EXPUNERE CONVINGĂTOARE. Bravo!

 Un dialog al surzilor între medici și medicii-politicieni

Prezent la ședința Comisiei de Sănătate a Senatului României, care a dezbătut proiectul legii vaccinării obligatorii, marți 26 septembrie 2017, prof. univ. dr. Pavel Chirilă a făcut o sinteză a modului revoltător și totodată penibil în care s-a desfășurat discuția.


 
Dr. Pavel Chirilă


„Legea vaccinării a fost dezbătută în Comisia de sănătate a Senatului.
Facem o caracterizare generală și punctuală a dezbaterii:
În primul rând «oficialii» au avut o singură opinie: pro legea vaccinării, menționând că se gândesc la cetățenii țării, expuși riscurilor epidemice.
La o observație atentă nu puteam citi pe fața lor nici mila infinită pentru poporul român și nici insomnia din cauza grijii pentru sănătatea românilor. 

Președintele Comisiei conducând o dezbatere, mi-ar fi plăcut să aibă o atitudine neutră pentru că este președinte și așa îi stă bine unui președinte. Dar misiunea domniei sale a fost alta, și anume aceea de a de a promova vaccinarea obligatorie.
Tabăra antivaccinare a susținut la unison într-o singură voce: să nu fie vaccinarea obligatorie.
Răspunsul din tabăra adversă a venit prompt, după modelul țărilor mici în fața țărilor mari (sau după modelul prosternării balcanice în fața occidentului): «Și Italia a dat legea vaccinării obligatorii». Cu o singură precizare pe care au uitat senatorii și ministeriabilii să o facă: pe cel care a promovat legea vaccinării obligatorii în Italia l-au prins ziariștii că face parte din Fundația Glaxo. 

Comisia pro-vaccinare (adică Comisia de sănătate a Senatului) a reacționat prompt – în general – pe alături, dar vocal, cu câteva excepții când a tăcut și a schimbat discret vorba ori a încercat să pună pumnul în gură vorbitorului antivaccin:
- când un țăran din Vaslui a întrebat de ce prospectele vaccinurilor din România nu conțin aceleași informații referitoare la reacțiile adverse grave așa cum sunt precizate în prospectele acelorași vaccinuri din Israel – nu a obținut niciun răspuns (chiar a fost un moment scurt de tăcere semnificativă);
- când o mamă a descris moartea copilului ei la câteva zile după vaccinare, onorata comisie nu a rostit niciun minim cuvânt de consolare, sau poate a fost atât de slab încât nu l-a auzit nimeni;
- când o colegă medic primar ORL a relatat preț de 4-5 minute despre cele 24.000 de victime postvaccinare pentru hepatită B din Franța din care 8.000 de cazuri au ajuns în cărucior cu scleroză multiplă, au încercat de mai multe ori să o oprească;
- la afirmația că România are cea mai mare incidență a tuberculozei deși este cea mai vaccinată țară contra tuberculozei, o provaccinalistă înțepată a răspuns textual: vaccinarea nu este împotriva tuberculozei ci împotriva complicațiilor tuberculozei.

O ajutăm și cu logica și cu informarea profesională:
- cu cât o țară (sau o comunitate) are mai multe cazuri de tuberculoză cu atât are o incidență mai mare a complicațiilor tuberculozei;
- dacă colega noastră cerceta statistica românească, cu râvna cu care susține vaccinarea obligatorie, ar fi aflat cât de nepregătită este pe acest domeniu: în România între 2008-2010 incidența la 100.000 cazuri a TBC miliară a crescut de la 0,35 la 0,48. Între 2011-2016 incidența a scăzut ușor dar se menține la cote mari comparativ cu țările europene;
- Țările nordice nu și-au vaccinat niciodată (din 1932) poporul (cu adevărat iubit) contra tuberculozei și de câteva decenii raportează tuberculoză zero;
- L. de Brouwer o citează pe Schor Manzali (Le Tabou des Vaccinations ATRA, Janvier 1995) astfel: «tuberculoza este cel mai adesea provocată de BCG». Așa se explică faptul că țările cele mai vaccinate contra tuberculozei au incidența cea mai mare a tuberculozei. Așa se explică și faptul că între 1950-1962 incidența tuberculozei s-a dublat în Grecia, în ciuda vaccinării a 3 milioane de oameni.

Reamintim faptul că a existat o vaccinare obligatorie (experiență unică și dezastruoasă) în Europa – sec XX și ar fi fost bine ca Ministerul Sănătății să țină cont de ea.

Academia de medicină a Franței a cerut și s-a votat în 6 decembrie 1927 ca vaccinarea antidifterică să devină obligatorie în școli. Rezultatele au fost consemnate în documentele vremii:
- 1940 – 13.795 cazuri de difterie;
- 1943 – 46.750 cazuri de difterie;
- 1944 – 41.500 cazuri de difterie;
- 1945 – 45.500 cazuri de difterie.
Iar mortalitatea a fost de 2-4 ori mai mare.

Între 1940 – 1946 au fost deci 150.000 cazuri de difterie – o cifră superioară perioadei anterioare vaccinării – și 15.000 decese printre copiii vaccinați.

Concluzia întâlnirii: tristă și șchioapă democrație când «tot Ministerul Sănătății» se asociază la unison cu «aproape toate comisiile Senatului» pentru a-și obliga poporul să se supună injectării unei substanțe farmacologic-active în trupul lui.
Și încă și mai de plâns și despotică prevederea proiectului de lege care cere să fie pedepsit delictul de opinie al medicilor care vorbesc împotriva vaccinării. De aici până la nevrednicul de pomenire regim comunist totalitar, nu mai este decât un pas. Să nu fie!

Din fericire prevederea privind delictul de opinie – ne promit oficialii – se va exclude din proiect (sperăm) așa ca un bonus pentru cel mai sărac și cuminte popor din Europa. Când ne-au anunțat că se va renunța la delictul de opinie, am surprins la ei un zâmbet binevoitor, ca al puterii politice (stăpânitorii) care își anunță poporul că nu va fi «chiar așa de rău», cum s-ar zice «că mai avem de unde să lăsăm».”

Oricine a urmărit cu atenţie dezbaterile de la Comisia de Sănătate  a constatat că cei de acolo erau, de fapt, lobby-iști ai industriei farmaceutice, nu nişte politicieni aleşi de oameni să le reprezinte interesele şi să îi apere. Am putut vedea nişte oameni cu mentalităţi de tip totalitar, cu toate că aceştia pretind că sunt „democraţi”.

Astăzi, „democraţia” a devenit un paravan al dictaturii subtile, în acest caz, vorbim despre dictatura industriei farmaceutice. De aici rezultă, fără echivoc, că industria farmaceutică în România este foarte puternică şi majoritatea politicienilor sunt aliniaţi acestui „crez”. 
Puțini sunt cei curajoși, iar aceștia merită tot respectul nostru.




Citiți și:


yogaesoteric 
24 februarie 2018

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu