Inuaki, reptilianul din mine (IX) – Cartea a doua.

(Decebal)

de Aryana Havah

(continuare)

A: Despre un alt mare dac pe nume Decebal ce îmi poţi spune?

Decebal

D: Şi el era iniţiat. Era un bărbat foarte frumos, însă era dur.  A fost un mare luptător şi ocrotitor al acestor pământuri. A fost un rege bun şi drept, dar a avut de înfruntat moştenirea lăsată de înaintaşi. El nu a avut ce face. Şi el a avut o soră care a urcat toate cele patru trepte ale iniţierii.

A: Ca sora lui Zamolxe?

D: Da. Ea avea aceeaşi energie. Era o luptătoare. A luptat alături de Decebal.

A: Decebal s-a sinucis?

D:Da.

A: Şi capul lui a fost dus la Roma?

D: Un alt cap a fost dus în locul capului lui.

A: Îmi poţi explica?

D: Decebal s-a sinucis împlântându-şi cuţitul în inimă. Nu era însă singur. Era înconjurat de cei apropiaţi şi de fiii lui. Aceştia au hotărât că este un mare păcat să i se ia capul spre a fi dus la Roma. De aceea unul din nepoţii lui, fiul surorii, care îi semăna, s-a oferit să fie omorât şi pus în locul unchiului său. Cei prezenţi au schimbat hainele şi însemnele şi astfel nepotul lui Decebal a fost luat drept rege.

A: Adică nepotul lui Decebal s-a sinucis pentru ca unchiul său să nu fie dezonorat?

D:Da.

A: Şi acest fapt este consemnat undeva, ştie cineva ceva?

D: Nu ştiu. Poate că este scris. Eu am văzut în capul meu imagini. Asta înseamnă că aceste fapte există în Matrice şi deci sunt reale.

A: Şi cei care i-au luat capul nu şi-au dat seama că nu este adevăratul rege?

D: Nu, căci nu îl văzuseră de aproape. Abia mai târziu s-au gândit să verifice trupul, deoarece se ştia că Decebal avea o cicatrice mare pe piept, însă era prea târziu. Cei ce se ocupaseră de ascunderea adevăratului Decebal tăiaseră la rândul lor capul marelui rege şi îl duseseră în peştera sfântă spre a fi păstrat. Acolo se află ascuns şi astăzi. Alături de el se află sabia lui Decebal şi o filă din Codul Legilor. Aşa că cei veniţi să verifice au aflat doar ceea ce trebuiau să afle.

A: Poţi vedea ce scrie pe fila ascunsă în peşteră?

D: Nu înţeleg ce scrie, dar Aghton spune că pe ea stă scrisă calea către nemurire.

A: Noi am putea găsi această ascunzătoare?

D: Noi doi nu, căci nu este sarcina noastră, locul însă va fi găsit.

A: De cine?

D: De doi bărbaţi. Este misiunea lor. Ei sunt cei ce cândva i-au dus capul la Roma. Tot ei se vor lupta pentru a-i reda locul cuvenit în istorie.

A: Şi trupul lui Decebal?

D: A fost ars. Aşa se obişnuia.

A: Şi Dacia a fost cotropită de către romani?

D: Nu. Dacia a rămas Dacia. Ei au încercat, dar nu au reuşit. Mult mai târziu s-au amestecat neamurile şi în special în zona asta în care trăim noi. In susul ţării s-a păstrat o puritate a rasei.

A: Adică în nord?

D:Da.

A: Din Codul Legilor s-a mai păstrat ceva?

D: Aghton spune că există în totalitate, deşi cartea a fost împărţită şi ascunsă în mai multe locuri. O parte din file au fost găsite, dar nu ştie nimeni să le citească.

A: Nu ştiu sau nu vor!

D: Cei ce vor citi aceste file trebuie să aibă grijă, căci din loc în loc sunt ascunse formule magice.

A: Ce fel de formule magice?

D: Formule cu ajutorul cărora poţi stăpâni materia. Dar ele nu pot fi folosite de oricine. Numai cei ce au ajuns la cea de-a patra treaptă le pot deschide.

A: Trăieşte cineva în prezent, care să fi parcurs treptele iniţierii?

D: Nu. Treptele au fost închise.

A: Ştii când?

D: în anul 1600. Atunci a existat ultimul om care era pe cea de-a patra treaptă a iniţierii.

A: De ce?

D: Pentru că cel care făcea iniţierile a părăsit planul. Misiunea sa se încheiase. De fapt era o femeie. Ea a fost ultima manifestare a Creatorului pe pământ.

A: Şi cel ce făcuse iniţierea, adică elevul, era preot?

D: Nu. Era rege al românilor.

A: Ii ştii numele?

D: Aghton spune că este cunoscut sub numele de Mihai Viteazul.

A: Din câte ştiu eu Mihai Viteazul a fost mason.

D: Nu. Făcea parte dintr-un ordin străvechi, cel al cavalerilor templieri.

A: Să înţeleg că el ajunsese la gradul de Creator?

D: Din câte văd eu el îl avea manifest pe Dumnezeul interior.

A: Şi atunci cum a fost omorât?

D: El s-a lăsat omorât. A fost liberul lui arbitru. El ştia că misiunea sa se încheiase, că oamenii luaseră o altă hotărâre şi că trebuiau să îşi urmeze calea aleasă, aşa că s-a decis să plece.

A: Poate dacă insista aveam o altă soartă!

D: El a trebuit să respecte hotărârea majorităţii.

A: Îmi poţi spune în ce constau treptele iniţierii?

D: Prima treaptă era cea în care omul îşi conştientiza propria mortalitate [?], (n.m.: cred că „moralitate”). Era învăţat cum să se analizeze şi apoi cum să îşi anihileze ego-ul.

A: Un fel de lepădare de sine.

D: Da. I se explica cum a gândit şi cum trebuie să gândească, ce să facă spre a se schimba şi ce înseamnă schimbarea, adică unde duce acest drum. Era un proces greu, mulţi nu puteau trece. A doua treaptă era treapta în care i se arăta cum să se racordeze la Dumnezeul din interior şi cum să interacţioneze cu Dumnezeul celorlalţi. 
A treia treaptă presupunea manifestarea Dumnezeului interior în exterior. Era cea mai grea sarcină, căci cei ce făceau acest salt nu mai erau oameni deşi trebuiau să trăiască printre oameni.

A: Şi a patra treaptă?

D: A patra treaptă presupunea unirea cu Creatorul. Cei ce treceau de a treia treaptă primeau peceţile lui Zamolxe.

A: Ce erau acestea?

D: Erau simboluri energetice pe care iniţiaţii le primeau.

A: Unde se aflau ele?

D: Unul era pus pe frunte şi două pe încheieturile mâinilor. Ăsta era şi motivul pentru care cei ce făcuseră iniţierea se recunoşteau între ei.

A: Erau vizibile? Le puteau vedea şi alţii?

D: Nu. Doar cei iniţiaţi.

A: Şi cum se aplicau aceste simboluri?

D: Existau nişte peceţi de aur care se puneau pe mâini şi pe frunte. Erau cunoscute sub numele de Peceţile lui Zamolxe. Cel ce le primea trebuia să le ţină 33 de zile. În tot acest timp el stătea în singurătate meditând. După această perioadă peceţile fizice erau scoase în cadrul unui ritual. In locul lor rămâneau cele energetice. Văd ca şi cum oamenii respectivi aveau trei sori, doi pe mâini şi unul pe frunte.

A: Îmi poţi arăta simbolurile?

D: Am să ţi le desenez.

A: Am putea reînvia această tradiţie, mă refer a şcolii?

D: Da. Putem readuce cunoaşterea, dar numai până la a treia treaptă. După aceea fiecare trebuie să meargă pe drumul său.

A: Adică să nu mai interacţioneze cu ceilalţi?

D: Da. Fiecare pe drumul său.

A: De ce?

D: Pentru că acum, ca şi atunci, fiecare din noi are posibilitatea să îşi găsească calea către Creator. Fiecare are drumul său specific şi independent. Nu avem voie să intervenim. De altfel este mare păcat să scoţi cu forţa un suflet de pe calea lui şi să îl aduci pe a ta.

A: Dar nu este o cale comună?

D: Este comună în ceea ce priveşte destinaţia, dar drumul trebuie parcurs în singurătate. La Dumnezeu şi Creator poate ajunge oricine. Dacă am arăta noi o cale am fi la fel cu anunnakki. Am arăta calea noastră, care poate fi neadevărată, limitată sau incompletă. Nimeni nu poate spune că ceea ce face el este mai corect decât ceea ce face altă persoană. Nu are acest drept.

A: Dar religiile nu arată calea?

D: Ba da, o cale sau alta, un început de drum. Dacă ar fi fost lăsate libere atunci astăzi am fi fost mult mai departe.

Sursa.: https://adevarultevaelibera