Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 14 septembrie 2017

Inuaki, reptilianul din mine (II) - Cartea a doua.


EXCEPȚIONAL !

de Aryana Havah
(continuare)

Aryana: Multă lume ar vrea să te cunoască.
David:  Mă vor cunoaşte când va trebui. Deocamdată mai am de luptat cu moştenirea lăsată de primul David. Când însă va sosi vremea voi putea vorbi tuturor. De altfel cei ce vor să mă cunoască o pot face şi aşa.
A: Este însă un domn pe nume I. B., care este foarte ataşat de tine şi care cred că ar trebui să te cunoască.
D: Spune-i acestui domn că nu trebuie să mă cunoască, deoarece noi ne ştim deja. Am vorbit deseori. El m-a întrebat diverse lucruri şi eu i-am răspuns.
A: Tu răspunzi tuturor celor ce te întreabă?
D: Nu. În ultima vreme au fost foarte multe întrebări şi chipuri care îmi veneau în cap, încât nu ştiu cum să le răspund tuturor în acelaşi timp şi de aceea l-am rugat pe Aghton să o facă în locul meu, mai ales că uneori sunt chiar ocupat, îmi fac lecţiile sau învăţ, dar domnului B. i-am vorbit de câteva ori, mai ales că ne ştim bine. De mult timp.
A: Din altă viată?
D: Da. Dar aceste informaţii sunt doar pentru el şi când va trebui să afle aceste lucruri le va afla.
A: Ştii, el se ocupă cu trezirea conştiinţei dacice. Nu ştiu dacă ai auzit de daci.
D: Nu temeinic, însă acum Aghton îmi arată imagini.
A: Ei au fost străbunii noştri. Iniţial România s-a chemat Dacia.
D: Lasă-mă să aflu mai multe informaţii spre a-ţi putea răspunde.

A: Referitor la hrană, spui că noi ar trebui să devenim vegetarieni?
D: Da, vom deveni vegetarieni.
A: Dar sunt multe persoane care nu pot renunţa la carne!
D: Vom renunţa la carne în curând. Este programat. Este o nouă stare de conştiinţă la care trebuie să ajungem şi când va sosi momentul o vom face cu toţii.
A: Şi cei care nu o vor putea face?
D: Toţi cei ce vor rămâne vor putea face acest lucru, însă fiecare în timpul lui. Nu trebuie să fie nimic impus. O vor face atunci când va trebui şi când vor simţi că trebuie să o facă.
A: Şi vom mânca legume crude?
D: Cum vom vrea. Crude sau preparate, nu contează. Important este ceea ce ne oferă hrana şi nu modul cum o consumăm. Dar mai este până atunci!
A: Totuşi carnea aduce un mare aport caloric. Este hrănitoare. Omul ar trebui să consume mai multe legume pentru a suplini diferenţa, iar asta înseamnă că ar trebui să existe mai multe culturi de acest gen şi nu prea văd cum.
D: Pământul are suficient spaţiu pentru a fi semănat. Gândeşte-te că în locul păşunilor pentru animale am putea cultiva legume şi fructe. De altfel în curând omul va începe să mănânce din ce în ce mai puţin.
A: Şi este bine?
D: Da, căci restul va fi luat prin hrană energetică.(nota C.M.: prana)
A: De unde va veni aceasta hrană energetică?
D: Direct din Matrice. Dar nu va veni, căci ea vine dintotdeauna. Noi nu vrem să o consumăm şi de aceea mâncăm foarte multă mâncare.
A: Păi dacă nu ştim nimic despre ea!
D: Dar ne-am interesat?
A: Cum putem asimila conştient această hrană energetică?
D: Atunci când ne este foarte foame să cerem Matricei să ne dea energie sub formă de hrană. Putem chiar să ne imaginam şi ce vom primi, adică cartofi prăjiţi sau orice ne place, deşi este mai bine să luăm energia în starea ei naturală.
A: Şi Matricea ne dă?
D: Ea ne dă orice vrem. Dar nu uita atunci când ceri de fapt tu trebuie să şi mulţumeşti ca şi cum deja ai fi primit. Matricea este bucuroasă să ne răspundă, la fel şi Dumnezeu.
A: Are o aşa de mare importanţă hrana noastră?
D: Contează ce introducem în organism, mai ales pentru evoluţia viitoare. Corpul trebuie să devină mai uşor şi mai puţin dens. Acest lucru se realizează în primul rând prin schimbarea alimentaţiei. întâi trebuie să începem prin a elimina carnea şi ouăle, apoi lactatele şi apoi hrana preparată. Aceştia sunt primii paşi.
A: Mai urmează şi alţii?
D: Urmează trecerea la hrana lichidă şi apoi eliminarea ei totală.
A: Am să trăiesc să văd şi asta?
D: Sigur! Va fi mai curând decât crezi.
A: Când spui hrană lichidă te referi la apă?
D: Da, dar şi la sucuri din legume şi fructe. Vom avea o lungă perioadă în care vom consuma doar hrană lichidă. Apa este un element foarte important. Dacă ştim cum să o valorificăm ea ne poate ridica vibraţia. Anunnakki ştiu acest lucru şi de aceea apa este cea mai supusă atacurilor chimice.
A: Şi cu copiii, care sunt fani fast-food, ce facem? Ei nu vor evolua?
D: Ba da, însă ei sunt cei mai bombardaţi chimic şi de aceea au cea mai grea misiune. Lor li s-a introdus genetic, de către părinţi dependenţa de alimentaţia actuală.
A: Cum adică?
D: Adică părinţii lor au fost supuşi unui anumit program alimentar şi acest lucru a fost transmis urmaşilor. Dacă lucrurile ar fi lăsate aşa, următoarea generaţie ar fi dependentă sută la sută de anumite produse şi obiceiuri alimentare.
A: Să înţeleg că lucrurile se vor schimba?
D: Da. La sfârşitul anului 2010 ai să vezi cum copiii îşi vor modifica singuri dieta.
A. Aşa, ca prin minune?
D: Ei, cu ajutor de la Matrice! Noi primim o nouă formă de energie şi acest lucru ne face să percepem altfel lucrurile. Schimbarea va veni din interior, dar la fiecare atunci când va fi timpul. Să ştii însă că acum este o perioadă foarte grea. Cei ce ne conduc au înteţit şi amplificat atacurile iar acest lucru ne face să ne trezim făcând anumite fapte care ştim că nu sunt bune. A: Adică?
D: Adică, chiar dacă tu nu mănânci carne, te poţi trezi că îţi este poftă de cârnaţi.
A: Şi ce trebuie să fac?
D: Să îţi pui întrebarea de unde îţi vine această poftă. Este a ta sau este indusă. întreabă Matricea dacă este în regulă să mănânci cârnaţi, dacă îţi este benefic şi dacă dorinţa ta are corespondent de adevăr la nivelul Matricei.
A: Şi toţi ar trebui să facem acest lucru, adică să ne schimbăm obiceiurile alimentare?
D: Da, dar dacă vrem. Cum îţi spuneam, este ceva ce vine din interior.
A: Vreau totuşi să lămurim un alt aspect. Am primit întrebări în acest sens. în prima carte tu ai spus că noi ne rugăm unui Dumnezeu pe care l-am moştenit. Creatorul este Dumnezeul Suprem.
D:Da.
A: Şi nu ar trebui să ne conectăm direct la Sursă?
D: Ar trebui să ne gândim că vrem să ne conectăm la Creatorul Suprem, însă conectarea se face tot prin Dumnezeu.
Vezi şi aici este o păcăleală a anunnakkilor. Ei ne-au Indus ideea unui coordonator pe care l-au numit supremul, special pentru a nu putea trece dincolo de el. Ei ne-au spus că el este maximum posibil şi că în afară de El nu mai există nimic. De aceea oamenii când se roagă se roagă unui Dumnezeu care este făcătorul Cerului şi a Pământului.
A: Nu înţeleg!
D: Ce vezi când te uiţi în jos?
A: Pământul.
D: Şi când te uiţi în sus?
A: Cerul.
D: Şi cui te rogi? Coordonatorului cerului şi al pământului! Adică te limitezi singură. Creatorul Suprem, cel căruia ar trebui de fapt să ne rugăm este Creatorul Universal Suprem şi Absolut a Tot ceea ce a existat, există sau va exista. Numai înţelegând aceste lucruri vom putea evolua.
A: Dar eu când mă rog, mă rog la Dumnezeu. Doar atâta spun.
D: Da, dar la şcoală ţi-au spus că el este făcătorul cerului şi al pământului şi tu în mintea ta ai clar acest lucru.
A: Pe vremea mea nu se discutau astfel de lucruri la şcoală, dar ca idee, da, vine din copilărie. De fapt ai dreptate. Dacă mă întreabă cineva cine este Dumnezeu, răspund făcătorul cerului şi al pământului. Nu ştiu de unde vine acest răspuns, dar clar, aşa este.
D: Este ceea ce ne-au băgat ei în cap. Este un program ce vine din vechime. Este o păcăleală.
A: Şi trebuie să mă rog unui Dumnezeu/Creator Universal şi nu Dumnezeului? Cum să formulez?
D: Nu este vorba de formulare ci de credinţă. Tu trebuie să înţelegi că dincolo de Dumnezeul acesta se afla ceva mult mai mare, atât de mare încât toate universurile şi toţi Dumnezeii fac parte din El. în momentul în care vei înţelege acest lucru, mintea ta va trece dincolo de Coordonatorul universului nostru.
A: Şi îl va ocoli pe acesta?
D: În nici un caz! Va trece prin El şi de acolo mai departe către Suprem.
A: Adică mă rog, rugăciunea ajunge la Dumnezeu coordonatorul Terrei şi de acolo este transmisă la Dumnezeul Suprem?
D: Cam aşa. Dar nu ajunge la Coordonator. Ai spus-o ca şi cum Dumnezeul Universului nostru ar fi un fel de poştaş, care dă mesaje mai departe. Este vorba de o stare vibraţională. În rugăciune tu te contopeşti cu Coordonatorul Universului nostru şi împreună cu El pleci mai departe către Sursă. Singură nu ai putea face acest lucru.
De fapt tu poţi accesa Matricea, ai aceste informaţii, nu ştiu de ce te miră aceste lucruri.
A: Pentru că eu sunt o fire mai pragmatică şi am nevoie de dovezi clare, materiale.
D: Energia în acest moment nu poate deveni materie. O simţi ca energie sau nu.
A: Nu la asta mă refeream! Dacă vorbesc cu o entitate, am pretenţia să o vadă şi alţii!
D: Dar dacă ea vrea să fie văzută doar de tine? Dacă are o misiune clară?
A: Nu m-am gândit. Dar aici este cu dus şi întors, căci imaginaţia îţi poate juca feste.
D: Credeam că ai înţeles în sfârşit ce treabă ai, dar se pare că m-am înşelat. Oare cât crezi că o să mai dureze? Nu prea mai este timp de plimbat de colo colo şi amânat.
A: Apropo de timp, din ce în ce mai mulţi oameni simt că sa scurtat timpul. Şi eu la fel. Uneori am chiar senzaţia că întârzii undeva şi nu ştiu unde!
D: Întârzii la întâlnirea cu tine însuţi. Şi ceilalţi la fel. Este timpul ca fiecare din noi să îşi facă alegerea.
A: Ce alegere? Mi-a mai spus cineva exact acelaşi lucru!
D: Să îşi aleagă calea.
A: Cum?
D: Fiecare să îşi pună întrebarea dacă vrea să îşi asume misiunea de a schimba Terra. Dacă vrea acest lucru, atunci va trebui să se schimbe mai întâi pe sine. Asta o va putea face accesând conştient fluxul de energie ce ne este transmis. Acest flux îl va ajuta să se regleze energetic şi întregul lui organism fizic şi energetic va începe să capete pulsul universului. Acesta este primul pas. Când va sosi momentul el va putea transmite împreună cu alţii acest puls, planetei şi astfel Terra se va putea ridica vibraţional.
A: Cum arată acest puls?
D: În prezent omul are un circuit special al energiei. Ca un flux care intră prin creştetul capului şi iese prin tălpi. La fel şi Terra. Ea are o energie, ca un circuit care intră prin polul nord şi iese prin polul sud, continuu. Acest lucru se va modifica; Terra, omul şi tot ceea ce există pe planetă va începe să pulseze.
A: Cum?
D: Ca o inimă! Asta la început. Pe urmă vom putea să ne activăm conştient şi chiar permanent câmpul Mer-ka-ba. Atunci abia vom începe să simţim ce înseamnă să fii cu adevărat Om.
A: Este interesantă ideea cu inima. La fetus prima dată se formează inima. Viitorul copil este o inimă!
D: Toate au un rost, căci aşa a fost lăsat să fie!
A: Cum putem accesa această energie?
D: Spune că vrei să o primeşti, că vrei să o simţi. Cere acest lucru şi ţi se va da. Dar în momentul în care faci cererea trebuie să ai deja convingerea că ai primit-o.
A: Cum?
D: Să zicem că tu vrei să te transformi. Să fii mai bună. Te rogi ca să te schimbi, dar rugăciunea ta trebuie să fie de fapt una de mulţumire. Trebuie să spui că mulţumeşti pentru faptul că începând din acest moment ai devenit mai bună. Să simţi ca şi cum deja ai fi căpătat această însuşire.
A: Şi dacă vreau altceva, material, să zicem bani.
D: Of, nu înţeleg de ce toată lumea vrea bani! Ar fi mult mai corect să vrea înţelepciune, bunătate, iubire…
A: Din simplul motiv că banii îţi aduc linişte şi prosperitate!
D: Nu este adevărat. Iţi pot aduce şi griji, boală şi supărare.
A: Da, dar nu este obligatoriu! Lipsa banilor macină societatea actuală. Tu nu vezi că oamenii nu au cu ce îşi plăti facturile, mâncarea…
D: Dacă vrem bani, trebuie să cerem Matricei acest lucru. în Matrice există orice şi oricât pentru toată lumea.
A: Dar concret, cum trebuie formulat?
D: întâi trebuie să înţelegem de ce ni se pare că nu avem bani. Să vedem dacă am făcut vreodată ceva, dacă am rănit pe cineva, dacă am luat banii vreunei persoane, dacă am spus că a avea bani este rău sau orice alte gânduri asemeni acestora. Dacă constatăm că am făcut vreuna din aceste fapte, atunci trebuie să ne concentrăm asupra ei, să cerem Matricei şi persoanei implicate iertare, chiar dacă această persoană suntem noi şi să transmitem forme-gând-energie pozitive. Apoi trebuie să cerem Matricei banii. Trebuie să facem acest lucru ca şi cum i-am avea.
A: Cum?
D: Mulţumesc Matrice pentru mulţimea de bani pe care o am!
A: Şi dacă în portofel am 10 lei?
D: Trebuie să îţi imaginezi că ai 100.000 de lei. Trebuie să te bucuri şi să mulţumeşti fiind convinsă că în portofel ai aceşti bani! Poţi chiar să te gândeşti cum să îi cheltui sau cum să ajuţi alte persoane.
A: Şi ajută?
D: încearcă. Numai aşa te poţi convinge. Spre exemplu, eu când am învăţat să scriu aveam foarte multe teme. Doamna ne dădea câte cinci pagini de litere. în loc să mă gândesc că am de scris cinci pagini, mulţumeam Matricei în momentul în care mă apucam de treabă pentru faptul că am tema aproape gata, că am ştiut cum să o fac şi că am învăţat foarte mult datorită ei. Aşa şi cu banii sau cu orice vrem. Dar ar fi mult mai bine să cerem Matricei să devenim oameni. Cred că ar fi mai de folos. în noua energie banii nu ne vor ajuta prea mult!
A: Şi cum se va manifesta în plan fizic această nouă energie?
D: Vom deveni altfel.
A: Dar asta nu înseamnă că ne vom schimba?
D: Ba da.
A: Şi asta nu va avea repercusiuni asupra vieţii cotidiene?
D: Dacă tu crezi că va avea urmări, atunci aşa va fi.
A: Nu. Concret, dacă un om lucreză într-o firmă a cărui patron face parte dintr-o organizaţie ocultă şi se schimbă vibraţional, nu este dat afară?
D: Ba da. Cu siguranţă, dar cum spuneam trebuie să ne alegem calea. Acum, nu mai târziu sau mâine. Nu mai este timp.
A: Bine, şi dacă omul rămâne fără serviciu ce va face?
D: Va trebui să ceară Matricei un loc de muncă nou unde să fie apreciat pentru ceea ce face şi ceea ce simte!
A: Şi va primi?
D: Sigur, dacă o face corect şi din inimă.

(va continua)

Sursa.: https://adevarultevaelibera


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu