Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 1 august 2017

Ashtar: Extinderea în Unicitatea Luminoasă a Iubirii, pentru a crea minuni.

(11 iul.2017; channeler Susan Leland)  
Traducere Const. Mihăilescu.

Salutări, iubită familie! Starea de incitare continuă să crească în lume, nu-i asa? Este ca și cum de fiecare dată când auziți o poveste precum cea care i-a s-a spus lui Rama, vă conectați cu aceeași energie pe care a simțit-o el pe acel munte: blândețea, liniștea, iubirea cerbilor și confirmarea - încă una dintre milioane de confirmări - nu numai a realității navei spațiale, nu numai a prezenței sale. Trebuie să înțelegeți că Maestrul Rama se ridică la niveluri foarte înalte atunci când întreprinde călătorii, astfel încât a venit să se întâlnescă cu nava mea, pentru a ne saluta. A avut această experiență de mai multe ori înainte. El a venit de multe ori pe nava mea!
Dar nu suntem aici pentru a face istoria călătoriilor unui maestru, ci pentru a confirma încă o dată această relitate.

De ce credeți voi că sunteți acum aici?  Nu v-ați gândit că s-ar fi putut întâmpla ca înainte – să ne fi întâlnit nu numai în aceste adunări, ci în alte împrejurări, de-a lungul vieților voastre, în alte corpuri?
Mulți dintre voi încep să înțeleagă că în ADN-ul vostru uman, aveți și amprente rezultate din: genetica voastră de a fi oameni din stele, provenind din alte locuri, genetica voastră de a fi servit în multe misiuni, majoritatea pe planeta Pământ, dar și în alte locuri.

Ceea ce este cu adevărat important este această misiune, misiunea noastră finală pentru planeta Pământ, în slujba planetei Pământ, împreună, în parteneriatul nostru. Este mai mult decât un parteneriat ! Ați auzit cuvântul „Ohana”. „Suntem, Ashtar pe drumul Ohana!” Aceasta este familia - spun "Familia", în mesajele mele pentru voi. Știu că este un cuvânt mai familiar în limbajul vostru, dar să-l extindem astfel încât să-i includem pe toți cei prezenți aici și pe toți cei care încă nu au participat la această adunare sau care probabil nu ni se vor alătura deocamdată.  Cu toate acestea, foarte mulți dintre voi vă întâlniți cu noi în spirit.
Vedeți voi, noi suntem aici pentru a sărbători împreună, unicitatea noastră. În această mare Unitate, fiecare dintre noi își păstrează unicitatea. Toți și fiecare, avem amintiri pe care voi vi le puteți recupera deblocându-le în perioada în care vă deblocați ADN-ul. Dar asta nu este o cerință de parteneriat în această misiune. Pur și simplu vă spun că amintirile voastre sunt acolo, dacă alegeți să le priviți, să le scoateți din „bagaje”.
La urma urmei, și voi, fiecare dintre voi, este o identitate individuală! Voi nu ați ieșit pe bandă rulantă, de pe o linie de asamblare. Ne particularizează individualitatea, irepetabilitatea, chiar dacă suntem UNUL în Marea Familie. Suntem UNUL în Lumina Iubirii, din care toți am fost creați. Suntem UNUL în toată Iubirea Universului. Din acest punct de vedere suntem la fel.
Această unitate este liantul care ne ține strâns uniți în Unitatea Divină a vieții. Este adezivul care ne face să reușim, deoarece tot mai mult intră în acea realitate a spațiului inimii - acel loc miraculos al iubirii, acea demonstrație a iubirii prin toate expresiile ei, în care regulile jocului 3D sunt anulate.
Îndrumarea, inspirația cunoașterii divine vin să-i conducă pe toți în dimensiuni superioare.
Dacă vreți să ascensionați, urcați-vă în balonul pe care scrie „ Iubire luminoasă” și el vă va duce în straturile înalte, dincolo de nori, și mai aproape de Soare; căci de acolo ați venit când v-ați hotărât să vă luați un corp din carne. Chiar dacă viața în care ați plonjat a fost plină de provocări, poate de insatisfacții, ori de neîmpliniri, tot ați ținut la ea. În structura voastră genetică se găsesc înscrisuri care povestesc de unde ați venit și cu ce scop. Mai toți sunteți expresii ale iubirii, chiar dacă prea puțini dintre voi vă amintiți. Mai toți ați venit pentru a-i ajuta pe semenii voștri să se trezească și să-și amintească cine sunt ei cu adevărat. Ca să veniți în corp fizic ați fost împuterniciți de IUBIRE.

Majoritatea dintre voi se află acum în niveluruile inferioare ale dimensiunii 4D, plecați de pe vechea planetă Pământ. Dar călătoria nu se va încheia aici căci voi aveți „bilet” pentru destinația 5D. Și asta în primă fază. Dar asta este o altă poveste.

Ceea ce vrem să vă spunem este că, dacă într-adevăr doriți să vă înălțați la nivelurile superioare ale dimensiunii de tranziție 4D, apoi în 5D și de acolo mai departe, trebuie să fiți alimentați cu „combustibilul” IUBIRE. Un „combustibil” curat, bine filtrat și suficient cantitativ. Numai așa veți reuși să ajungeți acolo unde v-ați propus! Această iubire vă alimentează și acum, dar nu totdeauna ea este de calitatea și cantitatea necesare. De asta, din când în când unii dintre voi mai dau „rateuri”.
Pe de altă parte, „motorul” trebuie să fie capabil să consume acest „combustibil cu o cifră octanică superioară”. Altfel, i se vor arde „supapele”. 
Vedeți deci că pentru a fi posibilă o asemenea călătorie, „combustibilul” trebuie să fie de calitate iar „motorul” bine adaptat unui asemenea consum.
Dar nu oamenii de știință vă pregătesc această călătorie ci voi înșivă. Mult din cunoașterea științifică actuală se dovedește inaptă pentru a putea explica procesele ascensiunii. Asta în primul rând pentru că nu mai este vorba de planul fizic, de materialitate ci de ceva mai subtil, mai neverificabil, mai greu de probat și de reprodus.
Puterea pe care o dă IUBIREA nu are întunericul în ea. Nu seamănă deloc cu combustibilul fosil, sângele Mamei Pământ, pe care omul o jefuiește de sute de ani, uitând că asta poate duce la anemierea planetei și chiar la colapsul acesteia.
De data aceasta, „combustibilul iubire” este prelevat din infinitatea câmpului universal și el asigură puterea și capacitățile creaturilor consumatoare. Aceasta este puterea iubirii!
Puterea iubirii vă oferă toată libertatea pe care ați putea-o dori - ca indivizi, ca familie, ca familie a Universului – putere datorită căreea creați apoi miracolele. În viitor diversitatea acestor miracole se va extinde foarte mult, dincolo de orice ați putea voi concepe astăzi.

Din ce în ce mai mult își vor face apariția și se vor face remarcați cei pe care unii îi vor numi „pionieri”. Noi îi vom numi „suflete vechi", unii dintre ei veniți din locuri foarte îndepărtate de planeta Pământ. Ei vor aduce tehnologie nouă și extrem de sofisticată, pentru ca umanitatea să o folosească. Da, este vorba de acele tehnologii pe care voi le cereți și le așteptați de foarte multă vreme dar care nu vi s-au dat deoarece nivelul vostru de cunoaștere și mai ales cel spiritual nu dădeau garanția unei utilizări chibzuite și necesare evoluției umanității.
Unii dintre voi veți începe să aveți vise ori idei avansate, poate neverosimile pentru nivelul actual al tehnologiilor de pe planetă. Adică, multora „vă va cădea fisa”! Nu le tratați cu indiferență! Ele nu sunt idei „trăznite” ale unor minți „înfierbântate”. Doriți-vă să știți mai mult despre acestea și, cu timpul, multe se vor cristaliza. Spuneți-vă: „Eu sunt o ființă multidimensională; sunt aici 
pentru a sluji nevoilor umanității. Doresc să fiu folositor și pentru aceasta îmi pun la contribuție cu iubire necondiționată, toate ideile, toată cunoașterea și întreaga mea intuiție”. Unii veți obiecta: „Nu pot face acest lucru pentru că nu am calificarea necesară, nu dispun de fondurile necesare, nu sunt o persoană cunoscută în domeniul acesta, sunt prea mic pentru o asemenea sarcină” 
Scăpați de asemenea idei și înlocuiți-le cu: „Sunt o ființă divină aflată aici și acum în seviciul umanității de pe Pământ. Sunt un membru onorat și onorabil al Comandamentului Ashtar, și fac apel la Sinele meu Divin, la Înțelepciunea mea Divină, la Inspirația mea Divină, la Ghizii mei Divini și la toată Iubirea Eu Sunt, pentru a primi energia necesară îndeplinirii acestei minunate sarcini apărută în mintea mea și în visele mele”. 

Nu țineți aceste idei pentru voi, comunicați-le prietenilor și persoanelor care considerați că v-ar înțelege și v-ar putea sprijini. Este foarte posibil ca, pentru a da viață acelei idei, să se formeze un grup de consultare și de lucru.
De exemplu: aveți niște oameni fără adăpost în comunitatea voastră. Caută idei pe internet, intrând pe site-uri care tratează asemenea probleme.
Un exemplu concret: doi întreprinzători aflați în localități diferite se hotărâseră, independent, să încerce construirea unei biserici. Ei erau de confesiuni religioase diferite, dar ideea comună care-i anima era să construiască un lăcaș de închinăciune pentru comunitatea în care trăiau. La baza intenției era principiul fiecărei biserici de a ajuta pe cei care au nevoie.
În loc să construiască fiecare câte o biserică, cei doi și-au unit forțele și au costruit un lăcaș-adăpost pentru cei nevoiași, în care să trăiască oameni vitregiți de soartă, indiferent de confesiune. Iată cum iubirea a trecut dincolo de barierele de credință. 
S.L.
Vedeți ce au putut să facă două biserici care se aflau la capătul opus al spectrului filozofic, venind împreună, lăsând deoparte barierele dintre ele. Această povestire este un caz real.
Luând exemplul Băncii Saint Germain vă puteți adresa celor înstăriți cărora le puteți solicita donații în scopuri caritabile. Sigur, nu toți vor fi de acord să contribuie, dar veți putea observa că atunci când scopul vostru este caritabil, acțiunea va avea un succes neașteptat, mai ales dacă, atunci când vă adresați comunității, veți spune: „Solicităm donații motivate de iubire, donații făcute de inimile iubitoare" O asemenea justificare va ridica vibrația în acțiunea de colectare a sumelor de bani necesare. 
Când demarați asemenea acțiuni este de ajutor să invocați scopul nobil pentru care le inițiați.
Miracolele Iubirii se pot manifesta în multe feluri.

Noi vă onorăm, iubiți frați și surori pentru toate acțiunile voastre menite să aducă zâmbetul pe buzele ființelor umane și bucuria în inimile lor. Fără deschiderea și ajutorul vostru noi niciodată nu vom putea declara: "Misiunea noastră s-a încheiat cu succes". Rămâneți cu bine!
Ashtar.

http://sananda.website/ashtar-via-susan-leland-july-11th-2017



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu