Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 3 iunie 2017

MESAJ DE LA ARAMDA

(28 mai 2017; channeler James McConnell)
Ttraducere  Const. Mihăilescu


Sunt una  dintre ființele pe care mulți dintre voi o cunoașteți, pe care mulți dintre voi ați cunoscut-o. Mulți dintre voi puteți rezona cu mine, Aramda. Unii simțiți energiile mele, vibrația mea, atunci când rostiți numele meu, ca pe o mantră. Da, numele meu are o legătură cu mulți dintre voi.
Nu sunt un personaj despre care s-a scris în Biblia voastră, sau în diversele scrieri sfinte (religioase). Nu sunt ființa despre care s-a mai vorbit deși vibrația mea este cunoscută multora dintre voi.
Eu sunt o ființă aflată, acum când mă adresez vouă, pe o navă spațială. Nava pe care mă aflu se numește Amalia iar rolul meu aici este de a desfășura o muncă împortantă, consider eu, sub coordonarea lui Ashtar și a lui Sananda, legată de schimbarea vibrației de pe planeta voastră. Mă refer la o parte din valurile (fluxurile ) energetice care sosesc pe planeta Pământ, în această perioadă. 
Unele dintre navele noastre, inclusiv nava mea, sunt „parcate” în atmosfera superioară a Pământului sau în proximitatea ei. Zona poate fi numită „parcarea finală”. Navele noastre se află în starea de „stand by”, gata de a se deplasa, la un semnal, spre o anumită direcție (obiectiv). Nivelul nostru de mobilitate este maxim. Putem trece la faza următoare în timp real, de la primirea „semnalului verde”
Am parcurs multe etape pregătitoare, acum flotilele noastre aflându-se în situația de a trece la ultima etapă, despre care, noi cunoaștem că poate începe oricând. Acea fază este cunoscută de voi sub denumirea de „dezvăluire”. În funcție de situația de pe planetă (nivelul și distribuția câmpurilor energetice), de nivelul vostru de înțelegere și de acceptare, de acordurile care urmează a fi perfectate cu factorii pământeni de decizie, pe cerul planetei, în zone bine stabilite, vor apărea navele noastre cărora sperăm să li se permită în prealabil aterizarea, într-un număr bine stabilit.
Noi am început de multă vreme simulări privind operațiunea de „dezvăluire”, pe zone de interes.
Mulți, mulți dintre voi au început să realizeze că nu sunteți singuri în univers și că vecinătatea este un factor de interes pentru toată lumea. Procentual, numărul celor convinși de această realitate, pe Pământ, se află acum la 70 –80%. De fapt este logic să se creadă că n-aveați cum fi singura formă de viață inteligentă din univers. Convingerea este atât de mare încât începe să se generalizeze întrebarea: "Cum ar putea cineva să gândească că ar putea fi altfel?"
Dacă v-ați uita în urmă cu doar un deceniu, ați înțelege ce salt uriaș ați făcut în această privință. În acea perioadă, mulți dintre voi i-ar fi considerat nebuni pe cei care susțineau că au mulți vecini în univers. 
Mentalitatea veche a fost creată și atent întreținută de cei care nu au avut niciodată interesul ca voi să credeți că sunteți ființe născute libere.
Pentru că dacă voi ați crede că sunteți singura civilizație din univers, ei ar putea să-și continuie controlul asupra voastră. În schimb, acest control dispare de la sine dacă voi veți crede că nu sunteți abandonați, nu sunteți singuri, aveți vecini cu care puteți întreține legături prietenești și de ajutor reciproc, în anumite situații. 
Cei care nu vor să ieșiți de sub controlul lor, nu au pierdut, deocamdată, partida, căci îndelungata lor experiență, i-a ajutat să știe unde să acționeze și pe ce „butoane să apese”. Cea mai mare manipulare o fac prin mass-media pe care au subordonat-o aproape în totalitate, exploatând cu dibăcie carențele caracteriale ale multora dintre voi, în primul rând prin recompense materiale (salarii mai și diverse avantaje materiale) oferite operatorilor-formatori de opinie.
Din fericire, în ultimii ani nivelul de conștiință a început să crească și din ce în ce mai mulți oameni nu mai acceptă să fie corupți. Sigur, multora dintre voi li se pare că, dimpotrivă, nivelul dezinformării a crescut. Asta se explică prin faptul că tot mai mult sunt scoase la suprafață, demascate, actele de corupție și manipulările, tendința fiind de punere în evidență a adevărului. Desigur, mai sunt multe de făcut până la instaurarea deplină a dreptății sociale și eradicarea completă a inechităților. 
Este timpul să permitem ca acest proces să înceapă și să se desfășoare din ce în ce mai mult, deoarece toate energiile se schimbă, inclusiv și mai ales conștiința.
Atâtea lucruri se întâmplă încă în fundal, dar cei care au ochii să vadă și urechi să audă, vor începe din ce în ce să observe schimbările și să descopere adevărul. La cei aflați încă în umbră va începe să ajungă lumina care-i va trezi și le va deschide ochii. Umbrele și întunericul vor fi din ce în ce mai mult invadate de lumină. Asta va schima raționamentele, principiile și conștiința. Nimic dubios nu se va mai putea întâmpla „ în spatele scenei”. Bagheta DIRIJORULUI va fi din ce în ce mai prețuită, iar orchesta va interpreta fără greș Oda Bucuriei.
Așa că , dragilor, vă rog să continuați să priviți cerul și să fiți convinși că acolo se pregătește ceva foarte important pentu întreaga suflare a planetei. Când vă ridicați privirile către tării, trimiteți-ne gândurile voastre pașnice și pline de prietenie, așa cum o facem și noi în permanență, în ceea ce vă privește
Militați și doriți-vă, individual sau în grup, să ne apropiem cât mai mult unii față de alții, pentru ca întâlnirea noastră să aibă loc cât mai curând. O asemenea atitudine ajută, la rândul ei, la creșterea vibrației umanității și planetei, căci tinde către domeniul de frecvențe în care noi ne aflăm. Un rol important îl poate juca imaginația. Vă puteți imagina cum urcați la bordul navelor noastre pentru a ne cunoaște echipamentele și echipajele cu care veți putea face împreună incursiuni de agrement în galaxie. Corpul, inclusiv mintea voastră, este capabil să creeze asemenea scenarii. Flotilele noastre sunt pregătite și pentru aceste evenimente fericite. De fapt, la nivel de suflet, atunci când ieșiți în astral, mulți dintre voi sunteți oaspeții noștri.  
Eu sunt Aramda.Vă trimit iubirea mea frățească și vă asigurăm de înalta noastră prețuire. 
Pacea și iubirea să fi cu voi toți.
http://www.meetup.com/ancient-awakenings
http://www.ancientawakenings.org


4 comentarii:

  1. Citez:" ...instaurarea deplina a dreptatii sociale si eradicarea complete a inechitatilor." Doamnelor si domnilor,cu respect va informez ca,astazi,03.06.2017 circa 100 de asa-zisi oameni detin 99% din averea totala a planetei Terra(bani,proprietati,resurse,etc.),ori,in aceste conditii afirmatia de mai sus nu poate insemna decat ori prosteala in fata a "goiymilor" platitori de taxe si impozite,ori manipularea(inselarea) nesimtita si fatisa a sclavilor(aprox. 6,5 miliarde) iudeo-masonilor,khazarilor si iezuitilor.In ambele situatii,RUSINE SA VA FIE!!!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveți carențe serioase de logică: nu înțeleg de ce ar trebui să-mi fie rușine (de fapt, nu mie ci lui Aramda) când se susține că „desigur, mai sunt multe de făcut până la instaurarea deplină a dreptății, etc...), afirmație cu care chiar dv. sunteți de acord. Da, așa este: 1% din populație deține 99% din bogăția lumii.Pentru aceasta ar trebui măcar rușine să le fie; lor, nu mie sau celor care amintesc despre acest cumplit adevăr. Dacă vreți să vă arătați indignarea, adresați-vă și luptați împotriva hoților, nu a celor care-i demască! Oricum, ar fi poate cazul să mai citiți și altceva înafară de literatura privind masonii, khazarii și iezuții...despre care amintiți în toate comentariile pe care le faceți.C.M.

      Ștergere
  2. FELICITARI C.M CU IUBIRE,,,,,PTRU TOATA LUMEA DUPA ACEST MINUNAT PAMINT ,,SI TUTUROR GALACTICILOR FRATII NOSTRIII....

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Cu mare drag ! Iubire, Înțelepciune ,Inaltare ! 5D,6D !!! ...???

      Ștergere