Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

marți, 23 mai 2017

Dumnezeu trebuie căutat în însăși realitatea tainică a vieții. Și mai ales în adâncul inimii tale

Fragmente din romanul Drum de foc, de Henriette Yvonne Stahl


–Atunci unde rămâne Dumnezeu?

– Dumnezeu trebuie căutat în însăși realitatea cea tainică a vieții.

– Și mai ales în adâncul inimii tale.”
„Mai mult ca oricând a fost nevoie de răbdare pentru a putea supraviețui lucid în acel haos negru ce stăpânea Pământul. Nemărginită răbdare de a nu se revolta în fața haosului incomprehensibil și a ororii dezlănțuite de oameni… de natură…
Ana trăise atunci, ecou, apriga durere a tuturor. Fusese o adâncire a inimii care căuta refugiu absolut în puterea răbdării, a milei.”
„Îndatorirea fiecăruia dintre noi este să ia cunoștință de responsabilitatea ce o poartă în inimă față de viață, în totalitatea ei.
Această putere care susține viața, dar care nu se știe și nu se poate ști nicicum de unde vine, de ce există, este studiată în laboratoare.
Înainte vreme i se spunea Dumnezeu. Acum, acest cuvânt nu mai este la modă, dar oamenii rămân supuși acelorași legi, oricum le-ar numi. Durerea rămâne durere, bucuria bucurie, viața tot viață și efortul omului de a se orienta fecund în viață tot sfânt rămâne. Nivelul moral al omului, în ultimă instanță, e singurul lucru valabil.
Îndatorirea fiecăruia dintre noi este să ia cunoștință de responsabilitatea ce o poartă în inimă față de viață. Dacă fiecare cetățean al Pământului ar fi conștient de această responsabilitate, calitatea Pământului s-ar înnobila. Soarta Pământului ar fi ușurată. Din puterea atomică se poate face armă de distrugere sau de ajutor. La alegere. La liberă alegere.
Aceasta nu este o afirmație vană, așa-zis mistică, misterioasă, sentimentală, ci este acceptarea responsabilității omului față de viață, față de legile inexorabile ale vieții. Nu sunt afirmații nebuloase, imponderabile, ci sunt tangibile, experimentabile, iar de par miraculoase și inexplicabile trebuie să avem numai răbdare în a le înțelege. Ce părea imposibil acum zece ani, azi este experimentat în laboratoare. Laboratoarele vor deveni locul minunilor, concretizate în cotidian. Cine nu poate recunoaște că viața este un miracol și nu o poate respecta, este un invalid al vieții, moralmente un invalid.
Cine lucrează cu aceste puteri în laboratoare și nu le poate respecta, sub pretext sau de teamă să nu i se spună că este superstițios, este un invalid al vieții.
Să nu negăm ce nu cunoaștem, căci ne închidem posibilitatea de a cunoaște.

Un singur lucru nu se va destăinui niciodată nimănui și nu va putea fi niciodată divulgat: ce este eternitatea existentului?
Puterea care se manifestă în infinitele ei modalități, puterea care susține lumea, o vom putea folosi participând cu ea, noi înșine fiind susținuți de acea putere, creați din acea putere.”
„– Sunteți clarvăzător?
– Ce ușor ar fi să răspund afirmativ! Toată lumea așteaptă de la mine lucruri neobișnuite, mă forțează să joc rolul magicianului. O fac câteodată, tocmai pentru a-i putea ajuta… Oamenii au nevoie să fie confirmați în așteptările lor copilărești.
– Minimalizează miracolul, căutându-l unde nu e important, și îl ignoră unde e decisiv, nu?”
„Argumentele ateilor sunt slabe, totalmente slabe, insuficiente, neconcludente, naive. Ei nu cred, dar misterul existenței rămâne același.”
„Credincioșii au în favoarea lor argumentul însetării lor, organică foame și însetare de perfecțiune, de înțelegere perfectă. O deschidere spre viață…”
„Vlad, incontestabil, are mai multe calități și posibilități creatoare decât Verona, dar ea este de calitate mai bună decât el. Este o diferență între a avea calități și a fi de calitate bună.”
„În jocul hazardului contează covârșitor calitatea omului.”
„Fiecare își are metodele lui de libertate sau de sclavie, mândrii individuale…”
„Puterea de a iubi e tot atât de rară ca un mare talent. Pentru a iubi perfect trebuie geniu, dar inima ajunsă la limita extremă a unei iubiri umane, spontan o depășește și capătă puterea iubirii abstracte, perfecte, totale, anonime, Dumnezeiești.”


„El, Filip, trebuie să fie liber în gândurile mele, de pe acum liber, oricât aș suferi la despărțire. De pe acum îi dau libertatea destinului lui. Nu sunt proprietăreasa nimănui. Oare doresc o eternitate mediocră, în care până la urmă m-aș putea sinucide din pricina acestei eternități gândită de mintea mea umană, deci imperfectă? O eternitate probabil străină de realitatea ei adevărată. (…) Îi va da voie să plece, îl va ajuta să plece. Să te simți proprietarul unui om! Un om în stăpânirea unui alt om! Ce oroare!”
„Oare singurătatea celui care a depășit nivelul obișnuit al umanului cuprinde spaimă? (…) Oare, prin această autodepășire voită spre mai înalt, mai nobil, nu începe  să se ivească în om o nouă putere, un nou echilibru dătător de viață, de bucurie? O bucurie ivită fără motiv, de la sine din adâncul ființei.
Țelul Anei ar fi fost puterea de a sta singură, fără spaimă, cu bucurie, prietenă cu lumea întreagă, fără să depindă de un singur om. Însă acest nivel nu îl poți atinge decât tu prin tine însuți, printr-o maturizare interioară. O depășire de nivel a omenescului obișnuit.
Amintirea extazului odată trăit rămăsese chezășia realității lui. Cu fiecare zi ce trecea, nostalgia acestui extaz era și mai vie și mai ales mai bine înțeleasă. Avea certitudinea, prin proprie experiență, că omului îi este dată o posibilitate conștientă de a exista într-o superioară modalitate în afara celei viscerale, mentale, sentimentale, nervoase.
Vidul vieții ei de acum nu fusese oare necesar ca să facă loc acestei mai înalte înțelegeri, participări la viață?
În eternitate, totul este dat. Rămâne necesară, însă, puterea eroică de a aduce la suprafață latența cea mai înaltă a ființei tale. Acel «cunoaște-te pe tine însuți» al lui Socrate este cert că nu se referea la o cunoaștere a unei psihologii mai amănunțite, ci la descoperirea unor posibilități umane superioare esențiale.”
„Trebuie să fiu liniștit. Rugăciunea nu are eficiență decât dacă este făcută în încredere, în calmul fierbinte al încrederii, dezlegată de orice gând uman.”
„Gândurile i se înecară în propria lor inutilitate. O imensă disperare întoarsă împotriva ei însăși o copleși. Căzu în genunchi, în mijlocul odăilor pustii, fruntea i se lipi de podea. Strigă fără glas, inima strigă în adâncul ei: «până când, până când inutilitatea gestului zadarnic repetat, până când întârzierea mea?»
Și Ana știa că este încă departe de țel. Dar lupta pentru descătușare era în ea, aprigă. Nu cunoștea ceasul, sfârșitul luptei cu ea însăși, dar ce cunoștea, mai presus de toate, era lucida, nestrămutata ei dorință de a desăvârși această descătușare de frică, de incertitudine, de instincte primare. Oare va muri înainte să împlinească ce hotărâse?”
„Te-ai învățat, Ana, să fii mai tare decât ceilalți oameni, să lupți cu tine însăți, și când ai dat de un om egal ție nu îl recunoști. Voit nu-l recunoști, nu-l accepți. Nu este asta lașitate?”
„Știm cu toții că inevitabil vom muri și totuși acceptăm să trăim. E prea stupid să stricăm ceva ce ne este dat, din pesimiste așteptări. Vorbim de despărțire când, de fapt, ar trebui mai întâi înțeles că nu este important dacă o dragoste durează sau nu o viață întreagă… dacă lângă omul cu care stai poți realiza din tine un progres, o deschidere mai vastă a conștiinței tale, iar (dragostea) să nu devină o adormire într-o efemeră fericire sau amețirea unei drame pasionale. Eu nu vreau, după fericirea efemeră ori dramă, să-mi dau seama că pur și simplu a mai trecut în mod agreabil sau dramatic o parte din viață. Această stagnare în care nu realizezi decât o narcoză mă îngrozește.”
„Te poți odihni, te poți distra, îți poți chiar tolera slăbiciuni, cu condiția să nu te auto-anesteziezi complet pe drum, să rămână viu efortul, tinerețea spirituală.”
„Își dădu seama că nu «adormise» într-o inconștientă auto-acceptare.”
„Aș vrea să pot dovedi că ceea ce doresc să realizez din ființa mea nu este frică, orgoliu, obscurantism, ci un lucru omenesc posibil, care te îmbogățește din toate punctele de vedere și care trebuie realizat în timp util, înaintea bătrâneții, și că bătrânețea nu este o stingere a spiritului, ci o concentrare a lui, o împuternicire.
Moartea rămâne un mister inevitabil și total cu care ne vom confrunta iremediabil. Dar pentru ce să murim sclerozați și să nu murim acceptând acest mister în plină conștiință? Există în noi o putere ce trebuie respectată.”
„Bătrânețea e inevitabilă, dar trebuie înnobilată, nu înjosită. Trebuie să ai forța să cauți în tine această putere de a participa cu viața, de a căuta în tine izvorul tainic al spiritului…”
„Cred că această căutare, «cunoaște-te pe tine însuți», trebuie să fie scopul suprem al fiecărui om. Mai bine zis, al omenirii. Abia atunci poți deveni cu adevărat un om liber și util celorlalți.
Nu vezi că de milenii a rămas valabilă «lozinca» lui Socrate? Omul ridicat la rangul de om adevărat, de supremă conștiință umană. Numai așa se va putea naște «Omul nou»: printr-o viață dedicată lucidității, puterilor latente din om.”
„Dacă pentru tine este periculos că sunt tânăr, pentru mine este periculos că nu voi mai găsi în viața mea o femeie atât de potrivită mie ca tine. Poate mă voi mai îndrăgosti vreodată, dar întotdeauna voi ști că pentru mine ai fost unică. (…) Niciodată nu-mi va mai putea place atât de perfect o altă femeie.

A fost o clipă reper a vieții ei, de extremă împlinire omenească. După o asemenea clipă, nu mai e permisă nicio căutare de noi izbânzi, nicio acumulare de noi fapte. Devine inutil să umpli eternitatea cu trăiri minore.
Poate, realmente, acum îi va fi mai ușor Anei să caute liniștea aceea vastă, care pentru frivoli poate părea vid, după care tânjea, liniștea cuprinsă în inimă, ca un ecou al eternității. Poate căutarea eternității, conștientă căutare, e mai naturală, mai accesibilă după ce omenescul cotidian a fost dus la extrema lui împlinire.”
„Sunt conștient de acest ciudat destin al nostru, pe care îl iau asupra mea. Îl accept. Să nu cerem imposibilul și, mai ales, să nu stricăm ce ni s-a dat.”
„Nu există miracole, nu există decât un singur miracol: să mânuiești mai bine ca ceilalți oameni legile vieții.”
„Cred în puterea rugăciunii ca armă a voinței omului. E mai puternică decât voința. Această încredere lucrează mai adânc.”
„Dumnezeu este pretutindeni și mai ales în inima mea, dar nu uita că Dumnezeu este implacabil, căci este însăși Legea sacră a Vieții.”
„Rugăciunea este instrumentul sfânt și cel mai perfect ca să simți prezența sacră a vieții în inima ta. Rugându-ne, noi suntem una cu Dumnezeu.”
„[A fi una cu Dumnezeu nu înseamnă că ești Dumnezeu], dar îi este dat oricărui om, dacă nu refuză el acest drept, să simtă și să știe că viața este sacră. Este un lucru pe care îl posezi și care, în același timp, te depășește. Aceasta îți conferă o mare responsabilitate…și cu cât știi mai bine aceasta, cu atât responsabilitatea crește. Să nu calci legile Domnului. Smerenia…”


„– Ultimele date științifice ar duce la concluzia că totul, absolut totul e susținut de una și aceeași forță în nenumăratele ei modalități… Forța unică, manifestându-se în infinite modalități.
– … adică… geniu și cretin… sfânt și criminal… egali?
– Nu egali. În modalitățile lor nu sunt egali. Sunt egali în forța ce-i susține. Aceleași litere, formând cuvinte, pot descrie și binele și răul, dar susținute de aceeași forță a creației, a naturii… Da.
– De Dumnezeu?
– Spune-i cum vrei, că tot nu schimbi nimic prin calificative.
– Atunci… omul, omul viu… omul naturii…
– Omului îi rămâne libertatea de a participa, de a se căzni să intre, prin propria sa libertate de alegere, într-o modalitate nouă, superioară celei actuale.
– Libertatea de a nu rămâne la clișeele vechi.
– Libertatea de a colabora cu natura.
– Cu Dumnezeu?
– Spune-i cum vrei, că tot nu schimbi nimic.
Vlad deveni brusc serios:
– Imaginați-vă, spuse, un atom de radiu care se poate dezintegra emițând o radiație alfa. Este principial imposibil să se prevadă momentul emiterii radiației. Ori, imprevizibilul este o formă aproape pură de manifestare a libertății fanteziei… Nu?

– Libertatea materiei?
– Cer iertare, văd că m-am lansat într-un curs de specialitate, totuși mai trebuie să spun că nu ar fi greșit gândind că libertatea o putem găsi primordial în chiar construcția atomului. Fantezia materiei de a se manifesta fie undă, fie corpuscul, e dovada libertății inițiale, primordiale. Atomul poate fi studiat, are legi, poate părea amorf, puternic, inconștient, poate distruge, dar poate fi mânuit de om, spre binele omului, e dovada libertății.
– Deci libertatea alegerii este inițial dată…
– Libera alegere între bine și rău… totuși constrânsă de legi inexorabile. Libertatea în necesitate.
– Atunci să-i spunem «smerenia alegerii», dar alegere.
– Conștiința responsabilității și smerenia ar putea fi, într-un vocabular nobil omenesc, un echivalent.
– Ceea ce nu ușurează soarta nimănui. Responsabilitatea rămâne un act major, fie în morală, fie în laborator. Atomul, în fantezia lui, mânuit de mâinile omului, poate face să explodeze pământul.
– Dar tot nu ați definit ce este omul nou? Cel care va face sa explodeze pământul sau cel care va face pace pe pământ.
– Mentalitatea omului nou ar cunoaște o atare schimbare, aș zice o nouă orientare, de participare cu întregul existent, încât de la sine sentimentul sacralității vieții ar fi iminent. S-ar înlocui astfel, de la sine, toate religiile care până acum au fost în comparație și ura fanatică în numele Domnului…”

yogaesoteric 
22 mai 2017 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu