Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

duminică, 16 aprilie 2017

Mărturii surprinzătoare referitoare la părăsirea trupului şi revenirea ulterioară la viaţă


Pentru majoritatea oamenilor din lumea occidentală, moartea reprezintă doar o demarcaţie, o graniţă între Lumea Fizică în care trăiesc cei vii şi Lumea de Dincolo, sau lumea misterioasă a celor decedaţi. Creştinii consideră în general că, odată ce pragul a fost trecut, nu mai există întoarcere la realitatea concretă a vieţii, moartea fiind una din tainele fundamentale ale creştinismului, ce este învăluită în mister, dar care adeseori este amestecată cu frică.
Lipsa cunoaşterii în lumea occidentală sau, altfel spus, ignoranţa ființelor umane referitoare la ceea ce se petrece exact înainte, în timpul şi după momentul morţii i-a determinat pe unii oameni să manifeste adeseori negare, evitare şi chiar frică inexplicabilă ce poate fi paroxistică. În opoziţie cu această atitudine, în Orient există religii care deţin o cunoaştere specială şi precisă a ceea ce se petrece înainte, în timpul şi după părăsirea planului fizic prin așa-numitul proces al morţii. Budismul tibetan a consemnat în scrierile sale tradiţionale aceste învăţături care descriu în mod precis etapele pe care sufletul celui care a părăsit planul fizic le parcurge după părăsirea trupului.
Există pe această planetă şi o altă categorie de oameni, care nu sunt nici adepţii credințelor şi ideilor orientalilor referitoare la moarte şi care nici nu împărtăşesc ideile vesticilor, ci consideră decesul trupului ca fiind un proces natural care are loc la un moment dat, iar pentru acesta ei gândesc că nu sunt necesare pregătiri preliminare. Conform unui Ghid Spiritual budist: „oamenii fac greşeala de a gândi şi de a trata cu uşurinţă subiectul morţii şi ei cred: «ei bine, moartea li se petrece tuturor. Nu e mare lucru, este ceva natural. Va fi prin urmare bine». Aceasta este o teorie frumoasă, până în momentul propriu-zis ce precede părăsirea planului fizic“.
Importanţa conştientizării lucide, profunde a momentului morţii constituie unul dintre conceptele fundamentale ale budismului. Budiștii consideră că dobândirea acestei stări de conştienţă oferă multe beneficii fiinţei, ajutând-o la eliberarea de ataşamentele inutile şi generatoare de suferinţă, facilitând la ea amplificarea şi manifestarea compasiunii pentru alte fiinţe; în plus aceasta conectează fiinţa la energiile benefice macrocosmice şi o determină să acţioneze în mod responsabil în timpul vieţii. O conştientizare profundă a fenomenului morţii determină o valorizare reală a vieţii.
Învăţătura orientală este susţinută şi întărită de mărturiile celor care au experimentat deja moartea clinică, simţind în mod real ce se petrece atât în momentul părăsirii trupului cât şi imediat după aceea.
În continuare vom reda anumite mărturii referitoare la desfăşurarea şi influenţele experienţei fenomenului de moarte clinică, atât ale unor personalităţi de renume mondial, cât şi ale unor necunoscuţi până la momentul în care ei au devenit actorii acestui fenomen ce este mai rar întâlnit.
Carl Gustav Jung
Celebrul psiholog şi psihiatru elveţian, fondator al psihologiei analitice, fost preşedinte al Centrului de Cercetare pentru Psihologie Aplicată, autor a numeroase studii de o valoare excepţională, a experimentat din plin fenomenul numit moarte clinică. În anul 1944, C.G. Jung a căzut şi şi-a fracturat piciorul, suferind în acelaşi moment şi un atac de cord. Experienţa sa uluitoare în Lumea tainică de Dincolo de Moarte este relatată în lucrarea autobiografică Amintiri, vise, reflecţii. La început, după ce a avut loc desprinderea sufletului de trup, el a simţit ca şi cum ar pluti în spaţiul cosmic. În depărtare, sub el, vedea Pământul albastru, cu mări, continente, deșerturi şi munţi. Apoi, lângă el, de asemenea plutind, a zărit un bloc imens de granit, care îi amintea de Templul Dintelui din insula Ceylon, pe care îl vizitase cu ceva timp în urmă. În acel moment, psihiatrul a avut simţământul foarte puternic că în acel templu el poate obţine toate răspunsurile cu privire la soartă, la scopul şi la sensul vieţii. Dar tot atunci, C.G. Jung a mai avut o viziune: De jos, dinspre Europa, se ridica o imagine. Era medicul care îl tratase – de fapt, imaginea acestuia –, ce era încadrat de un lanţ de aur, sau de o cunună aurită de lauri. A realizat imediat: «Iată, acesta este medicul care m-a tratat»”. Între cei doi a avut loc un fel de dialog tacit. Se pare că medicul fusese trimis să îl aducă înapoi la viaţă, căci pentru celebrul psihiatru nu sosise încă momentul în care el trebuia să se despartă de lumea terestră. Imediat după conştientizarea acestui mesaj, întreaga imagine a dispărut. După „trezire”, Jung a fost cuprins de o depresie severă, ce se manifesta prin lipsa apetitului şi prin amplificarea dorinţei de a părăsi definitiv planul fizic. După întoarcerea din Lumea de Dincolo, se simţea întocmai ca un prizonier într-o închisoare.
Pe de altă parte, întoarcerea fiinţei sale din lumea morţilor în lumea celor vii i-a conferit psihiatrului o capacitate cu totul  deosebită: aceea a premoniţiei. C.G. Jung a înţeles, văzându-l pe medicul său în Lumea de Dincolo, că acesta urma să părăsească planul fizic cât de curând. Dar, deşi a încercat să-şi prevină medicul de ceea ce avea să i se petreacă, Jung nu a reuşit să împiedice plecarea din Lumea Fizică a medicului său curant, aşa cum şi-ar fi dorit, și, prin urmare, el nu a reuşit să-i transforme soarta. La scurt timp, premoniţia lui s-a împlinit: medicul său s-a îmbolnăvit brusc şi apoi în câteva zile a decedat.
După experienţa morţii clinice, C.G. Jung s-a transformat radical. Noile stări, presimţiri şi senzaţii care s-au născut apoi în el sau, altfel spus, noua modalitate în care percepea lumea, după revenirea la viaţă, l-au marcat atât de profund, încât, pentru a le putea explica şi cuprinde într-o anumită măsură în fiinţa sa, psihiatrul s-a dedicat complet muncii de cercetare a acestui domeniu. Începând cu acel an, C. G. Jung a conceput cele mai valoroase lucrări ale sale!
Klavdia Ustiujanina
În anul 1964, mass-media din regiunea Altaiului, nordul îndepărtat al Rusiei, vuia expunând un caz miraculos: o femeie de 40 de ani din oraşul Barnaul murise şi apoi înviase după trei zile!
Klavdia Ustiujanina era o femeie simplă, ce avusese parte de o viaţă chinuită. În anul în care a împlinit vârsta de 40 de ani, femeia a fost lovită de o altă năpastă: a fost diagnosticată cu cancer avansat la pancreas. Medicii nu îi dădeau şanse mari de supravieţuire, însă Izrael Isaevici Neimark, un renumit medic chirurg şi un om excepţional, nu s-a lăsat „intimidat“ de această afecţiune ucigătoare şi a hotărât ca pacienta să fie operată imediat, convocând pentru intervenţie câţiva colegi chirurgi cu o experienţă bogată. Când au deschis abdomenul pacientei, doctorii au realizat că femeia era un cadavru ambulant: toate organele interne erau „mâncate“ de cancer sau altfel spus erau afectate de tumori canceroase! În timpul intervenţiei chirurgicale, inima pacientei s-a oprit şi, cu toate eforturile, medicii nu au reuşit să o mai reanimeze. Profesorul Neimark şi-a şters fruntea inundată de sudoare şi apoi a şoptit, stors de vlagă, simţindu-se înfrânt într-o bătălie nedreaptă: „Scoateţi de aici acest cadavru!“ Trupul neînsufleţit a fost după aceea dus la morga spitalului, unde a stat timp de trei zile, până ce rudele au venit să îl ridice pentru înmormântare. Însă chiar atunci s-a petrecut incredibilul: infirmierii au constatat că femeia dă semne de viaţă. Sub privirile lor îngrozite, Klavdia a început să se mişte, a deschis ochii, iar gura ei se străduia să articuleze cuvinte. Întregul spital a intrat  atunci în alertă şi medicii au demarat operaţiunea de resuscitare. Nu se mai pomenise aşa ceva, ca un om să zacă timp de trei zile la morgă şi apoi să se întoarcă la viaţă! Ceea ce se petrecuse era un miracol dumnezeiesc.
După ce Klavdia şi-a revenit complet în simțiri, a povestit tot ceea ce se petrecuse cu ea în timpul morţii. Mărturia ei sinceră a uluit atât familia, cât şi întreaga echipă de medici a spitalului. „Când am murit, nu am simţit cum sufletul mi-a ieşit din trup, dar dintr-odată mi-am văzut trupul întins pe masa de operaţie. Ştiam că am murit şi asta nu mi-a trezit nicio emoţie; îmi priveam atunci trupul ca pe un obiect oarecare şi nu ca pe ceva cu care mă identificasem atât de profund în timpul vieţii. Vedeam şi auzeam cum medicii se străduiesc din răsputeri să mă readucă în simțiri.
Dintr-odată, m-am trezit într-o altă lume, unde nu existau însă nici case, nici oameni, nici animale, nimic din ceea ce mi-era familiar. O alee se întindea de-a lungul unui câmp cu iarbă de un verde crud; aleea nu era nici largă, nici îngustă, iar capătul ei se pierdea undeva în zare. Nu vedeam soarele, însă totul era invadat de o lumină splendidă. Simţeam că nu sunt pe Pământ şi am fost cuprinsă de dorinţa covârşitoare de a descoperi unde mă aflu. În stânga mea se vedea o poartă imensă, strălucind ca un soare orbitor, ce îmi amintea de poarta bisericii de la mine din localitate. Când am întors apoi privirea în dreapta, am văzut cum spre mine se îndreaptă o femeie înaltă, cu capul acoperit, cu o ţinută sobră, purtând o robă lungă, ca o haină monahală. Când picioarele ei atingeau pământul, iarba se unduia sub greutatea pașilor, însă când talpa se ridica, firele de iarbă stăteau drepte, ca şi cum nimic nu le strivise. Acum sunt convinsă că femeia aceea era îngerul meu păzitor, ce era un înger feminin.
Ajungând în dreptul meu, ea a rostit deodată: «Doamne, unde o trimitem pe femeia aceasta?». O voce tunătoare, dar blândă, a umplut aerul: «Trebuie să fie trimisă înapoi! Timpul ei pentru a părăsi acea lume nu a sosit încă!». Apoi, m-am trezit în trupul meu, la morgă.
Dar miracolul respectiv nu se încheiase aici! În timpul morţii sale clinice, femeia aceea se vindecase complet de cancer! Raportul complet al medicului care a tratat-o şi apoi a operat-o, al profesorului Neimark, document ce a fost scos la iveală după prăbuşirea comunismului, când o parte din dosarele KGB-ului au fost desecretizate şi făcute publice, constituie dovada incontestabilă a manifestării acelui miracol.
Wolf Messing
Wolf Messing este un om-legendă, fiind cunoscut drept cel mai eficient telepat şi hipnotizator al secolului al XX-lea, care totodată era un medium extraordinar. Capacităţile sale deosebite ba chiar paranormale au fost studiate atent de savanții din întreaga lume, despre el scriindu-se sute de cărţi şi realizându-se zeci de filme, dar cu toate acestea numărul celor care ştiu cum a dobândit Wolf Messing aceste superputeri este foarte mic. Pe vremea când avea 11 ani şi nu era decât un băiețel sărman care îşi câştiga traiul lustruind pantofii trecătorilor, a leşinat de foame, prăbușindu-se pe caldarâm. A fost dus imediat la spital, dar medicii nu au reuşit nimic altceva decât să constate decesul copilului. Băieţelul nu mai avea puls, căci inima sa nu mai bătea deloc. A doua zi însă, unul dintre studenţi a constatat, absolut întâmplător, că inima micuțului pacient reîncepuse să bată. După o lună de la moartea sa clinică, fostul lustragiu lipsit de posibilităţi materiale devenise o celebritate a Berlinului. La circul oraşului, sub privirile a sute de oameni, băiatul-minune îşi oprea la voinţă bătăile inimii, inducându-și starea de catalepsie, asemănătoare morţii, stare pe care apoi reuşea să o menţină multe minute în şir.
Ce se petrecuse oare cu Wolf Messing în lumea morţilor şi cum se născuseră în el asemenea capacităţi supranaturale, senzaționale?! Conform unor teorii, aceste abilităţi sunt de fapt prezente în ființa umană încă de la naştere, însă ele devin uneori active la anumite fiinţe umane abia după ce persoana suferă o traumă emoţională sau după ce organismul ei este supus unui şoc foarte violent. Alţii susţin că în creierul uman apar modificări esenţiale şi ireversibile în urma experienţei morţii clinice. Oricare ar fi explicaţia, este cert că există oameni care, după ce s-au întors din morţi, au căpătat puteri paranormale nebănuite.
Nazira Rustemova
Aşa s-a petrecut şi cu Nazira Rustemova, femeia care a murit, a fost apoi înmormântată şi care, printr-o minune dumnezeiască, a reuşit apoi să supravieţuiască. La vârsta de 46 de ani, Nazirei îi plăcea să se joace cu păpuşile, desena şi îşi petrecea mai tot timpul alături de fetiţa ei, în parcurile de joacă pentru copii, savurând farmecul magic al copilăriei, ca şi când ar fi avut cinci-şase ani. O perioadă îndelungată, Nazira i-a ascuns fetiţei sale că, în copilăria ei, nu s-a jucat niciodată alături de alţi copii. Pe vremea când avea patru ani, a experimentat fenomenul neobişnuit numit moarte clinică, a fost îngropată de vie, iar apoi, revenindu-şi în simţiri, a fost dusă la spital, unde a intrat într-un somn letargic, profund timp de... 14 ani!
S-a născut într-un cătun din regiunea Turkistan, din Asia Centrală. Încă din primii ani de viaţă, Nazira era chinuită de dureri atroce de cap. Într-una din zilele în care migrena o secătuia de vlagă, ea şi-a pierdut cunoştinţa. Deşi a fost dusă urgent la spital, Nazira nu a mai putut fi salvată şi medicii au constatat neputincioşi decesul copilului. A fost înmormântată la foarte scurt timp, după datinile strămoşeşti. Trupul i-a fost înfăşurat într-un giulgiu şi apoi a fost aşezat în mormânt, fără sicriu.
Conform religiei islamice, în groapa din pământ, largă doar cât pentru a încăpea trupul decedatului, cel trecut în neființă este supus unui interogatoriu de către doi îngeri ai morţii. În aceeaşi seară, bunicul Nazirei a avut un vis: se făcea că nepoata lui nu părăsise complet Lumea Fizică şi se răsucea de vie sub pământul ce o apăsa greu. Dimineaţa, alertată de premoniţia bunicului, întreaga familie s-a dus la cimitir. Spre uluirea şi groaza tuturor, mormântul era răscolit, iar pe marginea gropii zăcea trupul Nazirei, tresăltând spasmodic. Copilul a fost dus din nou la spital, de data aceasta direct la Tașkent, în capitala Uzbekistanului. Deşi se afla sub supravegherea medicilor, fetiţa a căzut apoi inertă într-un somn profund care a durat 14 ani. Când nimeni nu mai credea că va reveni la viaţă, Nazira s-a trezit brusc în momentul în care a sunat un telefon ce se afla în camera infirmierelor. Medicii erau de-a dreptul năuciţi! Era incredibil ca cineva să revină din starea de comă după atâta amar de vreme. Când şi-a revenit complet, a povestit că în tot acest timp ea nu dormise, ci trăise o viaţă adevărată, doar că aceasta se petrecea într-o altă lume!
Am stat mult timp alături de strămoşii mei, a căror strănepoată sunt. Era tare multă linişte şi fericire, armonie în acea lume!”. Dar faptul extraordinar era că Nazira manifesta acum nişte abilităţi spirituale cu totul neobişnuite, pe care, conform spuselor sale, le dobândise în cealaltă dimensiune, în care trăise 14 ani. Oamenilor de ştiinţă care au supus-o la diferite experimente şi studii nu le venea să creadă: în faţa ochilor lor se afla cu adevărat o superfemeie! „M-am trezit că înţeleg pe deplin graiuri diferite despre care nici nu auzisem vreodată: rusă, arabă, uzbekă, engleză, franceză. Puteam chiar să levitez minute în şir, puteam să fiu în acelaşi timp în locuri diferite şi de asemenea aveam capacitatea de a vindeca boli cu ajutorul lui Dumnezeu, doar prin atingere. Trupul meu nu mai resimte deloc căldura sau frigul, de aceea atât iarna, cât şi vara umblu desculţă, doar în rochie“, povesteşte Nazira Rustemova.
S-ar părea că sufletul cântăreşte 21 de grame
În anul 1906, medicul american Duncan MacDougall a reuşit, în urma unui experiment neobişnuit, să demonstreze că sufletul există şi că se desprinde de trup în momentul în care survine decesul trupului. Cu ajutorul unui pat special, care avea totodată şi funcţia de cântar foarte sensibil, ce reuşea să înregistreze chiar şi o variaţie de un gram, americanul a dovedit după aceea lumii întregi că sufletul cântăreşte aproximativ 21 de grame! Rezultatele uimitoare ale experimentelor sale au fost publicate la vremea respectivă în revista ştiinţifică American Medicine: „În primul meu studiu, am folosit subiecţi bolnavi de tuberculoză în stadiu terminal. Această afecţiune mi s-a părut cea mai potrivită pentru experimentul meu, căci moartea cauzată de această boală nu este însoţită de spasme musculare necontrolate care ar putea afecta măsurarea exactă a greutăţii trupului muribundului, înainte şi după momentul decesului“, afirma profesorul MacDougall.
După mai multe ore de monitorizare constantă a şase pacienţi aflaţi la graniţa dintre viaţă şi moarte, bolnavii au decedat brusc şi, la fel de brusc, acul cântarului s-a mişcat, arătând apoi o pierdere în greutate a trupurilor de 21 de grame. Pierderea subită în greutate nu putea fi pusă pe seama evaporării apei din organism prin transpiraţie, deoarece acest proces se produce lent, şi nici de mişcarea organelor interne în momentul decesului, care ar putea influenţa greutatea trupească. „Rezultatele de netăgăduit ale experimentelor efectuate cu participarea pacienţilor muribunzi demonstrează, în mod cert, că în momentul morţii, greutatea trupească scade brusc, din motive tainice, care nu pot fi explicate ştiinţific. Oare nu cumva această pierdere în greutate a trupului corespunde chiar ieşirii sufletului din trup? Noi credem cu tărie că da! Potrivit ipotezei noastre, sufletul părăseşte trupul omului care moare! Acest suflet cântăreşte nici mai mult, nici mai puțin decât 21 de grame!“, a concluzionat Duncan MacDougall.
Medicul care ar putea învia morţii
Datorită progreselor revoluţionare din domeniul ştiinţei resuscitării, realizate cu precădere în ultimii 20 de ani, moartea nu mai este acum un proces ireversibil. Conform studiilor recente, omul poate fi readus la viaţă chiar la mai multe ore după ce inima sa a încetat deja să bată, iar creierul său şi-a încetat activitatea. Sam Parnia este medic specialist în domeniul resuscitării la Spitalul Universitar Stony Brook din New York, Statele Unite. Cei care suferă un atac de cord şi sunt duşi la spitalul unde lucrează doctorul Parnia au şanse în proporţie de 33% să fie readuşi la viaţă.
În medie, în alte spitale americane, aceste şanse sunt mult mai mici, ele fiind de aproximativ 18%, iar în cele din Europa, posibilitatea de resuscitare este şi mai mică, de numai 16%. Până de curând, medicii erau convinşi că, după 20 de minute de la ultimele bătăi ale inimii, creierul este în mod ireversibil afectat, iar organismul uman nu mai poate fi deloc reanimat. Conform teoriei lui Sam Parnia, dacă pacientului i se aplică la timp anumite tehnici de resuscitare, în momente-cheie, pieptul fiindu-i apăsat în prealabil cu o anumită forţă, el poate fi reanimat.
În cartea sa Erasing Death (Anihilând moartea), acest specialist în resuscitare susţine că, după ce survine decesul şi creierul nu mai primeşte cantitatea necesară de oxigen pentru o bună funcţionare, acesta nu este afectat imediat, ci, în anumite condiţii, poate intra într-un fel de proces de „hibernare“, o modalitate prin care organismul se apără astfel împotriva morţii. „Desigur, atunci când organismul este profund afectat de o boală cum este cancerul sau suferă un traumatism grav, este imposibil ca omul să mai fie readus la viaţă. Dar dacă omul a suferit un atac de cord, s-a înecat sau s-a sufocat, acesta poate fi readus înapoi din Lumea de Dincolo, chiar după mai mult timp!“, susține Sam Parnia.
Dar chiar nici medicina modernă, dincolo de avansul tehnologic extraordinar pe care l-a înregistrat, nu poate face ceea ce Graţia lui Dumnezeu face atunci când se revarsă din plin asupra fiinţei umane. În acest sens istoria a înregistrat nu o dată minuni dumnezeiești prin revărsarea Grației dumnezeiești. Astfel, aşa cum este descris în capitolul 26, vol. IV din Marea Evanghelie a lui Ioan, Iisus a readus la un moment dat la viaţă, nu numai pe Lazăr, ci și două tinere, printr-o miraculoasă rostire dumnezeiască:
1. Plimbându-ne în susul şi în josul malului, am ajuns şi la locul unde Risa al nostru le îngrijea pe cele două înecate şi aştepta reînvierea lor.
2. Cyrenius i-a spus: «Prietene Risa, cele două înecate nu au început deja să dea uşoare semne de viaţă?»
3. Risa: «Nobile domn, toată străduinţa mea n-a ajutat la nimic! Aceste două femei sunt din ce în ce mai moarte; pentru ele orice strădanie şi orice leac sunt zadarnice! Numai singur Dumnezeu cel Atotputernic poate să le mai redea viaţa! Aici nu mai ajută nici aşezarea trupurilor şi nici turnatul vinului în gură!»
4. Eu: «Să fie aceasta într-adevăr părerea ta?»
5. Risa: «Doamne, ia seama aici, la aceste pete albastre şi la acest miros de putrefacţie, şi Tu Însuţi îmi vei da dreptate, că aceste două femei numai la Ziua de Apoi a lui Daniel, prin puterea lui Dumnezeu, vor învia din nou!»
6. Zinca s-a înghesuit în faţă, căci el se pricepea foarte bine la a citi semnele celor morţi şi putea şti cu siguranţă dacă ei erau cu adevărat morţi. El le-a cercetat pe cele două înecate şi, după ce a terminat, a spus: «Prietenul a grăit adevărul! Cele două trebuie să aştepte până la Ziua de Apoi, presupunând că va veni într-adevăr una pe acest pământ – ceea ce cu greu pot crede! Căci eu ştiu în ce se transformă astfel de grămezi de carne: în molii, viermi, muşte, gândaci şi tot felul de ierburi! Câte nu vor fi sfâşiate de fiarele sălbatice, câte nu vor sfârşi în foc! Dacă la Ziua de Apoi nu se vor regăsi toate, ca să devină întregi, ca acum, atunci renunţ la condiția mea umană de tot şi pentru totdeauna! Eu, Zinca din Ierusalim, care mă pricep la multe, susţin aici sus şi tare că şi în acea Zi de Apoi ce ar trebui să vină, până chiar şi Atotputernicului Dumnezeu îi va lua ceva timp pentru a reînvia aceste două grămezi de carne! El le va da acestor suflete un trup nou, din spirit, dar aceste trupuri nu vor mai fi chinuite nici de dureri de cap şi nici de suflet!»
7. Eu i-am spus lui Zinca: «Prietene, tu ştii multe şi nu rareori pui punctul pe «i», dar aici, dacă judecăm corect, ai nimerit pe lângă! Tu ai pe deplin dreptate când susţii că niciun suflet pe lumea cealaltă nu va mai locui în trupul de carne, dar aceste două trupuri vor mai fi încă un timp foarte folositoare pentru sufletele lor! Pentru că aceasta este Voia Mea, acestea două vor învia! Una dintre ele îţi va fi ţie soţie roditoare, iar tu o vei iubi peste măsură, iar cealaltă îi va fi soţie lui Risa, dar el nu va trezi în ea niciun rod!» (…)
Câtă putere are cuvântul Său, poţi vedea după aceste dovezi care stau goale în faţa ta! Aceste două fete erau moarte definitiv şi de netăgăduit, şi de aceasta nu s-a îndoit nimeni! El a spus doar: «Ridicaţi-vă!», şi cele două s-au ridicat! Şi trăiesc și acum ca niște nou-născute, sănătoase şi proaspete, şi au mintea clară şi întreagă.“
(Redactarea finală a textului a fost realizată de Gregorian Bivolaru)
Articol preluat din Programul Taberei spirituale yoghine de vacanță Costinești 2016, volumul 2, publicat de Editura Shambala, tipărit de Ganesha Publishing House.
yogaesoteric
13 aprilie 2017

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu