Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 24 martie 2017

Dr. Călin Georgescu: «În ultimii 25 de ani, sufletul românesc a fost trecut prin sabie» (I)

 
Dr. Călin Georgescu este unul dintre cei mai importanţi experţi români în dezvoltare, şi anume în dezvoltarea durabilă.
Între 1997 şi 2013 a fost director executiv al Centrului Naţional pentru Dezvoltare Durabilă din România, iar din anul 2013 este preşedintele Clubului de la Roma (Centrul European de Cercetare din Viena, Austria). Clubul de la Roma este o denumire simbolică pentru o organizaţie al cărei scop declarant este să supună atenţiei întregii lumi diverse aspecte referitoare la viitorul planetei.
Dr. Călin Georgescu, deşi deţine o funcţie internaţională atât de înaltă, nu a uitat că este român, şi încă unul dedicat cauzei naţionale. A elaborat strategia de dezvoltare durabilă a României pe următorii 30 de ani. Strategie din care nu s-a pus în operă nici măcar un paragraf. Reproducem, în cele ce urmează, pledoaria de tip clasic, „prin noi înşine”, a domnului Georgescu, pentru schimbarea României.
„Acum, în România, omul devine «resursă umană»”
Reporter: Aţi detectat, în scrierile dv., „războiul nevăzut“ din lume şi din România. Cum arată acest război?
Dr. Călin Georgescu: Criza actuală oferă unei umanităţi îngenuncheate de atâtea rele prilejul de a medita asupra propriei supravieţuiri, pe unica sa planetă. După ce a „îmblânzit” natura, omul este supus acum manipulărilor de tot felul, spre profitul celor care stau la cârmă şi, mai ales, în spatele marilor corporaţii.
Nu se poate fura fără a controla mintea victimei. Discutăm azi de un război dus la nivelul minţii. Este purtat de marile corporaţii şi de politica neoliberală care au creat şi menţin în continuare criza. Lăcomia marii finanţe a produs actuala instabilitate economică şi socială.
Marile corporaţii nu au nevoie de minţi libere, ci de roboţei care, motivaţi doar de cucerirea unei poziţii în ierarhie şi de avantajele unei vieţi luxoase, se înclină obedient la preceptele „politicilor corecte”. Personal, sfidez corectitudinea politică de toate culorile.
Spre exemplu, Nestlé controlează peste 70% din apa îmbuteliată din lume, printre care Périer, San Pelegrino, Vittel. Este o acţiune neoliberală şi postcolonială care atentează la un drept fundamental al omului – accesul primar la apă.
Poate fi un drept uman transformat în marfă, cu etichetă şi preţ?! Se pare că da... În România, ca şi în alte ţări eliberate de comunism, cetăţeanul este stăpânit prin frică. Ne este frică pentru că nu mai avem credinţă adevărată. Când ne rugăm şi cerem ca Dumnezeu să ne „dea” miracole, confundăm credinţa cu magia.
Fără muncă asiduă şi jertfă, nu-ţi poţi lua zborul către orizontul demnităţii. Pasărea născută în colivie crede că a zbura este o boală! De acest fapt s-a profitat după ’89 şi aşa s-a perpetuat mentalitatea că, atât timp cât ai ce consuma, e bine. Burta plină stă mai presus de libertate!
Spun încă o dată: acum, în România, se trăieşte sub imperiul fricii. Când nu rămâi ferm în credinţa creştinească, se naşte un gol prin care pătrunde groaza de moarte. Şi atunci omul devine „resursă umană” – un individ manipulat, fabricat prin înrobirea minţii.
Alimentele procesate industrial conţin substanţe care acţionează subtil asupra sistemului nervos, imitând efectul drogurilor. Omul care mănâncă produse concentrate artificial devine dependent: în căutarea plăcerii, mănâncă tot timpul, fără să se hrănească.
Mintea, sufletul şi inima îi devin captive. Sistemul educaţional de stat contribuie şi el din plin la încătuşarea minţii şi a spiritului. După ce sunt şcoliţi conform prejudecăţilor cultivate de adulţi, denumite eufemistic „programe naţionale”, elevii devin de-a dreptul incapabili să gândească sau să acţioneze în alt mod decât cel pe care l-au impus formatorii lor…
Eu, în aceşti 25 de ani, am văzut în România doar promovarea malignă a incompetenţei. O perioadă în care sufletul românesc a fost trecut prin sabie. De aceea, cred că se impune urgent reprofesionalizarea României şi restabilirea valorilor morale ireproşabile, de care, în istoria sa, poporul nostru a făcut dovadă prin fapte.
R.: Aţi identificat „reţeta” şi „cheia” succesului României: micul producător, ţăranul. Pe ce vă bazaţi în acest scenariu?
Dr. C.G.: A te baza pe micul producător, pe ţăranul care a dat identitatea românilor, înseamnă să contracarezi asediul corporaţiilor, care îţi dictează ce să mănânci, ce să bei, cu ce să te îmbraci, ba chiar şi cum să gândeşti.
Ţăranul îşi organizează singur propria producţie. Te salvezi tu, ca ţară, şi îi mai ajuţi şi pe alţii care vor să o facă şi nu mai au cum. Micul producător contribuie la însănătoşirea României. Graţie lui vom rezolva, în cea mai mare parte, problema şomajului. Toată lumea va avea ceva de făcut. Dacă ştii să faci ceva cu mâna ta, nu depinzi de nimeni, eşti autonom.
Acum, românii bat drumurile Occidentului, slugărind prin străini, în loc să muncească şi să prospere în ţara lor. Tot ce ar trebui să facem, ca guvern naţional, ar fi să promovăm micul întreprinzător, breslele şi meseriile larg răspândite, ajutate de o industrie performantă şi nepoluantă. Acţiuni precise, nu bătut apa în piuă pe marginea unor generalităţi. Micul producător ne oferă, prin urmare, definiţia succesului.
„Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Sunt nişte mutanţi, o altă specie”
R.: Ce „definiţie” ne oferă politicienii care au condus ţara în ultimii 25 de ani?
Dr. C.G.: Prădătorii care au condus şi conduc ţara ignoră viitorul şi nu ne pregătesc pentru el; pe ei nu-i interesează decât prezentul, să poată fura acum, când mintea poporului este încă înrobită. Cei ce conduc România sunt făcuţi, nu născuţi. Ei sunt omul nou, creat înainte de ’89. Sunt nişte mutanţi, o altă specie! Din păcate, asistăm la o disoluţie totală a ţării. Iar intelectualii păstrează o tăcere complice. Rar găseşti un intelectual integru. Mare parte dintre cetăţenii României pot fi comparaţi cu robii care servesc unui sistem mafiot.
Politicienii, ca şi intelectualii, caută „să vorbească frumos”, ca să nu „deranjeze”, toţi vor să fie politic corecţi. Oameni buni, nu mai priviţi la culoarea cenuşie ca la un simbol al cuminţeniei, este timpul să ne trezim! Totul s-a transformat într-un imens crematoriu unde sunt incinerate libertatea şi viitorul neamului românesc. Ridică-te, Gheorghe, ridică-te, Ioane!
R.: Dar „Ion” şi „Gheorghe” sunt ignoraţi, statul român ascultă de alte „glasuri”... Care este contextul internaţional în care România ar putea să-şi folosească atuurile proprii, naturale?
Dr. C.G.: Se recunoaşte la nivel european că toate modelele de până acum au erodat capitalul natural. Singura soluţie este dezvoltarea durabilă sau, mai corect spus, sustenabilă, pentru că vorbim de obiective pe termen lung. Dezvoltarea nu trebuie să se facă prin epuizarea resurselor, ci la niveluri şi în ritmuri care să permită regenerarea acestora.
Criza actuală este o criză de sistem, ea va continua mult timp de acum înainte, până la schimbarea profundă a paradigmei economice mondiale. Consumul de resurse este problema pe termen scurt şi lung a omenirii. Mare parte a ecosistemelor planetei sunt distruse. Unul din trei alimente pe care le avem pe masă se datorează contribuţiei albinelor. Dispariţia acestor mici vietăţi poate duce la stingerea vieţii. Polenizarea artificială se practică deja în China, prima ţară unde aceste insecte excepţionale aproape că au dispărut.
Pe acest fond se duce o luptă aprigă pentru ceea ce numim resurse strategice, adică apă şi hrană, dar şi energia verde. Or, România mai deţine încă posibilităţi importante de utilizare a acestor resurse. Ştim ce urmează; întrebarea este dacă suntem pregătiţi să întâmpinăm acest val al schimbării. Din păcate, în politica românească postdecembristă, lipseşte cu desăvârşire o viziune pe termen lung. Lipseşte harta viitorului. Dacă România ar înţelege ce şansă uriaşă are în plină criză, ar face un salt gigantic, nu doar pentru refacerea ei, ci şi pentru a ocupa o poziţie de lider imbatabil, cel puţin în zona balcanică.
Am putea restaura dreptatea socială, apăra suveranitatea ţării şi conserva tradiţiile neamului românesc. Să nu uităm că România nu este o ţară oarecare. Noi, românii, suntem o civilizaţie. De aceea, necesităţile politicii externe ale României sunt, mai ales, păstrarea identităţii statului în faţa atacului entităţilor non-statale, adică a corporaţiilor şi „investitorilor strategici“ de genul fondurilor speculative.
România are nevoie de un stat care îşi serveşte cu abnegaţie cetăţenii, şi nu de unul care slugăreşte capitalul internaţional. Consolidarea şi dezvoltarea statului naţional unitar modern trebuie să fie deviza noastră, aşa cum a fost a înaintaşilor noştri. Întărirea statului este esenţială în vremurile pe care le trăim.
Binomul stat-cetăţean este cel pe care a funcţionat mare parte din istoria omenirii; dacă un stat colapsează, se produce şi o prăbuşire a societăţii, cetăţeanul fiind confruntat cu o situaţie de anarhie ca cea din Somalia. Statul român nu trebuie să se îndepărteze sub niciun motiv de rădăcinile sale şi de istoria neamului. Când statul serveşte „corectitudinea politică” şi trimite jandarmii să-i bată pe truditorii pământului care-şi apără dreptul la apă şi hrană – cum s-a petrecut la Pungeşti –, ne aflăm deja în faţa unei trădări de ţară. Poporul nu mai poate rămâne indiferent!
„200 de companii multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc”
R.: Românii din Pungeşti şi din alte localităţi se luptă cu una sau mai multe corporaţii. Acolo s-a ajuns deja la dictatură. Ce rol joacă politicul în acest context?
Dr. C.G.: Corporaţiile dictează la ora actuală politicului în cea mai mare parte a lumii. Urmărind doar propriul profit, ele ascund realitatea, subminând viitorul generaţiilor tinere şi privând naţiunile de lideri autentici şi de patrioţi. 200 de multinaţionale sunt mai puternice decât 150 de state la un loc! Domeniul economic este condus de FMI, Banca Mondială şi Organizaţia Mondială a Comerţului.
Troica aceasta a dus la prăbuşirea economică şi la dezastru ecologic în multe locuri din lume. În loc de politici economice serioase, românilor li se oferă pâine şi circ: să cumperi marfa altora şi să crezi că trăieşti bine. Aceasta, pe un fond de sărăcie şi decădere morală fără precedent. Cantitatea de pâine vândută a scăzut cu 25% faţă de 1990, iar numărul cărţilor, cu 85%. Sunt cifre care vorbesc de la sine despre starea precară şi lipsa de viitor a României în actuala situaţie.
România are nevoie de o conducere capabilă să se opună proiectelor geopolitice care vizează distrugerea statelor naţionale şi transformarea ţării într-un teren de vânătoare economică (masacrarea faunei, vânătorile cu acte mai mult sau mai puţin în regulă sunt un capitol la fel de trist). România trebuie să găsească o poziţie de echilibru între forţele geopolitice globale şi să înveţe să negocieze cu puterile lumii, având ca ancoră doar interesul naţional. Putem să spunem, fără teama de a greşi, că destabilizarea prezentă a Ucrainei, prin proteste violente dirijate, este pe punctul de a declanşa un nou Război Rece între Rusia şi SUA.
Un „război ascuns” mocneşte deja în Asia, între China şi principalul aliat din Asia al SUA, Japonia. În acest nou context, extrem de tensionat, România, în loc să fie un factor de stabilitate, apare, prin scandalurile politice la zi, ca un no man’s land, un fel de tărâm al nimănui care poate oricând exploda, aruncând în aer întreaga regiune sud-estică a Europei. Iată de ce, mai mult ca oricând, avem nevoie de lideri respectaţi pe plan internaţional, capabili să întărească statalitatea României şi să găsească alte surse de finanţare decât vânzarea pe nimic a bogăţiilor naturale şi activelor naţiei.
În prezent, ţara se află într-o situaţie atât de jalnică, încât sunt aplaudate chiar şi investiţiile „europene” în gropi de gunoi, pompos numite „sistem integrat de management al deşeurilor”, amenajate în satele cele mai pitoreşti şi cu mare potenţial agro-turistic (vezi cazul comunei Fărcaşa din judeţul Maramureş).
Practic, România se află sub asediul marilor corporaţii. Acţiunea de la Pungeşti este relevantă. Statul apără o corporaţie împotriva propriilor săi cetăţeni. Oamenii sunt bătuţi în curtea lor. Este mai rău decât într-un război împotriva unei puteri străine! De câteva luni, statul îşi terorizează cetăţenii care nu se pleacă în faţa interesului celor fără de ţară. A luat cumva UE poziţie faţă de această încălcare flagrantă a celor mai importante drepturi ale omului, faţă de o acţiune criminală fără precedent?
„România este o ţară prea bogată, cu un pământ prea fertil, ca să fie păstrată fără luptă!”
R.: Unde se află astăzi ţara noastră pe harta financiară şi economică a lumii?
Dr. C.G.: România are nevoie de un sistem financiar care să-i aparţină, de o politică monetară care să răspundă nevoilor specifice şi de o politică fiscală dictată de realităţile noastre. În ţara noastră bătrânii sunt umiliţi, copiii nu au viitor, pământul este vândut străinilor, iar credinţa strămoşească este călcată în picioare – iată realitatea! Dezastrul este băgat sub preş.
Se dau cifre, care de care mai umflate. Una sunt cifrele, alta economia reală. De pildă, se tot scrie că am ieşit din criză. Cum să iasă din criză statul român, când cheltuielile cu bunurile şi serviciile au atins, în 2013, nivelul din 2008, anul în care se arunca cu bani în stânga şi în dreapta?! Cheltuielile bugetului general consolidat, cu bunuri şi servicii, au atins în 2013 nivelul de 6,2% din PIB, apropiate de cele din 2008, când au însemnat 6,5% din PIB.
Se impune o simplă constatare: România nu va prospera decât prin introducerea disciplinei financiare. Astăzi, România este o ţară în faliment, care trăieşte pe datorie.
R.: Ce fel de stat este statul român de azi? Care sunt deciziile pe care le poate lua, cu privire la propria dezvoltare?
Dr. C.G.: Statul român actual este un stat slab. Acţionează conform unor mituri şi prejudecăţi, ia decizii importante pe bază de wishful thinking (gândirea deziderativă ce distorsionează realitatea în funcţie de propriile dorinţe).
Societatea românească diferă de economiile mature din Europa, în sensul că, dacă în Europa se schimbă un guvern, nu se întâmplă nimic grav, economia merge înainte, structura instituţională funcţionează. Pe când în România nu avem management performant, iar managementul înseamnă viziune, perspectivă. Statul român actual nu mai există, pentru că nu mai funcţionează instituţional. Accidentul aviatic din Munţii Apuseni este o dovadă a inexistenţei statului.
R.: Aţi afirmat că redresarea statului nu se poate face decât prin patriotism în limitele adevărului, reluând formula interbelică „prin noi înşine  . Mai putem invoca acest concept în epoca globalizării?
Dr. C.G.: Totul ne este permis, dar nu totul ne este şi de folos, spunea Sfântul Apostol Pavel. Şi mai spunea că omul întreg, puternic, chiar dacă totul îi este permis, nu se va lăsa stăpânit de tot ceea ce-i este îngăduit. Totul, dar absolut totul se face doar semănând dragoste, nu ură şi trădare.
Lucrurile au mers prea departe din cauza modului total inadecvat de conducere a ţării în ultimii 25 de ani. Cei care au deţinut puterea au urmărit doar interesele lor, personale şi de grup, şi nu cele ale ţării. Or, nu ai cum să fii de folos ţării tale dacă nu o iubeşti şi dacă nu-i vrei binele! Formula „prin noi înşine” nu poate fi transpusă în practică de către cei care duşmănesc România.
Sunt ţări importante care, în ultimii 20 de ani, s-au dezvoltat spectaculos pe baza modelului „prin noi înşine”. În anii ’70, Finlanda era la coada ţărilor scandinave, acum este în fruntea lor. La mijlocul anilor ’90, economia Rusiei a fost aproape ruinată de globalişti, cu reţetele lor neoliberale, dar şi-a revenit spectaculos când ţara a adoptat modelul „prin noi înşine”.
Japonia, Norvegia, Polonia, Ungaria sunt alte exemple grăitoare de ţări care nu au cedat presiunilor „terminatorilor” internaţionali şi au reuşit să prospere economic. A ne dezvolta prin noi înşine înseamnă în primul rând a investi în om. Or, aceasta a lipsit cu desăvârşire. Românul trebuie lăsat să facă ce poate el mai bine, nu ce cred de cuviinţă nişte funcţionari de la Bucureşti sau Bruxelles, şi atunci toată ţara va înflori. De ce oare românii sunt foarte apreciaţi în multe locuri importante din lume, iar în ţara lor nu au un loc de muncă?
În acest sens, exemplul istoric paşoptist ne stă la îndemână. Este greu, dar se poate! Insuflă-i tânărului mândria pentru istoria neamului său! Când ne vorbea profesorul la şcoală de Mihai Viteazul, de Ştefan cel Sfânt, intram în pielea lor ca eroi şi doream, noi, copiii, să facem la fel pentru ţara noastră. Numai aşa va deveni tânărul responsabil. Din păcate, istoria este minimalizată; pur şi simplu s-a tăiat panglica istoriei, s-a întrerupt legătura cu eroii şi martirii neamului, uitându-se că fiecare generaţie făureşte istoria celor următoare.
„Capitalul gigantic al României este dat de resursele naturale”
R.: Vorbiţi, alături de mulţi alţi futurologi, de marea criză alimentară şi a apei. Dar Chevron forează pentru gaze de şist în Dobrogea, unde există un fluviu subteran de apă dulce, cât Dunărea. Nu va fi pusă această resursă în pericol?
Dr. C.G.: Criza apei şi a hranei, din zona anilor 2020, va fi mult mai serioasă şi mai devastatoare decât criza economico-financiară de acum. Suntem pregătiţi să o întâmpinăm? Aceasta este întrebarea. Aurul României nu este cel mineral, îngropat sub munte, ci stratul subţire de sol fertil, la care se adaugă apa şi condiţiile geomorfologice excepţionale ale ţării noastre. Politic vorbind, e nevoie să ştii să cânţi la orgă, adică pe mai multe claviaturi simultan, ca să poţi conduce o ţară. Pentru că o decizie greşită se poate răsfrânge negativ în alte locuri.
Prevenţia, anticiparea ne stau la îndemână. Cunosc resursa uriaşă de apă din Dobrogea. Sigur că poate să fie afectată, şi încă grav, dacă se permite această afacere a Chevron, extrem de nocivă, adevărat atentat la adresa vieţii. Este un exemplu tipic de acţiune de-a dreptul criminală a unei corporaţii. Wall Street-ul este numai minciună, lipsit de strategie şi de viziune, un uriaş cu picioare de lut. Exemplul Californiei este grăitor în acest sens: deşi, în ultimii doi ani, în toată California, persistă o secetă devastatoare, politicul a permis demararea forărilor pentru gaze de şist.
(va urma)

yogaesoteric 
23 martie 2017

 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu