Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 28 februarie 2017

SUNT ÎNDRĂGOSTIT DE VOI

De la Arhan. Gabriel

(19 feb. 2017; channeled by Linda Dillon)
Traducere Comst.Mihăilescu. 

Linda Dillon : Meditație preliminară  

 Ne așezăm într-o poziție comodă și respirăm profund de câteva ori. Ne deconectăm de la preocupările curente. Închidem ochii și vizualizăm o floare de trandafir sau lalea de culoare roz- trandafiriu. Ne imaginăm că suntem la apus de soare când liniștea serii începe să se aștearnă. Adoptăm atitudinea omului care și-a rezolvat problemele cotidiene și nimic nu-l mai presează. Ne bucurăm că ne aflăm în momentul de ACUM și AICI sub protecția Mamei/Tatălui ceresc, străbătuți de fluxul infinit al iubirii și mângăierii Divine. 

Cu inima plină de iubire, ne plasăm mai întâi atenția asupra chakrei coroanei, pe care o deschidem pentru a intra în conexiune cu energiile cerești. Ne imaginăm că eliminăm prin acest vortex energetic toate energiile nebenefice. Apoi, coborâm la chakra frunții (cel de al treilea ochi) pe care o deschidem de asemenea. În aceeași acțiune de deschidere și curățatere, trecem pe la chakra gâtului, a inimii, a plexului solar, a iubirii și a bazei. Ne imaginăm cum fiecare centru de forță, filtrează energiile și ne alimentează numai cu energiile iubirii, înțelegerii, compasiunii și păcii. Un curcubeu de culori scâteietoare pleacă de la noi către univers, pentru a se prezenta Mamei Divine. Energiile noastre intră într-un proces de transmutare.
Dinspre univers revin la noi numai energiile pure ale iubirii și împăcării. Ele coboară prin chakra coroanei ajungând în chakra inimii. Par a avea culoarea rozalie, diafană și strălucitoare a trandafirului. Culoarea este minunată și liniștitoare. 
Respirăm profund parfumul învăluitor de floare care ne amintește de feminitatea diafană a Mamei, a Magdalenei și a Gaiei. Înspirăm pe nas și trimitem energiile către piept, spre centrul inimii și apoi spre întreaga ființă.
Simțiți atingerea catifelată a petalelor trandafirului. Prindeți o petală și presați-o între degete pentru a-i simți mirosul. Inhalați acest miros care vă redă bogăția Gaiei, prospețimea primăverii, răcoarea plăcută a dimineților de vară și melancolia ultimelor flori, înainte de căderea primei ninsori.
Reveniți în centrul „trandafirului” vostru din inimă, cu împăcarea unui periplu încheiat în mijlocul naturii. 
Constatați că în inima voastră iubitoare există o flacără triplă, care înseamnă unitatea marii noastre familii realizată prin inimă în iubire.

Nu încercați să fuzionați, să vă „topiți” în acea flacără, dar simțiți că ea este unică și este a voastră. Ea vă conferă calitățile, aspectele și energiile divinității voastre, care vă face să vă simțiți unicitatea alături de îngerul vostru păzitor, strălucitor și luminos, care vă inspiră curajul și vitejia de a vă aventura în această parte de univers, pe o minunată planetă, într-un corp fizic pe care vi l-ați asumat, corp care vă ajută să vă desăvârșiți aventura tocmai în această perioadă extraordinară de schimbări.  

 Channeling-ul cu AA Gabriel:
Salutări! Sunt Gabriel, crinul iubirii, trompeta adevărului, mesager al lui UNU. Ei, da, am multe nume sub care sunt cunoscut. Și totuși, mă cunoașteți voi cu adervărat?
De multe ori noi chicotim și râdem când oamenii spun: "Acesta ar trebui să fie Gabriel" ... gândindu-vă la un mascul dominant.

Noi toți, cei care facem parte din gruparea arhanghelică, și mult dincolo, avem capacitatea de a ne manifesta fie ca ființă feminină, masculină ori ca androgin.
Există o credință greșită că, de fapt, din cauza acestei capacități de a fi strict androgini ar fi incorect să ne spunem ființe incomplete. 
Oricare ar fi reprezentarea și acțiunile noastre, misiunea pe care o avem este legată intim de serviciile pe care trebuie să le aducem Mamei/Tatălui Divin.
În fapt, aspectele de gen pe care ni le asumăm decurg din necesitățile noastre conjuncturale, pentru a corespunde cât mai bine sarcinii pe care intenționăm să o îndeplinim.
În ceea ce vă privește pe voi, ființele umane, sexul în care vă veți manifesta în viața pe care v-o proiectați în prealabil, are o firească conexiune cu ceea ce vă propuneți să faceți și să experimentați în acea viață.
În fapt, nu este nimic extraordinar dacă porniți de la realitatea că totul în univers este energie, care poate fi astfel canalizată încât să capete anumite forme materiale, pentru a corespunde cât mai bine scopului urmărit. Este la fel ca atunci când cineva dorește să execute o anumită lucrare și, pentru aceasta, își proiectează și-și produce (ori își procură) o anume unealtă, un anumit utilaj. Pentru energie, nu contează dacă i se dau caracteristici masculine sau feminine. 
Preferința mea de a avea însușiri care să corespundă definiției generale de„ crin al iubirii” a fost înrâurită după modelul energiei Mamei în numele căreea am efectuat multe incursiuni sau am însoțit-o în multe incursiuni de-a lungul Multiversului, Omniversului , și, desigur, universul vostru.

Cu toții suntem în serviciul Mamei. Dar, adesea, am avut privilegiul de o însoți sau de a-i pregăti calea, de a-i sprijini acțiunile în diferite modele și aspecte energetice. Așa se face că, în multe situații am ales să fiu Gabrielle (n.m., Gabrilela); dar aceasta nu a însemnat că mi-am diminuat puterea ori abilitățile. Desigur, în atari situații, anumite caracteristici le-am diminuat voit iar pe altele le-am accentuat.

De multe ori am venit ca forță foarte puternică, metamorfozare pe care o aleg cu multă plăcere, dat fiind că ea face parte din natura mea primordială. În lunga mea existență am avut aproape permanente contacte cu ființele umane, pe ale căror însușiri am ajuns să le cunosc foarte bine. Pe planeta voastră cu multe particularități, eu îndeplinesc și rolul de vestitor (crainic, aducător de vești). Pe voi, eu vă numesc Gaians (n.m., locuitorii Gaiei).

Cunoașterea mea asupra voastră este desăvârșită, așa că am știut totdeauna când aveți nevoie să fiți ajutați de un braț puternic, de o voce pătrunzătoare ori de o blândă șoaptă a iubirii. Aceste ipostaze le gășiți la mine din veșnicie și pentru veșnicie. Preferabil ar fi să vă gândiți la mine ca la „crinul iubirii”, aceasta fiind o bună generalizare a ceea ce mă caracterizează cel mai mult.
Mama a ales pentru esența mea, și cu aceasta eu am fost pe deplin de acord, ca reprezentarea mea cea mai corectă să fie o floare – o floare de culoare albă, simbol al purității, inocenței și simplității, o floare cu tulpina înaltă, pentru a simboliza puterea și dorința mea, abilitatea mea de a ajunge în fiecare colț al universului, pentru a aduce parfumul, gingășia și tăria, dar și dragostea, cuprinse în acțiunile mamei.
Stamina, inima acestui crin, este de aur și, dacă te uiți la ea mai cu atenție, ți se va părea ca un corn, o trompetă, sugerând faptul că eu sunt trompeta adevărului. 

Dar eu nu suflu în acea trompetă pentru a anunța sfârșitul lumii ci pentru a aduce mesajele glorioase ale iubirii și libertății, Glorioasa Slavă.. De asemenea, prin acel corn eu aduc semnalul pe care îl trimite vouă Mama / Tatăl / UNIMEA.

Acestea fiind zise, vă invit, îngerii mei iubiți, să ascultați cu atenție, mesajul meu pe care vi-l puteți imagina ca ieșind din trompeta mea de aur, plină de strălucire și de o asemenea putere încât pătrunde în toate colțurile și reverberează ca ecou în inimile și mintea fiecătrei ființe umane. Acest mesaj este auzit de toate ființele din întregul Omnivers. Da, pentru că nu vă aduc doar o veste mare ci o veste cu adevărat colosală, care ar trebui să producă o nemăsurată bucurie.  

Eu sunt VESTITORUL, eu sunt Administratorul Central al Universului. Și sunt Primul Asistent al Mamei Divine. Eu sunt Organizatorul și Arhanghelul Comunicării.
Printre căile principale pe care toate ființele, nu doar Gaians, le utilizează ca mijloc de comunicare sunt: conversația internă (introspecția), conversația telepatică, conversația literală și orală.

Am ales să fiu Arhanghelul Comunicării sferelor superioare cu voi pentru a menține nealterată legătura noastră prin comunicare, asigurând fluxurile energetice de la ureche, la creier, la inimă și la memoria celulară. Acest traseu de comunicare nu dă greș și niciodată nu se oprește.
Sunt printre voi mulți care spun: "Ei bine, eu nu aud nimic ... Nu, eu nu vorbesc cu îngerii". Aceștia pretind că ceea ce primesc este pură și „nevinovată intuiție”. Noi știm și , în profunzimea lor o știu și ei, că nu este deloc așa. Cale noastră de comunicare este una permanentă, chiar dacă, uneori, voi alegeți să dați „volumul mai mic”.
Nici n-ar putea fi altfel, din moment ce noi ne-am asumat încă de la început grija pentru dezvoltarea voastră multilaterală. Desigur, voi vă păstrați mereu dreptul de a alege căile, modalitățile, experiențele prin care să evoluați.

Îmi place să citez declarația iubitei Magdalena: „Sunt permanent îndrăgostită!". Am o relație de iubire cu toate ființele și am o intimitate speciala cu Arhanghelii, printre care nu-i uit pe Mi-ka-el (Mihail), Raphael, Uriel și Jophial ... cu care formăm o echipă. Dar noi suntem în iubire, eu sunt indragostit la fel de tare de voi ființele pământene, față de care am avut mereu o mare „slăbiciune”. Aș dori ca acest sentiment să fie reciproc, să fie fluxul infinit de iubire în ambele sensuri, căci aceasta este rațiunea existenței mele. Vă invit să vă alăturați acestei iubiri de echipă.

Iubiților, vă aflați într-un timp de împlinire a femininului matern, timp al transferării marii iubiri a Mamei către ființa fiecăruia dintre voi. Dar, în același timp, vă aflați pe planeta voastră într-un haos fenomenal, unde totul este agitat, totul se zguduie, totul se zgâlțăie și parcă nimic nu mai are stabilitate.
În aceste condiții, nu ar fi benefic pentru voi să știți că Administratorul Central, vă asigură că totul se desfășoară așa cum este programat și că etapele, destul de dure, de altfel, prin care treceți au o desfășurare absolut controlată și, în final, benefică?
Accelerarea energiilor spre vibrații din ce în ce mai înalte, în special în ceea ce privește darul Porlana C (?), mă determină să decid o ușurare a vieții voastre destul de agitate, pe care vă încurajez să o parcurgeți cu mai multă încredere și acceptare.
Ei, da , acesta este anunțul meu.
Am avut mereu această ofertă pe masă și, prin comunicarea ei, intenționez să vă dau un ghiont puternic, pentru a vă revitaliza. 
Dar această propunere a fost întotdeauna acolo, încă de la început.
Pentru o lungă perioadă de timp, vreau să spun mai mulți eoni, omenirea voastră pur și simplu m-a ignorat. 
Nu, asta nu m-a făcut să plec mai departe și să mă bosumflu, am continuat mereu să stau pe lângă voi, încercând să vă atrag atenția că vă pot ajuta, că vă pot alina și vă pot face să treceți mai ușor prin dificultăți. 

Iată că acum voi sunteți mai pregătiți să vă amintiți de mine; mulți dintre voi mă caută și sunt încântați când mă găsesc. Unii chiar mă invitați ...la masă. Vin cu plăcere și vă mulțumesc! Ce minunat este când ai cu cine discuta și „bea un pahar”!!
Vreau ca legătura mea cu voi, cu fiecare dintre voi, să fie întărită. Vă invit în calitate de soră, în calitate de frate, în calitate de frate/soră (n.m., androgin). Legătura noastră sacră este indestructibilă. Noi toți suntem fii Mamei. Starea pe care v-o va oferi noua noastră apropiere conștientă va fi una pe care n-ați mai întâlnit-o.
Știți că eu fac parte din Consiliul Iubirii. Am avut privilegiul de a fi printre primele spițe ale Octavei 13. Acesta a fost un mare dar pentru inima mea, tot așa cum privilegiul de a putea colabora cu sufletele voastre într-un mod mai apropiat, mă încântă peste măsură. 

Voi mă întrebați: "Gabrielle, cum pot face asta și eu?" Iar eu că spun: "Este destul de simplu ... pur și simplu chemați-mă pe mine, șoptiți numele meu, credeți în frumusețea crinului. Dacă crezi că nu te-am auzit, folosește trompeta mea, trompeta ADEVĂRULUI.” 
Eu sunt cu voi; sut cu voi în unitatea iubirii. Sunt cu voi în unitatea de scopului. Eu sunt cu voi în împlinirea planului Mamei noastre Divine.

Rămâneți cu dragostea mea eternă și infinită! Ramas bun!
 Arhan. Gabrilel/Gabrilela

http://counciloflove.com


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu