Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacăra Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie! (în sprijinul cititorului)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 4 decembrie 2016

Medicul care jură că a văzut o bucățică din iad.


(Articol apărut în The Daily Mail, pe 18 nov.2016, autor: Lee)
Traducere Const. Mihăilescu.

R.P.
În practicarea meseriei sale, Dr. Rajiv Parti a avut mulți pacienți care au pretins că au văzut lucruri ciudate în timp ce se aflau pe masa de operație, însă el nu a acordat niciodată prea mare credibilitate acestor afirmații.
Asta până când el însuși a fost diagnosticat cu cancer la prostată și a trebuit să se opereze.
Dr. Rajiv: Wow. Aceasta este o parte a „excursiei”. Nu-mi pasă dacă voi fi crezut sau nu. Dacă ar fi fost un film SF, aș merge să-l mai văd. Dar scrisul nu este meseria mea, așa că o las pe Lee să scrie căci se pricepe. Mulțumesc Lee.
==========================================
După toate indiciile, pacientul aflat pe masa de operație se afla în moarte clinică, inima i se oprise, trupul i se golise de sânge, și nu mai respira decât prin ventilare mecanică. Animarea trupului a trecut printr-o fază de suspendare – din cauza unei proceduri chirurgicale prin care sângele pacientului era scos și înlocuit temporar cu un fluid rece, toate funcțiile corpului fiind blocate, pentru un interval de timp.
Chirurgii au avut la dispoziție doar o oră pentru a închide operația, ceea ce presupunea și obturarea inciziei practicată la artera principala ce duce sângele la inimă, prin care se scosese sângele bolnavului și se introdusese un înlocuitor.

Operația este dificilă, ca să nu mai vorbim de riscul ca bolnavul să nu mai poată fi adus la viață. Oricum, anestezistul spitalului, știa că, pe parcursul operației, treaba lui era să aducă pacientul într-o stare de profundă inconștiență, după care să-l readucă la viață.
Din fericire operația a reușit pe deplin..
În camera de reanimare, după operație, mi s-a permis să fiu de față, atunci când operatul s-a trezit. În acel moment, am văzut pe fața lui un zâmbet. 
„Am fost cu ochii pe voi, băieți, în timpul operației” a spus el, când și-a revenit.
Rajiv povestește: da, am ieșit din corpul meu fizic, și pluteam undeva la nivelul tavanului. I-am văzut pe cei așezați în capul mesei de operație, pe chirurgul care mă opera, inclusiv faza când mi-a reparat artera, și pe asistenta care-l ajuta.

Tot ceea ce spusese era exact cu ceea ce se întâmplase în timpul operației, ca și când ar fi asistat și el. Este greu de crezut, nu? Cum ar fi putut el să vadă dacă practic era mort, inima nu-i mai bătea, sânge nu mai era în el, și toate funcțiile vitale erau suspendate?! Și, pe de-a supra, corpul lui era ambalat în gheață. Și, totuși....

„El nu era primul meu pacient care-mi declara că a trăit asemenea eveniment, în timpul operației”, spune medicul.
„De-a lungul carierei mele de 25 de ani, am avut oameni care pretindeau că în timpul operației în care s-au aflat în moarte clinică, se întâlniseră cu  prieteni decedați sau au văzut un tunel prin care treceau și la capătul căruia se afla lumină sau oameni de lumină. 
Totdeauna am considerat asemenea povești ca fiind fără sens, din politețe promițându-i interlocutorului că vom relua această discuție; dar n-am făcut-o niciodată, din varii motive, cel mai adesea, din cauză că pacientul pleca sau era mutat în alt departament spitalicesc. În sinea mea, consideram că asemenea discuții ar fi fost o pierdere inutilă de timp. Știți și dv. că timpul costă bani iar eu, chiar nu dispun de timp liber. Abia acum am înțeles cât de materialist eram.”
După câteva zile, am avut parte de o altă „anecdotă”. 


Rajiv: În multe feluri, cu soția mea, Arpana am avut o viață minunată. Ea practică stomatologia la un cabinet propriu iar eu eram medic anestezist, și co-fondator al unei clinici a durerii, de asemenea privată.
La scurt timp ne-am mutat într-o casă mai mare și apoi, într-un conac.
Automobilele noastre erau Ford-uri și Toyote și, mai târziu, supermașini ale firmelor Porsche și Hummer. Ne gândeam chiar să ne achiziționăm un Ferrari. 
Mă rog, aveam de toate: casă, mașini, o bogată colecție de artă, conturi bancare.
Cred că celor trei copiii ai mei le-am asigurat o educație atât în familie cât și prin școlile pe care le-au urmat.
La insistențele mele, fiul meu cel mare, Raghav mi-a urmat pașii pentru a deveni doctor, deși el nu a fost atras de această profesie, și asta se vedea din notele mediocre pe care le lua. 
În această privință, recunosc că am fost cam dur cu el. Principiile mele le preluasem, probabil, de la tata care avea o vorbă:  "Un cui îndoit trebuie îndreptat cu ciocanul”.
Dar, pe total, pot spune că viața mea a fost o împlinire.

Apoi, în 2008, la vârsta de 51 de ani, am aflat că am cancer de prostată. Eram furios pe Dumnezeu. Ce făcusem eu rău pentru a fi astfel pedepsit?
 Am fost planificat pentru operație la unul dintre cei mai buni chirurgi de prostată din țară, el asigurându-mă că totul va fi bine. "Îți pot garanta o operație aproape fără complicații," m-a asigurat el.  Ceva însă a mers foarte prost din cauza unui diagnostic parțial greșit. Intervențiile chirurgicale pe care le-am suferit au lăsat sechele incredibil de dureroase și alte efecte secundare.
Au suportat cinci operații în următorii doi ani, prin care s-au urmărit ameliorări dar nici una dintre ele nu m-au însănătoșit cu adevărat.
 Într-o seară, la doar două săptămâni după cea de a cincea operație am avut o acută stare de rău și practic am leșinat.  Aveam temperatura de 105 F (40, 556 grade C)

 În ciuda administrării unor antibiotice, o infecție s-a răspândit rapid în abdomen. Aș fi murit de septicemie dacă nu se intervenea rapid. Soția mea m-a transportat urgent la spital unde am fot repede pregătit pentru operație.
Ca prin ceață, îmi amintesc cum chirurgul se pregătea și momentul când se apleca asupra mea. Din acel moment mi-am pierdut cunoștința. 

Starea de luciditate mi-a revenit oarecum în sala de operație când l-am întrebat pe anestezist ce mi-a administrat. Propofol și fentanil, mi-a spus el, substanțe pe care le-aș fi ales și eu.
"Sunteți gata? ”, m-a întrebat chirurgul. Înainte de a-i putea răspunde, am adormit.

M-am simțit apoi de parcă luam proporții și am avut senzația pe care o ai când urci cu liftul (un gol în stomac).
Conștiința mea a început treptat să-și revină: vedeam cum ajung aproape de plafonul sălii de operație.
De la nivelul plafonului, am privit în jos, spre propriul meu corp fizic, și mi-am focalizat „privirea” pe abdomen căruia i se practicau incizii cu bisturiul.
L-am auzit și pe anestezist când făcea o glumă mai deocheată. Nu o voi repeta, dar toți cei aflați în sala de operație au râs, inclusiv eu.
La un moment dat am înghețat de frică la gândul că aș putea cădea peste corpul meu fizic aflat în operație. Spaima mi-a dispărut și am început să devin mai rațional: "Sunt eu, într-adevăr, cel deasupra căruia mă aflu? Cum mă pot afla în două locuri în același timp?”


Dintr-o dată, am devenit conștient de o schimbare în perspectiva mea în ceea ce privește câmpul meu vizual incredibil de extins. În sala de operație fiind, le puteam vedea simultan pe mama și pe sora mea, stând pe o canapea acasă, la mii de mile depărtare, în  New Delhi. Scena era vie și detaliată. Sora mea purta blugi și un pulover roșu iar mama, un sari verde și un pulover verde.
"Ce ar trebui să pregătim pentru cină?", a întrebat-o pe sora mea.
"Pentru că e frig afară, spuse mama, ar trebui să facem o supă fierbinte de linte."
Eram concentrat asupra conversației dintre ele că aproape am uitat ce se întâmpla... sub mine. 
"Tipul ăsta e un dezastru. Mare noroc că a prins acest moment al operației. Dă-mi mai multe tampoane", a spus chirurgul unei asistente.

Un gând m-a făcut să mă impacientez: „conștiința mea deconectată acum va mai ajunge vreodată înapoi în corpul meu - sau sunt destinat să hoinăresc prin eternitate ca un spirit?”
Trecusem prin mai multe stări: ieșisem din corp înălțându-mă în tavan, m-am simțit ca un astronaut în imponderabilitate, îmi văzusem familia în New Delhi, îmi priveam operația efectuată de cadrele medicale... Ce mai urma?
Un sentiment de panică mă cuprindea acum.Treptat însă, ceea ce vedeam se estompa până când, am alunecat în întuneric. „ Mă întorc la corpul meu, m-am gândit.”
Apoi, am avut o tresărire de frică: la dreapta mea, am auzit țipete de durere și suferință. Am fost atras către acel loc, la marginea unui canion în flăcări. Fumul dimprejur
 îmi umplea nările și un miros grețos de carne arsă mă sufoca. Am știut atunci că mă aflam la marginea iadului.


Încercam să mă opun și să mă întorc, dar după ce reușeam să fac un pas înapoi, o forță nevăzută mă împingea în față. 
O voce mi-a vorbit telepatic: „ Ai avut o viață materialistă și egoistă" a spus vocea. 
Am știut că era adevărat, și m-am simțit rușinat. De-a lungul anilor, am pierdut sentimentul de empatie față pacienții mei.
În picioare, pe marginea iadului, mi-am amintit de o femeie care venise la clinica mea cu artrită cronică. Deși avea dureri mari, altul era motivul pentru care plângea. Trebuie să vorbesc cu dv., doctore, mi-a zis ea.. "Soțul meu are cancer pulmonar generalizat, iar eu nu știu ce să fac!"
"Mi-ar plăcea să vorbesc cu tine”, am spus, în timp ce-i prescriam calmantele și somniferele pe care urma să și le ia, „dar vezi și d-ta cât de mulți pacienți așteaptă la ușă.”  

Eram ca un robot, fără suflet. Practica mea de medic îmi tocise emoțiile. Încă și mai rău, începusem să-mi pese numai de mine și de familia mea.
Pe măsură ce fumul și mirosul de carne arsă îmi intra în toată ființa, m-am gândit la bunurile mele, la toată agoniseala mea și atunci, pentru prima dată, mi-am dat seama cât de lipsită de sens a fost strădania mea de a aduna lucruri, de altfel, inutile. 
De ce aveam toate aceste lucruri? De ce aveam nevoie de o casă atât de mare încât, atunci când ne aflam răspândiți prin camerele ei, ca să putem comunica, ne foloseam de iPhone?
M-am simțit cufundat în rușine. 

Dar am știut că șansa mea de a schimba lucrurile, trebuie să o folosesc, dacă nu vroiam să ard pentru veșnicie în flăcările iadului. 
În acele momente îmi părea că nu există nicio cale de a evita dezastrul ființei și sufletului meu. 
M-am rugat să fiu iertat : Dumnezeul meu, cu umilință te implor, dă-mi o șansă”. Cred sincer că exact în acel moment mi s-a dat cea de a doua șansă. 
L-am văzut pe tatăl meu, care părea mai tânăr cu 30 de ani decât atunci când murise. L-am recunoscut imediat. M-a luat de mână și, ca pe un copil, m-a condus departe de marginea iadului. Și-a pus apoi brațul în jurul meu și a încercat să mă mângâie, acele clipe de afecțiune fiind primele pe care mi le aminteam. 
Dintr-o data, am văzut totul din perspectiva lui. Am înțeles că venise pentru că nu suportase să mă vadă murind. Ceea ce am descoperit în mintea tatălui meu nu era ură ci un soi de frică. Venise deoarece se temea că nu voi folosi șansa care mi se oferea. Tot atunci, am înțeles că comportamentul lui tiranic față de mine pornea din multă iubire. Crudul meu tată venise să mă salveze aproape din iad. L-am privit în ochi și inima mea părea a înțelege imensa lui iubire.
La început nu mi-a spus niciun cuvânt dar, pentru prima dată, am înțeles că tatăl lui l-ar fi abuzat în copilărie.

„ Dragostea simplă este cel mai important lucru din univers.", mi-a transmis tatăl meu.
L-am întrebat, ce ar trebui să fac dacă ași reveni printre cei vii. Mi-a sugerat că cel mai important ar fi să mă concentrez și să promovez iubirea, ceea  ce m-ar ajuta să rup ciclul furiei moștenite în familie.   

Apoi, peisajul s-a schimbat: vedeam cum pătrund într-un tunel la capătul căruia se vedea o lumină. Pe traseu eram așteptat de o sumedenie de ființe printre care strămoșii mei și alți prieteni pe care i-am recunoscut din alte vieți. Toți erau încântați să mă întâlnească și-mi urau bun venit.  
Apoi, mi-am recunoscut bunicul care mă privea cu o sinceră și pură bucurie. "Iubirea este cel mai important lucru ”, mi-a transmis el. 
La un moment dat, atât el, cât și tatăl meu, pur și simplu s-au stins, s-au evaporat, cam pe la jumătatea tunelului.

În acest interval de timp am trecut prin diverse stări emoționale: de la bucuria de a-i oferi surorii mele dulciuri, până la dragostea maternă care radia din ființa mamei mele. Atunci, ceva sau cineva m-a făcut să înțeleg că eu eram rezultatul experienței trăite de ascendența mea.
Mă apropiam tot mai mult de capătul tunelului care părea luminat de o mie de sori. 
Înainte de a ajunge acolo, două forme angelice mi-au apărut în tunel. Radiau o lumină puternică și, în timp ce pluteau deasupra mea, am înțeles că erau energii ale gardienilor mei - arhanghelii Mihail și Rafael.
După cum bănuiți, eu sunt hindus și abia mai târziu am aflat că St Raphael este îngerul vindecătorilor, iar Sf Mihail este protectorul oamenilor și îngerul care deschide ușile.
Ambii arhangheli mi s-au înfățișat în formă umană, însă aveau o strălucire și o lumină nepământene. Lumina lui Mihail, care purta un păr lung, avea o nuanță albastră. Rafael radia o lumină verzuie și purta o capă.
La un moment dat am fost ridicat de ei și ghidat spre lumina strălucitoare din fața noastră. 

A apărut o discontinuitate, după care m-am trezit pe o pajiște verde, presărată cu tufe de trandafiri. Mirosul dulce al ierbii reavăne și parfumul îmbătător de trandafiri m-au adus într-o stare vecină cu delirul. Totuși, undeva în jurul meu se mai auzeau urletele și geamătul sufletelor care ardeau în iad.

Ulterior am călătorit pe un plan superior, după care, într-unul încă și mai înalt, luminat de o lumină diafană și extrem de clară. 
Raphael mi-a explicat că, atunci când ajungi la cel mai înalt nivel, ești înconjurat de o energie puternică, care constă din iubire pura și inteligență desăvârșită – ambele tipuri de energie formând țesătura indestructibilă care stă la baza a tot ceea ce există în univers.
Iluminarea vine, a adăugat Mihail, atunci când ființa își dă seama că iubirea este energia ce stă la baza universului și este singurul singurul lucru care contează.
Cu toate acestea, cei mai mulți oameni nu realizează acest lucru până când părăsesc Pământul.

După aceste explicații, am fost luat de brațe și condus rapid în sens ascendent, către o Ființă de Lumină, făcută parcă din argint și irizații albastre. Nu-mi puteam da seama dacă este bărbat sau femeie, deși puteam aprecia că avea trăsături din ambele sexe. Lumina  albastră emanată de această ființă m-a făcut să mă simt parcă înfășurat într-o mantie plină de iubire, care mă îndemna să gândesc cu tărie că : "Eu sunt una cu universul".
A debutat între noi o comunicare telepatică:  "Trebuie să te uiți la viața ta încă o dată," mi s-a spus.
"Este important să reflectezi cu privire la schimbările pe care trebuie să le faci în viața ta." 
Din comunicare am înțeles că menirea mea era să fiu vindecător al sufletelor, să ajut oamenii care au probleme de sănătate, cum ar fi: depresia, dependența și durerile cronice.
Eu fiind deja un anestezist înțelegeam că, dacă voi alege să-mi continui viața pe Pământ, va trebui să devin un practician al medicinei spirituale; "vindecarea bazată pe conștiință".


Nu știu cât timp am stat cu acea ființă minunată. Știu însă că reintrarea în planul fizic s-a petrecut brusc, percepția fiind că mă aflu înconjurat de o ceață albă. Când am redeschis ochii, am simțit o durere atroce în ei de parcă mii de ace mi se înfigeau în ochi; asta m-a făcut să-i închid urgent. 

În sfârșit, după ce m-am acomodat, am realizat că mă aflu în camera de reanimare. Simțeam cum inima îmi bate cu putere și că șuvoiul de sânge este pompat în tot corpul.
"Cum te simți?" m-a întrebat anestezistul. „Să știi că ne-ai cam speriat.”, a zis el, referindu-se la operație.
Trebuie să fi privit uimit, pentru că, atunci când am rămas singuri, anestezistul s-a aplecat a supra mea și mi-a repetat întrebarea: „Ești bine?” m-a întrebat.
"Te-am văzut în timp ce eram operat”, i-am răspuns.
” Eram plecat din corpul meu material și priveam totul de la nivelul tavanului. Doi îngeri m-au ridicat în sus și m-au îndrumat spre lumină”
"Interesant” spuse el, cu o voce care denota îngăduință față de unul care era cât pe ce s-o... cotească....
„Serios vorbesc” i-am spus. „Te-am văzut când mi-ai administrat anestezicul și chiar când ai spus o glumă.” și i-am reprodus gluma. Atunci l-am văzut cum se roșește și se îngălbenește.
"Probabil că ți-am administrat insuficient anestezic” zise el, în timp ce-și făcea de lucru căutând prin dosarul meu, pentru a-mi evita privirile.
Ca de la un profesionist la altul, am găsit că este bine să-i povestesc ce am trăit și simțit în timpul operației. Așa că i-am descris mai pe larg vizita pe care făcusem în India unde le văzusem pe mama și pe sora mea. I-am povestit și de călătoria mea până la marginea iadului. 
S-a precipitat să-și cerceteze ceasul și să-mi declare că trebuie să plece, încheind cu formularea: "Foarte interesant! Voi reveni mai târziu să-mi povestești și restul”.
Nu l-am mai văzut.


Când chirurgul a venit să-mi verifice starea, am încercat să-l abordez și pe el cu povestea trăită de mine, de la momentul intrării în tunel. L-a „salvat” telefonul; s-a scuzat și mi-a spus că e vorba de un „apel important”. Ambele cadre medicale îmi aminteau de comportamentul meu anterior. 

POST-SCRIPTUM
După ce s-a vindecat, dr. Parti a demisionat din postul de medic anestezist-șef la Bakersfield Heart Hospital, California - spre uimirea colegilor săi. A scăpat de toate mașinile scumpe pe care le avea, și-a vândut conacul și și-a cumpărat o casă modestă.
Soția i-a susținut toate deciziile, păstrând familia pe linia de plutire, în timp ce el a pus la punct o nouă practică de vindecare a oamenilor, din care nu lipsește meditația și multe alte tehnici alternative, renunțând la medicina clasică (alopată).
Realizând că a pus ego-ul său deasupra fericirii băiatul lui cel mai mare, dr. și-a încurajat fiul să-și aleagă meseria către care-l îndeamnă inima, chit că, la acel moment era student în anul al treilea la medicină.
Fiul său este acum fericit căci dorința lui a fost să devină programator pe calculator, domeniu în care se pregătește în prezent. Are o relație de strânsă prietenie și înțelegere cu tatăl său, vechile disensiuni fiind de domeniul trecutului.

SURSA: http://tinyurl.com/hajj8vj

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu