Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

marți, 15 noiembrie 2016

ULUITOAREA TEHNOLOGIE REVOLUȚIONARĂ KESHE (VI)


Citiți partea a cincea a acestui articol

La data de 12 august 2016 a avut loc un veritabil eveniment pentru că la această dată Fundația Keshe a publicat pe site-ul său schemele generatorului de curent electric independent care este denumit „Noul Generator Complet Independent Magrav de 5 kW”. Este prima versiune, deocamdată, a acestui aparat.
Unitățile Magrav prezentate anterior de Fundație, care au și fost construite până acum de foarte mulți oameni, inclusiv din Școala de yoga MISA, aveau nevoie să fie introduse la rețeaua de electricitate pentru ca după aceea să ofere energie, obținându-se astfel o reducere cu aproximativ 60% a curentului consumat în casă. Însă noul generator este complet independent, afirmă cei de la Fundația Keshe. Este o sursă autonomă care oferă aproximativ 5kW de energie electrică utilă fără să fie conectată la rețea, ci doar colectând din mediu energie plasmatică pe care o convertește apoi în energie electrică.
Fundația Keshe a publicat și o filmare unde se pot vedea rezultatele remarcabile care au fost obținute de cercetătorul american Douglas, care a testat o astfel de unitate Magrav. Acest om de știință american a adus o contribuție la invențiile oferite de omul de știință iranian Mehran Keshe și de echipa lui. Pornind de la celelalte dispozitive Keshe, Douglas a reușit să realizeze o perfecționare, obținând astfel o sursă complet independentă.
În filmarea respectivă se observă cum Douglas reușește să alimenteze numai de la sursa aceasta mai mulți consumatori casnici: o aerotermă, un uscător de păr, un cuptor cu microunde, un frigider mic, un compresor de frigider și trei becuri incandescente normale – deci nu economice – care funcționează toate numai cu ajutorul sistemului Magrav care este deconectat de la rețea.
Este impresionant, dacă este așa cum se spune, pentru că sunt consumatori mari – aeroterma, uscătorul de păr, cuptorul cu microunde consumă foarte mult curent electric – și în mod evident acest dispozitiv poate funcționa, afirmă cercetătorii din echipa lui Mehran Keshe, chiar mai mult, teoretic la nesfârșit, putând genera sute de kW dacă este dimensionat în mod corespunzător.
Oricum, adaugă savantul iranian comentând această realizare, chiar dacă și numai pentru un minut s-ar fi obținut performanța de a alimenta consumatori care în total au o putere de 5kW acesta este deja un fapt care bulversează toate legile cunoscute până acum ale fizicii și ale electricității.
În plus, domnul Keshe a adăugat că echipele care lucrează asiduu la perfecționarea acestui aparat urmăresc și miniaturizarea acestor tehnologii, astfel încât un sistem „de buzunar”, de dimensiuni foarte mici, să poată oferi puteri de 1-2 kW de energie liberă, care nu implică alimentarea acestui generator de la vreo sursă, ca de exemplu de la o priză. La acest linkreprezentanții Fundației Keshe în România explică modul în care se poate realiza acest aparat uimitor.
Astfel, această zi de 12 august 2016, afirmă cercetătorii de la Fundația Keshe, este un moment de referință în care putem spune că omenirea a intrat într-o nouă eră – aceea a abundenței energetice. Visul genialului Tesla – adaugă ei – a prins un și mai clar contur.
În zilele imediat următoare, pe 13 și 14 august 2016, în SUA a avut loc Marșul Păcii. La final președintele Obama a fost convocat să testeze și să învețe și el cum să facă aceste generatoare. Acesta nu a dat însă curs invitației.
Câtva zile mai târziu, la data de 17 august 2016, Fundației Keshe i s-a permis să organizeze o conferință de presă în Washington, la Clubul Național de Presă. În opinia celor care cunosc protocoalele care țin de astfel de conferințe de presă, posibilitatea de a se ține această conferință de presă chiar în Washington, și chiar la Clubul Național de Presă, este privită ca o acceptare tacită din partea administrației americane a acestei tehnologii.
Conferința de presă a început cu un anunț făcut de Mehran Keshe care i-a informat pe jurnaliștii prezenți că funcționarea noului generator nu poate fi demonstrată în fața lor, așa cum fusese anunțat în invitația la conferință. Aceasta deoarece sistemul conceput de Douglas fusese testat în diferite moduri timp de șapte ore înainte de eveniment iar în timpul acestui proces cercetătorul american a distrus fără voia sa două piese care nu au mai putut fi apoi înlocuite până la începerea conferinței de presă.
Au fost prezentate totuși posibilitățile uimitoare ale acestei tehnologii, precum și unele invenții care deja au putut fi puse în practică. De asemenea, omul de știință le-a transmis celor prezenți și, totodată, autorităților americane și poporului american un important mesaj de pace, invitând în termeni categorici SUA să se alăture efortului fundației și a multor țări de a pune capăt războaielor și distrugerilor.
Cu toate acestea în presa din America nu a apărut niciun cuvințel despre această tehnologie în zilele care au urmat, iar această conferință de presă nu a fost nici măcar menționată, decât pe site-ul Fundației Keshe și pe câteva bloguri. Înregistrarea este totuși disponibilă pe internet, aici.
În aceeași perioadă, mai exact pe 12-15 august 2016, savantul iranian a anunțat public faptul că s-a pus la cale un complot pentru asasinarea sa și a soției sale în acele zile. Mehran Keshe a afirmat că știe cine a pus la cale aceasta și a spus că dacă acest lucru se va petrece, el a luat deja măsuri să se publice integral întreaga tehnologie pe care a dezvoltat-o. De asemenea, a pregătit 2-3 echipe care vor continua munca sa. Omul de știință a anunțat și forțele de securitate, pentru a fi protejat.
Cu câteva săptămâni înainte se petrecuse deja un eveniment tragic: asasinarea cameramanului lui Mehran Keshe, un tânăr în vârstă de 24 de ani, Fabio, într-un accident de mașină provocat. Camerele video prin care se supraveghează traficul au înregistrat secvența. Trei camioane l-au forțat să iasă de pe șosea. Se pare că analiza medico-legală a descoperit că moartea sa a fost provocată de o lovitură de rangă și nu de accidentul respectiv. Cazul a fost deja încadrat de poliția italiană la „crimă” și se fac cercetări.
În acel moment, Fabio era însoțit de logodnica sa, care este totodată și secretara domnului Keshe. Ea a fost în comă, dar apoi a început să-și recapete cunoștința. A rămas internată în spital cel puțin câteva săptămâni, timp în care a fost păzită de poliție. Nu s-au făcut publice informații legate de starea ei actuală.
Acest eveniment tragic s-a produs la numai o zi după un anunț făcut de savantul iranian cu privire la dezvăluirea unor aplicații ale tehnologiei sale și a avut scopul de a întârzia cât mai mult aceste dezvăluiri. Întârzierea provocată a fost însă de numai o săptămână – procesul dezvăluirilor a fost apoi mult accelerat pentru a se finaliza acest proiect fără alte întreruperi.
Amănunte se oferă într-un articol apărut pe site-ul veteranstoday.com în care este demascată o adevărată rețea mafiotă de asasini plătiți, aceeași care a pus la cale și atacurile teroriste din Paris, Boston etc. Ei ar fi cei care ar atenta, la ordin, la viața lui Mehran Keshe și a celor apropiați lui. Vă prezentăm în continuare articolul publicat în 13 august 2016 sub semnătura redactorului-șef al site-ului veteranstoday.com, domnul Gordon Duff, intitulat Oare sfârșitul lumii s-a petrecut ieri și nimeni nu a remarcat?
Aparatul pe care îl vedeți în această imagine a fost realizat de una dintre cele cinci echipe de cercetare care testează noua tehnologie Keshe în vederea încetării oricăror dependențe de energiile convenționale – cea eoliană, cea solară și cea nucleară, dar în primul rând de hidrocarburi, adică petrol, și cărbune.
Acest aparat, dacă ne putem crede ochilor, reușește să alimenteze mulți consumatori și practic să facă să funcționeze o casă întreagă.
Există aici însă anumite probleme – anumite aspecte ascunse – care sunt legate de societăți secrete, de informatori ai poliției și de cei care recrutează așa-zișii actori ai crizelor precum atacurile teroriste din Paris sau din Boston, dar și crima din Italia care a avut loc recent(uciderea lui Fabio – n.red.).”
Articolul este scris într-un limbaj destul de tehnic, specific celor care se ocupă de contrainformații și de aceea vom explica unele aspecte. Actorii crizei sunt acei oameni care sunt agenții unor astfel de nenorociri, de tragedii, cum au fost cele din Boston sau Paris. De regulă fie sunt plătiți, dacă este vorba de operațiunile așa-numite false flag, fie sunt determinați prin anumite mijloace care țin de mind control (controlul minții) să facă astfel de acțiuni, ei fiind actorii.
Există un efort uriaș, masiv pentru a-l discredita atât pe Keshe cât și tehnologia sa ce este catalogată drept «fantezie», cu toate că atât DARPA cât și Boeing confirmă că au obținut rezultate excelente utilizând modulele și aparatele Magrav ale lui Keshe. Ei chiar speră că vor putea pe baza lor să își alimenteze vapoarele.”
Pentru a fi mai clar, acronimul DARPA vine de la Defense Advanced Research Projects Agency – Agenția de Cercetări și Proiecte Avansate – din cadrul Ministerului Apărării SUA (US Department of Defense). Acolo se fac, cu fonduri uriașe, studii și cercetări în tot ceea ce este mai nou și mai neconvențional, dar toate acestea au loc de regulă în secret. 
De asemenea, Boeing nu este doar un producător de avioane, ci fabrică și vapoare, cel mai rapid vapor militar american fiind realizat de această companie.
Oameni din interior ne-au spus ca Boeing a construit deja o dronă care este alimentată exclusiv cu tehnologia Keshe și care se învârte acum în jurul planetei, fiind alimentată de... «fantezie». Se pare așadar că oameni de știință foarte importanți sunt foarte familiarizați cu tehnologia aceasta. De aceea, eu (Gordon Duff) mă întreb: dacă ei știau deja toate acestea și dacă tehnologia are o valoare – pe care eu personal am putut să o văd într-un act oficial al guvernului chinez – de peste 1,5 miliarde de dolari, de ce nu au acceptat oamenii de știință acești bani pentru cercetare?
Redactorul secțiunii de Știință al veteranstoday, precum și fizicianul specialist în particule elementare Jeff Smith au afirmat că aceasta este cea mai mare «perdea de fum» (păcăleală, iluzie – n.red.) a istoriei umanității și ea nu datează de acum, ci din 1880, conform cercetărilor lor în arhivele Departamentului pentru Energie al SUA. Atunci toată lumea știa că electricitatea era gratuită și urma să fie oferită gratuit. Totuși, așa cum istoria a dovedit-o, Tesla a fost îndepărtat iar invențiile sale au fost puse la index, ba chiar unele dintre ele au fost puse pe seama lui Thomas Edison, iar sclavia hidrocarburilor se află acum pretutindeni în lume.
Un secol mai târziu, în 1980, 17% din populația lumii nu avea electricitate aproape deloc, iar în conformitate cu rapoartele asociației World Energy Outlook (Perspectiva Asupra Energiei Mondiale), 38% din proiectele pentru centrale de energie ale diferitelor țări cum fi Nigeria, Kenya, Ghana au fost anulate în mod misterios, iar FMI a blocat toate aceste proiecte cu «mâna» sa nevăzută.
Organizarea și finanțarea acestor proiecte este așadar nu doar ceva foarte descurajant, chiar frustrant, ci se pare că poate fi chiar ceva foarte rău pentru sănătatea noastră, dacă înțelegeți ce vreau să spun, pentru că am văzut cu ochii mei ce se petrece în peste 12 asemenea state.”
Gordon Duff se referă la un fel de cenzură, la «mâna nevăzută» a Fondului Monetar Internațional care refuză proiecte umanitare, refuză proiecte medicale, refuză proiecte cum ar fi construirea unor centrale energetice în astfel de țări tocmai pentru a menține o anumită stare de dependență, ba chiar de favorizare a apariției unor epidemii etc.
Pentru cei care nu știu încă cine este Keshe: el s-a născut în Iran, s-a pregătit în Marea Britanie ca specialist în domeniul nuclear și a lucrat pentru companiile energetice ale acestei țări până când a fost recrutat de Ministerul Apărării din motive încă necunoscute (deci care nu au fost făcute publice).
Keshe a primit apoi o invitație, prin intermediari, din partea familiei regale belgiene care l-a invitat să vină în Belgia, de aceea el s-a stabilit la momentul respectiv în acea țară. În Belgia însă un grup de «lipitori umane» s-au legat de el, ba chiar printre acești oameni, care în mod clar de la bun început urmăreau să îl discrediteze, se aflau și membrii unei rețele de pedofilie care însă lucra sub acoperirea poliției belgiene, toți fiind francmasoni.
Liderul acelui grup chiar conduce un site web anti-Keshe și în conformitate cu sursele noastre (ale veteranstoday – n.red.) din cadrul serviciilor secrete franceze, acesta (liderul respectiv) are legături directe cu cei care au recrutat teroriști pentru recentele atacuri de la Paris, inclusiv cel din clubul Bataclan.
Sursele noastre, care sunt de la cel mai înalt nivel, ne-au spus că alături de acest lider lucrează și un blogger anti-Keshe care pretinde că ar fi un jurnalist. Acesta este însă în realitate un informator al poliției, la origine tunisian, care «cumpără» activiști și îi predă apoi poliției. El a participat de asemenea la recrutarea ucigașilor de la clubul Bataclan. Poliția însă îl protejează și, spun sursele noastre, mai degrabă și-ar omorî pe unul de-al lor decât să deconspire sau să renunțe la protejarea rolului acestuia, inclusiv în incidentul de la Charlie Hebdo.
Întregul grup este unit printr-o rețea de companii fantomă cu sediul la Paris și controlate de francmasoni, companii care toate au legături cu o dubioasă așa-numită bancă de investiții din Bruxelles.
Atunci când s-a dovedit că Keshe nu este cooperant, chiar după ce a primit amenințări, inclusiv cu moartea, polițiști din Belgia – desigur, în afara programului de lucru – au încercat să îl scoată de pe șosea pe Keshe, aflat în mașină alături de soția lui, în timp ce trăgeau asupra lor cu armele din dotare.
În urma acestui incident savantul a plecat din Belgia și s-a stabilit în Italia, unde trăiește și acum. Însă cu puțin timp în urmă, la 6 iulie 2016, cameramanul său în vârstă de doar 24 de ani, Fabio Alfonso și logodnica sa Natalie – sau Naomi, cum i se mai spune, secretara lui Keshe, o tânără de 21 de ani – au fost împinși de pe șosea, forțați să iasă de pe carosabil de trei camioane care erau conduse de albanezi cărora li s-a permis să plece imediat din Italia fără ca măcar să fie interogați.
Atunci când detectivi particulari au fost angajați de Fundația Keshe să facă investigații la locul accidentului, poliția locală l-a amenințat pe omul de știință.
Fabio este mort. Decesul apare conform analizei medico-legale ca fiind cauzat de o lovitură de rangă, și nu de accidentul care a avut loc. Natalie a fost în comă câteva săptămâni, sub protecția poliției.
Surse de nivel foarte înalt de la secția Antiterorism a NATO ne-au arătat dosarele pe care le aveau. Astfel am aflat că poliția locală din Bari, Italia, acolo unde a avut loc accidentul, este cea care coordonează în realitate tot traficul care are loc în portul respectivului oraș, și care este doar o parte a activității Mafiei acolo. Mai mult, din dosare reiese că există chiar legături între această rețea mafiotă și gruparea teroristă ISIS, prin intermediul Consulatului Tunisiei din Milano. Aceste informații ne-au fost confirmate și de serviciile secrete israeliene.
În Milano se fabrică documente pentru așa-zișii «refugiați» tunisieni în Italia (a se citi «teroriști») sub anumite aranjamente speciale între cele două țări. Li se oferă astfel pe loc cetățenie într-o țară europeană prin aceste așa-numite «fabrici» de documente din Milano. Apoi, celula teroristă, având hârtii în regulă, dar și arme, călătorește pe această «potecă» spre Paris și dincolo de Paris gata să atace oricând ținte, obiective, din Uniunea Europeană. Cine sunt oare jucătorii în acest joc?
Dacă este așa cum spune Gordon Duff, și nu prea sunt motive pentru care el să mintă, având în vedere statutul lui – el este șeful celei mai mari rețele private de contrainformații și oferă consultații multor guverne, este o persoană oficială – atunci situația este foarte, foarte delicată.
Reamintim că singura condiție care a fost pusă de Keshe pentru a oferi în mod gratuit întreaga tehnologie tuturor guvernelor (și tuturor cetățenilor lumii) este doar semnarea unui tratat de pace. Condiția este aceeași și dacă este vorba de șefi de stat sau chiar de companii, pentru că și unele companii sau centre și medii militare care vor să dezvolte aceste tehnologii pentru apărare, cum a fost cazul DARPA, trebuie să își ia angajamentul că se supun aceleiași condiții: să semneze că nu vor folosi niciodată tehnologia Keshe pentru a face vreun rău cuiva și, adaugă el, nici vreunei ființe umane, dar nici unei alte creaturi a lui Dumnezeu. 

Traducere:
TRATAT DE PACE MONDIALĂ
Noi, în calitate de cetățeni ai Pământului, din acest moment acceptăm să abandonăm toate uneltele de agresiune și război. Nu ne vom mai gândi niciodată la a ne implica sau la a incita la război sau la a dezvolta ori a folosi vreo unealtă de război pe această planetă sau în spațiu. Pentru aceasta suntem cu toții de acord și jurăm cu (ștergeți după cum este adecvat): națiunea, teritoriul, consiliul, religia, orașul, trupul și sufletul.
Nume ....................................................................................  
Semnătură ..............................................................................  
Data .......................................................................................  
Poziția .................................................................................  
În numele ................................................................... 
Națiunea, teritoriul, consiliul, religia, orașul, individul
 
Martor 
 
Nume ..................................................................................  
Semnătură ............................................................................  
Data ...................................................................................  
Poziția deținută ...................................................................... 
După semnarea acestui tratat, afișați cu mândrie acest document oriunde considerați că este important, așa încât toată lumea să poată vedea și să cunoască etosul vostru față de semenii voștri, față de omenire și față de celelalte frumuseți create de Creator.
Cei care doresc să dezvolte aceste tehnologii pentru uz casnic au la dispoziție mai multe conferințe publicate de Fundația Keshe pe internet, unde se explică în detaliu cum anume se procedează. Spre exemplu, vă oferim trei astfel de înregistrări.

Vremea războaielor s-a sfârșit, vrem pace, abundență și fericire.” Iată principalul mesaj transmis omenirii de Fundația Keshe.

yogaesoteric
14 noiembrie 2016
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu