Pentru a ajuta procesul ascensionării, propum cititorilor ca în fiecare DUMINICĂ, ora 22,30, timp de 10 minute, să facem următoarea invocație: Cu credință, umilință și iubire, cer Matricei-Dumnezeu să retragă de pe Pământ toate ființele care, prin alegerile, acțiunile și gândurile lor, se opun ASCENSIUNII planetei și umanității în dimensiuni superioare. Eu sunt pregătit(ă) și vreau să ascensionez. Eu sunt sănătos(-oasă) și plin(ă) de iubire ; eu sunt nemuritor (-are). Amin.


Totalul afișărilor de pagină

marți, 29 noiembrie 2016

O poveste uimitoare despre puterea neînfrîntă de a supraviețui, și care evidențiază încrederea de nezdruncinat în Dumnezeu

438 de zile pierdut pe mare

Totul a început când Salvador Alvarenga s-a decis să călătorească pe o barcă, spre Pacific, la ora 10 dimineața. Ezequiel Cordoba era secundul său, un tânăr în vârstă de doar 22 de ani.
Ei și-au petrecut acea dimineață încărcând echipamentul necesar, incluzând o ladă frigorifică imensă, ce trebuia să fie umplută cu ton, rechini și alte tipuri de pești.
În pofida avertismentelor de furtună, Alvarenga a decis să plece totuși, pentru că doar într-o zi de pescuit, făcea destui bani să supraviețuiască o săptămână. Valurile se spărgeau cu putere de pereții micii ambarcațiuni care începuse să se legene foarte puternic. „Scoate-ne de aici. Hai să ne întoarcem la țărm”, i-a spus Cordoba.
În timp ce valurile acaparau barca, aceasta a început să se umple cu rapiditate de apă. Cei doi au început să scoată apa cu ajutorul unei găleți, însă aceasta se umplea prea repede, astfel că Alvarenga a luat o decizie radicală. A tăiat funia ce făcea legătura între lada frigorifică și barcă. Apoi l-a sunat pe șeful său pentru a-i raporta coordonatele.
Când au venit zorii, Alvarenga a observat la orizont o formațiune muntoasă. La doar 15 mile distanță de țărm, motorul s-a înecat. Valurile au început din nou să lovească cu putere. Alvarenga l-a apelat din nou pe Willie care i-a spus că se îndreaptă către ei, însă în scurt timp radioul a cedat, cei doi rămânând pe barca fără motor.
Îmi era atât de foame, încât îmi mâncam unghiile
Au trecut încă 5 zile până când furtuna a încetat. Singura șansă a naufragiaților de a fi salvați era să fie văzuți de o barcă. Însă, la mai mult de jumătate de milă distanță, ei erau practic invizibili. „O să murim”, a suspinat Cordoba. „Încetează, nu mai gândi așa. O barcă ne va salva”, l-a încurajat Alvarenga. Salvador știa însă că nu au focuri de semnalizare și că sunt foarte departe de orice loc în care un pescar ar fi mers.
Soarele din timpul zilei îi ardea de vii. În timpul nopților reci, ei se adăposteau în barcă, pentru a se încălzi. Setea și foamea deveniseră pentru ei o obsesie. „Îmi era atât de foame, încât îmi mâncam propriile unghii”, povestește Alvarenga.
Când, într-un final, o ploaie torențială a venit, cei doi au fost în culmea fericirii, deoarece au putut să bea apă potabilă. Până când ploaia s-a oprit, cei doi reușiseră să umple 5 sticle cu apă. Erau de ajuns pentru o săptămână dacă o beau în mod rațional.
După 11 zile în care au mâncat doar pești mici pe care îi prindeau cu mâna, Alvarenga a auzit un zgomot într-o noapte. Era o țestoasă pe care a reușit să o prindă și să o mănânce împreună cu secundul său.
Alvarenga făcuse acum o obsesie pentru prinderea țestoaselor, însă Cordoba era absolut scârbit de gustul odios pe care carnea de țestoasă îl avea. Alvarenga îl convinsese însă că este o delicatesă şi avea un mod special în care o prepara. Separa carnea de carapace pe care o tăia în felii subţiri, o asezona cu sare de mare și o gătea la soare, pe motorul bărcii.
După două luni de naufragiu, Alvarenga își stabilise o rutină. La ora 5 se trezea și stătea pe puntea bărcii. „Era plăcut, soarele răsărea dinspre est, de unde știam că putea apărea oricând o barcă”, povestește el. Noaptea punea capcane pentru pești, iar la ora 7 le verifica, înainte să se trezească Cordoba. După care trăgea un pui de somn și de cele mai multe ori lenevea în barca eșuată.
În ciuda faptului că nu se cunoșteau când au pornit în călătorie, cei doi bărbați s-au împrietenit rapid. Se simțeau ca doi adolescenți într-o aventură, urmărind noaptea cerul înstelat și jucând jocuri. În fiecare noapte, cei doi inventau noi „desene” în cadrul constelațiilor și încercau să creeze o fantastică lume, care să îi facă să uite infernul prin care treceau.
Ei chiar își închipuiau că pe cer sunt avioane care veneau să-i salveze. Pe de altă parte, Cordoba cânta seara melodiile preferate. „Iubeam să-l ascult cântând”, spune Alvarenga.
Moartea este frumoasă
Într-o seară, au estimat că este Ajunul Crăciunului, astfel că au început să prepare „cina festivă”. Alvarenga deja venise cu noi idei de schimbare a meniului și inclusese friptura de pasăre. Dintr-o dată, Cordoba a început să se simtă rău și a încetat să mai mănânce. După două luni, slăbise atât de mult, încă brațele sale semănau cu niște bețe și coapsele sale erau la fel de mari ca antebrațele. „La revedere”, i-a spus Cordoba camaradului său, în timp ce încerca să se arunce în apele pline de rechini. Alvarenga l-a prins și i-a spus să nu încerce să se sinucidă.
Când Cordoba a început să se mai calmeze, Alvarenga l-a împins în barcă spunându-i că trebuie să supraviețuiască pentru a-și spune povestea. „Mor”, i-a spus secundul. Alvarenga a încercat să-i ofere apă potabilă, însă acesta a refuzat-o. „Să nu mori! Nu mă lăsa singur!”, a spus panicat Salvador. Câteva minute mai târziu, Cordoba murise.
După moartea prietenului său, Alvarenga a încercat să-și ocupe timpul. Vânatul îl distrăgea de la faptul că era singur cuc, precum și gândul că cineva îl va salva într-o bună zi. El construise chiar și un „detector de rechini” care îi permitea să facă câteva băi în ocean de câteva ori pe zi. Mai întâi, el arunca câteva păsări moarte în apă și dacă niciun rechin nu-și făcea apariția, era sigur pentru el să înoate. Peștii mici de sub barcă îi deveniseră cei mai buni prieteni. „Îmi imaginam că înot cu niște amici”, povestește Alvarenga.
Însă din ce în ce mai mult, Alvarenga a început să se gândească la fiica sa, Fatima, atunci în vârstă de 14 ani, pe care nu o mai văzuse de ani de zile. „Mă gândeam în fiecare minut al zilei la ea. Visam că mă strigă și asta mă făcea foarte fericit”. Alvarenga își imagina ce ar fi făcut dacă ar fi fost salvat. A promis că se va apropia de familie. L-a implorat pe Dumnezeu pentru o ultimă șansă, o oportunitate de a-și salva relația cu Fatima.
O navă se îndrepta fix către el. Se apropiase atât de mult, încă Alvarenga se temea că îi va tăia barca în două. Apoi, a zărit doi oameni pe ambarcațiune care încercau să arunce plase de pescuit în ocean, dar care nu făceau niciun semn că l-ar fi văzut.
Credeți că sunt în vacanță aici!?”, a țipat Alvarenga. Faptul că a fost atât de aproape l-a distrus. Mintea îi încetinise. Era într-o stare avansată de malnutriție și începuse să adopte același comportament ca al lui Cordoba.
În cele 438 de zile petrecute pe ocean, Alvarenga a plutit în derivă 5.000 de mile. Era îmbrăcat doar cu o cămașă care îl proteja de soare. A fost întrebat dacă această călătorie a fost o lecție de viață de la Dumnezeu. El trebuia să fi murit de multe ori. A trăit pentru un anume scop? A fost ales să spună un mesaj celor care vor să se sinucidă?
Ce poate fi mai rău decât să fii singur pe mare? Asta e tot ceea ce pot să-i spun unui om care vrea să se sinucidă. Ce poate fi mai dureros de atât?”, povestește el.
Pe 30 ianuarie, 2014, nuci de cocos se agitau prin apă, iar cerul se umpluse de păsări. O ploaie rece începuse. Alvarenga stătea în barcă, holbându-se în gol. O mică insulă tropicală se vedea la orizont. Primul gând a fost să se dea jos din barcă și să înoate către țărm. Insula părea sălbatică, fără șosele, mașini sau case. Însă rechinii înconjuraseră barca, astfel că i-a trebuit jumătate de zi pentru a ajunge la insulă. „Momentul în care am atins nisipul a fost magic”, spune el.
Alvarenga a fost descoperit de către un cuplu care locuia pe insulă. A fost dus la Ebon Atoll, în partea sudică a insulelor Marshall, unul dintre cele mai îndepărtate locuri de pe Pământ. După 11 zile, starea lui Alvarenga a revenit la normal, astfel că a putut să călătorească către El Salvador. Atunci când el a văzut-o pe Fatima, a luat-o în brațe și nu i-a mai dat drumul minute în șir.
Alvarenga a avut una dintre cele mai cunoscute experiențe pe mare din istorie, supraviețuind timp de 438 de zile. A fost extrem de ghinionist, dar și de norocos în același timp. Salvador Alvarenga este acasă acum, în siguranță.
yogaesoteric
28 noiembrie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu