Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 14 august 2016

"Acum veți începe să vedeți că totul se încadrează perfect "

Mesaj de la Ghizii Angelici
August 2, 2016 by angelicguides, channeled by Taryn Crimi
Traducere Const Mihăilescu.


Astăzi dorim să ne concentrăm atenția asupra energiilor actuale. Ziua aceasta marchează începutul în multe feluri; și ce poate fi mai bine pentru a reprezenta un nou început decât o lună nouă!
Așa cum am spus de multe ori în acest an, fiecare dintre voi va găsi un volum de schimbări în ființa sa, într-un mod din ce în ce mai perceptibil. Perioada de vară, a acestui an, pentru cei din emisfera nordică și de iarnă, pentru cei din emisfera sudică a fost un catalizator al producerii multor schimbări.
Cu toate acestea, unele dintre aceste schimbări i-au adus pe mulți la marginea prăpastiei, când a apărut incertitudinea, nehotărârea dacă să-și întindă aripile și a se arunce într-un zbor al eliberării, sau să renunțe la acest act, pentru a reveni la zona lor de siguranță dar și de lâncezeală, care nu le cere nici acte de îndrăzneală și nici pătrunderea în necunoscut.
Oricum, această lună august va face pe mulți dintre voi să respire ușurați, pentru că au înțeles că prin zbor nu vor cădea în prăpastie, sau că prin revenirea la cunoscut, vor amâna saltul pe care, oricum, vor trebui să-l facă mai târziu.
Despre acest subiect dorim să discutăm astăzi.

Cu siguranță, mulți dintre voi ați simțit ca și cum ați fi fost loviți de valurile învolburate ale oceanului, momente în care în mintea voastră a apărut o oarecare dezorientare, neștiind care este partea de sus și care este cea de jos a valului. Apoi ați ieșit pentru scurt timp la suprafață, suficient pentru a lua o gură de aer, după care, un alt val s-a năpustit asupra voastră.
Ei bine, luna trecută am declarat că probabil fiecare dintre voi va avea, în următoarele săptămâni, anumite stări de incertitudine, înainte de a-și găsi o poziție stabilă. 
Iată că timpul a sosit acum pentru mulți dintre voi și, pe măsură ce fiecare va găsi această energie nouă, va trăi stări reconfortante, pline de satisfacție și de adevărată aerisire. Mare parte din ceea ce credeați că este iremediabil pierdut, reapare în viața voastră, revigorat și reînnoit. Începeți să deveniți un „nou voi”.
Noi spunem "noul voi", nu ipotetic, nu întâmplător; mai degrabă ne referim la această stare la modul cel mai pragmatic.
Spiritul și sufletul vostru au scos la suprafață părți care vă aparțineau dar care erau adânc îngropate în profunzimile ființei voastre. După ce aceste aspecte din trecut apar la suprafață, ele sunt recunoscute și recuperate de voi, în sensul că vi le recunoașteți, vi le revendicați și, cu iubire, le eliberați.
În acest fel se crează în ființa grandioasă care sunteți spații care pot fi încărcate cu noi experiențe, noi abilități, noi concepte. Chiar fără a sesiza schimbarea, vă transformați în „noul eu”.
Ați fost încurajați să acceptați confruntarea cu temerile voastre născute din credințe, din dogme, din obișnuințe colective, din moșteniri genetice, pentru ca, apoi, după o selecție riguroasă, să decideți ce păstrați și ce eliberați ca nemaifiindu-vă de folos.

Acestea sunt vremuri interesante, într-adevăr. Modificările se manifestă într-o multitudine de moduri, particularizat pentru fiecare dintre voi (decurgând din faptul că fiecare dintre noi este un original). Impactul cu energiile care ies la suprafață și modul în care le ancorați pe cele care vi se trimit, crează stări deosebite și modelează entitatea după măsura matricii proprii.
Este de așteptat ca acest proces profund modelator să continuie, căci cei care v-ați înscris pe cale aveți nevoie de noua voastră structură care să fie recunoscută și acceptată de câmpurile energetice ale noilor dimensiuni.
Acest proces modelator poate fi lin sau traumatic, depinzând de natura „lucrărilor” care mai trebuie făcute, de amploarea lor și de voința subiectului de a le accepta.
Important este ca oportunitățile acestei perioade transformatoare să fie înțelese și acceptate.
Încercați, prin metodele la care aveți acces, să înțelegeți perspectivele și unicitatea acestor oportunități („unicitate”, dacă ținem cont de rarisima lor repetabilitate).
Este timpul când puteți „rupe lanțurile”, puteți smulge din pământ țărușul de care ați fost „priponiți” atâtea existențe. Dați-vă voie să fiți cu adevărat liberi, de cutume, dogme și rutină!
Folosiți-vă gândirea creatoare și lăsați visurile îndrăznețe să zboare în univers”. Totul este posibil, totul vă este permis, dacă legile imuabile ale creației sunt recunoscute și respectate. Visurile voastre, oricât de îndrăznețe, pot fi realizate.
Fiți copilul care învață să meargă și care este fericit când face primii pași! Instinctiv, el realizează că își cucerește libertatea. Și ce poate fi mai frumos! Urmăriți mimica copilului care face primii pași. Veți vedea cât de profund și de înălțător este acest moment. Desigur, uneori se mai și cade, dar niciun copil n-a renunțat să învețe să meargă din cauză că l-a copleșit teama. Da, el mai este ajutat și încurajat de părinți.
La fel se întâmplă și cu ființa umană care se pregătește să ajungă în dimensiuni superioare. Nenumărate sunt entitățile divine care-i vin în ajutor.
Eșecul este o noțiune necunoscută ființei doritoare de libertate. Orice cădere trebuie înțeleasă ca experiența din care înveți ceva util.

Visurile sunt cu adevărat realizabile, și civilizațiile universului au ajuns la niveluri de conștiință inimaginabil de ridicate tocmai pentru că au crezut în visurile lor.
Rămâneți focalizați pe intențiile voastre de libertate și cereți ajutorul entităților superioare în care credeți, căci ele așteaptă apelul vostru. 
Dragilor, suntem alături de voi mereu, dar mai cu seamă acum când procesul transformării voastre se desfășoară din plin.
Iubire și Lumină!

Noi suntem Ghizii voștri Angelici.

Un comentariu: