Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 29 iulie 2016

Sărăcia afectează ADN ul şi chiar creşte riscul de depresie

Un nou studiu sugerează că sărăcia poate modifica mecanismele biologice legate de funcţionarea creierului, putând duce la depresie.
Analizând creierul adolescenţilor, cercetătorii au descoperit că cei care cresc în gospodării cu un statut socio-economic inferior acumulează cantităţi mai mari de elemente chimice cu efect asupra unei gene legate de depresie, numită SLC6A4.
Aceste tipuri de factori epigenetici – care pot fi cauzați fie de factorii de mediu, fie de factorii externi – pot altera activitatea genelor umane, cercetătorii descoperind că amplifică răspunsul de tipul „luptă sau fugi” la nivelul creierului. Acest tip de răspuns este controlat de o zonă a creierului numită amigdala, iar echipa a constatat că participanţii cu o amigdală mai activă au avut mai multe şanse de a dezvolta simptome de depresie mai târziu.
Cel mai mare factor de risc pe care-l avem în prezent în legătură cu depresia este un istoric de tulburare familială. Noua noastră lucrare dezvăluie unul dintre mecanismele prin care un astfel de risc familial se poate manifesta sau exprima într-un anumit grup de persoane vulnerabile în timpul adolescenţeiˮ, a declarat unul dintre membrii echipei, Douglas Williamson, psihiatru şi cercetător al comportamentului uman la Universitatea Duke.
Participanţii implicaţi în studiu au fost 132 de caucazieni non-hispanici cu vârste cuprinse între 11 şi 15 ani la începutul experimentului, şi cu diverse condiţii socio-economice. În timp ce participanţii erau conectaţi la un scaner RMN, le erau prezentate fotografii cu chipuri speriate pentru a înregistra nivelul de activitate al amigdalei.
Echipa a constatat că adolescenţii dintr-un mediu marcat de sărăcie au arătat niveluri mai mici de transport al serotoninei în jurul genei SLC6A4, care prezice activitate sporită la nivelul amigdalei şi, prin urmare, o mai mare susceptibilitate faţă de ameninţări şi riscuri percepute.
Adolescenţii au fost monitorizaţi pe parcursul a trei ani. Cei cu o activitate a amigdalei cerebrale mai intensă s-au dovedit a fi mai susceptibili să manifeste simptome de depresie, mai ales dacă au avut cazuri de depresie în familie.
Aceasta este o parte din primele cercetări pentru a demonstra că statutul socio-economic scăzut poate duce la schimbări în modul în care sunt exprimate genele”, a declarat unul dintre cercetători, Johnna Swartz.
Un studiu similar a constatat, de asemenea, o asociere între depresia din copilărie si conectivitatea la nivelul creierului. Cercetătorii de la Universitatea Washington din St. Louis au folosit scanările RMN pentru a măsura activitatea creierului la copii cu vârsta cuprinsă între 7 şi 12 ani şi au constatat că circumstanţele nefavorabile din viaţa timpurie au un impact asupra dezvoltării şi funcţionării creierului tânăr. Şi din nou a fost implicată amigdala.

yogaesoteric
28 iulie 2016
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu