Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 8 iunie 2016

Începe procesul de depolarizare.

(29 mai 2016; channeler Aranchisbanjo)    
Traducere Const.Mihăilescu

Odată cu sosirea și cristalizarea energiilor lui Dumnezeu și Zeiței, pregătită de noua configurație a gridului energetic al planetei, începe procesul de depolarizare (nota C.M.: se știe că dimensiunea 3D existentă în sistemul nostru planetar, s-a bazat pe energetica dualității – bine/rău, iubire/ură, întuneric/lumină, etc – Starea de dualitate a fost condiția care a asigurat existența și perpetuarea contradicțiilor, concurenței, separatismului și izolării. Prin modificarea filtrului energetic care înconjoară Pământul s-a dat cale liberă energiilor cu o mult mai înaltă frecvență, printre care și celor care exprimă aspecte proprii ale celor două divinități).
De-a lungul vremurilor, în care sistemul nostru planetar și-a diminuat vibrația, s-a acumulat multă negativitate și s-a polarizat aproape totul, asta însemnând că în loc ca părțile să se apropie și să se îngemăneze, s-au îndepărtat între ele creându-se o enormă breșă între starea de bine și rău, între iubire și dușmănie, între cinste și minciună, între bogat și sărac etc.
În zona dintre ele, zonă care permanent s-a mărit, s-a așezat o enormă energie întunecată, o energie a anihilării, a distrugerii. Polarizarea a lucrat asupra oricărui lucru sau ființă, deci și asupra societății umane și chiar asupra părților componente ale individului, ceea ce înseamnă că au crescut discrepanțele, intoleranța, neacceptarea, egoismele, dizarmonia, inclusiv în corpul fizic (asta creând condiții de apariție a bolilor și scurtarea duratei vieții). Toate aceste anomalii s-au transferat și structurii ADN în care s-a inoculat formula morții corpului fizic.

Această polarizare a crescut enorm în ultimii ani. Prin procesul care este acum în desfășurare se neutralizează toată polarizarea, adică se procedează la eradicarea tuturor racilelor societății, se refac toate condițiile de purificare a naturii și se aplatizează, până la dispariție, orice stare conflictuală, nu numai în domeniul viului dar și al structurii planetare (geologice, de ex.).  Interesant este că prin această metamorfoză se va înlătura starea și dorința de precipitare, de graba, „criza de timp”. 
Furtuna emoțională va începe să se diminueze și, o perioadă, va urma o ciudată liniște, percepută ca pauza apărută după câștigarea unei bătălii grele. 

Dacă forțele care creau contradicția dispar, asta înseamnă cumva nemișcare, încremenire? Cum va afecta aceasta interesul de a trăi? Nu va apărea o blazare, un dezinteres pentru a obține ceva nou, ceva mai bun, mai performant? Aceasta este întrebarea pe care mulți și-o pun zilele acestea, uneori cu o anume neliniște.
Mulți dintre noi au trăit pentru luptă, pentru contradicție, pentru concurență, și aceasta i-a mobilizat să devină mai performanți. Acum, totul se schimbă, și va dura ceva timp până când lumea se va motiva altfel, renunțând la espectativă și la suficiență. 

Secretul, desigur, va fi de a ne găsi motivarea pentru performanță, pentru suplimentul de efort, pentru scopuri mai înalte și prin creșterea curiozității de a cunoaște cât mai mult și dorință de auto-depășire. Un rol important îl va avea intuiția, care va trebui să crească. 
Este de așteptat ca imaginația noastră să cunoască un salt. Va trebui promovat efortul personal, neimpus de concurență (care nu va mai exista) ci poate doar de curiozitate ori de satisfacția că suntem utili celorlalți sau de o mai înaltă conștiință.
Trebuie să înțelegem că această depolarizare va marca sfârșitul luptei cu energiile vechi, care nu se vor mai regăsi pe planetă.
Toate lucrurile vor avea acum tendința de a rămâne așa cum au fost create și acolo unde au fost plasate. Numai voința și efortul individual le vor putea schimba starea ori locația.

Procesul de depolarizare nu ar fi putut veni într-un moment mai bun. 
Ni se va da apoi un interval de timp în care să ne acomodăm cu noua respirație și să resetăm tot ceea ce este necesar din programul nostru de viață. 
Începe, deci, perioada sfârșitului natural al lucrurilor vechi și începutul natural al celor noi.
Asta impune fiecăruia dintre noi alegeri înțelepte, cu privire la modul în care ne vom continua viața.
Momentul maxim al intrării energiilor care vor naște aceste tendințe va fi cel al solstițiului din iunie a.c., după care modalitățile de aplicare se vor diversifica. 

Implicarea Lucrătorilor în Lumină în procesul de ascensiune a determinat neutralizarea polarizării pentru o perioadă limitată de timp și cumva zonal; eforturile lor individuale vor fi susținute în viitor de noua rețea energetică a Gaiei. Ei vor descoperi primii că lipsa de polaritate înseamnă lipsa de manifestare fizică.

În ceea ce privește activitatea energetică pe planetă, este de așteptat ca ea să se păstreze la nivelul de origine, cu excepția cazului în care inițiați vor transmuta, la modul conștient, energie de pe un nivel pe altul, prin intenționare.

În ceea de privește creativitatea manifestată în domeniul fizic, procesele vor fi inițiate și susținute de energia forței de viață. Aceasta înseamnă efectiv muncă fizică susținută ori practicarea unor tehnici de adevărată magie tantrică.
 
Nivelurile energetice din astral au fost deja separate astfel că începutul tuturor ciclurilor mari va activa cel mai scăzut nivel al forței de viață (vitalitate) și al energiei magice. Situația în care deja ne aflăm acum și denumirea de „energie magică” vor fi din ce în ce mai bine înțelese în viitor. Vom trăi, cu adevărat, într-o lume magică.

Toate nivelurile astrale superioare sunt energic anihilate în ceea ce privește manifestarea lucrurilor din planul fizic.Toate celelalte energii vor rămâne în nivelurile lor de până acum, cu excepția cazurilor în care se efectuează transmutări la nivel conștient. [Nota C.M.: motivarea „înghețării” sau anulării câmpurilor energetice din astral este clară: ea s-a impus pentru a diminua sau anula posibilitățile forțelor întunecate de a acționa asupra planetei și a multitudinii de entități benefice care circulă în planul astral. Mărturisesc însă că am o dificultate în a înțelege ce se întâmplă cu sufletele noastre care, în perioada somnului corpului fizic, ies în astral, cu diverse scopuri (cel mai comun fiind cel apărut din necesitatea sufletului de a se curăța de „zoaiele” energetice adunate peste zi). De asemenea, nu-mi este clar ce se întâmplă cu sufletele care-și părăsesc definitiv corpul fizic , și care trebuie să ajungă în Nirvana- cum traversează planul astral?  Sper ca Matei Ward să ne lămurească într-un mesaj viitor!]

https://anarchistbanjosworld.wordpress.com

2 comentarii: