Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 6 mai 2016

Sfârșitul dezordinii galactice

Mesaj de la Arhanghelul Mihail

(3 mai 2016; channeler Christine Day)
Traducerea Const. Mihăilescu


 Arhanghelul Mihail: Eu sunt Christos, Cel Angelic. Mi se atribuie și un alt nume considerându-se că sunt un Melchisedec. Ordinul lui Melchisedec este un Ordin Cosmic și din el fac parte mai multe legiuni de îngeri aflate sub coordonarea mea. Noi răspundem la Ordinele Lojii Albastre, Consiliul Superior al Oryon (cu y), unde se află cel mai mare dintre toate tărâmurile direct conectate la Dumnezeire.
Vă anunț: Mafia de pe Pământ a fost recent eliminată.(Nota C.M.: afirmația este valabilă în ceea ce privește ființele întunecate care au venit din afara planetei. Deocamdată, au mai rămas pe Pământ ființele umane aservite întunecaților, care, o perioadă, vor mai continua să facă rău). Prin mafie trebuie să înțelegeți că eu fac referire la acel grup de ființe venite cu milioane de ani în urmă din afara acestui Univers. Intenția acestui grup malefic era de a distruge în totalitate acest Univers (nota C.M.: Nebadonul) deoarece el reprezenta o ofensă la adresa conceptelor întunecate ale răului. Strategia acestui numeros grup de ființe malefice era să folosească scheme, planuri și conspirații ascunse, greu sau imposibil de detectat de către ființele umane, care, la vremea aceea, erau adevărați îngeri în corp fizic. Întunecații se remarcau prin puterea lor de a opera în secret.
Civilizația umană a Pământului a fost cucerită și a rămas în stăpânirea maleficilor de-a lungul a sute de mii de ani, adică de atunci de când planeta a fost capturată prin forță militară extraterestră, mai precis, în perioada când Lemuria atinsese un nivel de civilizație superior și se afla în Epoca sa de Aur.
Urmare acestei cotropiri, civilizația Lemuriei a început să decadă atât de mult încât frecvența sa de vibrație a scăzut constant, până când, inevitabil, a regresat în dimensiunea inferioară 3D.
Pe timpul Lemuriei prospere existau tehnologii avansate care fuseseră aduse de ființele extraterestre. Aceste tehnologii extrem de avansate fuseseră parțial aduse chiar din afara Galaxiei voastre. Mafia cotropitoare, venită chiar din alt Univers, a demontat treptat această tehnologie găsită în Lemuria, au abandonat-o și au distrus-o, lemurienii fiind nevoiți să revină treptat la metodele rudimentare de obținere a celor necesare vieții.  Treptat, civilizația umană a decăzut și, în final, a degradat în astralul inferior, acolo unde, de altfel, mai existau și alte civilizații de pe alte planete din acest sistem solar.

Noi, Arhanghelii, armatele ingerești și gazde ale Domnului Aescupulus și ale Mamei, am dus lupte crâncene împotriva acestor forțe întunecate, timp de secole.
Dar, trebuie spus că, în luptă, noi nu funcționăm în același mod ca și ființele umane. Strategiile noastre și motivațiile care ne animă decurg și sunt inspirate dintr-o atitudine mai înaltă în ceea ce privește sensul și valoarea vieții în Univers.
Tehnicile noastre sunt de a converti întunericul în lumină și de a da intunecaților nenumărate șanse de a se transforma din ființe malefice în ființe ale Luminii. Noi acționăm asupra conștiinței întunecaților, nu-i ucidem cu sabia în mână.
Știm, aceasta înseamnă o mult mai lungă așteptare, dar noi nu putem încălca Legea Liberului Arbitru.
Rezultatele acestei îndelungate lupte pe care am dus-o cu întunericul vor începe să se vadă în vara acestui an, 2016, când rămășițele forțelor întunecate care s-au interferat în viața Lucrătorilor Luminii, vor uimi lumea voastră care va constata că acei întunecați, fie se vor converti și vor trece din proprie inițiativă de partea Luminii, fie vor fi mutați de pe Pământ  pe o altă planetă, care li s-a pregătit din timp și unde vor putea continua să trăiască în joasa dimensiune 3D, reluând, dacă vor alege, lunga cale a evoluției pe care și-au refuzat-o pe Pământ. 
Din păcate, vor exista și suflete care, din cauza profundei și îndelungatei lor decăderi morale și spirituale, au atins acel nivel vibrațional care le va face aproape imposibilă revenirea la Lumină. Acestea vor fi declarate „suflete pierdute”, și ele vor intra în programul de disoluție, neavând șansa de a ajunge nici măcar pe acea planetă din dimensiunea 3D.
Ele vor fi luate, așa cum Lordul Sanat Kumara a declarat, imediat ce vor încerca să provoace vreun rău omenirii, omenirea în ansamblul ei, cu precădere copiilor care au legătură prin tripla flacără cu Divinul, Semințele Stelare și cei încarnați proveniți din ființele galactice, sau Maeștri Ascensionați ai Regatului Angelic.

Atacurile pe care rămășițele întunecaților vor mai intenționa să le dea, vor consta în utilizarea tehnologiei pe care o numim psihotronică. Prin utilizarea ei, vor urmări influențarea minții ființelor umane, mai precis a subconștientului acesteia, prin introducerea în creierul uman (chiar de la distanță, nu neapărat prin metode invazive, de contact) a unor produși sintetici (n.m.: nano-cipuri) în timpul somnului, la trezire, cel „implantat” amintindu-și că a avut un coșmar. În timp scurt, memoria celui în cauză se alterează, individul ajungând să creadă că este autorul unor fapte pe care, în realitate nu le-a săvârșit.
Acestea sunt deci concepute pentru a influența negativ comportamentul și raționamentul oamenilor, care vor avea iluzia că au avut o experiență pe care, de fapt, nu au avut-o.
Mulți oameni conștientizează că, în timpul somnului, au fost în locuri ale tărâmurilor astrale sau eterice, în timp ce corpul lor fizic rămâne pe Pământ. Dacă în somn ei au avut o experiență traumatizantă, la trezire (amintindu-și), pot considera că visul s-a petrecut în dimensiuni superioare unde li s-au transmis diferite indicații care-i pot bulversa sau determina să ia hotărâri care să-i ducă pe căi greșite. 
Ei pot, de asemenea, face asocieri nepotrivite care să-i conducă spre săvârșirea unor fapte nedemne, reprobabile (acte de violență, furturi, crime, distrugeri etc). De fapt, totul va fi rezultatul implantului pe care persoana în cauză îl poartă.

Lumea voastră este în curs de dezvoltare spre o realitate mai bună, în care America va deveni exemplul Părinților fondatori, America pe care mulți au visat-o.

De fapt, aceasta este dorința și visul lui Saint Germain, care va începe să se realizeze imediat după izgonirea întunecaților de pe Pământ. De acolo unde vor ajunge, influența lor asupra pământenilor, va fi practic neimportantă.
Schimbarea va funcționa ca un val care va avea un puternic efect asupra tuturor națiunilor; în principal, acestea vor dori ca pacea și înțelegerea să se instaureze în întreaga voastră lume.
Rădăcina răului este acum smulsă și, odată cu ea, captivitatea omenirii se va încheia.


C.D.
Dragilor, suntem la sfârșitul unei lungi perioade de luptă pe planeta Pământ, și aceasta va avea o puternică influență asupra întregii Galaxii.

Acum există o justificată speranță și, în context, am auzit o rugăciune lansată de pe Pământ care ne-a dat un sentiment de mare satisfacție nouă, celor aflați în tărâmuri mai înalte. În acea rugăciune am regăsit împlinirea profeției mele pentru planeta și umanitatea voastră. Ăsta este un act magic de alchimiei în sine, pentru că viziunea voastră și a mea, în ceea ce privește viitorul care vă așteaptă, au ajuns să coincidă.

Aleluia! Vă las, amintindu-vă voi și noi una suntem.
Arhanghelul Mihail.
Christine: Suntem foarte recunoscători Arhanghelului Mihail, pentru acest anunț important și dătător de speranțe.



https://newsununity.com

2 comentarii:

  1. "S.U.A.(AMERICA) VREA SA INCALECE LUMEA CU ORICE PRET, E CLAR SI SE FOLOSESTE CU BANI PLATITI DE ORICE, DE ORICINE SI APOI II ELIMINA, CA SUNT DESTUI CE POT FI MITUITI SI CU MAI PUTIN, PENTRU A FACE RAU ORICUI SE OPUNE INTERESELOR LOR.
    DECI: BARACK-HUSSEIN OBAMA((LUCIFER=SATAN), ANGELA MERKEL SI ERDOGAN MINT(MANIPULEAZA) OMENIREA IMPREUNA CU RUSIA, CHINA SI ISRAEL, PAZEA, AMIN!!!"

    MARELE AVATAR CHRISTOS & IORDACHE AUREL

    RăspundețiȘtergere
  2. Cata....intelepciune ! Iordache Aurel este asociat in parti ...egale,intre Avatari ? Mai sunteti multi ? Oare ,ne mai consumati mult timp ,cat bateti voi campii? Aaaa...Sunteti cei buni ? La ,ce ? A,cata extensie a binelui o reprezentati ? Identic/la fel !

    RăspundețiȘtergere