Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

sâmbătă, 23 aprilie 2016

COMPATIBILITATEA SEXUALA A ZODIILOR


de  la 19 apr. 2016

Compatibilitatea sexuala a zodiilor
Chiar daca citesti doar ocazional ceea ce iti prevad astrele pentru saptamana in curs si o faci mai mult pentru amuzament, uneori ai putea fi tentata sa tragi cu ochiul asupra compatibilitatii intre zodii.

Atractia si chimia intre doua persoane sunt greu de explicat si devine aproape imposibila utilizarea argumentelor logice. Astfel ca, ori de cate ori incerci sa iti dai seama de ce te atrage un barbat si nu altul poti verifica compatibilitatea sexuala a zodiilor voastre. Asta nu inseamna ca iti sugerez sa iei decizii radicale in dragoste si sex bazate pe horoscop, insa, daca esti in cautarea unui partener sau amant poti descoperi cele mai bune chimii in dormitor.
Berbec (21 martie – 19 aprilie)
Persoanele nascute sub primul semn zodiacal sunt asertive si poseda chiar un anumit grad de agresivitate in gestica si limbaj atunci cand nu le sunt respectate opiniile. Acestia, in general, admira si savureaza ritualul de cucerire sexuala.
Daca te-ai nascut in zodia berbecului poti observa in comportamentul tau tendinta si dorinta de a cuceri si nu de a te lasa cucerita. Cu toate acestea iti doresti satisfactii imediate, nu iti plac jocurile emotionale si conversatiile de umplutura. In momentul in care o persoana de sex opus isi arata afectiunea fata de tine preferi ca aceasta sa iti mangaie scalpul sau sa se joace cu parul tau.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale leu, balanta, gemeni si scorpion.
Taur (20 aprilie – 20 mai)
Semn zodiacal de pamant, taurul in plan sexual acorda mare atentie simtului tactil, mirosurilor si sunetelor. Fiind, in general, persoane metodice, taurii nu grabesc experientele sexuale, au nevoie de timp pentru a se acomoda, devenind apoi amanti pasionali.
Daca te-ai nascut sub influenta celui de-al doilea semn astrologic, experienta senzuala alaturi de partener devine mult mai importanta decat cea sexuala.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale scorpion, rac, fecioara si capricorn.
Gemeni (21 mai – 21 iunie)
Gemenii sunt persoane relaxate, adaptabile, carora le place sa flirteze si isi fac usor prieteni noi. In plan sexual, gemenii sunt inventivi, spontani, deschisi la noi provocari si nu se intimideaza in fata propunerilor indecente.
Barbatul nascut in zodia gemeni se plictiseste rapid de un partener atunci cand lucrurile raman la fel pentru prea mult timp. Fii spontana si surprinde-l constant daca vrei sa il cuceresti.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale berbec, gemeni, sagetator si varsator.
Rac (22 iunie – 22 iulie)
Racii sunt persoane creative, senzuale si sensibile ce isi doresc sa se indragosteasca si sa aiba un partener alaturi. De asemenea, sunt intuitivi si atenti, dandu-si imediat seama de dorintele partenerului, astfel incat ar putea se te surprinda indeplinindu-ti cateva cand te astepti mai putin.
In plan sexual, racii sunt in egala masura iubitori si desfranati, insa, fii constienta de faptul ca au tendinta de a deveni lipiciosi si acaparatori, nefiind aventurieri de fel.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale taur, leu, capricorn si pesti.
Leu (23 iulie – 22 august)
Persoanele nascute sub semnul astrologic leu sunt cunoscute pentru sarmul nativ, folosindu-se de acesta pentru a atrage oameni in jurul lor.
In postura de iubiti sau amanti, leii sunt pasionali, iubitori si generosi, insa au nevoie de confirmari si aprecieri frecvente. Daca vrei sa cuceresti un barbat din zodia leu, apeleaza la jocul seductiei si preludiului, se bucura din plin de acestea. Totusi, abordeaza cu atentie fiecare intalnire, astfel incat sa nu ii ranesti orgoliul.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale scorpion, berbec, sagetator si leu.
Fecioara (23 august – 22 septembrie)
Persoanele nascute sub semnul astrologic fecioara sunt tacticoase, bine organizate si atente la detalii.
In general, fecioarele nu sunt romantice si nu apreciaza gesturile de afectiune exagerate, preferand onestitatea si limbajul direct. In intimitate, fecioarele sunt extrem de senzuale, savureaza si folosesc orice atingere pe post de preludiu.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale taur, balanta, pesti si capricorn.
Balanta (23 septembrie – 22 octombrie)
Adesea, balanta este considerata cel mai rafinat semn zodiacal. Cei nascuti sub acest semn astrologic au simtul estetic dezvoltat, sunt sensibili si delicati.
In relatiile intime, balantele isi doresc egalitate, daruind partenerului exact atat cat primesc. Relatia cu o balanta implica stimulare mentala, preludiu verbal si folosirea elementelor sugestive precum lenjeria intima si muzica pentru exprimarea pasiunii.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale berbec, gemeni, leu si sagetator.
Scorpion (23 octombrie – 21 noiembrie)
Persoanele nascute sub semnul astrologic al scorpionului sunt hotarate, pasionale si au emotii puternice. In relatiile intime sunt vulcanice, au nevoie de drame si trairi zbuciumate, adorand sa creeze scenarii ce implica manipulare si control.
Scorpionii s-au dovedit a fi amanti pasionali si desfranati, insa, in combinatia cu emotiile puternice ajung adesea sa se lupte cu propriile dorinte.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale taur, leu, scorpion si pesti.
Sagetator (22 noiembrie – 21 decembrie)
Persoanele nascute in zodia sagetator sunt energice, vesele, dornice de noi provocari. In viata intima sagetatorii sunt afectuosi, atenti si fermecatori, insa au tendinta de a se plictisi repede daca nu exista inventivitate si spontaneitate in dormitor.
Atunci cand nu este implicat intr-o relatie, sagetatorul flirteaza extrem de mult, se avanta in jocuri de cuvinte si intalniri intime. Insa, chiar si atunci cand este indragostit, spiritul aventuros il poate face sa dea curs diferitelor provocari.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale leu, berbec, gemeni si varsator.
Capricorn (22 decembrie – 19 ianuarie)
La fel ca scorpionii, cei nascuti sub semnul zodiacal al capricornului si-au castigat reputatia de a fi persoane pasionale, senzuale si capabile de emotii puternice. In cazul in care iti doresti sa cuceresti un capricorn, trebuie sa stii ca adora sa fie curtat si sedus, iar de cele mai multe ori prefera sa nu faca primul pas in relatie.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale rac, taur, capricorn si fecioara.
Varsator (20 ianuarie – 18 februarie)
Idealisti din fire, varsatorii sunt, in general, persoane intelectuale carora le place sa studieze si sa dobandeasca noi cunostinte. Sensibili si neconventionali, varsatorii adora sa fie sedusi, insa, daca vrei sa ii cuceresti trebuie sa o faci la nivel mental si nu intim.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale gemeni, varsator, sagetator si fecioara.
Pesti (19 februarie – 20 martie)
Cei nascuti in zodia pesti sunt recunoscuti pentru adaptabilitatea de care dau dovada in diferite situatii si pentru cat de rapid se fac placuti. Pestii devin atrasi si interesati de o persoana in momentul in care aceasta le stimuleaza imaginatia si creativitatea. In plan intim sunt romantici, senzuali si jucausi, ei punand mai mult accest pe placerea partenerului.
Compatibilitate sexuala perfecta cu cei nascuti sub semnele zodiacale scorpion, rac, fecioara si balanta.
http://www.sanatatesistaredebine.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu