Prin profunda mea prezență EU SUNT, invoc acum Flacăra Violet. Eu cer ca FV să curgă acum prin chakra coroanei mele spre inima mea și să se răspândească în fiecare celulă și particulă a corpului meu fizic, mental, emoțional și spiritual. Cer ca toate gândurile, vorbele și faptele mele întunecate să fie transmutate în lumină, indiferent când le-am creat. Așa să fie! (în sprijinul cititorului)

Totalul afișărilor de pagină

miercuri, 30 martie 2016

Punctul focar al lui Dumnezeu

O minune nu este nici o rupere a legilor naturale, nici nu este un fenomen 
care este străin acestor legi. Sunt însă legile care, rămânând 
încă neînţelese, ele sunt în aparenţă miraculoase
.”
Gurdjieff

 
Neurologii de la Universitatea din San Diego, California, au anunţat în 1997, cu mult curaj, că au descoperit o zonă în creierul uman „care a fost concepută special pentru a auzi vocea dumnezeiască a Cerului”.
Prin cercetări elaborate anume pentru a testa această zonă, medicii au stabilit că unele părţi ale creierului, mai exact lobul temporal drept, se armonizează cu noţiunea de „Fiinţă Supremă” şi cu experienţele mistice…
Au botezat, deci, această zonă „punctul focar al lui Dumnezeu”, precizând că ea seamănă cu un adevărat organ specializat pentru trăirile religioase şi mistice.
Dacă oamenii de ştiinţă au fost încântaţi de această descoperire, unul dintre ei, Craig Kinsley, neurolog la Universitatea din Richmond, Virginia, a făcut chiar această remarcă plină de bun simţ: „Problema este că nu ştim dacă creierul nostru este cel care l-a creat pe Dumnezeu, sau dacă nu cumva Dumnezeu a creat creierul. Fără îndoială, această descoperire îi va zgudui cu adevărat pe oameni”.
Înţelegeam perfect ceea ce voia să spună. În cele trei cărţi scrise anterior, care tratau despre experienţele la graniţa dintre viaţă şi moarte, identificasem deja lobul temporal drept ca amplasament al acestui punct focar de contact între Dumnezeu şi om.
Aici se pare că sălăşluieşte, în fiecare dintre noi, într-o zonă cu potenţial nelimitat dar neexplorat încă, ceea ce a fost numit „punctul focar al lui Dumnezeu” sau „focarul Divin”.
El permite atât vindecarea trupului, cât şi declanşarea viziunilor mistice, a capacităţilor telepatice şi a experienţelor spirituale extraordinare. Este limpede că lobul temporal drept ne permite să interacţionăm direct cu Universul.
Deşi evenimentele trăite în cursul unei experienţe la graniţa dintre viaţă şi moarte (EGVM) sunt considerate astăzi ca ultimele noastre comunicări şi interacţiuni cu viaţa, se pare că lucrurile nu stau chiar aşa. EGVM este o experienţă spirituală care se declanşează când murim.
Studiind însă aceste experienţe, am înţeles că fiecare fiinţă umană posedă acest potenţial biologic de a interacţiona cu universul, pe care îl poate utiliza în orice moment al vieţii. Pentru aceasta, este suficient să învăţăm să ne activăm lobul temporal drept, zona unde „locuieşte” Dumnezeu în fiinţa umană.
Ca pediatru, am văzut ceea ce se petrece când această zonă este activată la copiii care au trecut „de cealaltă parte”. Am remarcat, de asemenea, că ecourile acestor experienţe se fac resimţite toată viaţa. Aceşti copii au devenit mai echilibraţi, nu numai la nivel fizic şi mental, ci chiar şi la nivel spiritual!
Consumă o hrană mai sănătoasă, obţin rezultate şcolare mai bune şi sunt mai maturi decât colegii lor. Sunt conştienţi de legătura lor cu Universul, în timp ce marea majoritate a colegilor lor ignoră până şi existenţa acestuia.
Ei au sentimentul cert că au o menire de îndeplinit pe pământ. Ei nu se tem de moarte. Mai mult chiar, îşi urmează în permanenţă intuiţia şi ştiu că pot regăsi acea prezenţă divină întâlnită în EGVM în orice moment, fără să fie obligaţi să moară din nou.
Odată ce aţi văzut lumina de dincolo, dacă aspiraţi intens, o puteţi revedea”, mi-a spus unul dintre tinerii mei pacienţi. „Ea este mereu acolo pentru noi”.
Unde se găsește punctul focar al lui Dumnezeu?
Nu-l căutaţi într-o carte de anatomie. Ştiinţa medicală contemporană nu-l recunoaşte, ca de altfel nicio altă parte a trupului nostru, ca fiind al Domnului. Cărţile clasice de neurologie descriu lobul temporal drept ca fiind pur şi simplu un „decodor” al amintirilor şi emoţiilor noastre.
Lobul temporal drept funcţionează mai mult ca o zonă „supranaturală”, procurând capacităţi de auto-vindecare, de telepatie şi mai ales de comunicare cu divinitatea. Dar cum aceste capacităţi sunt „paranormale”, ele sunt, bineînţeles, controversate.
Dar cum este posibil aceasta? Cum putem noi să ignorăm, de mii de ani, o problemă de o asemenea însemnătate, ca aceea de a comunica cu Dumnezeu?
Cel mai simplu răspuns ar fi următorul: „Suntem în Evul Mediu al spiritualităţii şi trebuie să mai evoluăm încă, pentru a ieşi din el”. Într-adevăr, istoria omenirii conţine nenumărate cazuri de orbire intelectuală. De pildă, chinezii sunt cei care au inventat compasul. Dar nu ca să navigheze. Ei utilizau acest instrument remarcabil pentru a poziţiona casele lor conform anumitor reguli religioase.
Mayaşii au inventat roata, ca o jucărie pentru copiii lor. Doar după mulţi ani, alte culturi au ajuns să descopere posibilităţile suplimentare ale acestui instrument şi să-l utilizeze, ceea ce a dus la schimbarea cursului istoriei.
În consecinţă, ne va mai trebui încă mult timp până când medicina occidentală va recunoaşte o zonă a creierului ca fiind interfaţa noastră cu Universul, în pofida cercetărilor riguroase realizate de unele instituţii ştiinţifice dintre cele mai respectate.
Cu toate că medicii se folosesc zilnic în practica lor de intuiţie, cea mai mare parte dintre ei consideră această legătură „trup-spirit” mai mult ca pe un concept teoretic, decât ca pe o realitate concretă.

Fragment din lucrarea Uluitoarea conexiune divină de dr. Melvin Morse, publicată la EdituraFirul Ariadnei.

yogaesoteric
29 martie 2016
 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu