Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 22 februarie 2016

Chemtrails, extratereştri şi tehnologie E.T. – cucerirea voalată a planetei Pământ? (I)

Ne-am pierdut planeta noastră albastră, Pământ, în favoarea unei facţiuni neevoluate, tiranice, de extratereştri? Conexiunea între:
- primele rapoarte asupra sistemelor de propulsie de tip extraterestru care folosesc toruri de formă tubulară, o nouă posibilă sursă portabilă de energie de fuziune pentru toroidul Tokamak, realizat de compania aerospațială Lockheed Martin Skunkworks, și
- aspectele îngrijorătoare despre geo-manipulare prin chemtrails, care ne slăbesc sistemul imunitar, şi prin radiaţiile electromagnetice folosite de încălzitoarele de ionosferă HAARP,
va deveni evidentă după ce citiţi acest articol.
Timothy Good a scris una dintre cele mai bune cărţi referitoare la problema extratereştrilor (E.T.), în 2013, intitulată EARTH, An Alien Enterprise, the Shocking Truth Behind the Greatest Cover-up in Human History (Pământul, o antrepriză extraterestră, adevărul şocant din spatele celei mai mari camuflări din istoria omenirii). În capitolul intitulat Transferul de tehnologie, Good descrie un incident de la Lockheed Martin Skunkworks, lângă Palmdale (California, SUA), care a avut loc în 1988. „În interiorul Marelui Hangar erau nave spaţiale exotice – a căror prezență acolo era ținută strict secretă – incluzând trei farfurii zburătoare pe deplin funcţionale, care erau numite Vehicule Extraterestre Reproduse (Alien Reproduction Vehicles – ARV). Una dintre nave fusese văzută în 1973 și de către un comandat de echipaj la baza aeriană Edwards, care a descris propulsia ARV astfel: «în interiorul acestei camere mari de vid... din interiorul bobinei secundare din bobina Tesla… există vapori de mercur care conduc electricitatea».
Putem concluziona că nava găsită la hangarul Lockheed Martin a fost refăcută pentru a fi ARV, care să fie utilizat de oameni. Timothy Good face dezvăluiri și despre centre localizate la baza munţilor Tehachapi (California), ale companiilor Lockheed Martin, Boeing, McDonald Douglas şi Nothrop Grumman. Unii oameni care au un simţ al observaţiei bine dezvoltat au sesizat şi au fost uimiţi de faptul că tehnologia planetei noastre a avansat exponenţial după bomba atomică şi Roswell, cu alte cuvinte după ce afectarea gravă produsă de radiaţiile nucleare a trimis un mesaj în spaţiu atenţionând alte forme de viaţă că populaţia planetei Pământ devine periculoasă.
Timothy Good oferă informaţii privind Lockheed Martin şi Northrop, două companii aerospațiale care ar fi construit centrale subterane în interiorul munţilor Tehachapi. Se pare că fondurile proveneau din bugetul american „la negru”, şi erau oferite pentru producerea de „maşini zburătoare high-tech”, cu ajutorul planurilor provenite de la extratereştrii numiţi „cenuşii”. Timothy Good descrie sistemele de propulsie ale navelor extraterestre ca interacţionând cu câmpurile magnetice existente în tot spaţiul şi în jurul corpurilor cereşti. Foarte interesant este acest fragment: „Încărcături electrice enorme erau generate în toruri cu formă tubulară care existau în interiorul navei. Torurile erau superconductori, fără rezistenţă la curentul electric. Magneţi prezenţi în interiorul tuburilor converteau curentul în jeturi de plasmă… Apariţia câmpurilor magnetice în jurul navelor, când sistemele de propulsie intrau în funcţiune, le făceau uneori să strălucească.”
Până acum avem o presupusă dovadă că Lockheed Martin Skunkworks posedă o navă extraterestră, pe care o foloseşte pentru a construi versiuni pământene, pentru ARV-uri şi pentru a înţelege torurile cu plasmă supraconductibile implicate în sistemele de propulsie. Este oare doar o pură coincidenţă faptul că Lockheed Martin a anunţat recent dezvoltarea unui dispozitiv cu formă de tor care produce cantităţi nelimitate de energie folosind plasmă?
 
Tokamak – un dispozitiv de tip tor, având formă de gogoaşă

Un articol din octombrie 2014, din revista Technology Review, descrie faptul că anunţul făcut de Lockheed Martin, care „a dezvoltat în secret un design promiţător pentru un reactor compact de fuziune nucleară”, a stârnit mult scepticism în privința fezabilității proiectului.
Tom McGuire este conducătorul de proiect de la Lockheed, care urmăreşte să construiască reactorul la uzina Skunkworks a companiei, din Palmdale, California. În articol se spune că, după ce s-au făcut 200 de lansări cu plasmă, nicio informaţie nu a fost pusă la dispoziţia publicului. Totuși, McGuire spune despre plasmă: „Separe că face ceea ce trebuie să facă”. El a adăugat că împreună cu partenerii de cercetare de la Lockheed ar putea dezvolta un prototip complet în cinci ani şi o aplicaţie comercială în zece ani. Compania vorbeşte chiar despre modul în care reactoarele de fuziune ar putea într-o zi să propulseze vapoare şi avioane.
McGuire a mai afirmat: „Compania a venit cu un design compact, numit reactor de fuziune beta înaltă, bazat pe principiile aşa-numitei «detenții prin oglindă magnetică». Prin această abordare se încearcă să se reţină plasma formată din particule reflectate de la câmpuri magnetice de densitate mare la câmpuri de densitate joasă… Provocarea constă în izolarea plasmei de hidrogen în condiţii în care nucleii de hidrogen fuzionează toţi la niveluri la care descarcă o cantitate suficientă de energie”.
Revenind la tehnologia extratereștrilor cenuşii și la nava lor, Timothy Good afirma: „Se spunea că pentru propulsie este necesară plasma: într-adevăr, a fost descris ca un «vehicul magneto-hidrodinamic cu propulsie plasmatică»… Un tor supraconductor de plasmă fierbinte încercuieşte circumferinţa orizontală a interiorului şi exteriorului navei, generând un câmp puternic de propulsie care interacţionează cu câmpul magnetic terestru, propulsând nava”.
Nu este nevoie să fim genii ca să facem legătura între dezvăluirea făcută de Timothy Good referitoare la propulsia plasmatică extraterestră şi anunţul companiei Lockheed Martin referitor la apariţia iminentă a unei noi tehnologii – reactoarele de fuziune cu plasmă. Întrucât costul prevăzut pentru eforturile de cercetare doar pentru unul singur dintre aceste reactoare Tokamak este de 50 de miliarde de dolari, presupunem că aici nu mai poate fi vorba de scepticism. Probabil cartelul petrolului se va metamorfoza în cartelul Torului cu Plasmă al Tokamak.
Următoarea piesă din puzzle implică volumul original al clarvăzătorului Ingo Swann –Penetration: The Question of Extraterrestrial and Human Telepathy (Penetrarea: problema telepatiei extraterestre şi umane), în care Swann povesteşte despre implicarea sa în activitatea unei agenţii guvernamentale foarte secrete care i-a cerut să „vadă” de la distanţă partea întunecată (nevăzută) a Lunii. Swann a făcut ce i s-a cerut şi a văzut suprafeţe extinse cu clădiri, drumuri şi umanoizi care săpau. Swann a spus foarte clar că guvernul SUA este foarte intimidat de aceşti extratereştri. El l-a întrebat pe agentul guvernamental: „Ei vă au cumva la mână, nu-i aşa? Acesta este motivul pentru care vă reorientaţi către percepţiile psihice… Ei NU sunt prietenoşi, nu-i aşa?
Swann a descris, de asemenea, întâlnirea sa cu un extraterestru viu într-un supermarket din Los Angeles şi confirmă că o civilizaţie extraterestră a fost infiltrată pe Pământ în trupuri umanoide. Prietenii lui Swann l-au avertizat: „Știi, există foarte mulţi dintre EI (pe Pământ), şi mulţi sunt bio-androizi… şi au realizat că oamenii cu capacități psihice superioare de pe această planetă sunt singurii lor inamici”.
Din aceste mărturii ale clarvăzătorului Ingo Swann desprindem ideea că există facţiuni în guvernul „secret” al SUA care sunt şantajate într-un anumit mod. De-a lungul anilor s-a aflat că există proiecte guvernamentale secrete care se grăbesc să dezvolte sisteme de armament care să apere Pământul împotriva invaziei extratereştrilor. Întrebarea este: ce să credem din tot ceea ce aflăm?
Să ne întoarcem la ce se cunoaşte – geo-ingineria. Rapoarte credibile arată că guvernele de pe planetă sunt supuse geo-ingineriei de 60 de ani încoace. Deci, avem o tehnologie care se corelează cu datele când au început să crească numărul de apariţii a OZN-urilor pe cerul planetei. Să fie aceasta doar o altă coincidenţă?
Sclavie genetică şi genocid
În 1999, un alt clarvăzător, Courtney Brown, a scris în cartea sa Cosmic Explorers: Scientific Remote Viewing, Extraterrestrials and a Message for Mankind(Exploratori cosmici: clarvedere ştiinţifică, extratereştri şi un mesaj pentru omenire): „Există un război în spaţiu şi dincolo de el. Abia acum a ajuns acest război la frontierele spaţiului nostru. Miza nu este trezirea unei umanităţi prostite care doreşte să îşi ţină capul îngropat în nisip, ci viitorul copiilor de pe această planetă care să fie liber de frică, de întemniţare şi de o posibilă sclavie genetică, sau chiar de genocid. Intrăm într-un nou stadiu dintr-o lungă bătălie în care trebuie să luptăm pentru supravieţuirea speciei noastre. Trăim acum timpuri care cer curaj înainte de toate. Dacă norocul îi ajută pe cei îndrăzneți, așa trebuie să fie și destinul nostru.”
De ce menţionează Courtney Brown sclavia genetică şi chiar genocidul? Dovezile care arată că geo-ingineria implică împrăștierea de particule toxice (chemtrails), care conţin aluminiu (cunoscut ca şi cauză a demenţei şi bolii Alzheimer), bariu (otrăvitor), stronţiu (substanţă radioactivă) şi alte nano particule ne indică faptul că acest proces se petrece – un genocid din aer, eugenie sau chiar omicid. Ce fac aceste corporaţii cu fondurile din impozitele populaţiei? Salvează planeta sau o ucid – şi pe noi împreună cu ea?
O sursă importantă de cunoaştere despre geo-inginerie este site-ul lui Dane Wigington –GeoEngineeringWatch.org. Într-o postare din octombrie 2014, intitulată Ingineria climei, propunere periculoasă sau realitate mortală?, Dane Wigington spune: „Aproape de casă, nu neglijaţi uscăciunea care se agravează, decimând partea de vest a SUA. Este oare o altă coincidenţă că Monsanto (compania care este cel mai mare producător de seminţe modificate genetic) a introdus noul său porumb rezistent la secetă şi aluminiu în mijlocul acestui dezastru în desfăşurare? Piaţa de derivate climatice negociază stocuri care nu sunt altceva decât pariuri asupra locaţiilor unde urmează să apară catastrofe climatice, pe cine vor afecta aceste evenimente, ce culturi vor fi afectate etc. Ar putea fi vorba de o manipulare complexă a dezastrelor meteorologice realizată de corporații/industrie/armată pentru ca apoi să facă profituri masive din răul făcut? Toate informaţiile indică emergența unui nou tip de piaţă de investiţii: capitalismul dezastrelor.”
Cine sunt jucătorii care par a fi implicaţi? Raytheon Corporation este puternic implicată în patentele de modificare a vremii. Se crede că Raytheon realizează toate modelele de vreme pentru Asociaţia Naţională pentru Atmosferă şi Oceane (The National Oceanic and Atmospheric Association) şi pentru Serviciul Naţional de Meteorologie (National Weather Service).”
Un alt jucător în această ruletă a viitorului planetei noastre este corporaţia Lockheed Martin, care a investit bani grei în afacerea cu modificarea vremii şi pare să realizeze toate modelările climatice pentru Administraţia Federală a Aviaţiei (Federal Aviation Administration) americană. Oare este lupul paznic la oi? Prezic ei vremea cu adevărat, sau ne dau «agenda timpului probabil» (aşa cum îl fac ei)? Dacă așa se petrece, vor dori ei să dezvăluie aceasta?
Să revenim la Lockheed Martin. Dane nu vorbeşte niciodată despre extratereştri – el merge înainte după propria direcție. Dar Susan Ferguson, care susține că este o vizionară care a experimentat şase luni de observare a colonizării acestei planete din perspectiva familiei colonizatoare, Anunnaki, completează perspectiva. Pentru Susan Ferguson, nivelul ascuns al piramidei puterii este întotdeauna format de aceste entităţi din afara lumii noastre şi de tehnologiile lor avansate.
Războaiele climatice
Îl cităm iarăși pe curajosul Dane Wigington, din articolul său Rothschilds and the Geoengineering Empire (Familia Rothschild şi imperiul geo-ingineriei), din 13 noiembrie 2012: „De ce ar fi familia Rothschild atât de interesată de deţinerea celei mai mari şi mai recunoscute organizaţii de modelare a vremii? De ce ar dori E.L. Rothschild LLC să aibă pachetul majoritar de acțiuni la cel mai mare furnizor din lume de grafică şi servicii de date despre vreme pentru televiziune, web şi telefoane mobile? Deoarece când eşti implicat în programe de geo-inginerie pentru modificarea vremii trebuie, de asemenea, să controlezi «buletinul meteo» pentru a-ţi acoperi urmele.”
Gradul şi amplitudinea pulverizării globale de substanțe în aer pot fi cu greu înţelese. Rețeaua masivă de structuri care susțin SAG (stratospheric aerosol geoengineering – geo-ingineria stratosferei cu aerosoli) şi SRM (managementul radiației solare) este năucitoare. Și mai dificil de înţeles este cum de toate acestea se petrec la vedere şi aproape nimeni nu pare să realizeze conexiunile necesare.”
Compania Raytheon, care are contracte în domeniul apărării SUA, face toate modelările buletinelor meteo pentru Serviciul Naţional de Meteorologie şi Asociaţia Naţională pentru Atmosferă şi Oceane. Lockheed Martin face toate modelările pentru Administraţia Federală a Aviaţiei. De când aceşti contractori particulari ai apărării sunt cei care deţin patentele şi programele de modificări climatice, buletinele meteo sunt mai mult sau mai puţin «timpul probabil scris în agenda de lucru». Acum, de când Rothschild a achiziţionat cea mai importantă organizaţie privată care se ocupă de modelarea pe computer, «modelarea» controlului vremii pare completă. Acest control al buletinelor meteo şi al «graficii» generează o condiţionare vizuală constantă pentru populaţie, care va accepta mai uşor pulverizarea constantă în aerul atmosferic şi manipularea vremii ca fiind normale… Se pare că elitele globale au «acoperit toate punctele»”.
Lockheed Martin, cu trecutul său colorat legat de propulsia navelor, vine ca un colaborator la geo-inginerie prin contractul cu compania Atmospheric and Environmental Research (AER).
(va urma)

Citiți și: 
Tehnologia extraterestră şi secretele guvernamentale (I)


 yogaesoteric, 21 februarie 2016

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu