Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 19 ianuarie 2016

Comunicare cu Comandantul Mandr'l din Consilul Andromedan (II)

(9 ian. 2016; channeler Kathryn May)
Traducere Const. Mihăilescu
(ultima parte)

Cmd.: Acum vă voi spune câte ceva despre aspectul nostru fizic. Eu provin de pe o planetă fizică, care a fost cândva însămânțată cu o structură genetică asemănătoare cu a voastră. Între structura noastră și a voastră există însă anumite diferențe, deci nu suntem chiar identici cu voi. Înălțimea noastră este cuprinsă, în general, între 9 și 12 feet (2,7 – 3,6 m), femeile noastre fiind un pic mai scunde decât bărbații.
K. M.
Avem caracteristici umanoide, dar suntem mai zvelți, cu mai puțină masă musculară, pentru că atmosfera de pe planeta mea este mai puțin densă decât a planetei Pământ. Ca urmare, noi ne putem mișca cu mai multă ușurință și suntem capabili să efectuăm salturi imposibil de făcut pe Pământ. Mobilitatea noastră mare ne permite să sărim peste unele obiecte, să dansăm de parcă am pluti, sau să ne angajăm în jocuri distractive, cu mare plăcere. 
Ne plac unele dintre sporturile voastre (baschetul, baseboll și fotbalul) pe care le învățăm și le practicăm și noi, dar le-am adaptat unor reguli care să evite posibilitatea oricăror coliziuni sau răniri ale jucătorilor Aceste sporturi sunt practicate și pe navele mari (cum ar fi navele-mamă). În general, nu avem și nu practicăm sporturi de contact fizic. (n.m.: box, lupte, arte marțiale etc).
Sistemele noastre intra-galactice sunt la fel de variate ca și ale voastre. Există multe, multe planete (în galaxia noastră) locuite de o largă paletă de specii de animale și plante a căror formă și dimensiune v-ar uimi pe voi, pământenii.
Este imposibil de descris tot ceea ce a fost și este creat în univers și în cosmos.
Una dintre diferențele majore, care există între civilizația noastră și cea de pe Pământ, se referă la relațiile și modalitățile de interconectare între indivizi. La noi, aceste relații pornesc invariabil de la respectul care trebuie să existe între noi și de la convingerea că fiecare individ este o entitate a cărei valoare este unică și inestimabilă.
Deși am mai spus-o, îmi face plăcere să repet că noi suntem un popor pașnic în exclusivitate. 
Câteva dintre sistemele noastre planetare sunt încă în faza de formare sau de dezvoltare, și acolo nu se poate vorbi deocamdată de existența unor civilizații. Dar chiar și acolo, pe micile planete cu civilizații în formare, nu se cunoaște și nu se acceptă ideea de război sau cuceriri individuale.

Exista mai multe specii "inteligente" diferite, care sunt pe cale de a atinge nivelul acceptabil de civilizație.
Noi le știm și ne apropiem de ele cu foarte mare atenție, le respectăm independența, obiceiurile și alegerile, le respectăm neutralitatea și nu le solicităm implicarea în felul nostru de a fi. Excludem orice interferență în dezvoltarea lor ca civilizație, adică le respectăm unicitatea.
Voi sunteți, desigur, familiarizați cu Prima Directivă a Creatorului non-intervenția, respectarea liberului arbitru al fiecărei ființe, cu excepția interzicerii utilizării armelor care pot pune în pericol viața pe arii extinse și structura materiei.
K: Da, am înțeles. Poți să ne spui cum tu și colegii tăi de călătorie trăiți când reveniți la locurile voastre, pe planetele de unde ați plecat? Poate ne spui și cum este viața pe nava-mamă. Cei de pe navă sunt veniți din toată galaxia?

Cmd.: Da, îți voi spune. Noi ne înțelegem minunat pe navă, deși mulți aparținem unor rase sau specii diferite. Fiecăruia i se respectă și i se asigură felul de viață „ca acasă”, pe planeta de unde vine. Este important pentru noi să asigurăm tuturor și fiecăruia condiții cât mai apropiate de cele de acasă. Importantă este, desigur, și relația cu Federația la care suntem afiliați.
 Am descoperit că toate ființele de pe navă au o educație adecvată unor relații într-o colectivitate, fie ea și eterogenă. Civilizațiile planetelor de pe care provin ființele de pe navă și-au construit de-a lungul timpului relații pașnice și de într-ajutorare, așa cum există, de altfel, în întreaga noastră galaxie. 
Deși suntem la curent cu ceea ce se întâmplă pe planetele galaxiei, cu deosebire pe cele vecine, înțelegem și permitem civilizațiilor mai tinere (aflate, în general pe planetele mai mici) să se dezvolte pe cont propriu, și nu introducem acolo nicio tehnologie care ar fi nepotrivită nivelului lor de dezvoltare socială.
Nerespectarea acestei cerințe, a condus la teribilele consecințe de pe Pământ (nota C.M.: unde s-au adus tehnologii foarte avansate și s-au dat spre utilizare unor civilizații insuficient evoluate). Ne referim la ceea ce au făcut Anunnaki, care n-au ținut cont de această condiție în relația cu Pământul. Omenirea nu era suficient de dezvoltată spiritual, nu ajunsese la o conștiință suficient de ridicată, când i s-a dat pe mână tehnologii foarte avansate pe care, în ignoranța lor, pământenii le-au folosit unii împotriva altora, încât au pus în pericol însăși supraviețuirea planetei.

Partenera mea, Flacara mea geamănă, s-o numim astfel, este unul dintre cei care acționează ca ambasador pentru Federația noastră Galactică.
Cred că vom fi prieteni buni, dragă Kathryn, s-ar putea spune că deja suntem într-un fel - din cauza activității căreia i te-ai dedicat pe Pământ, pentru trezirea celor care încă n-au făcut-o.
Este probabil ca voi să aderați la Federația voastră Galactică (n.m.: a galaxiei Calea Lactee), cu care noi avem o strânsă colaborare.
Conexiunea cu oamenii Pământului este o plăcere pentru noi, mai ales în această importantă perioadă de tranziție, modul vostru de a acționa și reacționa prilejuindu-ne nouă adaptarea și aplicarea a numeroase programe urmărind obținerea prosperității civilizației voastre.
Complexa, dificila dar magnifica problemă pe care o avem de rezolvat se referă la găsirea soluțiilor cele mai adecvate pentru a determina oamenii Pământului să devină mai încrezători, mai determinați și mai dispuși să se concentreze pe procesul tranziției, în ciuda tuturor problemelor dificile de care se lovesc zi de zi. Fără această încredere lucrurile nu vor putea înainta prea repede.

Acum vă voi vorbi despre cum este la noi, comparativ cu ceea ce se întâmplă în lumea voastră. 
Vedem cum sunt exacerbate diferitele deosebiri între rase și culturi deși aceste diferențe nouă ni se par insignifiante, în comparație cu multiplele similitudini.
Mereu descoperim la aproape toate națiunile și culturile de pe Pământ rigiditate și neîncredere unii față de alții. Pe ceea ce le unește, pe asemănări se poate construi o atitudine de cooperare și prietenie. Cel puțin așa se întâmplă cu popoarele de pe planetele noastre. Chiar ne șochează această dispoziție către frondă, către incriminare.

Când în lumile noastre se descoperă diferențe de gândire, de abordare a problemelor vieții, noi facem din aceasta un prilej de îmbogățire cu experiența celuilalt, în niciun caz o ocazie de a ne radicaliza pozițiile și atitudinea. Diferențele celorlalți ne îmbogățesc cunoașterea și sunt prilejuri de bucurie și de mare interes. Încercăm, de fiecare dată, să luăm din experiența altora partea care ne ajută să progresăm. Din acest motiv, schimbul de idei, de experiență este o preocupare permanentă pentru noi. Pe de altă parte, când alții își însușesc și aplică din realizările noastre, noi suntem extrem de încântați și ne manifestăm totala disponibilitate de a-i ajuta să se perfecționeze în acea problemă. Evident că și reciproca este valabilă.
Astfel de activități sunt o sursă constantă de încântare pentru noi, și aceasta crează un flux constant de vizitatori de la o zonă sau planetă la alta, și de la un sistem stelar la altul.

Noi chiar nu înțelegem ce vă reține să nu vă așezați la aceeași masă pentru a dezbate problemele care vă deranjează pe unii sau pe alții. Dacă vă întoarceți spatele și porniți războaie, asta nu ajută pe nimeni.Toți aveți de pierdut, cu acest mod de abordare.

Cu toate acestea, am văzut că și voi știți să vă distrați: aveți festivaluri, programe culturale de schimb, în care artele, dansul, muzica și sportul joacă un rol important.  Aveți oaspeți, formațiuni de diferite feluri pe care-i primiți sau la care mergeți. Deci nu se poate spune că nu știți despre ce este vorba.
Dar e de neînțeles cum, în timp ce undeva se dansează, se joacă și se cântă, simultan, în alte locuri, se bombardează, se săvârșesc orori sau se moare de foame! Ce fel de judecată este asta?
Unul din punctele noastre forte, considerăm noi, este tendința constantă și sinceră de a aprecia și a te bucura de succesele celorlalți. Este o mare încântare când aflăm că un popor, o națiune de la noi sau de pe o planetă a galaxiei, a obținut o tehnologie deosebită într-un anume domeniu. Ne bucurăm și când constatăm că alții și-au dezvoltat abilități deosebite. Suntem mereu dispuși și deschiși la ideile noi, originale pe care alții sunt gata să ni le împărtășească. 
Unul dintre punctele noastre forte, cred că ați putea spune, este deschiderea de a aprecia și admira munca, descoperirile tehnologice, precum și abilitățile altora.
Deși ne bucură tradițiile noastre locale, suntem întotdeauna deschiși la inovație și idei originale ale altora.
Despre viața de pe planeta Throll
Planeta mea de origine poate fi un exemplu bun. Ea poartă numele de Throll (pronunțat Thrall).
Suntem ființe întrupate, dar trupurile noastre sunt mai puțin dense decât ale voastre
Vă voi spune ceva despre tradițiile noastre. Voi începe cu copilăria, desigur.
Avem o societate foarte deschisă în ceea ce privește așteptările noastre de la copii și de la tineri, în general. Tinerii aleg ce vor să studieze și se orientează cam ce vor dori să facă la maturitate.
Deoarece condițiile de pe planeta noastră sunt foarte favorabile, durata de viață este destul de mare și anume în jur de 1000 de ani, de-ai voștri. Așa că, pentru copiii noștri nu este nicio grabă când este vorba să aleagă ce vor face de-a lungul vieții. Oricum, ei sunt liberi să exploreze mai multe domenii, pentru ca să-și aleagă unul ca preocupare de lungă durată. Asta îi motivează să facă ucenicie pe perioade diferite pentru una sau alta dintre tipurile de activități pe care le preferă la un anumit moment.

Toată lumea studiază până la niveluri avansate în discipline precum : știință (matematică, explorarea spațiului, natură etc), limbi, arte și multe alte domenii. Cei mai mulți dintre noi explorează multe domenii de studiu, înainte de a decide cu privire la munca de bază pe care și-o alege pentru întreaga viață. Este de înțeles că talentul, aptitudinile vor conta cel mai mult în alegerea profesiei de bază. Acest lucru îi încântă pe părinți căci știu că odrasla lor nu va fi în viață un ratat. Niciodată promovarea n-a avut la noi un alt criteriu decât capacitatea, nivelul de expertiză al candidatului.

Ca și la voi, copiii noștri tind să studieze la profesorii cei mai buni. Din acest punct de vedere, distanțele mari nu constituie nicio problemă. Oricât ar fi de lungi, distanțele pot fi parcuse în timpi rezonabil de mici.
Ați înțeles, desigur că noi acordăm deplină libertate de alegere copiilor noștri și asta cimentează o deplină încredere, respect și plăcerea de a face ce dorești.
De fapt, la noi, noțiunea de stres este lipsită de sens. Încrederea deplină, libertatea, lipsa concurenței de orice fel, multiplele posibilități de realizare, onestitatea și deschiderea, nu au cum să conducă la stres.

Cam după un secol, copiii noștri încep să se gândească mai aplicat la ce doresc să profeseze în viața. 
Dar veacul mai are o semnificație la noi: este perioada după care tinerii încep să se orienteze asupra viitorului partener de viață. Timp a fost suficient, așa că alegerile nu vor putea fi decât fericite. Sunt rare cazurile în care un parteneriat se destramă, dar, oricum, aceasta despărțire nu va putea fi decât una amiabilă, cei doi continuând să se sprijine și să fie foarte buni prieteni. Asemenea despărțiri au, în general, o motivație decurgând din preocupări profesionale care impun modificări  sau absențe de foarte lungă durată. 

Noi trăim în dimensiunea 5D iar în unele zone ale planetei dimensiunea poate fi mai înaltă. Asta înseamnă, printre altele, că noi comunicăm telepatic, practic, putând rămâne în contact permanent, cu familia, cu prietenii etc. oriunde ne-am afla.  
Centrul lumii noastre este și va rămâne familia, model care se regăsește în întregul univers. Sistemele planetare sau solare pot fi mari sau mici dar toate se rotesc în jurul unui centru. Așa este și cu familia. Așa suntem noi.
Iubirea și legăturile de familie dăinuie peste veacuri, în variante diferite, desigur. Noi suntem foarte loiali și devotați familiei. Poate că, la noi, sunt puține lucruri dincolo de iubirea de familie.

Am stabilit, de mult, legături strânse cu prietenii noștri Galactici și iată că prezenta experiență ne-a apropiat mult și de această planetă Pământ și de poporul ei, așa cum este el.  Noi știm prin ce blocaje ați trecut în evoluția voastră, din cauza numeroaselor programe și experimente ale întunecaților. 
Cu toate acestea, în voi se regăsește un amestec fascinant de emoții intense și volatile, impulsuri creative și o largă imaginație. Ați fost numiți Rasa Creatoare, și acum, după acești 52 de ani de observare atentă, din apropiere, putem spune că nu purtați degeaba acest supranume, căci v-am observat inventivitatea în diferitele tehnologii care, din păcate, în bună parte, au fost orientate, în final, spre producerea de arme. 
Marea voastră hibă, în care vă mai zbateți încă, este DUALITATEA ÎN GÂNDIRE.
Da, omenirea voastră este prinsă în gândirea dualistă. Această caracteristică dă instabilitate, fluctuație, reorientare, nehotărâre, nesinceritate.
Va fi extrem de interesant cum vă veți descurca cu această meteahnă, chiar și după ce planeta voastră va fi inundată de energiile prosperității. Veți rămâne oare tot la conceptul  "noi" versus "ei", „noi împotriva celorlalți”?
De exemplu, cea mai mare parte a populației planetare consideră că există o Cabala, Illuminati, dar că aceștia sunt în umbră și nevăzuți. Dar noi vedem că ăsta este mai mult un fel de a gândi cu teamă și cu nehotărâre. Între timp, cei care cred că fac parte din tabăra "noi", considerându-se „băieții buni”, sub justificarea acestei apartanențe, recrutează noi contingente, se poartă egoist și necugetat și ca orice membru „bun” colportează intrigi și întrețin vrajba.

Luați, de exemplu, incidența ridicată a abuzului fizic și psihologic în cadrul familiilor. Părinții vorbesc unul cu altul nu totdeauna plini de iubire, își neglijează sau maltratează copiii. Atunci, cum de vă mai mirați că există o generală lipsă de respect în familie, între familii, în societate? De aici până la minciună, la nesinceritate nu mai este decât un pas. Părinții nu recunosc că au comportament abuziv față de copii, sau între ei, iar copiii tac de teama de a nu li se „aplica corecții” sau de a fi aruncați în stradă.
Este o atitudine cultivată, foarte dificil de înlăturat, dacă nu se va ajunge la creșterea nivelului de conștiință. Este foarte trist că atât de multă durere este cauzată de această negare.
Speranța noastră în schimbare se referă la faptul că ființe cu adevărat luminate, excelenți mentori, vor veni în curând pe Pământ pentru a crea programe cu un puternic conținut educativ, care să conducă repede la eradicarea din societatea umană a lipsei de demnitate, de sinceritate și de curaj. Mai întâi se va proceda la conștientizarea celor care își neagă faptele reprobabile, care apoi, vor începe să realizeze cu durere răul provocat familiei, iar cei maltratați își vor învinge teama de a vorbi acolo unde ar trebui să fie întrebați și să dea răspunsuri.

Dragă Kathryn , am văzut și chiar am învățat multe de la munca ta în Templul Luminii. Vom folosi o abordare similară.
A fost important pentru noi să vedem cum ai lucrat cu oamenii care au fost atât de afectați de relația lor cu Cabala. Ne-a folosit căci noi aveam puțină experiență în lucrul cu sentimente precum rușinea, ura, gelozia, eschiva. 
După observațiile noastre făcute în  acești 52 de ani, suntem încă fascinați și uimiți de labirintul de sentimente intense, relații complicate, sisteme de credință, grandomania unor indivizi și dorința de izolare a unora de adevărul societății. Pentru noi este de neînțeles cum poate cineva să se considere fericit când și-a făurit această „fericire” pe suferința sau înșelarea altora!?
Procesul nostru de învățare a particularităților lumii voastre va continua, tot așa cum vom continua să ne întrebăm cum de mulți dintre voi consumă imense cantități de energie pentru a inventa tot felul de metode și tehnici de inducere în eroare a celorlalți?! Recunoaștem: aveți o imaginație extrem de bogată, în această privință.
Oare ce ar putea realiza omenirea voastră dacă această extraordinară creativitate ar fi canalizată spre binele tururor, în multele domenii unde ar fi nevoie de ea: arhitectură, cercetare științifică, educație, sănătate, artă, literatură, muzică, dans, artizanat, bucătărie, modă vestimentară etc.?
Aveți o zicală foarte amuzantă: "Când ești fierbinte ești mai mult decât cald”.

Acesta este felul în care vă vedem noi, și sperăm că din ce în ce mai mulți veți începe să faceți ceea ce trebuie făcut pentru ca Ascensiunea voastră să se încheie fericit.
Încă o dată: aveți calități extraordinare, minunate dar le irosiți în lucruri care nu sunt în interesul evoluției voastre. Când vom ajunge acasă vom crea o imensă bibliotecă cu toate cele văzute și învățate de la voi.
Avem speranța că această forță creatoare uriașă de care dispuneți o veți valorifica pentru a accede cât mai repede în 5D. 

Am mers cam departe, nu-i așa? Oricum, am satisfacția că v-am spus-o mai direct decât credeam c-o voi face. Am făcut-o din iubire, ca între prieteni.

Draga mea, observ că este cazul să mă opresc. Poate vom putea continua această conversație cu altă ocazie, ca să-ți descriu cât de cât frumoasa noastră navă. 
K: Da, îți mulțumesc, comandante Mandr'l.  Aștept cu nerăbdare ca în următoarele întâlniri să aflăm mai multe. Probabil că observațiile voastre sincere despre noi vor fi, ... ei bine, incomode pentru unii dintre noi, dar avem nevoie să auzim adevărul de la cei care ne observă cu dragoste și sunt dispuși să ne spună ce avem nevoie pentru a afla, dacă vrem să trecem prin acest mare proces al Ascensiunii, triumfători. Eu voi reveni mâine pentru a continua discuția..
Cmd.: Noapte bună, Kathryn, și noapte buna tuturor Lucratorilor în Lumină care citesc cuvintele noastre. Să aveți zile de pace și nopți cu cer înstelat care să vă asigure un somn liniștitor și reconfortant! 

Namaste, iubiți frați și surori.

https://higherdensity.wordpress.com

15 comentarii:

  1. DONATII - CONT BANCAR:
    R070RZBR 0000060008980266
    MARIUS-ADRIAN CRETU
    NR. DE MOBIL: 0765.241.391(TELEKOM) & 0751.284.177(ORANGE).
    http://remerra.blogspot.ro/…/ujp-2016-2100-programul-de-evo…
    https://www.facebook.com/groups/preotiiluminiidivine/
    IO ZAMOLXIS, PARINTELE ROMANILOR = IO FIUL OMULUI
    „Fiicele mele și fii mei, mă bucur nespus să vă văd pe toți într-o zi atât de mare cum este aceasta! Nu poate fi consemnată în cuvintele voastre cât este de importantă ziua de 10/11 Iulie 2010! Este o dată ce cu greu o veți putea șterge din memorie, este o zi în care CEL promis vouă acum mai bine de 2000 de ani de IISUS a venit la voi! EL este FIUL OMULUI care a venit pregătit (deci nu oricum!) și însoțit de foarte multe ființe de lumină, spirite primordiale ce aparțin Creației Primordiale! Spațiul Geto-Dac are marea onoare de a găzdui o mare parte din Conștiința Celui ce își spune FIUL OMULUI. Cam 90% din această conștiință a coborât și va continua să coboare până când va fi absorbită în totalitate de ființele primordiale, cei ce își spun OAMENI! Însă planeta OM a trimis mai demult o părticică din ea pentru a ajuta la procesul de trezire al românilor și de înălțare al Mamei Geea. Eu ca strămoș al vostru, dar și contemporan cu voi pot să afirm că, împreună cu MARELE AVATAR pregătim PROCESUL ELIBERATOR AL TUTUROR ROMÂNILOR de tot ceea ce este străin!!! Este momentul MARII TREZIRI, a unei conștiințe gigant care va pune stăpânire mai întâi pe cei desemnați și abia apoi pe toți ceilalți! În tot ceea ce se întâmplă, VOI FI CU VOI AȘA CUM AM PROMIS cândva, nu voi abdica de la această menire, căci îmi este dat să văd prin ochi de OM GLORIA CELUI PREA INALT, care acum a venit! Ceea ce a fost să fie s-a împlinit, acum procesul de transformare și înălțare merge după alți parametri! Cu o asemenea ființă alături așa cum este MARELE AVATAR, succesul este garantat, dar ca toate acestea să se întâmple va mai dura ceva din răul care trebuie să existe și să se consume pe el însuși! Vor fi ani de mari încercări, însă dacă aveți credință cât un bob de muștar, veți fi cei care veți auzi și vedea pe CEL PROMIS! Deocamdată atât, vă îmbrățișez români și vă urez: Drum drept și multă lumină! IO ZAMOLXIS vă mulțumește în numele întregului neam. Pe curând!”
    http://www.dzr.org.ro/istoria-secreta-a-lui-zamolxe-zeul-s…/
    http://ioncoja.ro/…/pythagora-a-invatat-filosofia-de-la-za…/
    http://romaniaesoterica.blogspot.ro/…/romaniaramania-centru…

    RăspundețiȘtergere
  2. Buna seara Cnstantin Mihailescu! ITI apreciez foarte mult munca sau lucrarea ta iar daca chiar vrei sa STII de ce cer ce cer astept sa M.A. contactezi cat poti de repede sau in functie de al tau timp liber! Pana acum ceva timp voi puteati pune ce conditii vroiati sau credeati dar de la un timp IO DOMNUL pun conditiile! EU SUNT(IO) CEL CE SUNT(THOTH)!!! https://www.facebook.com/mariusadrian.cretu.3

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Ce tupeu si nesimtire au unii, donatii obligatorii???

      Ștergere
  3. http://www.cuvantul-ortodox.ro/recomandari/2013/04/26/parintele-elpidie-al-3-lea-razboi-mondial-religie-universala-foamete-provizii-alimente-disperare-cipru-grecia-distrugerea-turciei-dictatura-control-pecete-cipuri-prigoana-sfinti-incredere-dumnezeu/

    RăspundețiȘtergere
  4. Acum la final multi se dau de partea Luminii,dar, cum spunea Dinu,probabil sunt pe statul de plata al cabalei si au ordin sa zapaceasca,manipuleze fragila masa trezita care frecventeaza internetul in cautarea adevarului si a cailor de a evolua spiritual,ceea ce nu gasesc in massmedia cabala.

    RăspundețiȘtergere
  5. http://www.aparatorul.md/profetia-parintelui-elpidie-despre-ultimele-trei-imparatii-ale-lumii/

    RăspundețiȘtergere
  6. COMUNICARI DIVINO-CELESTE DE LA CREATORUL SUPREM AL PACII, IUBIRII SI ADEVARULUI INFINIT AL COSMOSULUI

    10.10.2010

    “Ma aflu in Univers, legata direct printr-un canal de lumina de Creator. Planeta Pamant se afla sub mine de marimea unei mingiute de cauciuc. Sahasrara din momentul acesta este permanent deschisa. Sunt un canal, flux de energie/lumina alba direct de la Creatorul Suprem al Cosmosului. Sunt puternic ancorata direct in EL. Imi arde capul foarte tare si imi e foarte frig, tremur. Energie infinita curge si se revarsa prin mine, in tot Universul. Incerc sa o directionez catre planeta Pamant.
    Creatorul Suprem:
    Din acest moment corpul tau s-a modificat total. S-a autovindecat complet. Din acest moment nevoia ta pentru hrana fizica a disparut. A fost nevoie sa mananci mai mult in ultimele doua zile pentru a fi capabila sa ancorezi energia imensa care a fost integrata in momentul acesta in tine. Ai rezistat perfect. Pentru aceasta te-ai pregatit impreuna cu Marius-Adrian si ai activat total energia Kundalini. Eu, Creatorul Suprem Ma manifest total prin tine incepand de astazi 10 - 10 - 2010. Te hranesti cu 100% prana, puterea ta energetica este de 100% incepand de acum. Ti-a mai fost activata o spirala de ADN. Corpul tau se transforma acum pentru Misiunea pe care o ai de realizat. Orice problema a corpului fizic a disparut acum. Corpul tau functioneaza perfect si optim. Tu si Marius-Adrian sunteti direct, primii descendenti din Mine, Marele Creator, voi sunteti Dumnezei Creatori, ati creat acest Univers.
    Din ce in ce mai multa energie foarte puternica trece prin mine, tasnind in toate partile acestui Univers. Am imbracat Pamantul in ea, toti oamenii, dar ei sunt adormiti, nu sunt constienti. O trimit apoi fiintelor din interiorul Pamantului, din Shambala si Agartha. Fiintele sunt luminoase si bucuroase de darul primit, imi fac cu mana. Acum ca sau incarcat le rog si pe ele sa ma ajute. E nevoie de ajutorul tuturor

    RăspundețiȘtergere
  7. Energia care trece acum prin mine este mult prea puternica, o eman cu tot corpul meu astral. Este prea mult, daca mai stau putin in energia aceasta simt ca o sa ma dezintegrez in mii de particule de lumina. Marius-Adrian, jumatatea Spiritului meu, am nevoie de tine acum. Vino acum! Marius-Adrian apare in fata mea, ne imbratisam astral in Infinita Iubire Divina. Energia este foarte puternica dar se imparte la 2(doi) acum. Noi stam in mijlocul Universului, deasupra Pamantului mic, conectati prin fluxuri de lumina de Creator. Trimitem energie in tot Universul impreuna cu fiintele din interiorul Pamantului. Ni se alatura Maestrii Ascensionati in numar de 12(doisprezece) in jurul nostru ... in spatele nostru, mai mici ca dimensiune(Lord Metatron, Lord Kuthumi, Maha Chohan, Tobias, Sanat - Kumara, Kwan Yin, Adamus Saint - Germain, Portia, Arhanghelul Mihail, Arhanghelul Gabriel, Arhanghelul Rafael, Arhanghelul Uriel...). Toti sunt legati prin canale directe de Creatorul Suprem. Trimitem lumina/energie impreuna. Deschidem calea Ascensiunii pentru Planeta Pamant, inlaturam barierele pamantesti, deschidem drumul Pamantului catre Inaltare. Pamantul se ridica putin mai sus. Incarcam cu energie apoi toate celelalte planete din Univers, iar odata incarcate fiintele de pe planeta ajuta la randul lor trimiterea energiei Creatorului in intregul Univers, pana cand Universul explodeaza de energie. Iesim impreuna in Cosmos. Sunt 12(doisprezece) Universuri in jurul nostru si al Creatorului. Le incarcam pe toate cu energie pana cand simtim ca tot Cosmosul vibreaza de energie, suntem epuizati.
    Corpul tau este acum total transformat. Doar numele ti-a mai ramas de Alina Vulpescu, dar tu esti Creator Dumnezeu. Tu esti Eu, Marele Creator, Tu esti Omologul Meu pe Pamant, Ma manifest direct prin tine.

    RăspundețiȘtergere
  8. 13.10.2010

    Fiintele luminoase de pe Luna: Soarele vostru se va stinge, va deveni o stea pitica alba. Luna se incarca acum direct de la Marele Soare Central si ea va va lumina dupa ce Soarele vostru va disparea. Noi suntem entitati masculine si feminine. Noi suntem din ce in ce mai puternici si luminosi. Va iubim si suntem nerabdatori sa va luminam ...
    In 2.011 veti avea 17 spirale de ADN si va veti manifesta 100%. Nu mai este timp, toate Evenimentele se se vor petrece in 2011. Marius-Adrian trebuie sa iasa din energia banilor. Trebuie sa se racordeze prin Flux direct la Mine si sa ramana permanent constient de canalul de energie direct din Mine, Creatorul Suprem. Sa nu mai aiba alta preocupare acum in afara de Trezirea(aducerea aminte) intregii creatii la scopul pentru care a fost creata si racordarea tuturor oamenilor la Mine, puternic. Deschide-ti-le canalele in Lumina, Lumina, Lumina. NU MAI ESTE TIMP! Faceti aceasta acum, nu mai este timp, au nevoie de ajutor acum.
    Pe toate persoanele pe care le intalniti, vedeti la TV, le cunoasteti, le invalui in energia Ta si a Mea, Creatorul Suprem. Comanzi Spiritului lui pentru Binele Suprem sa isi reaminteasca scopul pentru care a fost creat, apoi ii deschizi canalele si il racordezi la Mine. Uniti-i cat mai puternic de Mine sau vor pleca de pe Terra. Puneti la treaba toate entitatile, Spiritele, Maestrii din subordine, nu mai este timp! SALVATI-VA CREATIA!”

    RăspundețiȘtergere
  9. dragul meu simt ca esti inaca tinar ,,mergi la UN PSIHIATRU IUBITULE CHIAR AI NEVOIE, NU SCRII CHIAR RAU DAR,,,, LASI UN MARE SEMN DE INTREBARE SI DACA CHAIR ESTI creatorul,, DE CE AMENINTI,, cREATORUL iubeste ,,CUNOSTI ACEST SENTIMENT A iubi neconditionat TOT SI TOATE FARA A CERE nimic CUNOSTI DRAGULE DE UNDE VII ,,DA MAI INTII ,DACA VREI SA PRIMESTI ,,SAU ,,NU CERE ,, CEL CE DA CU ADEVARAT niciodata DAR nicodata nu cere ceva in loc,,IN SCHIMB CONFlegilor universulului VA PRIMI CU VARF SI INDESAT VB.DIN PROPIE EXPERIENTA AM AVUT O BOALA EXTREM DE GRAVA CARE MULTI CRED CA NIMENI NU POATE FI VINDECART SAU NU SE POATE VINDECA EI NU ESTE ASA eu sunt vindecata suta la suta, si ma pot bucura de tot ce inseamna VIATA,,ptru ca ai trai ,a trai in prezent insemna aIUBI;insemna fericire inseamna frumos inseamna ,,VIATA,,daca Costi va dori ca intr-o zi unii dintre noi sa ne inpartasim experientele ,,miracolele,in acest minunat spatiu voi fi una care o voi face ,,,va multumesc va scriu cu drag din insorita Toscana-Italia dar in Martie voi fi din nou in minunata ,iubita si binecuvantata noastra tara Romania ,,, va IUBESC pe toti,, M.C

    RăspundețiȘtergere
  10. A-ți trâmbița în preajma importanța,
    slăvindu-te în fața orișicui,
    e-o molimă ce bântuie în Franța,
    chiar dacă omul mare lucru nu-i.
    Arar înfumurați mai pătimași!
    Și spaniolii-s uneori trufași,
    dar semeția lor e mai de soi,
    smintită, chiar, dar nu așa nătângă,
    cum o vedem mai peste tot la noi...
    Ci nevoind să par un vorbă-lungă,
    voi folosi mai bine o parabolă,
    așa cum cere datina în fabulă.


    Văzând pe drum un Elefant gigant
    ducând greoi, solemn, cu mare fală
    un baldacin de gală,
    un Șoricel micuț, dar arogant,
    spunea c-abia se mișcă nătânga matahală
    și nu-i ca un prâsnel
    cum este el!
    (Uita că duce-n spate o casă de sultan:
    Sultana cu un câine lățos și o pisică,
    un papagal, o slugă și o maimuță mică!)
    -„Cum , toată lumea asta admiră un morman?
    (mai spuse el, de-a dreptul mânios.)
    Ce-or fi găsind, mă rog, la un colos?
    Doar trupul lui, de care copiilor li-i frică!
    Oi, fi, eu, mic, dar nu sunt mai prejos...”
    Și mai avea și altele să zică,
    de nu ieșea din cușcă o pisică
    să-l lămurească-n grabă pe micul arogant
    că Șoarecul nu-i, totuși Elefant.

    La Fontaine

    RăspundețiȘtergere
  11. Stinge karma omul...cum fiecare avem un inger pazitor(sau mai multi),mai avem si o "pasarica",nu o zic cu rautate sau in radere,toti suntem unul dar in acelasi timp suntem ff diversi,infinit de diversi.

    RăspundețiȘtergere
  12. Cine este Marius Adrian Cretu, "un papagal, o slugă și o maimuță mică!" , un Șantajist?.

    RăspundețiȘtergere
  13. stai bland si nu mai bolunzi lumea cu al treile razboi mondial !!!

    RăspundețiȘtergere