Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 15 noiembrie 2015

Impactul spiralelor cosmice de lumină. Generalizarea Marii Treziri.

Mesaj de la Consiliul Angelic și Arhanghelii Mihail, Gabriel, Rafael, Chaumuel și Zadkiel.

(12 nov.2015; channeler Glodenlight) 
 Traducere Const.Mihăilescu

Salutări! 
Noi suntem Consiliul Îngerilor, inclusiv Arhanghelul Mihail și dorim să vorbim astăzi despre marile spirale cosmice de lumină, care se infiltrează în atmosfera Pământului, în acest moment.
Totul este energie, frecvență și lumină; iar energia proprie dimensiunilor mai înalte continuă să crească exponențial în atmosfera din jurul planetei voastre în acest „timp”(am pus între ghilimele această noțiune pentru a vă aminti că de fapt timpul este o iluzie și o creație a omenirii, trăitoare în dimensiunea 3D). În realitate, și astra vi s-a spus de multe ori, totul se întâmplă simultan. Timpul a fost o construcție utilă, chiar esențială, în viața voastră, până acum. Aceasta deoarece mintea omenească nu poate judeca și funcționa bine în dimensiunile inferioare decât dacă se utilizează desfășurarea evenimentelor într-o anumită cronologie. Însă aceste realități sunt proiecții holografice ale energiei Sursei prin vehiculul uman.

Trebuie să știți că vehiculul vostru uman, corpul fizic, mental și emoțional (n.m.; adică partea perisabilă a ființei) este format din mai multe straturi, constituite, până la urmă, tot din energie, mai precis din lumină de o anumită frecvență, între care „iubirea” este o componentă fundamentală. De ce este așa? Pentru că voi, toată creația, suntem un produs al iubirii, al dragostei Creatorului care a zămislit totul într-un moment sublim de iubire infinită și nedefinită. Vehiculul vostru energetic este compus din mai multe straturi, începând de la cel mai dens nivel, care este trupul uman pe Pământ.
Acest organism, acest vas, este acum într-un proces de trecere de la structura de carbon la cea cristalină. La fel se întâmplă și cu corpul Mamei Pământ. Amintiți-vă  Gaia este o ființă simțitoare așa cum, de altfel, sunt toate planetele din univers, și nu numai.  Altfel spus, întregul univers este o gigantică ființă vie, cu simțuri proprii, cu reacții proprii și cu acțiuni. Și nu este vorba doar de universul din care faceți voi parte ci de toate universurile paralele, de toate universurile care alcătuiesc Cosmosul (universul universurilor). Toate sunt proiecții ale SURSEI, ale Creatorului, proiecții ale Marii Minți Cosmice.
Voi sunteți o emanație a Sursei. Dar și noi, cei din tărâmurile arhanghelilor, suntem tot emanații ale Creatorului Universal. Ne-am referit la Consiliul Angelic, Arhanghelii Mihail, Rafael, Gabriel, Chamuel, Zadickiel, noi cei care venim astăzi la voi pentru a vă aduce acest mesaj.

Există multe, multe spirale cosmice de lumina (nota C.M.: cred că se referă la portalurile de energie) înfiltrate acum în atmosferă Pământului. Această lumină, dacă ați putea-o vedea de la nivelul la care noi suntem – (un mod relativ de a ne exprima, căci, de fapt, este vorba nu de un anumit loc, un anumit plasament în spațiu, ci de un spectru de frecvență de vibrație diferit) - avem o perspectivă diferită, o imagine diferită a ceea ce se află acum în jurul planetei voastre.
Cu tot chinul prin care a trecut umanitatea și planeta voastră, vă garantăm că Pământul este cea mai frumoasă planetă din acest univers.
De-a lungul eonilor, Pământul a trecut prin multe și dure experimente. Acum însă negurile care au acoperit planeta voastră s-au dispersat și trupul ei greu încercat este scăldat de o lumină aurie, ca rezultat al energiilor de frecvență ridicată existente atât pe planetă cât și în jurul ei.  
Sunteți în procesul de tranziție spre o dimensiune superioară, care se va instala în timp.  În marea lor majoritate, ființele de pe planeta voastră au început să se trezească, iar această Mare Trezire vă conduce spre Epoca de Aur a Luminii, pe care o veți făurii și cu ajutorul celor care vă iubesc.

Începând cu sfârșitul anului 2012, energia frecvențelor înalte din jurul Pământului vostru a crescut exponențial, ceea ce a determinat o creștere similară de vibrație pe planetă.  Creșterea inițială a fost mică dar, destul de repede, trendul a crescut mult. Această energie este impregnată cu iubirea și lumina Sursei Creatoare și a tuturor tărâmurilor angelice. Există, de asemenea, multe și mari asocieri (federații) dimensionale formate din multe națiuni din „stele”, între care multe sunt familiile din care vă trageți voi, oamenii actualei civilizații de pe Pământ.
Da, voi sunteți descendenți ai unora dintre civilizațiile acestui univers. Generic, se folosește termenul de "semințe stelare". Fiecare dintre voi, cei aflați în corp fizic acum pe Pământ, ați venit pe această planetă, în acest moment, pentru a ajuta la această Mare Tranziție în dimensiunea superioară, care, practic, înseamnă trecerea de la un nivel jos de vibrație la unul mult mai înalt.

Și, într-adevăr, acum totul continuă să urce ... energia în jurul Pământului dar și toate ființele de pe planetă.
Se întâmplă un fenomen pe care nu foarte mulți dintre voi îl sesizează: orice lucru care este negativ, orice zgură se ridică la suprafață pentru a fi curățată, purificată. Din acest punct de vedere este o puternică și generalizată efervescență. Ca urmare, lumea dualității și polarizării va începe să se estompeze, să dispară încet, de-a lungul timpului. Lumina care înconjoară planeta voastră va spăla toate acestă zgură negativă și fetidă.

Ființele care cândva au fost manipulate și influențate de forțele întunericului să aleagă fapte și comportamente reprobabile, pentru care au fost „răsplătite” cu din ce în ce mai multă negativitate, încep să se trezească și să se îndrepte spre Lumină. Însă, cu siguranță, vor mai fi și ființe umane care vor refuza să aleagă revenirea la Lumină, preferând să părăsească planeta.

Planeta voastră se află într-un proces de armonizare și noi venim la voi astăzi pentru a vă încuraja să continuați să mergeți pe această cale pentru a vă ridica în continuare nivelul de conștiință și conștientizare. Efortul și determinarea fiecăruia contează nu numai pentru el dar și pentru civilizația umană, în general, cât și pentru Mama Gaia. 
Noi, cei din tărâmul angelic vrem ca voi să cunoașteți că mereu am fost și suntem aproape de voi, cu iubirea noastră și cu îndrumarea noastră non-verbală.
Mulți dintre voi încep să-și înțeleagă menirea și devin îndrumători pentru cei care au nevoie. Aceste roluri vor deveni din ce în ce mai bine definite, pionierii vor avea imboldul de a face lucrurile pentru care au ales să vină în această viață.
Dragilor, continuați ceea ce inima vă îndeamnă să faceți; lăsați nehotărârea și timiditatea de o parte și acționați, căci locul vostru este liber și așteaptă să fie ocupat.

Noi vă trimitem dragostea noastră; de altfel acest sentiment divin înconjoară planeta și se oferă tuturor celor care se îndreaptă cu gândul către sferele cerești, către frații devotați din univers și către Sursa-Creator. 
Sunteți înconjurați, la propriu, nu numai de foarte numeroasele nave spațiale de toate formele și mărimile, nave locuite de frații care vă ocrotesc și care așteaptă să vă întâlnească, dar și de imensa noastră dragoste.
Stați orientați spre Lumină și păstrați inimile voastre centrate pe Iubire.
Sunteți destinați păcii, prosperității, abundenței, bucuriei, armonie și iubirii, căci toți am fost creați din IUBIRE. 
Apelați la noi în orice moment, invocați prezența și ajutorul nostru, atunci când aveți nevoie.
Suntem Consiliul Angelic, Arhanghelul Mihail, Arhanghelul Gabriel, Arhanghelul Rafael, Arhanghelul Chaumuel și Arhanghelul Zadkiel.



3 comentarii: