Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 27 octombrie 2015

SaLuSa, 23 oct.2015

Channeler Mike Quinsey

Traducere Const. Mihăilescu.


Timpul se mișcă tot mai repede și, uneori, pentru voi nu pare a fi suficient pentru a vă rezolva problemele pe care vi le programați. Din ce în ce mai mulți oameni, aflați pe întreaga planetă, contribuie la ancorarea Luminii pe Pământ. Prin comportamentul și gândurile lor oamenii planetei voastre devin factori activi la creșterea Luminii și, implicit, la ridicarea conștiinței. Succesul acestei acțiuni colective este indubitabil, din moment ce din ce în ce mai multe suflete se trezesc și se alătură dorinței generale de creștere a energiei Luminoase pe planetă. Este o certitudine acum că acest proces nu mai poate fi oprit. Cu marile volume de Lumină care vi se trimit și cu contribuția individuală a din ce în ce mai multor ființe umane, procesul de curățare de negativitate al planetei continuă în mod susținut.
Aportul de Lumină a dat multor suflete posibilitatea de a găsi calea către ascensiune și a se cunoaște mai bine pe ele însele. Cu toate acestea, a venit momentul în care Noua Eră trebuie să se manifeste, pentru a asigura sufletelor în ascensiune locul ideal de manifestare. Din acest motiv, se impune o anumită accelerare a pregătirii acestui nou tărâm, pe care se va edifica Noua Eră.
Relativa decalare față de program s-a datorat opoziției înverșunate a Illuminati care, nu cu mult timp în urmă mai aveau suficientă putere de a tărăgăna lucrurile.
Din fericire, situația s-a schimbat radical în favoarea Luminii, puterea  întunecaților diminuându-se considerabil, sub limita unei opoziții semnificative din partea acestor forțe. Cea mai grea lovitură pentru ei a fost Decretul Creatorului de interzicere a folosirii armelor nucleare, la care, fără îndoială, în disperarea lor, Illuminații ar fi recurs.  Toate silozurile care adăpostesc arme nucleare sunt strict ținute sub observație și orice încercare de a le activa va fi zădărnicită, lucru pe care ei îl înțeleg perfect.
Calea voastră ascensională vă este asigurată, singura condiție fiind hotărârea voastră de a o urma. Acțiunea de curățare a planetei continuă, ea fiind cu atât mai necesară cu cât procesul de edificare a Noii Ere trebuie accelerat.

Un subiect de interes pentru voi este legat de crearea posibilităților de utilizare a tehnologiilor înalte care vi se pun la dispoziție de către civilizațiile avansate tehnologic și spiritual. Și noi dorim să se creeze acele condiții, care să permită inițierea acestei ample acțiuni, mult mai bine pregătită, de data aceasta. Oferta noastră este extrem de bogată și de diversificată, dar punerea ei în operă este condiționată de atingerea de către pământeni a unui suficient nivel de conștiință, altfel am pune în pericol însă-și existența planetei și umanității voastre, cu consecințe serioase chiar asupra universului nostru local.
Prioritară, în ceea ce privește acest ajutor, este utilizarea pe scară largă și, practic, fără cheltuieli, a anumitor surse de energie, în primul rând a energiei libere, care este inepuizabilă. Mare parte din această „documentație” vi s-a predat de mult, inclusiv unele prototipuri, dar ele au încăput pe mâna celor care nu au interes să le aplice, pentru că doresc să-și mențină pe profit tehnologiile care utilizează combustibilii tradiționali pe planetă, această industrie fiindu-le complet subordonată. Pentru ei, este de neconceput ca cineva să poată folosi un anumit tip de energie fără ca ei să se aleagă cu un important câștig. Fiți siguri că vă cunoaștem nevoile și că ele fac parte din programul nostru de schimbare radicală a condițiilor de viață pe planetă, pentru toți locuitorii săi.
Avem în vedere mai multe modalități și căi de a vă ajuta să edificați rapid Noua Eră. Tot acest program este integral și în detaliu pregătit. Aceasta ne dă dreptul să vă asigurăm că puteți fi pe deplin încrezători și siguri de viitorul vostru, căci frații și prietenii voștri de peste tot sunt, la rândul lor, gata să contribuie cu absolut tot ce este nevoie.
Dragilor, dacă ați ști cu câtă nerăbdare așteptăm să atingeți acel minim nivel necesar de conștiință pentru ca Divinitatea să ne poată da OK-ul pentru a demara acest program vast!! 
Inclusiv acel, oarecum decalat, program de distribuire individuală este încheiat și ar putea fi pus în operă în orice moment. Toate dificultățile legate de acest program (create de intenția unora de a profita și a deturna fondurile alocate) au fost soluționate și complet securizate.
Dragilor, noi știm că aceste vremuri sunt foarte frustrante pentru voi și, de aceea, noi facem tot ce se poate pentru a vă ușura circumstanțele.
Există situații când nu ne putem dezvălui intențiile, deoarece, se impune să deținem controlul și posibilitatea de a produce surprize acelora care ar dori să ne obstrucționeze acțiunile.
Vă vom spune, totuși, că nimic nu poate scăpa preavizării noastre. Trebuie să vă amintim că tehnologiile noastre sunt cu mult dincolo de capacitățile actuale ale pământenilor cât și ale civilizațiilor întunericului. Destul de recent, aceste civilizații au constatat „pe proprie piele” cât de mult adevăr este în ceea ce spunem noi. Sperăm ca lecțiile primite să-i facă să înțeleagă că nu mai pot relua controlul asupra Pământului.
Cu toate acestea, acțiunile și libertatea noastră de a ne desfășura ne sunt încă restricționate din motive pe care noi le înțelegem și le aprobăm, deși, pentru mulți dintre voi, nu mai au justificare. Ideea este că pentru a primi „coronița” trebuie să ai un anumit merit pe care te-ai străduit să-l obții, adică să folosești cât mai bine experiența prin care ai trecut, pentru ca mâine să nu mai repeți eroarea pe care ai făcut-o.
Aveți unii lideri cinstiți și demni, cărora noi le protejam munca, astfel încât cei întunecați să nu-i deturneze de la programul lor. Aceasta îi încurajează și-i determinară să nu cedeze tentațiilor lumești. 
Există multe suflete curajoase care își desfășoară activitatea pentru Lumină, indiferent de încercările care se fac asupra lor de a-i opri. Rezultatele se văd prin mai corecta informare a omul de rând, prin mai buna orientare spre ceea ce trebuie făcut pentru binele tuturor. Sigur, sunt, din păcate, și multe alte exemple care arată că, în acest domeniu, mai este mult de lucrat.                                                                                                   Suficientă dezinformare mai curge pe canalele voastre mass-media, în principal pe cel mai penetrant, televiziunea. În această privință, vouă, consumatorilor, vă revine o importantă sarcină: nu-i mai vizionați, nu-i mai citiți, scădeți-le „rating-ul”! Asta-i va falimenta. Luați-vă informațiile de la sursele credibile, în special din mesajele ființelor de Lumină sau prietenilor voștri din civilizațiile avansate. Nu este extrem de facil de a găsi aceste surse, dar nici o dificultate deosebită.

În ceea ce privește aspectele (evenimentele) care au loc în Sistemul Solar, vă asigurăm că sunteți foarte bine păziți și nici-o forță rău-intenționată, indiferent în ce fel s-ar manifesta, nu scapă supravegherii noastre permanente. Repet că nu este foarte mult de când s-a intenționat recucerirea planului eteric din jurul Pământului. Cei care au încercat au fost zdrobiți. Sunteți liberi acum de orice interferențe rău-intenționate. Prin urmare, vă este asigurată călătoria spre dimensiunea superioară.
La nivel personal, multe suflete curate se ocupă de bunăstarea voastră și întocmirea unui plan de viață care să vă asigure evoluția, dar și fericirea și bunăstarea.
Vă repetăm că sursa voastră de informații trebuie să fie Internetul (de unde să faceți selecțiuni adecvate) și în nici-un fel televiziunile, radioul și ziarele. 
Cele mai nocive sunt posturile de televiziune, atât pentru că vă prezintă știri selecționate, în așa fel încât să vă manipuleze și să vă abată atenția de la probleme importante, cât și pentru că, prin programe speciale vă influențează la nivel subliminal. Aceste programe vă înrăutățesc starea, moralul, vă înverșunează, vă fac să gândiți cu ură și să deveniți justițiari. Mai întâi de toate, aceste programe vă induc starea de frică, de nesiguranță, adică vă sunt activate toate modalitățile prin care se obțin energiile negative, hrana de care au nevoie întunecații și ființele aservite lor. 

Un exemplu de ființă din Lumină, în care puteți avea deplină încredere este David Wilcock. Din cauza corectitudinii și onestității sale, David Wilcock „beneficiază” de o presă ostilă, dușmănoasă și denigratoare. Vă asigurăm că această ființă este protejată de forțele de Lumină. A fost doar un exemplu, dar există multe altele.
Mulți Lucrători întru Lumină sunt implicați în obținerea și răspândirea adevărului, dar până ce Illuminatii vor fi total lichidați, nu credem că este oportun să dăm detalii asupra acestui subiect. Este mai corect așa, pentru a nu pune la dispoziție întunecaților liste cu ființe pe care ei să le aibă, ulterior, în vedere.
Dragilor, fiți deschiși ideilor noi, care vă pot uimi la un moment dat. Este mai bine așa, chiar dacă unele dintre ele ar putea fi departe de adevăr. Eroarea de a nu le acorda atenție este oricum mai păgubitoare decât cazul în care ați crezut în himere, la un moment dat. Amintiți-vă că în Creație nu există absolut nici-o idee care nu ar putea avea soluție. 
Faptul că de foarte multe ori nu v-ați putut vedea visurile realizate, ideile puse în aplicare, nu se datorează imposibilității de a le transpune în realitate ci doar dezinteresului unora care aveau datoria să vă ajute. Multe invenții cu adevărat importante și viabile zac în sertarele nepăsării. Abandonarea lor, deși uneori ele înglobează munca de o viață, cade în responsabilitatea birocrației, interesului meschin și mai ales celor care dețin monopoluri în domeniu.

Sunt SaLuSa de pe Sirius, și mă bucur că acum mă pot exprima mai liber, ca urmare a lipsei de opoziție din partea celor întunecați care, abia dacă-și „mai pot trage sufletul”.  Încă nu sunt „terminați” dar asta-i așteaptă. Era libertății voastre „bate la ușă” și abia atunci toate gradele de libertate vă vor fi permise iar libera exprimare de gândire și de acțiune nu va mai fi prohibită. Deja mințile voastre se deschid la modul că deveniți mai interesați de ceea ce se întâmplă în voi și în univers.
Continuați-vă munca plină de bune rezultate, și nu vă temeți că cineva ar mai îndrăzni să vă oprească înaintarea. Asta și pentru că acum voi sunteți mult mai bine apărați. 
Vă las cu dragostea și binecuvântările mele, și vă invit să vă gândiți mereu la momentul întâlnirii noastre..
http://gfbymikequinsey.blogspot.pt


2 comentarii:

  1. Mike Quinsey a anuntat ca renunta la a mai comunica mesaje de la SaLuSa ( in 25 oct a anuntat pe site-ul sau ca nu va mai desfasura activit ca chaneller ); oare cum sa interpretam asta ? Daca esti "vizitat" de fiinte de Lumina e cam greu sa tii pt tine ceea ce-ti transmit ele ; sau asa a primit "indicatii" ( de la cine ramane sa ne dumirim ). Oricum mie mi se parea ca este una din sursele cele mai credibile , ar fi asa o dezamagire amara sa constatam ca totul a fost doar o manipulare a intunecatilor si nu mesaje venite de la SaLuSa - o fiinta de lumina din Sirius !

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Am preluat și eu acel anunț și mai multe comentarii (inclusiv unul de la St.Germain). Mike se retrage în primul rând din cauza stării sale precare de sănătate. Cred că faceți speculații care nu se justifică. Prea multe scenarii, prea multe presupuneri pentru un fapt real: după mulți ani de channeling, omul hotărăște să aibă mai multă grijă de sănătatea sa și să se ocupe, probabil, mai mult de alte aspecte ale vieții pe care, cu siguranță, le-a neglijat din cauza îndelungatei muncii de canal uman. Nimic extraordinar. Sper că nu veți întreba de ce prietenii lui extratereștri nu-i rezolvă problemele de sănătate. V-aș răspunde că nici măcar Dumnezeu nu intervine să modifice programul de viață al cuiva. Oricum, din câte am „frunzărit”, însuși St. Germain îi înțelege și-i aprobă decizia. Probabil că altcineva va prelua „ștafeta” (de alt fel, el și recomandă pe cineva). Pentru cât a făcut, Maike merită recunoștința noastră.

      Ștergere