Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 2 octombrie 2015

SaLuSa, 2 oct.2015

Channeler Mike Quinsey
Traducere Const Mihăilescu

Voi tocmai ați trecut de 28 sept., dată care a marcat o serie de evenimente foarte importante care au atins un maximum de influență asupra voastră și asupra planetei. Aceste energii nu au avut un impact sesizabil, la nivelul vostru de conștientizare dar, în termeni generali, s-a întâmplat ceea ce voi ați numi „o ridicare de ștachetă”. Pe măsură ce va trece timpul, mulți dintre voi veți începe să observați schimbări semnificative. Clar, vibrația energiilor nu poate ajuta în mod direct, dar facilitează schimbările, de conștiință, de gândire, de comportament, de atitudine.


Deși presa voastră este controlată și voi nu aveți acces să la toate știrile importante, veți observa totuși că procesul trezirii umanității se răspândește, chiar se generalizează. În mod firesc vă puneți întrebarea: ce se întâmplă pe Pământ acum? Începeți să vă treziți și să înțelegeți adevărurile, nemistificate, despre existența voastră. Începeți deci să vedeți ce se află dincolo de minciunile și manipularea de care ați „beneficiat” din plin până acum, de-a lungul multelor voastre vieți.

Dragilor, acum există pe planeta voastră suflete extrem de evoluate, suflete care vin din Lumină și lucrează pentru Lumină. Ei au venit cu obiective foarte clare și ard de nerăbdarea de a vă ajuta să lichidați definitiv cu tarele trecutului, asigurându-vă un viitor al prosperității, înțelegerii, păcii și cunoașterii universale. Unele dintre aceste ființe (născute pe Pământ) încă nu au realizat în totalitate rolul și scopul pentru care sufletele lor au ales să fie acum pe planetă.

Mulți dintre voi veți fi șocați cum ați fost păcăliți atât de multă vreme. Sfatul nostru ar fi să treceți rapid la a vă consuma timpul scurt care a rămas pentru a promova relații și comportamente pozitive cu cei care merită și să vă îndepărtați de influențele negative, care nu fac decât să vă întârzie evoluția.

Conjunctura este extrem de favorabilă deoarece soarta întunecaților este pecetluită și ei nu mai pot avea o influență determinantă asupra voastră. Probabil că parte din ei se vor trezi și vor alege calea spre Lumină. Sfaturile pe care eventual le pot primi de la voi, îi pot ajuta să se trezească dar, în niciun caz să se mântuie.

Ființele de Lumină din dimensiunile noastre sunt aproape de voi, gata să intervină, atunci când se va da semnalul. Prea multă vreme v-ați îndoit de valoarea voastră și de faptul că, de fapt, voi sunteți ființe din Lumină.

Vă putem asigura că avem o mare stimă pentru voi și vă aplaudăm pentru realizările voastre în aducerea Luminii pe planetă.

Sunteți acum în curs de trecere de la întuneric la Lumină și multe suflete așteaptă să vă ajute în acest îndelungat proces care, iată, a ajuns final. Obstacolele care vor mai sta în fața voastră le vom trece împreună.

Trebuie înțeles că, fiecare dintre voi nu ar fi aici, în acest moment și în această viață, pe Pământ, dacă nu v-ați fi calificat pentru aceasta. Fiecare dintre voi are un scop, o menire, o însărcinare pe care s-o ducă la bunsfârșit în această viață. Altfel, n-ați fi fost aici.

Toți cei treziți, sau în curs de trezire, aparțineți unei echipe, selectată după abilități și dorințe. Deci, nu fiți îngrijorați dacă, la modul conștient, nu ați aflat care vă este echipa și care vă este locul în ea. Aveți încredere căci veți afla.
Vechiul regim, vechea organizare a vieții, este puternic deteriorată, și totala ei distrugere este inevitabila și stabilită.

Este adevărat că de modul cum vor reacționa întunecații, nu poți fi niciodată sigur, dată fiind situația disperată în care au ajuns și când acționează din panică, nu rațional. Este de înțeles că nu are cum să le fie ușor când realizează că au pierdut controlul asupra miliarde de suflete. Voi amintiți-vă că „ unde se află harul lui Dumnezeu, acolo merg și eu”.

Ceea ce trebuie reținut este că, în ceea ce ne privește, așteptăm să vă cunoaștem în modul cel mai direct, acele momente fiind de un fast și o amploare nemaiîntâlnite. Perioada neagră este aproape încheiată, atât de aproape încât aveți dreptul să vorbiți de ea la trecut.

Este momentul să vă amintiți că multe suflete neîncarnate urmăresc progresul vostru, și așteptă ca voi să reveniți în dimensiunile superioare, ceea ce le va da și lor posibilitatea să vă întâlnească din nou. 

Nu mai este o noutate pentru voi că, în timpul somnului, trăiți scene și întâmplări aevea care vă răscolesc vechi amintiri. Aceste vise nu sunt fără sens ci se bazează pe fapte și întâmplări din vețile voastre anterioare, vise ce vă pun în legătură cu ființe din trecutul vostru. Vă puteți singuri imagina cum se va desfășura reîntâlnirea cu aceste dragi suflete din trecutele voastre vieți sau din trecutul vostru mai apropiat.Vor fi sărbători din belșug și multe lacrimi de fericire vor fi vărsate.

Unele suflete au venit din tărâmuri mai înalte, un exemplu fiind dragul St. Germain, care a condus umanitatea în mai multe perioade ale istoriei. El a fost în mod evident cunoscut sub mai multe nume cu care unii dintre voi sunteți familiarizați. Chiar și acum el este lider în acțiunea de trezire a oamenilor, ajutat fiind de multe suflete înălțate, dar și de unii dintre voi. 

Totul arată că acum s-a produs o accelerare puternică a ascensionării, fiecare zi aducând noi și importante fapte în acest sens.

New Age este edificată foarte repede și noi avem multe proiecte interesante pentru a grăbi încă și mai mult acest proces. Suntem nerăbdători să vi le punem la dispoziție, cu asistența noastră tehnică, acolo unde va fi cazul. Noile tehnologii pot fi puse în operă foarte repede și cu costuri neglijabile. 

Trebuie spus că aceste tehnologii ar fi fost de mult aplicate dacă nu ar fi existat puternica influență a întunecaților care au acaparat și manipulat multe minți umane, pe care le-au corupt. 
Va veni o vreme când, privind înapoi, vă veți întreba cum de ați putut fi atât de profund manipulați. 
Cunoașterea și însușirea noilor tehnologii vor avea loc destul de repede, parte din voi devenind adevărați maeștri în folosirea lor.

Dragilor, voi chiar nu ați experimentat adevărata libertate. Cu atât mai mare va fi satisfacția voastră când o veți avea.

Ascensiunea voastră a stârnit un interes enorm în rândul civilizațiilor din Lumină ale Universului. Vă repetăm că ei și-au trimis reprezentanții care așteaptă producerea evenimentului cu tot atâta nerăbdare ca și voi. 

Dar ei nu sunt simpli spectatori ci asigură spațiul sistemului vostru planetar pentru ca nimic perturbator să nu intervină. De fapt, ei au grijă de securitatea întregului Sistem Solar, căruia-i aparțineți. 
Civilizația voastră este ultima care urmează să ascensioneze din acest areal.

Când veți ajunge să aflați adevărul despre toate experimentele prin care ați trecut, cu siguranță veți încântați și mândri să vă aflați adevărata voastră valoare. Largi porți se deschid evoluției voastre.

Mulți dintre voi ați ales să aveți acum viață pe Pământ venind de pe multe planete, unele dintre ele mult mai dezvoltate decât planeta Pământ. Ați făcut această alegere pentru a putea avea anumite experiențe care să vă îmbogățească cunoașterea. Pământul era singurul laborator care vă putea oferi acest tip de experiențe.

Noi, în navele noastre, au urmărit faptele voastre de a lungul a sute de ani, posibilitate pe care am avut-o urmare duratei de viață de la noi, care este de mii de ani. (Deoarece Pământul are o vibrație scazută, la voi, durata de viață este foarte scurtă, asta împietând și asupra evoluției).

Mulțumim Mamei Pământ care, ca adevărată mamă, a îndurat multele „nebunii” ale fiilor ei umani. Se cuvine ca și din partea voastră să primească mulțumiri și recunoștință, mai ales că, deși aflată într-o situație dificilă, imediat ce s-a întremat, a ales să-și aștepte copiii pentru a se înălța împreună cu cât mai mulți dintre ei. Respecați și ocrotiți această mamă devotată până la sacrificiu!

Sunt SaLuSa de pe Sirius, și mă simt fericită când văd progresele pe care le-ați realizat, mai ales în acest secol. Ați adus schimbări importante pe Pământ și în viața voastră, dar ele trebuie continuate, în ciuda opoziției întunecaților.

Ați călătorit mult în diferite voastre încarnări, dar acum este aproape timpul să vă apropiați mult de ACASĂ.
Primiți dragostea și considerația noastră.

SaLuSa.

Website: Tree of the Golden Light

10 comentarii:

  1. Mult stimate si iubite SaLuSa cu nerabdare astept mesajele tale, ca sa le citesc, sunt un copil care abia s-a trezit dar cunoaste multe. In primul rand da-mi voie sa-ti multumesc din adancul Sufletului meu, pentru fidelitatea ta visavi de noi Pamantenii, vibratiile mele cresc in timp ce iti citesc cuvintele, si simt acel Acum promis ca o imbratisare calda si gingasa, care ma invalue in timp ce le citesc. La noi aici energiile sunt dense si vazute de acolo de la voi probabil arata mai bine, dar,... la noi e cumva, dar in alte parti sunt mai dense...ma straduiesc din rasputeri, si sunt saltata cand simt fratii mei multidimensionali ca se gandesc la mine, asta imi produce speranta si incredere. Multumesc,multumesc,multumesc AN`ANASHA pentru voi toti pentru inestimabila voastra daruire, Imi doresc sa fim imbratisati de Iubirea Lui Dumnezeu ! Kati

    RăspundețiȘtergere
  2. Ar fi ok daca ai publica si mesajele.
    Altfel devii un formator de opinie al unui cult religios care profita de naivitatea oamenilor.
    Eu inteleg ca este blogul tau dar trimiti niste mesaje (traduci) catre romani, mesaje carora nu li se adreseaza.
    Ti-as aduce sute de argumente pentru care aceste mesaje sunt false, dar esti spalat la creier rau de tot.
    Ai inceput sa produci ceva bani din publicitate, te-a prins povestea?
    Ce nu face omu pentru bani!

    Gabriela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Aveți o gândire execrabilă. Sincer, vă compătimesc și mă rog pentru dv. C.M.

      Ștergere
  3. NAMASTE !MULŢUMESC MULT PENTRU INEPUIZABILUL EFORT TRADUCĂTORULE !MULŢUME3SC SA LU SA DIN SIRIUS !

    RăspundețiȘtergere
  4. Multumesc SaLuSa,NAMASTE! Bravo Kati! Gabriela,am impresia ca nu esti de partea LUMINII,sa stii ca nu destabilizezi pe nimeni,care e de partea LUMINII, de partea LUMINII ramane,stiu va fuge pamantul de sub picioare,se termina 3d-ul,adio sclavi pentru intunecati,5d ne face cu ochiul! NAMASTE TUTUROR!!!

    RăspundețiȘtergere
  5. Stai linistit, roaga-te pentru tine!
    Macar sa fie gandirea mea execrabila decat sufletul ghidat de o minte in cautare de senzational.
    Inrameaza-ti un tablou cu salusa si inchina-te in continuare

    Gabriela!

    RăspundețiȘtergere
  6. Stiu foarte bine anonimule de partea cui sunt.
    Tu ai doar impresii.
    Documenteaza-te sa vezi de unde vine salusa, cine este intemeietorul acestui cult.
    Tocmai sclavia din capul tau isi gaseste alinarea in astfel de mesaje.
    Disperarea voastra de a scapa de intuneric (cabala)-cum o numiti!
    Dar de ce sunteti asa disperati cand intunericul nu va stapaneste ci voi sunteti stapanii! M-a transformi pe mine in intuneric pentru a iesi tu in fata?
    Ce faceti pentru a scapa de intuneric? Asteptati sa treaca pamantul intr-o alta dimensiune si poate poate o sa va ia si pe voi sau sa va ajute sasula cu nava lui?

    Gabriela!

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Eu, și, probabil, nu numai eu, am cam înțeles de partea cui ești. Uite, domnule, unde stătea ascuns geniul omenirii, și noi habar n-aveam! Cum reușești tu...„neicusorule”să le știi pe toate? Ce channeleri, ce comunicatori! Niște naivi duși de nas! Vax!. „Totul e o făcătură.”
      Mergeți în pelerinaj la Gabriela să vă lămurească ce și cum stă chestiunea cu universurile, cu Cosmosul. Zău, așa, Gabriela, de ce ne-ai lăsat în bezna necunoașterii până acum? Ce chestie, domnule! Dumnezeu, arhanghelii și toți sfinții precum și civilizațiile extrem de avansate, nu mai îndrăznesc (sau nu mai pot) lua legătura cu pământenii de teamă că româncuța noastră Gabriela îi reneagă, nu le recunoaște puterile, poate nici existența. Gabriela, nu-ți faci tu timp să treci un pic pe la psihiatru? Poate că așa ți-ai rezolva și tu problema și ne-ai lăsa și pe noi în pace!?
      Domnule C.M., vă rog nu mai publicați asemenea comentarii defăimătoare, trimise te tot felul de răuintenționați. Ăștea, cu siguranță, sunt racolați de cei care nu vor binele acestei planete și civilizații. Grigore Cumpănașu.

      Ștergere
    2. Cucu Bau Gabrielle(sau cine oi fii)! Draga fiinta,eu nu judec pe nimeni,am ripostat deoarece eu sunt o fiinta de Lumina,si eu cred in Creatie si CREATOR, nu in ciorbe primordiale,maimute si cabala.....O sa fii dezamagita,dar Evenimentul o sa vina totusi , la o data nespecificata nicaieri,nimeni nu stie data lui,decat Creatorul! In privinta lui SaLuSa,aceasta fiinta din Sirius s-ar putea sa fie Sinele Inalt al oricaruia dintre terrani(poate chiar al tau),tu crezi ca esti aici fara sa ai un Sine Inalt?Cu ingamfarea si rautatea nu ajungi departe,poate intr-un buncar al cabalei,chiar,nu cumva esti pe statul de plata al cabalei?vorba lui Dinu. De ce iti place sa dai cu bata-n balta? sa sperii pestii?pestii niciodata n-au stiut ce-i aia frica! Cucu Bau Gabrielle!

      Ștergere
  7. Asa e, nu te mai agita sa-mi publici mesajele, a fost suficient.
    Poate a auzit o oaie ratacita!
    Slabi de inger multi comentatori de-ai tai, pentru ei daca nu se intampla ceva cat mai repede or sa intre in mare depresie (foarte persiculos)!
    Ramaneti cu idolul vostru, eu nu ma inchin la idoli!

    Gabriela

    RăspundețiȘtergere