Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 27 octombrie 2015

Răspuns unui cititor.

Namaste, 
Îmi poate spune cineva ce sunt micile formațiuni luminoase care se mișcă practic haotic prin aer și se pot vedea cu ochiul liber, dacă privești cu o mică doză de concentrare?

Răspuns:
Acele luminițe, scintilații, observabile cu ochiul liber, sunt particule de energie numite „prana”. Fără prana viața nu este posibilă. Atunci când respirăm, inhalăm prana.
Cauza principală pentru care o viețuitoare nu poate trăi decât câteva minute fără ”aer”, se datorează, în primul rând, lipsei acestei energii și abia în al doilea rând lipsei de oxigen.
Viețuitoarele care nu respiră neapărat aer ci își iau oxigenul din apă (peștii, de exemplu), se alimentează, de asemenea, cu prana prelevată din apă.
Permiteți-mi să extind un pic explicația.
Prana este de două feluri, din punct de vedere al polarității: un fel de prana pătrunde în corpul nostru prin nara dreaptă iar prana de polaritate contrară, prin nara stângă. (Selecția o face Legea Atracției Contrariilor).
În mod normal, ființele care au respirație bipolară (cele cu două nări) sunt echilibrate energetic, dacă respiră în mod egal pe ambele căi (nări).
Prana inhalată prin nara dreaptă asigură ființei energiile yang iar prin nara stângă sunt aduse energiile yn.
Corpul are o stare de sănătate perfectă dacă energia lui totală este puțin mai yang decât yn (ceea ce, în alți termini, revine la avea un ușor exces de alcalinitate în corp, comparativ cu aciditatea). 
De aceea, se impune cu necesitate să respirăm pe ambele căi.
Un om cu o nară înfundată nu se alimentează corect energetic și, dacă situația se permanentizează, el se va îmbolnăvi.
Cei care, din diverse motive (au polipi, de ex.) respiră mai tot timpul pe gură, folosesc această cale ca soluție „de avarie”, (altfel, ar muri), însă pe total, și pe o perioadă lungă, corpul lor suferă și se îmbolnăvește de diverse afecțiuni. Cea mai mare dereglare energetică, în cazul celor care respiră prioritar pe gură, apare la creier (coincidență mai mare a bolilor psihice). Aceasta, deoarece fiecare nară dispune de anumite terminații nervoase care au legătură precisă cu anumite zone ale creierului. Neexcitarea acestor zone (din cauza lipsei de prana), echivalează cu „nealimentarea” lor energetică, și asta afectează grav sănătatea acelei zone, cu consecințele care decurg de aici, asupra facultăților mintale și, deci, a comportamentului volitiv al individului.
Din această scurtă motivare, se poate înțelege importanța respirației echilibrate pe nas. 
Orice practicant yoga știe aceasta și are grijă ca, în fiecare dimineață, sau ori de câte ori se impune, să-și curețe căile nazale cu o soluție călduță de apă cu sare, pe care o aspiră pe fiecare nară, de mai multe ori, până când nu mai are obstrucție în respirație, din cauza mucozităților.
Mai dau un detaliu: dacă, din varii motive, constatăm (mai ales în timpul somnului) că ni s-a înfundat o nară, ne poziționăm corpul astfel încât să ajutăm la desfundarea acelei nări, și anume: dacă, să zicem, nara dreaptă e înfundată, ne așezăm în pat pe partea stângă sprijiniți cu capul în palma mâinii stângi („stăm în cot”), corpul fiind întins. Și invers, în cazul înfundării nării stângi.
Ca o concluzie, alimentarea corpului viu cu prana este primordială și, dacă ea se face corect, pe căile pe care Creatorul ni le-a pus la dispoziție, vom putea spune că, cel puțin din acest punct de vedere, am asigurat corpului fizic și mental, condițiile necesare unei manifestări existențiale corecte.
C.M.



2 comentarii:

  1. Nu cumva se mai numeste si energia orgonica cea pe care a descoperit-o Wilhelm Reich?

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Se pare că este vorba de aceeași energie, denumirile precum chi, prana sau orgonică putând fi exprimate generic prin „energia universală a vieții”! Energia prana a fost descoperită de foarte multă vreme și despre ea se învață în școlile de spiritualitate (precum yoga). Denumirea de energie orgonică a fost introdusă de dr. William Reich. Dacă nu mă înșel, Reich a inventat un aparat care concentra energia orgonică luată din mediul înconjurător și o focaliza, la un moment dat, asupra unor „stele” mișcătoare pe care el le considera OZN-uri. Fapt este că de fiecare dată când executa această „vânătoare”, acele puncte luminoase dispăreau. Se spune că aceasta i-a atras înscenarea mai multor procese din care cauză a fost închis și a murit în pușcărie, ceea ce, s-a speculat că cei care au avut de suferit erau „cenușii” care, dominând ocult lumea noastră, l-au anihilat pe Reich.

      Ștergere