Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 25 octombrie 2015

La început a fost Lumina.

De la Amora, Elohim al celei de a 4-a și a 3-a Raze a Creației Cosmice.
(20 oct.2015; channeler Astraea)
Traducere Const. Mihăilescu.

În imensitatea întregului cosmos domnește o mare lumină! Într-adevăr, totul este Lumină și a fost întotdeauna Lumină! Lumina este reprezentată printr-o frecvență înaltă de vibrație. Creatorul se manifestă prin diferite modele vibraționale, pentru a exprima și prezenta orice a creat sau crează. 
Voi sunteți energie vibratorie de un anumit nivel, gândurile voastre sunt vibrații, toate creaturile, întreaga creație sunt forme energetice de o anumită frecvență de vibrație. Până la urmă, totul, dar absolut totul este de natură energetică, totul este energie, mai mult sau mai puțin densă. Întotdeauna a fost așa, întotdeauna va fi așa.
Pe măsură ce primiți aceste informații, considerați-vă o structură cristalină de lumină / frecvență, cu o anumită experiență în forma voastră individualizată
Fiecare lucru viu are o structură cristalină de lumină: organismele vii, umane, animale, fie ele pești sau păsări, sunt forme energetice cristalizate. Copacii vii, plantele și florile, munții din piatră, toate și totul sunt create din energie cristalizată. Într-adevăr, toate lucrurile transportă și perpetuează în acest fel anumite forme de energie. 
Toate lucrurile reprezintă tărâmul infinit al Luminii, de o mare diversitate de frecvențe, de o largă paletă vibrațională. Prin urmare, nimic nu poate exista înafara Luminii.

Spectrul electromagnetic a realității vizibile, și obiectul de studiu al oamenilor voștri de știință, este format dintr-o infimă parte a marelui, imensului spectru energetic al Cosmosului. Și toate decurg din infinita Sursă care este Ființa Creatorului.
Să știți că frecvența, sau rata vibratorie a particulelor cuantice, care vă alcătuiesc, dictează cât de mult ați înțeles aceste conexiuni complicate care stau la baza Cosmosului stabilizat și etern.
În orice formă individualizată există interconexiuni complexe între fiecare strat de lumină, fiecare frecvență în care se susține și se exprimă Lumina. 
Aceste conexiuni urmează anumite legi care stau la baza formării fluxurilor energetice, a straturilor de Lumină impecabil organizată, pentru a menține și permanentiza individualizarea formei, crearea și particularizarea conștiinței. Modul acesta divin de organizare a energiei, asigură o anumită rată de creștere a conștiinței dar și unele salturi, rezultate din acumulări cantitative treptate. 
Un program fără cusur de concepție, o foarte complexă și foarte bine organizată rețea de interconexiuni, face ca imensa Creație să se mențină și să se extindă în spații încă „neumblate”, acolo unde încă Creatorul nu a suflat și insuflat viață și conștiință. 
Acesta este fundamentul Multiversului, al TOT CEEA CE ESTE!
Nimic și nimeni nu poate fi dincolo de creație, de voința și iubirea Creatorului. 
Cosmosul este o infinită creație, extrem de complexă și impecabil organizată.
Iar voi, dragilor, precum și noi, facem parte din acest inimaginabil rezervor de viață și de IUBIRE. 
Sunteți o parte din întreg!
Aceasta înseamnă unitatea Conștiinței.

(Nota blogger: mă folosesc de prilej pentru a invita cititorul să studieze CARTEA URANTIA, care este în curs de postare pe blogul eternulacum.blospot.ro, pentru a înțelege cât de cât extraordinara organizare și complexitate a Creației. 
Cred că studierea acestei cărți ar trebui să constituie prioritatea priorităților pentru fiecare dintre noi)

SURSA: http://astraeaetamora.org

4 comentarii:

  1. Namaste,

    Îmi poate spune cineva ce sunt micile formațiuni luminoasa care se mișcă practic haotic prin aer și se pot vedea cu ochiul liber dacă privești cu o mică doză de concentrare

    RăspundețiȘtergere
  2. NAMASTE ! Vă salut Domnule Mihăilescu ! am început a citi CARTEA URANTIA cu onor tradusă de Dvs., dar -iertare dacă unele denumiri,termeni nu-i înţeleg. Probabil furat de imensa cantitate de informaţie din carte să fi trecut eu superficial peste anumite amănunte .

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Într-adevăr, cantitatea de informații cuprinsă în CARTEA URANTIA este enormă, imposibil de asimilat, chiar după un studiu îndelungat. Din acest motiv, și pentru că, totuși, eu consider această carte extraordinar de importantă (deși, se pare, biserica o detestă), mi-am propus ca, măcar pentru anumite capitole foarte importante, să fac o foarte scurtă sinteză, după publicarea articolului. Măcar așa, un număr mai mare de cititori vor putea reține esențialul. Știu la ce mă „înham”, dar merită. C.M.

      Ștergere