Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 19 iulie 2015

SaLuSa, 17 iulie 2015


Channeler: Mike Quinsey 
Traducere Const. Mihăilescu
 

Timpul zboară cu accelerarea trecerii evenimentele de pe Pământ, ele fiind rezultatul alegerilor voastre. Era evident că sistemul pe care l-ați creat nu se va mai putea susține singur după un timp, căci el s-a dovedit inadecvat pentru nevoile voastre. Într-adevăr, trebuie, cu regret, să spunem că de ceva timp existența voastră, în condițiile pe care vi le-ați creat singuri, a fost una susținută din energii și vitalități de împrumut, „luate pe datorie”, ca să mă exprim în acest mod. 

Dacă s-ar continua pe aceeași linie, nimic nu ar mai putea opri dezintegrarea sistemului vostru planetar și existența rasei umane pe Pământ.

Viață după viață v-ați dorit să deveniți o rasă înfloritoare, evoluată și avansată tehnologic, dar acțiunile și comportamentul vostru au fost mereu contrare acestui deziderat. Cu prea multă ușurință și lipsă de responsabilitate i-ați ales pe cei care să aibă grijă de destinele voastre și ale copiilor voștri.
Acum se dovedește cu prisosință că nu ați obținut ceea ce ați sperat și că rezultatul acestei complaceri a fost unul catastrofal. Nu aveți o societate omogenă ci o societate extrem de polarizată, cu o mare majoritate a populației săracă și lipsită de cele mai elementare condiții de viață.

Ne pare rău: nu trebuie să căutați vinovații în altă parte ci chiar în societatea voastră umană. V-ați folosit liberul arbitru așa cum ați considerat de cuviință, și, se pare, n-ați găsit cheia succesului.

Discrepanțele sunt acum atât de mari încât nu se mai poate pune problema unor acțiuni de reabilitare ci se impune luarea de urgență a unor măsuri radicale de renunțare la sistemele trecutului.

Problemele sunt acum atât de serioase încât este prea târziu pentru a aduce cosmetizări societății voastre umane. Cu alte cuvinte, dacă doriți să vă salvați și să deveniți o civilizație demnă și prosperă, nu aveți decât să treceți la schimbările dure care să curețe toată negativitatea încorporată de-a lungul vremii în tot ceea ce ați construit, inclusiv în ființa voastră. Cu siguranță, acesta va fi un proces dureros în care se vor produce bulversări de situații și victime colaterale.

Nu aveți de ales! Pentru a vă putea susține existența în câmpul de vibrații superioare, care s-a creat în sistem, trebuie să vă eliberați de negativitate, să renunțați la vechile și dăunătoarele concepte și să vă acordați ființa la acest câmp vibratoriu superior. Cine n-o va face, cine crede că va trece dincolo, neobservat și fără a renunța la vechia gândire și vechiul comportament, nu va mai putea continua cu acest trup. [Nota C.M.: atenționarea este clară: sistemul nostru planetar, inclusiv entitatea Pământ, s-au plasat deja într-un câmp vibrațional superior, ca urmare a marilor cantități de Lumină care ni s-au trimis. Ființele umane însă nu au crescut vibrațional, rămânând tot în joasele frecvențe ale planului inferior 3D (prin comportament și gândire). Această discrepanță nu mai poate continua deoarece s-ar produce mari dezechilibre, care ar putea influența sistemul nostru solar și, poate, galaxia. Cunoașteți că Legile Universale sunt create tocmai pentru a menține armonia tuturor sistemelor. Când apar dezechilibre, universul acționează prompt pentru înlăturarea lor, fie prin pomparea energiilor (pozitive) care lipsesc în acea zonă, sau (ca măsură drastică) prin dezintegrarea formațiunilor energetice (să le spunem noduli duri) care creează turbulențe și împiedică curgerea lină a fluxurilor de energie].
Abia după ce veți face acest lucru, veți obține adevărata armonie și pace în societatea umană, iar oamenii vor putea trăi fără frică.
Putem să vă asigurăm că este posibil să ajungeți la acest rezultat, și că vibrațiile continuă să crească, însă nu la nivelul care ar fi necesar. O puteți face acum cu mult succes deoarece întunecaților nu le mai este permis să vă dicteze acțiunile.

Noi vă cerem să vă păstrați credința în viitorul vostru minunat și să lucrați alături de cei care acționează pentru binele umanității. Fiecare dintre voi trebuie să se implice, espectativa nefiind productivă sau indicată.
Desigur, sunteți ajutați, dar cel mai important este să vă preocupe ceea ce puteți face voi pentru salvarea și progresul civilizației umane.

Așa cum am spus și cu alte ocazii, încercările prin care urmează să treceți nu vor fi mai puține decât în trecut, căci, deocamdată, nu ați ajuns în acea situație. Ca experiență personală, cu cât frecvența de vibrație a individului va fi mai mare, cu atât impactul greutăților prin care va trece va fi mai mic.
 

O foarte lungă perioadă de timp, noile inovații și tehnologii care vi s-au trimis nu au fost transmise populației de către cei care dețin monopolul exploatării și valorificării bogățiilor planetei; aceasta deoarece acești oligarhi nu au vrut să-și piardă privilegiile și puterea economică sau politică.

Vă repetăm că în această direcție, pentru protejarea sprijinului pe care noi îl acordăm populației planetei, s-au luat deja măsuri corespunzătoare, prin care acțiunile celor răuintenționați să nu mai fie eficiente.

Dragilor, toate s-ar realiza mult mai repede dacă cei care vă conduc ar accepta descinderea navelor noastre pe planetă.Tare bine v-ar prinde, în această perioadă, ajutorul tehnologiilor civilizațiilor extraterestre surori.
Cu toate acestea, edificarea Noii Ere este în plină desfășurare.

Cu referire la faptul că încă mai sunt zone în care acțiunile întunecaților sau slujitorilor acestora mai înregistrează unele succese, vă garantăm că acestea se vor nărui nu peste multă vreme. Faptul că ele mai există arată cât de profund a fost afectată societatea umană și cât de extins a fost acest flagel.

Faptele de corupție, nelegiuirile întunecaților sunt scoase la suprafață permanent și acțiunile acestea de mare amploare nu vor înceta până când întreaga societate nu va fi curățată de ele. Viitorul nu mai este al corupției, minciunii și exploatării ci al bunăstării generale, al cinstei, păcii și armoniei.

În acțiunea de purificare, Mama Pământ este implicată profund și sunt semne observabile de redresare. Multe din acțiunile inițiate de planetă pot deveni uneori drastice, căci, cu cât denaturările sunt mai profunde și mai extinse, cu atât remediile sunt mai dureroase, mai ales pentru cei cu restanțe în evoluție.

Oricum, toate aceste fenomene posibile sunt dimensionate astfel încât să afecteze cât mai puțin viața de pe planetă.

Din păcate vor exista și victime, în această acțiune amplă de curățare. Desigur, este vorba de pierderi la nivel fizic, material nu spiritual. Veți începe să înțelegeți mai bine pildele biblice, printre care cea cu conviețuirea dintre leu și miel.
 

Destinul vostru a fost întotdeauna o parte din Planul mai mare al Divinității, dar vi s-a respectat totdeauna voința de a alege calea pe care să mergeți spre îndeplinirea acelui obiectiv. Vrem să spunem că obiectivele Planului Divin nu pot fi schimbate, dar calea pe care ajungeți să le îndepliniți, v-o puteți alege. Fiecare entitate își poate alege etapele dar, cu siguranță, va trebui să treacă pe la punctele de reper de pe traseu.

Multe a avut de învățat rasa umană din experiențele pe care și le-a ales pe Pământ. În general vorbind, Pământul este o școală dintre cele mai dure dar și dintre cele mai selecte și eficiente, pentru sufletele care aleg să trăiască pe el.

Marea majoritate dintre voi nu poate aprecia corect ce a însemnat pentru voi școala de pe Pământ; când veți ajunge la nivelul de înțelegere necesar, veți fi tare mândri de ceea ce ați realizat.

De altfel, sufletul vostru știe și a știut totdeauna mult mai mult decât a putut mintea voastră să priceapă. Aceasta deoarece planul de dezvoltare a fost dat sufletului care, atunci când este nevoie, apelează la înțelepciunea și îndrumarea Spiritului Superior. Mintea umană, ca parte trecătoare, perisabilă, a ființei este de neînlocuit în realizarea programelor care asigură supraviețuirea corpului în lumea în care acesta există, dar nu răspunde de acțiunile sufletului, și cu atât mai puțin ale Spiritului Superior.

Procesul de redresare este unul foarte dificil, cu multe provocări; pe multe dintre ele le-ați acceptat și le-ați depășit. Aceasta înseamnă că, înaintând pe calea pe care v-ați angajat, nu va mai fi nevoie să reveniți la câmpul energetic de vibrație scăzută. Baza a fost creată, numai voi să nu decideți altfel.
Datorită importanței acestor transformări în care sunteți angajați, în marea voastră majoritate, rasa umană este supervizată de multe civilizații evoluate ale universului.

Experiența voastră are multe particularități și aceasta explică marele interes pe care-l prezintă lumile universului față de modul cum reușiți să realizați acest vast program de Înălțare. 

Reușitele voastre sunt prilejuri de mare bucurie pentru cei care vă susțin temerara voastră acțiune. Sunt multe civilizații care au ce să învețe din experiența voastră. 
Cu cât se înaintează mai sus spre dimensiunile superioare, cu atât crește și se rafinează frecvența vibrațiilor voastre. La final, veți deveni Ființe de Lumină care se vor apropia tot mai mult de SURSA din care ați plecat cândva.

În prezent fiecare dintre voi reprezintă doar o parte din ființa totală căreia-i aparțineți. Necontenit vă completați entitatea cu noile aspecte pe care le recuperați din viețile prin care ați trecut cândva. Această recuperare, această reîntregire trebuie cu necesitate să se petreacă pentru ca sufletul vostru global să poată ascede în dimensiuni superioare. (Nota C.M.: situația se prezintă cam în felul următor: o ființă nu poate să se ridice în dimensiuni superioare „pe bucăți”. Multe sunt aceste „bucăți” răspândite în univers, adică acolo unde sufletul a avut vieți. Înainte de a face pasul în dimensiunea superioară pentru care se pregătește, sufletul trebuie să-și adune toate aspectele, toate componentele aflate în unele dimensiuni și în unele locuri ale universului. Abia după ce aceste componente sunt recuperate, ființa totală reîntregită are dreptul să ceară trecerea în dimensiunea superioară respectivă. În general, această acțiune de recuperare este colectivă, grupuri mai mari sau mai mici de suflete acționând sinergic în activitatea de reîntregire.)
Trebuie ținut cont că evoluția este mult facilitată de lucrul în comun. Aceasta explică de ce unele grupuri se suflete obțin evoluții superioare altora, în special în fața celor care acționează individual. Grupurile de suflete progresează mai repede deoarece ele își pot împrumuta rezultate ale experiențelor pe care le-au avut, fără a mai fi nevoie ca ele însele să parcurgă acea experiență. Aceasta înseamnă că timpul necesar evoluției poate fi scurtat.
Particularizând acum un pic, vă putem spune că cei care au o relație dificilă cu familia din care fac parte, trebuie să aibă în vedere că una dintre cele mai plauzibile motivații constă în necesitatea învățării unor lecții de la cei cu care nu sunt în armonie. Lecția pe care o au de învățat va persista în viața lor până când ea a fost satisfăcător însușită. Imediat ce acel obstacol va fi trecut, ritmul evoluției va crește considerabil...până la următorul obstacol, s.m.d.
Deci, dacă simțiți că aveți o viață dură pe Pământ, amintiți-vă că toate aceste greutăți v-au fost date pentru a învăța unele lecții. Nimic din viața voastră nu este întâmplător.
Trebuie remarcat că procesul învățării nu este unul aproximativ (n.m. adică nu este aplicabilă sintagma: „lasă că merge și așa!”) Lecția va fi repetată până când elevul o va învăța foarte bine, atât de bine încât să se poată spune că, în acea chestiune, a devenit un maestru

La sfârșitul vieții, după moartea corpului fizic, sufletul va ști cu precizie ce lecții au fost perfect învățate și care nu. Pe cele pentru care „elevul nu a trecut clasa”, sufletul le va cuprinde în programa pentru viața următoare. Mai trebuie spus un lucru: pentru însușirea lecțiilor necesare, nu există o limită de timp.
 

Deoarece, în realitate, timpul nu există, așa cum majoritatea dintre voi cunoaște, programarea reluării experiențelor nereușite, nu este o problemă stringentă; cel puțin la nivel global. Pe măsură ce sufletul trece prin vieți, aproape sigur va înțelege, la un moment dat, că o anume experiență nu mai poate fi evitată sau amânată.
În multe situații, sufletul se va înțelege cu alte suflete care să-l ajute să-și însușească o anumită lecție, din cauza căreia „a bătut pasul pe loc” în evoluție.
Sunt SaLuSa de pe Sirius, gata să vă ofer ajutor și îndrumare, dacă mi-o veți solicita. 


Website: Tree of the Golden Light
Translations available at 

http://gfbymikequinsey.blogspot.pt


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu