Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

joi, 23 aprilie 2015

ACTIVAREA MITOCONDRIILOR (I)


Mesaj de la Melchizedek & Metatron 

(17 april.2015; channeler annamerkaba)  

Traducere: Const. Mihăilescu


Din partea channelerului: Salutări tuturor! Acum câteva zile am primit o comunicare foarte interesantă, cuprinzând o serie de informații, pe care mă grăbesc să vi le împărtășesc. Înainte de a începe transpunerea comunicării, vreau să adaug o notă personală asupra noului instrument pe care l-am primit.
Ghizii care m-au contactat mi-au făcut precizarea că mitocondriile din celulele corpului nostru fizic, se află, în această perioadă, într-un amplu proces de curățare. Acest proces va dura aproximativ 9 luni de zile, începând din acest moment. 

Fiecare dintre noi poate să contribuie la această acțiune de purificare prin meditații cât mai dese (recomandat a fi făcute zilnic) în care se vor utiliza: 
- mandale [reprezentări simbolice, analogice, ale Universului şi sunt folosite ca un instrument pentru a avea acces la un anumit nivel de cunoaştere care să ne permită să realizăm efectiv, în propria fiinţă, adevărul şi legile pe care ele le sintetizează; (nota C.M.: definiție preluată de pe www. yogaesoterc.net)],
- mudre [gesturi simbolice prin care exprimăm stări interioare, gesturi specifice de salut, de binecuvântare sau dăruire, ce sunt realizate prin aranjarea precisă a degetelor, a mâinilor şi uneori a întregului trup. Ele produc în fiinţa noastră anumite efecte precise, deoarece ne pun în rezonanţă cu energii benefice din Univers şi astfel ne facilitează intrarea în stări superioare de conştiinţă (nota C.M.: definiție preluată de pe www.yogaesoteric.net)], specifice. 
Prin aceste tehnici, practicate zilnic, mi s-a spus că procesul de curățare poate fi redus la doar 21 de zile. Pentru înțelegerea acestor tehnici, vă recomand să accesați www.SacredAscensionMerkaba.com.
Doresc să vă reamintesc că, în ceea ce privește stadiul trezirii conștiinței noastre, nu se poate face o egalizare a nivelului evolutiv la care se află la un moment dat fiecare individ.  Mulți s-au trezit de mai multă vreme și au ajuns, sau sunt foarte aproape de a accede în dimensiuni superioare, alții abea acum încep să fie interesați de procesul ascensiunii. Dimpotrivă, există alții (și, din păcate, sunt destui) care nu numai că nu cred în acest proces dar desfid pe cei care pretind că înțeleg și cred în ascensiunea umanității și planetei, în perioada actuală. Și mai rău încă, există ființe umane care se opun procesului înălțării și lucrează pentru zădărnicirea lui.
Acestea fiind zise, voi trece la prezentarea conținutului comunicării pe care am primit-o, intitulată " Activarea mitocondriilor și tehnica de echilibrare a acestora” care mi-a fost transmisă de  Melhisedek și de Metatron.
De ce este importantă echilibrarea mitocondriilor
 Pentru a putea răspunde la această întrebare, se impune să vă spun câte ceva despre aceste extrem de importante părți componente ale celulelor noastre.
 În conformitate cu articolul pe care-l puteți găsi la http://www.umdf.org , mitocondria este adesea supranumită și uzina (generatorul) de putere și vitalitate a celulei ființelor vii. Mitocondriile generează energia de care au nevoie celulele noastre pentru a putea executa toate operațiunile, toată munca, pe care trebuie s-o desfășoare celula în corp. (nota C.M.: nu uitați că celulele sunt „cărămizile” cu care se construiește corpul uman). Nu toate celulele corpului sunt identice și nici interschimbabile. Altfel spus, celulele sunt specializate unei anumite munci și unui anume organ, astfel constituite încât organul respectiv să poată exista și îndeplini funcțiile pentru care a fost creat. De exemplu, celulele creierului au nevoie de o mare cantitate de energie, care să le permită comunicări rapide între ele, primirea non-stop de informații „de pe teren” în care se cere declanșarea unor anumite procese, vitale existenței și funcționării corecte a fiecărei părți a corpului. În funcție de datele primite din diversele locuri ale corpului, celule specializate din creier iau măsuri promite și dau comenzi, prin enorma rețea neuronică pentru a răspunde necesităților „locale”. Pentru realizarea acestor activități celulele creierului dau comenzi diferitelor rețele de mușchi, articulații, plămânilor, tractului urinar, sistemului endocrin, corelează fluxul sanguin și limfatic etc. Pentru aceste multiple și simultane activități, creierul (prin celulele sale) reglează și dozează cantități de nutrienți, de reactanți, păstrează sau reface echilibrele între întrări și ieșiri, elimină rezidiile etc.    



Vortex cu discuri - contemplarea acestui desen ajută la curățarea ADN-ul nostru, corectează fluxul de energie, reduce deteriorarea EMF la celulele noastre, reduce durerea fizică etc!  
Pentru mai multe informații puteți accesa: www.NatalyaAnkh.Myshopify.com

Prin procese chimice, mitocondriile produc energia necesară celulelor. Acest proces se desfășoară la nivelul fiecărei celule a corpului nostru. O puteți compara cu energia furnizată de o baterie electrică care alimentează un consumator. Mitocondriile sunt responsabile pentru producerea a peste 90% din energia de care are nevoie organismul, pentru a susține viața și a asigura creșterea, maturizarea și activitatea corpului.
Când se produce o dereglare în funcționarea „uzinelor”celulare, acestea nu mai reușesc să asigure energia necesară întregului corp, la parametri de sănătate și eficiență optimi. Ca urmare, crește numărul celulelor moarte, și dacă dereglarea continuă, procesele din corp nu se mai desfășoară în ritmul și la calitatea necesară, unele organe încep să se îmbolnăvească, în final instalându-se o stare de anemie generalizată care, poate conduce la decesul corpului fizic.

Ordinea și ritmul în care organele cedează depinde de vitalitatea lor inițială, de efortul care li se solicită și de funcția pe care o îndeplinesc în sistemele corpului. Oricum, funcționarea defectuoasă a mitocondriilor provoacă dezechilibre și pagube în diferite zone: creier, inimă, ficat, mușchi, schelet, rinichi, sistemul endocrin, limfatic, respirator etc. Progresiv, pot apărea: pierderea controlului motor, slăbiciune musculară, durere, tulburări gastro-intestinale, dificultăți la înghițire, pierdere în greutate și încep să apară boli cardiace, de ficat, diabet, complicații respiratorii, convulsii, diminuarea vederii și/sau auzului, acidoză lactică, întârzieri în creștere, infecții etc.
Din comunicare am înțeles că, de la un timp, corpurile noastre sunt supuse unor procese de readaptare, modificare și modernizare, în vederea desfășurării și încheierii procesului ascensiunii, inclusiv prin modificarea structurii ADN-ului nostru, toate conducând la trecerea corpului uman de la structura de carbon la cea de cristal și la o nouă conștiință, superioară celei din dualitate. Pentru a ajuta acest proces complex la care este supus corpul nostru, ni se indică să desfășurăm un program de meditații speciale, cu deosebire în perioada aceasta, care va ține cca 9 luni de zile. În acest interval temporal sunt șterse din memoria corpului uman interferențele și influența vechilor energii. Tot ceea ce urmează a se modifica sau construi în ființa umană, toate organele, toate relaționările, toate comenzile și coordonările etc. se vor efectua numai folosind noile energii. 
Ni se spune că perturbările care apar inevitabil în această perioadă de reconstrucție a edificiului uman, inclusiv în funcționarea mitocondriilor, pot fi total depășite sau mult diminuate prin efectuarea programelor de meditație specială, amintite mai sus.

Meditațiile speciale trebuie considerate ca acțiuni complementare altor metode sau terapii, care au în vedere refacerea capacității de funcționare normală a mitocondriilor. 
Trebuie bine înțeleasă realitatea că toate organele, toate componentele corpului uman fizic, sunt configurații de celule formând șiruri aproape nesfârșite, dispuse într-o ordine desăvârșită pentru a forma un anume organ, o anume structură. Celulele sunt, cu adevărat „cărămizile” cu care se construiește totul. Noi vedem obiectele bine definite, de o anumită formă și o anume consistență. În fapt, ele sunt aglomerări ordonate de celule, ținute împreună de forțe de atracție explicate de fizica atomică. Chiar oasele noastre, nu sunt altceva decât aglomerări de celule alăturate. Nu poate exista corp sau organ sănătos dacă în structura lui există celule bolnave sau moarte. 

Iată conținutul invocației care se face la începutul meditației, pentru susținerea și însănătoșirea mitocondriilor, așa cum mi-a fost dictată:

Din sălașurile cerești ale Creatorului sosește acum în forță și se aude muzica veacurilor. Sufletul meu știe că tonurile muzicii ascensiunii și muzica veacurilor au mai venit cândva dar au plecat. Acum, Lumina și muzica celestă se aliniază pentru a aduce decretele divine cuprinse în codurile schimbării necesare și bunăvoinței, a bunăvoinței și păcii, a păcii și armoniei, a armoniei și abundenței, pentru toată omenirea, pentru toată creația.”

Minunatele tonuri armonice ale ascensiunii și divinele melodii ale Creatorului au ajuns și ating acum țărmurile pământești și codurile inimilor voastre. Ele aprind, într-adevăr, amintirile trecutului și propun tuturor ființelor umane să-și reexamineze modelele de comportament apărute în vremurile strămoșilor voștri, care au modificat și s-au păstrat în ADN-ul vostru.

A sosit momentul când se impune modificarea și ajustarea structurii corpurilor voastre pământene pentru a le aduce la forma și la consistența corpurilor voastre cerești. Vasele voastre pământene vor fi obligate să devină aidoma celor cu care Creatorul v-a înzestrat. Ele trebuie aduse la forma dimensională și la neprihănirea originară, pentru a se putea alinia la frecvențele și puritatea celei de a cincia dimensiuni.


(va continua)
SURSA: www.SacredAscensionMerkaba.com .

Un comentariu: