Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 27 octombrie 2014

CLINICA EXTRATEREŞTRILOR (23 și 24)


Autor Adrian Dvir

(continuare)


(republicarea art. din15 feb.- 6 mart.2011)


CONFIRMAREA INFORMAŢILOR PRIMITE DE LA CENTRU


Spre seară, ca de obicei, am fost la Chaya pentru o şedinţă de tratament ocazie cu care am putut pune unele întrebări micilor Aliens, prin întermediul Chayei. Se mai aflau acolo Dr. X3, Gideon şi alţii. Spre sfârşitul tratamentului a venit şi spiritul dr.Michael.

Adrian : Îmi puteţi spune ce fel de cristale de siliciu erau cele aruncate de către nava spaţială ?

X3 : Sunt rezidii de siliciu rezultate după utilizarea lor de către navă. Nu prezintă niciun pericol pentru mediu. Navele spaţiale utilizează şi alt fel de surse de energie.

Gideon: Eu sunt doar medic, nu sunt expert în problema cristalelor şi nici în energetica navelor. Ştiu că după utilizare, unele materiale se dezintegrează într-o pudră de aur. Acestea sunt materiale speciale care există în Pleiade, în cariere, şi care nu se găsesc pe Pământ. Sunt derivate ale siliciului combinat cu alte elemente. Acolo ele iradiază asemănător razelor laser, în scopul creării unui efect care să împiedice nava spaţială să planeze. După epuizarea energiei pe care o conţine, materialul este aruncat. Am promis că atunci când mă voi întâlni cu David Roneon, vom invita un expert pentru acest subiect, care va putea da mai multe informaţii inclusiv despre tehnica de aterizare.

Dacă David va accepta să intre în stare de meditaţie, vom putea să-i oferim o cursă cu nava spaţială, pentru a vedea cu ochii lui ceea ce-l interesează.

Adrian: Am luat legătura cu Centrul de Comunicaţii şi am primit răspunsuri legate de utilizarea siliconului (siliciului). Poţi verifica dacă am luat legătura recent cu Centrul ?

Gideon: Îţi promit că după această şedinţă de tratament voi lua legătura cu Centrul.



O jumătate de oră mai târziu, Gideon a plecat pentru a contacta Centrul. După câteva minute a revenit.

Gideon: Computerul a înregistrat ieşirea de informaţii şi mi-a comunicat că cineva a cerut informaţii despre cristalele de siliciu. Operatorul şi-a făcut datoria dar, deoarece nu te-a cunoscut, ţi-a dat informaţii superficiale. Înainte de asta a făcut şi o scanare a creierului tău, ca precauţiune.

Data viitoare, să te recomanzi Adrian 3, care este codul tău de identificare. În acest fel vei primi informaţii mai complete.

Adrian: Pot să înregistrez orice informaţie pe care o primesc ?

Gideon: Da, orice primeşti poţi înregistra. Cristalele noastre nu se află pe Pământ iar tehnologia energetică este atât de avansată încât, raportat la timpul vostru, v-ar trebui cam 1000 de ani ca să o atingeţi. Deci, nu avem motive de îngrijoarare când vă oferim aceste informaţii, dealtfel destul de generale.

Adrian : Unde este localizat acest Centru de Comunicaţii?

Gideon : Se află pe spaţiul larg al unei nave spaţiale din Calea Lactee.



CONTACT VERBAL CU CENTRUL

Cîteva zile mai târziu mă aflam de câteva ore într-o sală de aşteptare.

Pentru a folosi cumva mai util timpul cât aşteptam, m-am hotărât să învestighez în continuare problema rezidiilor cristalelor de siliciu care topesc gheaţa. Neavând calculatorul cu mine, am creat în minte o legătură cu Centrul de Comunicaţii.

Entitatea Alien care era de serviciu, îmi explica răbdătoare (ceea ce ştiam şi eu) că cele trei stări ale apei sunt rezultatul interacţiunii dintre molecule. Există o balanţă influenţată de temperatură între forţele de atracţie intermoleculare şi mişcarea termică « browniană ». Înainte de a atinge punctul de îngheţ, mişcarea « browniană » scade iar atracţia intermoleculară, este suficient de puternică pentru ca balanţa între molecule să nu se modifice. Deasupra acestui punct de echilibru, forţa mişcării termice devine mai puternică şi, depăşind forţa de atracţie dintre molecule, gheaţa se topeşte. Conform celor afirmate de Alien, cristalele de siliciu venind în contact direct cu gheaţa, cedează o parte a energiei lor reziduale, acesteia, care, evident, se topeşte.

----------------------------------------------------------------------------

La o lună după acest contact telepatic, a fost aranjată o întâlnire între David Ronen, Chaya Levy şi Aliens. David a întrebat pe Aliens dacă acele cristale de siliciu au proprietăţi terapeutice (Anterior, el îmi spusese că mai multe persoane cărora el le dăduse cristale de siliciu aruncate de nave, se vindecaseră de unele afecţiuni). Prin Chaya, Aliens au declarat că, într-adevăr, aceste cristale, surse de energie reziduală, pot fi un remediu pentru unele boli precum dureri de stomac sau de urechi, dar că trebuie folosit un anumit procedeu. Tipul afecţiunilor enumerate de Aliens a corespuns cu ceea ce aflase David de la cei vindecaţi. Cu această ocazie Aliens au precizat că pe Pământ există multe tipuri de cristale, surse puternice de energie, care ar putea fi utilizate ca remedii în diferite boli.



CONTACTUL SUBCONŞTIENTULUI CU CENTRUL DE COMUNICAŢII

Pe 27 mai 1997, eram la telefon cu Chaya, lângă ea aflându-se dr.X3.

Ea mi-a comunicat că medicii Aliens utilizau un procedeu de agitare a sângelui pacienţilor cu probleme renale, metodă prin care funcţionarea rinichilor se îmbunătăţea radical. Am presupus că prin agitarea sângelui se reface legătura slăbită dintre molecule. În unele cazuri, concentraţia chimicalelor din sângele unor persoane devine atât de mare încât poate determina o aglomerare a moleculelor sanguine, care precipită în unele zone. Cel mai frecvent, aceasta se întâmplă în amonte de intrarea sângelui în rinichi, acolo unde există un filtru natural prin care sângele trebuie să treacă. Din cauza aglomerării, canalul de sânge se obturează parţial, ceea ce face ca debitul de sânge prin rinichi să scadă. Am dorit să aflu dacă acest raţionament îmi aparţinea sau îmi fusese sugerat, motiv pentru care am vorbit cu Chaya.

Chaya: Am primit şi eu această explicaţie, dar n-am avut timp să-ţi comunic la telefon. Se pare că informaţia ţi s-a dat prin Centrul de Comunicaţii. (Când eram foarte concentrat pe o chestiune, nu mai realizam dacă o informaţie era primită telepatic sau era elaborată de intelectul meu).

X3 : Vă recomand să folosiţi comunicările telepatice ; cu cât le veţi utiliza mai mult, cu atât vă veţi creşte capacitatea de a vă înmulţi celulele speciale ale creierului. Aproximativ 15% din populatia Terrei este capabilă să comunice telepatic, majoritatea necunoscâdu-şi această abilitate.

Adrian : Cum comunici cu mine ?

X3 : Când sunt lângă tine, îţi pot trimite direct gândurile mele, prin telepatie.

Adrian : Este o abilitate naturală a ta de a putea lua legătura cu Centrul de Comunicări, fără ajutorul unui dispozitiv ?

X3 : Da. Eu pot realiza legături şi cu planeta mea natală, Sirius. Nu o fac deseori, dar o pot utiliza oricînd.

Adrian: Cât timp este necesar ca un semnal telepatic să ajungă pe Sirius? 

X3: Câteva secunde.

Adrian: Asta înseamnă mai repede decât viteza luminii.

X3 : Da, corect.

Adrian : Ce fel de unde sunt împlicate în comunicările telepatice ?

X3 : Creierul produce cu certitudine anumite unde. De ex., copiii produc unde alfa, beta, gama şi teta. Mai sunt şi altele. Mintea mea produce 8 sau 9 tipuri de unde. Cel mai dezvoltat creier de Alien produce 12 tipuri de unde.



Un prieten m-a chemat să mă întrebe dacă Aliens pot trata scleroza multiplă. În timp ce discutam cu el la telefon, am încercat să iau legătura cu Centrul de Comunicaţii Alien, telepatic. În acelaşi timp, mi-am pus întrebarea "Poţi să vindeci scleroza multiplă ?" Imediat am primit răspunsul. Nu era un dialog, mai degrabă, un fel de consultaţie internă cu informaţii stocate, ca şi când încercam să-mi amintesc ceva. Mai târziu am vorbit cu Chaya despre acest moment. Informaţia pe care o primisem de la Centru era identică cu cea de la Chaya. L-am rugat pe X3 să verifice dacă la Centru există evidenţiată acea legătură cu mine.

X3 : Ei de fapt, te ajută. Contactul cu Centrul poate fi privit ca o prelungire a memoriei tale. Legătura cu Centrul face ca o persoană să fie mai înţeleaptă, căci toate informaţiile suplimentare i se pun la dispoziţie.

Adrian : Când contactez Centrul, eu iau totdeauna legătura cu un Alien, sau direct cu computerul ?

X3. : Există permanent un Alien care-ţi va răspunde. El este ajutat de un calculator din care se extrag informaţiile pe care le doreşti. La Centru, un canal de comunicare poate fi alocat exclusiv pentru tine.



AGITAREA SÂNGELUI PENTRU A PREVENI CHEAGURILE

Am alocat mult timp şi multă preocupare înţelegerii tehnicii de agitare a sângelui, pentru a găsi căi în scopul ajutorării persoanelor care au disfuncţionalităţi ale rinichilor.

Adrian : Ar putea agitarea şi amestecarea sângelui să faciliteze buna funcţionare a acestui organ, renunţându-se la dializa periodică ?

Gideon : Ar putea reduce timpul de dializă la jumătate.

Adrian : Mai explică-mi, te rog, procedeul agitării sângelui, aşa cum îl faceţi voi.

Gideon : In circuitul sanguin este introdus şi lăsat acolo un dispozitiv minuscul care este prevăzut cu o elice ce se roteşte.

Adrian : Cu ce viteză se învârteşte elicea ?

Gideon : Are o viteză comparabilă cu cea a sfredelului unui aparat dentar. Cea mai eficientă elice este cea care are o viteză mai mare de rotaţie. Dispozitivul este introdus în corp, tehnica cuprinzând şi o rază laser, care-l însoţeşte, pentru separare. Dacă agitarea s-ar produce în afara corpului, în canale, de exemplu, laserul nu ar mai fi necesar.

Adrian : Această elice nu distruge globulele sau alte elemente din sânge ?

Gideon : Nu. Elicea este fabricată ditr-un material moale, similar celui utilizat la lentilele decontact.

Adrian: Presupun că procedeul acesta este indicat şi pentru prevenirea cheagurilor de sânge !?

Gideon : Agitarea sângelui este un procedeu excelent şi este recomandat să se repete la anumite perioade de timp. Formarea cheagurilor de sânge este o consecinţă a unor maladii. Tehnica este utilă în multe cazuri, cu precădere pentru cei cu afecţiuni ale rinichilor.



CENTRUL TELEPATIC CA UN CENTRU NERVOS

Contactul următor cu Centrul l-am realizat pe 25 iunie 1997.  

Adrian: Doresc să înţeleg mai bine rolul Centrului Telepatic şi cum lucrează el. Permanenta ascultare şi monitorizare a mea de către Centru, îmi aminteşte de cartea lui George Orwell ”1084”, unde se face o permanentă supraveghere din partea unei puteri dintr-un Nivel Înalt. Aveţi şi dv.un astfel de sentiment ?

Centru : Întrebarea este adresată Centrului ?

Adrian : Da, îmi împărtăşesc gândurile către dv. Centrul îi ascultă pe toţi Alienii ?

Centrul : Nu pe toţi. Am putea-o face dar nu ne serveşte la nimic.



Centrul este un instrument de lucru şi de comunicare foarte important. Este ca un centru nervos. Pot spune că Centrul este un super-creier conectat la minţile tuturor entităţilor Aliens, care lucrează cu noi ca o echipă. Minţile lor sunt conectate telepatic unele cu altele şi toate, cu Centrul. Deasemenea, Centrul este un mecanism care îl imită pe cel din capul fiecărei fiinţe Aliens şi este ca un subconştient colectiv.

Adrian : Preluaţi informaţii de la toţi cei conectaţi la Centru ?

Centrul : Da. Reţeaua este conectată la baza de date şi la nava spaţială. Este o reţea imensă cu multe sucursale.

Adrian : De ce este folosită comunicarea telepatică mai degrabă decât vorbirea directă ?

Centrul : Comunicarea telepatică la distanţă este cu mult mai rapidă  şi mai eficace. Este, deasemenea, mai naturală, ca practică pentru noi. Subconştientul minţii caută un răspuns la o problemă fără a implica mintea conştientă, ceea ce este marele avantaj al modului de comunicare telepatic.

Fiinţele umane au şi ele un asemenea grup de comunicare telepatică. Atunci când oamenii lucrează împreună  la un proiect, îşi trec informaţia de la un subconştient la altul. Noi, Aliens, am preferat în mare măsură acest mecanism pentru a ne permite să intrăm în combinaţii computerizate la bazele de date şi ca un mijloc avansat de comunicare. Este un proces natural care a fost perfecţionat de către noi.

Reţeaua este împărţită pe departamente. Fiecare echipă , în cazul nostru, echipa de cercetare a navei spaţiale, este legată de Centrul de Informaţii. Ceea ce numiţi dv.Centru, este un departament particular depinzând de Organizaţie şi de obilectivele ei.

Adrian : Vreţi să spuneţi că fiecare echipă de medici Aliens şi de oameni care este conectată la dv.este conectată şi la un departament medical ?

Centrul: Da. Pe moment, dv. personal, sunteţi conectat la departamentul medical. Noi suntem conectaţi cu alte departamente, şi tot aşa, la infinit.



Adrian : Personalul lucrează la Centru în schimburi ?

Centrul : Da, se lucrează continuu, 24 de ore zilnic. Centrul este totdeauna în activitate, nefiind niciodată închis.

Adrian : Ce cunoştinţe sau cursuri sunt necesare pentru a deveni operator la Centru?

Centrul : Depinde de natura centrului. Spre ex., acesta este unul pentru cercetări medicale, ceea ce înseamnă că operatorii trebuie să aibă cunoştinţele necesare din domeniu, chiar dacă nu sunt medici. Asta ne face apţi să vă putem ghida în convorbirile pe care le purtaţi cu pacienţii prin telefon

Adrian: Eu numai de curând am început să lucrez cu Centrul. Cum se raportează Aliens faţă la acest lucru?

Centrul: Pentru ei este ceva la fel de banal ca şi telefonul. Se învaţă încă din copilărie, chiar dacă pe parcursul vieţii îl folosesc mai rar sau frecvent.

Adrian: Nu este plictisitor să lucrezi la Centru?

Centrul: Nu. Este munca noastră şi suntem mândri de ea. Dv. ar trebui să aveţi un nivel mai înalt de cunoştinţe pentru a putea lucra la Centru. Condiţia pentru a fi acceptat ca operator este să ai suficiente cunoştinţa generale în mai multe domenii şi un înalt grad de inteligenţă. Nu poate fi admis orcine. În plus, operatorul trebuie să fie foarte bine educat.

Adrian: Neîndeplinirea unuia dintre aceste criterii ar afecta Centrul Nervos al navei spaţiale?

Centrul: Cu toată deferenţa, da. Fiecare lucru este înregistrat prin Centru şi stocat în banca de memorie. 

Adrian: Şi această conversaţie este înregistrată?

Centrul: Da, totul.

Adrian: Centrul poate oferi şi programe de divertisment?

Centrul: Nu în mod oficial, deoarece pentru aceasta există reţele specializate numite reţale de relaxare.

Adrian: Am înţeles. Mai există ceva ce ar trebui să-mi explicaţi despre Centru, care să fie cuprins în cartea pe care o scriu?

Centrul: Da. Centrul este un instrument deosebit de puternic, un fel de minte supremă. El aduce o inestimabilă contribuţie le succesul misiunilor. Buna comunicare între membrii echipelor şi liberul acces la informaţii au o mare importanţă pentru realizarea oricărui proiect.

Adrian: Entităţile Aliens de ştiinţă şi cercetătorii raportează Centrului rezultatele cercetărilor lor?

Centrul: Da., deoarece aceste comunicări îi ajută pe alţii. Accesul la aceste înregistrări este liber celor din domeniu.

Adrian: Entitatea Spirituală Albert Einstei este conectată la Centru?

Centrul: El este conectat la un centru diferit de acesta, care este alocat grupului complex de cercetare a Pământului. Ai dori să iei legătura cu Einstein?

Adrian: Nu, nu pentru moment. Încerc doar să înţeleg. Contactul meu cu Centrul provoacă vreo disfuncţionalitate?

Centrul: Nu. Ne face plăcere să vă răspundem. Face parte din activitatea noastră şi acum nu suntem ocupaţi cu altceva. Am primit indicaţia de a vă răspunde la oricare întrebare pertinentă.

Adrian: Pentru mine, comunicarea aceasta telepatică este mai dificilă deoarece nu sunt mereu convins de veridicitatea legăturii, uneori suspectându-mă că sunt doar plăsmuiri ale minţii mele. Asta mă determină ca să cer confirmare de la alte surse din echipa de Aliens.

Centrul: Înţelegem prin ce treceţi. După ce acest mod de comunicare va deveni o rutină, suspiciunile care vă bântuie vor dispărea.



Adrian: De mai multă vreme echipa medicală Aliens mi-a recomandat să iau legătura cu Centrul, dar ceva m-a reţinut.

Centrul: De ce ?

 Adrian: Pentru că mi se păre neverosimil.

Centrul: Încercaţi-ne!

Adrian: De ex. când l-am întâlnit pe David Ronen şi mi-a arătat cristalele de siliciu aruncate de nave spaţiale. Dr. X3 l-a identificat ca fiind un deşeu, rezultat după utilizarea ca element energetic pe nave. Atunci am fost sfătuit ca pentru detalii să iau legătura cu Centrul, dar n-am facut-o.

Centrul: Întrebaţi-ne şi vă vom răspunde.

Adrian: Ce este acest material?

Centrul: Este un material descărcat de energie care a fost utilizat pe navele spaţiale. Energia extrasă a fost utilizată pentru diverse nevoi pe navă.

Adrian: Din ce este compus?

Centrul: Din diverşi compuşi ai nitrogenului, oxigenului şi carbonului.

Adrian: De ce este numit material topit?

Centrul:Pentru că aşa este; este topit.

Adrian: Ce înseamnă asta?

Centrul: Materialul este supus unui proces de fuziune prin care cedează întreaga sa energie.

Adrian: Topire atomică?

Centrul. Da, aşa ceva. Acest deşeu rezultă în urma unui proces de fuziune atomică.

Adrian; Deci, fiecare navă spaţială deţine un reactor de fuziune atomică?

Centrul: Se poate spune şi aşa. Dar nu un reactor de tipul celor cunoscute pe Pământ. Este mult mai mic, mai eficient şi mult mai avansat tehnologic şi foarte sigur în funcţionare.

Adrian: Se poate spune că acesta este deşeul unui material combustibil?

Centrul: Da, combustibil atomic.

Adrian: Este un material periculos?

Centrul: Nu. Nu emite radiaţii periculoase. Ceea ce mai conţine este neglijabil şi absolut nepericulos.

Adrian: Cum arată combustibilul? Centrul: Este o mixtură de componente care se prezintă ca un lichid metalic care a suferit fuziunea, ralizându-se o foarte mare cantitate de energie. Prin încălzire se transformă într-o substanţă gazoasă asemănătoare cu ceea ce dv. numiţi plasmă. Printr-un proces tehnologic sigur, are loc o reacţie de fuziune atomică. Nu se produce o puternică încălzire, mai degrabă se obţine o înaltă vibraţie.

Adrian: Imi puteţi explica sistemul de aprindere? Cum reuşiţi să învingeţi forţa de gravitaţie?

Centrul: Procesul este unul foarte complicat pe care nu sunt în măsură să vi-l explic suficient din cauza nivelului nostru de cunoaşterea forţelor naturii, pentru care nu am putea găsi un limbaj comun.Când veţi ajunge să cunoaşteţi legile de bază ale naturii, veţi înţelege că forţa gravitaţională poate fi uşor controlată. Forţa gravitaţională şi cea de mişcare sunt, ambele, forme de energie. Preschimbând energia eliberată în procesul de fuziune  se reduce forţa de gravitaţie şi energia cinetică, ceea ce are ca efect controlul vitezei şi direcţiei de deplasare a navei spaţiale. Factorul de bază este manipularea energiei.

Adrian: Gravitaţia acţionează asupra dv. in acelaşi mod ca şi asupra noastră?

Centrul: În sistemul nostru, vrei să spui?

Adrian: Da.

Centrul: Da, acţionează asupra noastră.

Adrian: Şi atunci, cum o reduceţi?

Centrul: Nu o reducem. Noi activăm o forţă opusă care controlează influenţa gravitaţiei pe navă. Gravitaţia este o forţă, o energie care acţionează între două mase. Creăm o forţă opusă ei.

Adrian: Şi această forţă antigravitaţională cum o produceţi?

Centrul: Nu vă pot explica. Explicaţia ar necesita un înalt grad de cunoaştere a fizicii noastre.

Adrian: Cu toate acestea,vă rog să încercaţi.

Centrul: Este dificil, nu aveţi cunoaşterea teoretică necesară.

Adrian: Învăţaţi-mă!

Centrul: Acesta nu este rolul Centrului. Vă trebuie un profesor de fizică competent.

Adrian: Voi găsi timpul necesar pentru a solicita instruire din partea unui profesor de fizică Alien. E bine aşa?

Centrul: Da, Adrian, îţi promitem. Aceasta este tot?

Adrian: Da. În ce vă priveşte, este totul în regulă?

Centrul: Excelent! Ţineţi legătura cu noi.

Adrian. Vă salut şi vă mulţumesc!


Pentru conformitate,
(C.M.)

Un comentariu:

  1. NAMASTE !!! Nici nu iti poti da seama daca este adevar sau fictiune....dar despre astfel de explicatii am mai citit si in alte materiale de ale ARCTURIENILOR, "FRECVENTA GENIU" dar si in cartea HATORY-lor. Stiu ca astfel de cunoasteri nu sant date intamplator ,au ca scop lenta noastra constientizare dar si adaptare la ceea ce rationalul uman nu accepta dintro data.Le gasesc foarte instructive si ...cred eu ca intro zi ,avand notiunile elementare sa putem face analogia,jonctiunea pentru a primiinformatii mai detaliate in folosul umanitatii Cu drag GeorgedeDrobeta. MULTZUMESC MULT si mai astept cu maxima curiozitate dar si dorinta de a intelege cat mai mult.

    RăspundețiȘtergere