Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

luni, 31 martie 2014

Comentariu la accidentul cursei aviatice MH370


Nu știu care este poziția celor interesați de acest caz dar, citind comunicarea lui Ashtar (din articolul „Matei, 20 mart.2014”) și coroborând cu ceea ce s-a aflat până acum, prin cercetările de pe teren, nu poți evita concluzia că există mai multe semne de întrebare.
Eu atribui o mare doză de încredere celor transmise de Ashtar dar nu mă pot abține să nu-mi exprim și unele dintre nedumeririle pe care le poate avea oricine.
   1. În primul rând, informația că avionul a fost trecut în altă dimensiune și condus spre o mică planetă, având asemănări cu condițiile pe care le oferă Pământul, este destul de credibilă dar extrem de vagă. Orice informație ar fi trebuit să cuprindă precizări de felul:
- unde se află această planetă (adică dacă este în acest sistem solar, în această galaxie sau în acest univers)? Am înțeles doar că ar fi dincolo de Nirvana (localizată, după cum se știe mai departe de Lună, dar, oricum, înainte de planetele Venus și Marte),  
- pământenii aveau cunoștințe despre această planetă sau galaxie, eventual, care este numele sub care este cunoscută?
   2. Dematerializarea aeronavei s-a făcut la destinație sau a fost mai întâi readusă în atmosfera Pământului, pentru ca prin resturile recuperate, lumea materialistă să găsească o explicație „convenabilă” a accidentului? 
3. Legat de aceasta, în fantezia mea, consider că, dispunând de un nivel extrem de înalt de dezvoltare, civilizației din care face poarte Ashtar nu i-ar fi foarte greu chiar să materializeze unele obiecte care să fie luate de pământeni drept resturi ale aeronavei. Această posibilitate nu ar fi hazardată, dacă luăm în considerație și afirmația lui Ashtar cum că pasagerilor li s-au adus unele modificări ale fizionomiei, astfel încât să nu pară extrem de deosebiți de lumea acelei planete.
 4. Informația că trei suflete, dintre cele aflate la bord, au ajuns în Nirvana necesita și o explicație, care să lămurească din ce cauză cei trei și-au părăsit corpul fizic (au murit)? Precizarea că cele trei persoane aveau prevăzut în contractul acestei vieți moartea corpului fizic în acel accident lasă loc speculației că la bord a putut avea loc o acțiune în forță. Cu ce scop? 
5. Legat de aceasta, eu nu înțeleg de ce, la sosirea acelor suflete în Nirvana, nu li s-au cerut explicații exacte asupra accidentului. Sau nu s-a considerat necesar să ne fie transmise nouă? Să sperăm că în mesajul următor, Matei va da mai multe detalii.  

Oricum, curioasa și inexplicabila schimbare a direcție de zbor, constatarea că legăturile cu solul au fost voit întrerupte, lipsa unor indicii serioase și indubitabile asupra căderii aeronavei, după trecerea a 23 de zile de la eveniment etc. constituie tot atâtea elemente care particularizează acest caz, în comparație cu toate celelalte anterioare, când s-au produs accidente  aviatice.
 Am observat că asupra acestui accident, explicația nematerialistă dată în articol, a creat suficientă suspiciune, suficientă neîncredere. (cei care au apreciat că materialul este....distractiv). 
Cred că a venit vremea ca fiecare dintre noi să încerce să se deschidă înțelegerii cât mai profunde a realităților universului căruia-i aparținem.
Sunt convins că acest eveniment nu este întâmplător și că el ne-a fost dat pentru a ne trezi încă și mai mult, în drumul nostru către o conștiință mai înaltă.
 C.M.

                                     

2 comentarii:

  1. intra pe galactis.net pentru a afla ce s-a petrecut cu aeronava.

    RăspundețiȘtergere
  2. vom vedea pe parcurs de ce au fost declarții așa ”ciudate” date de Matei & Ashtar ... poate probă de discernământ :)?

    RăspundețiȘtergere