Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

marți, 25 martie 2014

CLIMA: manifestări și perspective



2014-03-25 00:00:00

Savantii vorbesc despre „capriciile” vremii din ultimii ani si despre modificarea climei la nivel planetar


Oare astfel de nori, ca cel din imaginea de mai sus, pot fi consideraţi „naturali”? Aceasta în ciuda tratatului semnat în anul 1978, prin care mai marii lumii se angajau că nu vor folosi tehnologia care influenţează vremea pentru a lupta împotriva duşmanilor. Probabil au uitat să includă şi umanitatea în acel tratat.
La simpozionul internaţional desfăşurat la Ghent, în Belgia, între 28-30 mai, 2010, savanţii au declarat în mod tranșant că „manipularea climei prin modificarea norilor Cyrrus nu reprezintă nicio farsă şi nicio teorie a conspiraţiei”. Dimpotrivă, este o realitate pe deplin operaţională în ultimii 60 de ani.
Tehnologia a avansat, astfel încât acum marile puteri, ce deţin aceste secrete de manipulare a vremii şi chiar a climei, au capacitatea să orienteze foarte precis acţiunea lor.


Într-un emisiune la postul american de televiziune CBS, fizicianul Michio Kaku a vorbit tocmai despre astfel de experimente, care sunt foarte asemănătoare ca efecte cu ceea ce se obţine acţionând instalaţiile HAARP din Alaska. Influenţarea vremii pare să acţioneze în acelaşi mod, prin trimiterea în atmosferă a unor raze laser şi a nanoparticulelor. Mai apoi, savantul a făcut o scurtă istorie a acţiunii de modificare a vremii în ultimii zeci de ani, însă staff-ul emisiunii s-a grăbit să-l întrerupă, îndemnându-l pe fizician să afirme că această acţiune a guvernelor este doar presupusa şi nu sigură.
 Într-un studiu recent publicat în revistă Proceedings of the National Academy, profesorul Wolf Kasparian afirma că razele laser îndreptate în atmosferă creează canale de plasmă fierbinte, care duc mai apoi la formarea cristalelor de gheaţă.
Din nefericire, ignoranța populaţiei este enormă, astfel încât foarte puţini oameni sunt conştienţi de acţiunile din umbră ale guvernelor şi, ca urmare, ei sunt convinşi că astfel de programe secrete nu există. În ciuda unor munţi de dovezi puse la dispoziţie de-a lungul timpului de diferite persoane care au luat parte direct la astfel de programe şi care mai apoi au decis că trebuie să vorbească despre aceste lucruri, modificarea vremii este încă un subiect tabu, care multora li se pare nebunesc. Mass-media este de asemenea complice la cenzura instituita de guverne asupra acestui subiect.



SURSA: http://www.edituradaksha.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu