Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

duminică, 16 martie 2014

Armata SUA a avut contacte cu reprezentantii unei civilizatii extraterestre numiti generic „Cei albi si inalti”

2013-03-26 00:00:00

Fizicianul Charles Hall, expert în fizică nucleară şi consultant al Forţelor Armate ale SUA în probleme legate de meteorologie este totodată un reputat autor de lucrări de specialitate. În ultimele luni el a susţinut un şir de conferinţe în Australia, în care a oferit detalii în ceea ce priveşte contactul pe care oficiali ai Pentagonului l-au avut cu o anumită specie de extratereştri umanoizi şi legăturile care au fost stabilite cu aceştia pe o perioadă de mai mulţi ani. Hall a precizat de asemenea că membrii acelei specii de extratereştri s-au infiltrat printre oameni în Las Vegas, fără să dea nimic de bănuit, deşi anumite particularităţi fiziologice (de pildă, culoarea pielii, care era foarte albă) ar fi putut să ridice anumite probleme.
„În 1964, când ocupăm postul de meteorolog la Bază Militară Nellis din Nevada, am fost martorul întâlnirii dintre oficiali militari americani şi un grup de extratereştri misterioşi, care erau umanoizi, înalţi şi aveau pielea de culoare foarte albă.” Fizicianul nu se limitează însă doar la aceste declaratii-şoc, ci el face de asemenea unele precizări indirecte şi despre stadiul la care se află ştiinţa oficială actuală: „Navele acelor extratereştri erau capabile să călătorească cu viteze mai mari decât viteza luminii. Einstein a greşit în ceea ce priveşte relativitatea.”
Charles Hall nu este singurul care a făcut astfel de afirmaţii surprinzătoare; dovezile se află însă la multe zeci de metri în adâncul munţilor sau al solului planetei, în baze militare foarte bine păzite, astfel încât din nefericire accesul public este deocamdată doar o himeră.


Hall precizează de altfel că în incinta bazei Nellis nu erau permise absolut deloc aparatele de fotografiat sau de filmat; în prezent, baza ca atare a fost ştearsă de pe hartă, astfel încât nimeni nu cunoaşte, aparent, locaţia precisă a acesteia şi cu atât mai puţin la ce anume serveşte ea acum.
Grupul de extratereştri albi pe care i-a văzut Hall era format din cinci persoane: trei femei şi doi bărbaţi. El a spus: „Atunci când îi întâlneşti pe „cei albi şi înalţi” rămâi oarecum şocat, pentru că nu eşti sigur dacă te afli în faţa unor fantome sau a unor îngeri.” Charles Hall a mai adăugat că el a avut contact cu trei tipuri de extratereştri: „cei albi şi înalţi” (aproximativ 2,5 metri înălţime); „micii cenusii-portocalii”; şi tipul „norvegian cu 24 de dinţi”, cunoscuţi şi ca „marii blonzi”, care arata aproape identic cu oamenii de pe Pământ şi în plus vorbesc foarte bine limba engleză.
Toate aceste grupuri de extratereştri purtau discuţii cu oficialii noştri în special pe marginea transferului de tehnologie. Charles Hall a descris toate acestea într-o carte SF, pentru a păstra astfel într-o anumită măsură angajamentele pe care şi le-a asumat, precum şi identitatea celor care au fost implicaţi în acele evenimente. El a precizat însă că tot ceea ce a scris în cartea sa este pe deplin adevărat. Hall a spus că armata SUA nu a dorit să facă public nimic din subiectul ET deoarece a considerat că omenirea nu era pregătită „din punct de vedere emoţional” pentru a face faţă unei astfel de provocări la nivel planetar.


 SURSA: http://www.edituradaksha.ro

(pentru conf. C.M.)

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu