Sine al meu Superior, cu iubire îți cer ca începând din acest moment să mă îndrumi în tot ceea ce fac sau intenționez, pentru a cunoaște cele mai corecte soluții în problemele cu care mă voi confrunta în viitor. Îți cer aceasta pentru binele meu cel mai înalt, pentru evoluția ființei mele în Lumină și în afara oricărei interferențe malefice. Vreau să îmi ridic frecvența de vibrației la nivelul cel mai potrivit pentru evoluția spirituală a ființei mele în Lumină. Așa să fie!” (în sprijinul celor interesați)

Totalul afișărilor de pagină

vineri, 21 februarie 2014

Mesaj de la ASKET de pe Temmer, aparținând Pleiadelor.



Traducere Const. Mihăilescu

Sunt un agent interstelar al corpului galactic de civilizații cunoscute sub numele de Liga Luminii. Lucrăm în prezent la mai multe proiecte, cel în care eu sunt cea mai implicată fiind acela care privește munca de informare a umanității voastre în legătură cu schimbările care apar și se manifestă pe Pământ. Mai precis, misiunea mea este de a ajuta oamenii planetei voastre să-și accelereze trezirea. Prin aceasta, nu trebuie să se înțeleagă că ar exista vreo intenție din partea noastră de a folosi prilejul cu scopul de a manipula pe cineva și nici pentru ca noi să ne impunem voința. Suntem prezenți cu navele noastre în mediul aerian al planetei dar avem, în anumite locații planetare pe care nu vi le putem divulga, din motive lesne de înțeles, baze necesare activităților noastre. Vă putem totuși sugera că amplasarea acestor baze nu este condiționată de existența apei sau uscatului și nici dacă se află la suprafață sau în interiorul planetei.

Deși prezența noastră este aproape o permanență, voi nu aveți posibilitatea de a ne vedea. Programul nostru are ca obiective sprijinirea rasei umane a planetei în obținerea drepturilor ei naturale, ea făcând parte dinn civilizația galactică a Căii Lactee. Comunitatea galactică vă recunoaște ca fiind parte a ei și se simte datoare să vă ajute în ridicarea nivelului de conștiință și al tehnologei.  De asemenea, împreună cu alte civilizații ale acestei galaxii, avem menirea de a vă apăra împotriva oricăror eventuale încercări de subordonare a acestei planete, încercări care nu au lipsit în istoria voastră. Suntem ființe din Lumină și ne subordonăm Înaltelor Comandamente ale Dumnezeului acestui Univers.

Este posibil ca unii dintre voi să mai fi auzit de mine și de munca mea și a altor persoane aparținând grupului nostru. Misiunea noastră este de lungă durată și a început cu destul de mult timp în urmă. Ca entități, noi am venit și am plecat de pe planeta Pământ de mai multe ori. În perioadele cât am fost aici, am colaborat cu multe ființe umane, atât la nivel conștient cât, mai ales, subconștient.

Unul dintre colaboratorii noștri de bază este Mr. Meier, personalitate bine documentată și recunoscută în lumea voastră.
La sugestia mea, dl.Meier, s-a preocupat de costituirea unui probatoriu care să demonstreaze oamenilor „destupați la minte” indubitabila noastră existență și prezență, atât în univers cât și, particularizat, pe planeta Pământ. 
Eu sunt implicată în Liga Luminii și a altor organisme galactice.

Ca urmare a activității și colaborării noastre, s-a considerat că rezultatele obținute de noi au fost pozitive aceasta aducându-ne o apreciere generală și un bonus în evoluția fiecăruia dintre noi.

Acum, să mergem mai departe și să amintim despre preocupările noastre din prezent. Partea esențială a acestor preocupări se referă la transformarea corpurilor ființelor umane în vase pline de lumină divină, capabile să fie recunoscute ca având un statut interdimensional.
 
Viitorul rasei umane este încă dominat de incertitudine, această situație fiind rezultatul unui cumul de motive. Cel mai convingător și mai important motiv constă în faptul că umanitatea a ales ca, de-a lungul istoriei sale, să rămână captivă a dualității, a planului 3D. Această lungă stagnare a produs modificări importante, unele ireversibile, în structura genomului uman.
Modificările sunt profunde și va fi mult de lucru până când toate urmele acestui trecut contorsionat să fie în totalitate șterse. Specia umană are nevoie de prefaceri care vor necesita multe metamorfoze și multe reconsiderări ale datelor primare cu care a fost învestită ființa umană la crearea ei. Este foarte important ca un număr cât mai mare de ființe umane să se trezească pentru a putea atinge acel prag minim necesar pentru bascularea conștiinței pământenilor.
Îndrăznesc să sper că stradania mea și a grupului din care fac parte, de a vă accelera evoluția, se va solda cu bune rezultate. Pentru aceasta însă va fi nevoie mereu de acceptul vostru explicit, dat fiind faptul că nimic nu putem face fără respectarea liberului arbitru al fiecărei ființe. Consimțământul fiecăruia dintre voi este esențial. Aceasta înseamnă să vă deschideți și să agreați.
Sunt ASKET de pe Temmer – Pleiade și lumea mea este din Lumină. 
Pace și iubire!


SURSA: http://opalescentnine.com

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu